Cred […] ca sunt doua obiecte absolut esentiale pentru oricine se identifica a fi crestin. Primul e de natura dogmatica – adica trebuie sa crezi in Dumnezeu si imortalitate. Daca nu crezi in acestea doua nu cred ca iti poti spune Crestin. Mahomedanii, de exemplu, cred si ei in Dumnezeu si imortalitate, si totusi nu-si spun crestini. Si-atunci cred ca trebuie sa ai, inainte de orice altceva, o credinta ca Iisus a fost, daca nu divin, atunci macar cel mai bun si intelept dintre oameni. Daca nu ai sa crezi macar atat despre Iisus, nu cred ca ai vreun drept sa te numesti crestin. Bineinteles ca mai e un sens pe care-l vei gasi in Almanahul lui Whitaker si in carti ide geografie, unde populatia lumii e spusa a fi impartita intre crestini, mahomedani, budisti, fetisisti si-asa mai departe; in acel sens toti suntem crestini, dar cred ca pot sa ignor argumentul. Deci cand va spun ca nu sunt crestin trebuie sa va spun doua lucruri: unul, de ce nu cred in Dumnezeu si imortalitate si, in al doilea rand, de ce nu cred ca Iisus a fost cel mai bun si intelept dintre oameni, desi ii confer o mare doza de bunatate morala.
Dar fara eforturile realizate ale necredinciosilor in trecut, n-as putea astazi sa iau o definitie atat de elastica a crestinatatii. Dupa cum spuneam, in veacurile trecute avea un inteles mult mai adanc. De exemplu includea credinta in Iad. Credinta in iad si focurile Gheenei era un element esential de credinta crestina pana de curand. In aceasta tara, dupa cum stiti, a incetat sa fie un element esential din cauza unei decizii a Consiliului Coroanei, de la care s-au abtinut doar arhiepiscopii de Canterbury si York; dar in aceasta tara religia este reglata prin Legi in Parlament, si deci Consiliul a putut sa amendeze propunerea Sfintiilor lor, si iadul n-a mai fost necesar pentru un crestin. Deci nici eu n-am sa insist ca un Crestin trebuie sa creada in Iad.
Bertrand Russell – On God and Religion
Acest intro ar fi putut face parte dintr-o continua dezbatere asupra spiritualitatii – sa zicem – aplicate; anume ca in genere crestinismul e o particularizare a unor concepte mai largi, transfrontaliere religioase, dincolo de care se regasesc mituri si idei originale dar deloc practice, cum ar fi sa nu ravnesti la magarul vecinului.
Intre timp a trecut o vara, si o multime de lucruri peste noi. Sa zicem ca disputa privitoare la rolul religiei in viata individului s-a tocit, s-a perimat, si probabil ca as fi lasat traducerea din Russell spre o eterna amanare daca n-as fi asistat aseara la o executie in direct, de mare rafinament, a lui Lucian Mandruta la adresa sezatorii autocrate a lui Mihai Gadea. Sa-mi fie cu iertare trimiterea lunga, la vinclu, de la secularism la poezie in vremuri comuniste, si inapoi, dar mai bine de-atat nu mi-a putut mintea. Ideea realizatorului a fost ca fiecare dintre invitati, in sine uzuali (un fel de varianta masculina a “The View”, tot cinci tsatse, doar ca la alta ora plus ca nici unul dintre ei nu-i vreo Whoopi Goldberg) sa citeasca poezii de Adrian Paunescu. Zis si facut, oamenii s-au incaierat si l-au abrutizat pe Lucian in vadita inferioritate (desi, cu exceptia lui Ciuvica, era singurul care l-a trait cat de cat pe Domnia Sa), pana la momentul cand acesta a citit la randu-i, senin, niste randuri. Discutia continua, oamenii se umfla, Ciutacu da dovada de defensa matura si-i arata c-a lui e mai mare (audienta, parol), si apoi Lucian dezvaluie, senin, ca poezia lui e de fapt de Nichita Stanescu.
Stupoare.
Soc si groaza, sezatoarea e numarata de arbitru.
Anume ca pupezele trustului s-au imbracat cu toatele in negru, si-au afisat berna doar doar isi vand mai bine publicitatea, si-l reclama, si-l rapesc, si-l cosmpolitanizeaza (citeste asta, marite sultan!) pe omul si imaginea sa, in vreme ce recunosc ca e greu sa-i cunosti titanului “intreaga opera”. Absolut hilar!
Bertrand Russell spune despre crestinism ca sunt doua lucruri esentiale care te identifica a fi crestin. Daca nu le ai, nu esti, oricat ai pretinde.
La randu-mi cred ca este esential sa ai doua lucruri pentru a te identifica drept intelectual. Primul rezida in abilitatea de a ramane la argument atunci cand duci o lupta de argumente. Si-al doilea are de-a face cu piscina de unde-ti tragi spusa de argumente necesare primei premise. Intelectualismul, si cultura, sunt doua lucruri intens diferite. Am intalnit oameni teribil de educati, eruditi, dar slabi de caracter si scrupulosi doar privind unghiul de aterizare al scuipatului. Am intalnit oameni limitati in universul lor experiential, si cu o cultura riverana doar petecului lor de univers; apti insa a isi sustine pana la capat o idee, lucru care pentru mine ii califica la a fi “intelectuali”.
Caci la fel ca orice alt demers al ultimilor ani am siluit si conceptul acesta. Un intelectual este un utilizator fervent al intelectului din dotare, carele este o abilitate a creierului si-a mintii ce rezida intr-ansul si-l prelungeste pe acesta. O corupere perena, deja in al treilea secol de existenta, a facut si face ca la limita dizidenta intelectului (una obligatorie daca stai sa te gandesti) sa fie impartita in doua, pe de-o parte progresistii si de cealalta parte inamicii. Si cine face impartirea? Cel ce se recomanda “intelectual” cu ghilimelele de rigoare.
Eleganta de limbaj, chiar daca nu printre premisele fundamentale ale intelectualismului, este totusi un semn de rasare care poate, la sfarsitul zilei, oferi traficului intelectual o caracteristica hedonica, deci placuta urechii auditorului. Intre suci, si muci, si alte secretii exocrine, dorim totusi a pastra un schelet estetic limbii pe carele o vorbim. Reclam, la multe momente narative ale galcevii reflexe in zonele societatii in care traiesc, o gandire prin aproximatie, asonanta si imitatie. Ar fi bine daca ar fi “pseudo-intelectualitate” cum spunea si Odobescu printr-al sau “fals tratat de vanatoare”. Ar fi bine daca ar fi niste “crai” de Curte Veche. Ar fi bine daca acesti oameni care il plimba prin papile pe-alde Dinu Sararu, sau Nichita, sau Ion Alexandru, si altii, si altii, ar fi niste expati in propria tara, propovaduind prelungirea faptelor acestora. Dar vai, nu.
La fel cum o suma de crestini piosi isi fac cruce la fiecare moasca (singularul de la moaste, insinuez) pentru ca mai apoi sa se usureze in boscheti, la fel si corbii lumii publice de astazi vehiculeaza idei simple, tampe dar penetrante si-apoi se bucura ca babuinul ca o natie de motsoci ii aplauda. Ce e evolutiv valid in asta? Ce stil de validare ar trebui sa-ti aduca pe coada de zi cand tu, arhanghel al nimicului, iti vei fi terminat talk-show-ul?
Goana dupa notorietate este o gaselnita a comersantului care vrea sa-si vanda chilotii in toate cotloanele. Acesti “manelisti” ai presei nu fac altceva, in umila-mi opinie, decat sa traficheze la licitare ce le cere gloata si nici macar pentru ei, pentru creditul lor, pentru devenirea lor personala. Din nimic semanat, ce poti oare culege? In timp ce-i pupa talpile lui Bradisteanu, si lui Beuran, si altora brusc deveniti – citez – “Dumnezei pe pamant” domnii isi numara punctele de piata iar sereleul de plati sa-si faca publicitate isi calculeaza profitul.
Am o pacienta. Sotul e agent de vanzari. Ce e foarte interesant e ca e si absolvent al facultatii de Teologie in acelasi timp. Cauta parohie, caci parohiile nu stiati dar sunt la mare cautare. Si la ei, ca si la noi, se numara casele si enoriasii. Si la ei, ca si la noi, e nevoie de petrol pe conducta caci altfel traiesti din supa de ghimpi. Si la ei, ca si la noi, valoarea clopotnitei din ograda personala are caracter centripet, de la 10 mii la 150 de mii pe care nu stii cand, cui, si cum sa-i dai dar si ca trebuie.
Ca si Russell, eu nu insist ca un crestin trebuie sa creada in Iad, neaparat. Nu insist nici ca trebuie sa credem intr-o pedeapsa pentru caliceala sinistra in care ne balacim cultura de bordel in vreme ce ziarele se vand cu carti, ca altfel nu s-ar vinde, si cartile se vand cu ziare, ca altfel nu s-ar cumpara. Dar ma autodenunt. Eu nu sunt ca voi, nu vreau sa fiu ca voi, mi-e teama si sila de audientele voastre din momentul in care ies din casa, si pana intru inapoi. Vorbele voastre au otravit o tara, si-au indobitocit un popor devenit etern papagal al unor concepte ridicol de simple: jos guvernul, demisia, comunistii, hotii, basism si basisti, din tara lui udrea si cocos.
Chapeau, Lucian Mandruta. Aseara am revazut un jurnalist de care mi-era dor.
G
andreanum & co 
ce Mandruta, ce Ciutacu, ce colacu! Show de doi lei comparativ cu scriitura dumneavoastra domnu’ G! Jos palaria! A-l cita pe un matematician ateu intr-o chestiune legata de crestinism mi se pare la fel de nuca in perete precum baba cu mitraliera in prefectura 😀 Dar de mult nu ma mai mir de astfel de ciorbe, foste ghiveci lungit cu de toate, prezente in toate oalele blogaritului asa-zis ‘romanesc’. Ramane totusi de remarcat consecventa de a aduce exemple britanice pe pamant mioritic, probabil dintr-o dorinta de a ne transforma dupa chipul si asemanarea lor – incercare pe care stranepotii dumneavoastra o vor infirma si, sper, va vor aduce-o cu tact la cunostinta prin sedintele de spiritism tehnologic specifice epocii viitoare. 😀
“Russell’s father, Viscount Amberley, was an atheist and consented to his wife’s affair with their children’s tutor, the biologist Douglas Spalding. Both were early advocates of birth control at a time when this was considered scandalous.[13] John Russell’s atheism was evident when he asked the philosopher John Stuart Mill to act as Russell’s secular godfather.” (JR a fost bunicul lui BR; nota mea)
Parcurgand in continuare scriitura nu mi-am putut retine un zambet la faza cu crestinii care pupa citez “moasca” si apoi fac pipi in boscheti. Asta se vrea o nota 4 data crestinilor care ar trebui sa se tina pana acasa si sa se pishe frumos in toaleta igienizata cu unul dintre sutele de produse prezentate in pauza publicitara dintre Mandruta si Ciutacu. As propune chiar sa-i invitati sa faca pishu la dvs. acasa (in toaleta desigur) pentru a-i analiza daca nu cumva stropesc colacul – si daca procentul sare de 98 poate sunt sanse sa va schimbati parerea despre Hristos 😀
Sper ca v-a placut ghiveciul meu servit drept desert la ghiveciul dumneavoastra. Cu simpatie, acelasi cititor fidel, unul care va da steluta pe cititelea si nu ca altii, doar pe derulatelea.