Un nou personaj

Schite de personaj, nume spre decidere

Am sa desenez un nou portret al artistului la tinerete, mai bun si mai frumos decat al lui Jay-Jay; am sa-i fac ochi, gene, sprancene, si ca sa fie interesant am sa-i isc o poveste semi-tragica, suficient de comuna incat sa se regaseasca publicul tinta in el, dar altfel deosebita, fistichie, plina de histrionism. Artistul meu la tinerete va avea o copilarie zbuciumata, aventuroasa dar ferita de ochii strazii; parinti care nu s-au inteles dar care au avut fiecare un fel de “vino-incoace dar pastreaza distanta odata ce-ai sosit”. Din acest zeitgeist, de care ar fi mandru si Milan Kundera, va iesi forta creatoare, caci forta creatoare nu se poate naste din proliferarea binelui. Nu iasca nimic din lapte, si miere, inafara de mici dar consistente fructe ale maniei pe care orice artist, la tinerete, le cauta hamesit caci lui nu de rau i-e frica, ci de acel bine care amorteste simturile. Nu s-a intalnit baba fara negi si artist nesimtit in felul de-a percepe, de-a empatiza cu necuratenia inconjuratorului. Ne-am indepartat de Rembrandt in secolele dupa Renastere, si ne-am adancit prin cuburi, si klint-uri; artistul meu nu intelege istoria destinului sau dar o regurgiteaza periodic prin diverse anale anonime, isi regaseste originea jargonofazica in vreun ilustru peltic al epocii de care n-a auzit nici Frosa dar al carui fan infocat se declara. Esti artist, carevasazica, daca ai descoperit un ilustru je ne sais qui pe care-l cultivi unei audiente de falsi, ipochimeni si bumbeni pregatiti sa-ti soarba iarba din mustati in timp ce-amusinezi la rasul solului. La ce esti bun? Si ce-ai facut sa domini propria-ti bunatate? Artistul la tinerete a trecut initierea propriilor lecturi obligatorii de lansare pe orbita. Stie citatele bontonale dinspre Platon si Aristotel ba chiar are mici excentricitati de procedura; nu e un las al logicii si pana la urma ar servi bine la o polemica in parc, intre doua mutari dibace la sah. Tanar printre batrani, batran printre tineri, mai niciodata omul potrivit la timpul potrivit, artistul in propria-i infantitudine va contempla adeseori, intr-o poza a devenirii din intersectie, calibrul sau irepetabil. Angoasa este, deci, ca sunt povara unei intamplari unice intr-o mare de accidente, isi zice el, si-atunci ce sa faci mai intai cu o viata atat de speciala? Sunt atatea lucruri de care sa te apuci, atat de putine care sa merite sa le termini. Insasi existenta este o prelungire a acestei dileme, anume ca e tentant sa te joci cu propria-i finitudine si-apoi orice artist trebuie sa aibe si-o craca de sinucigas, dar nu s-a inventat inca sinuciderea aia de ti-o admiri, mai apoi, in plenitudinea simturilor si adumbrind pestilenta trecatorilor care isi vor spune, infrigurati, priviti a mai murit un artist. A murit prea devreme, conditia lui fragila probabil a jucat un rol. Artistul la tinerete este un ftizic fara masca aferenta, mai degraba un Tuluz decat un Lotrec dar care, deliberat, isi ia sanatatea in raspar caci mens sana e cel mult o reclama la o crema de pantofi iar artistul nu are timp de lustruit cizma, daca glodul e in papuc privirea e’n stele. Patetice personaje se-agata, diurn, ca scaiul de trena rapciuga a tanarului meu desenat, damzele pierdute crescute printre urme de macrameuri pe-o mobila cires, set cu dormeza si masa cu patru scaune dar care fenolizeaza, narile frematand, smegma intelectuala a unui atare venetic ce le-ar putea oferi o doza opiacee de culme-a erosului, sa ti-o traga un muz si tu sa-i fui muza. Fanaticele fatutse nu prididesc a-si disputa, in revansa, descoperirea propriului Adonis de-atarnat in crevasa decolteului; mai tarziu, odata maritate cu vreun Fefeleag de-al lui Slavici isi vor aduce aminte de pirpiriul hoinar, si incruntat vor mai avea un orgasm anodin, inclestat printre dinti, procreand rapciugi ale unei noi generatii de dornici de afirmare in meserii falnice dar, vai, inca neomologate legal.

Stapaneste pana, dar stapaneste slova; nimeni nu e impostor pana la rambursarea taxei pe valoare adaugata a propriei opere vanduta in regim de privat. Cu cata ardoare, si anxietate de anticipatie, priveste artistul la tinerete ochiul strainului care rade asa cui bateam si eu. Cui? Pe cui se scoate. Si-apoi in orele tarzii ale solitudinii de mansarda, cercevelind o alta pagina a existentei vremelnice, artistul la tinerete le va impartasi sarmanilor epigoni ce usor e-a scrie critici cand nimic nu ai a spune. Dispareti, anatemelor, avem nevoie doar de suita de apostoli care sa ne imprastie apoi, seminal, opera catre alte creiere fade, filigranate ca granitul de Tismana in timp ce noi marturisim, venal, ca nu ne mai recunoastem in opera noastra timpurie, ca sunt simple incercari, creioane grafite cioplite primitiv de mana stangace a incepatorului; caci nimic nu arde artistul la tinerete mai repede decat flama devenirii, si-a cresterii personale dar mai ales interdimensionale cu aroma de eclectic.

– va urma –

G

15 thoughts on “Un nou personaj

  1. frumos scris🙂
    anexez si io niste versuri ca sa iasa pagina de super-arta:

    Am fost acolo,
    Doi indivizi dintre ei,
    M-au apostat cu o bâtă, bâtă bâtă,
    Mi-a dat cu bâtă-n antebraţ
    Eu m-am chinuit foarte mult să fac
    Antebraţul ăsta ei mi-au dat dă m-a julit m-a julit

    Şi acuma dupa ce mi-a dat ei cu bâtă în mâna, eu am pus mâna am luat-o şi-o bâtă şi i-am dat lu’
    unul-n faţă şi lu’ altu i-am dat perversă pe Tg. Ocna aicia
    Şi acuma tot ei cheamă poliţia
    Ce înseamnă asta ? ori suntem golani ori nu maï suntem!

  2. sandule, io creca ar fi bine sa treci inapoi pa bere, ca vinu’ te face indiscreptibil si mai cifrat decit lacatu’ depa garaju’ lu’ taica-miu’

  3. sincer, mie, iutubu, mi se pare o mare pierdere de vreme. io n-am timp sa caut si sa ma benoclez la tofelu de freaks pa iutub, prefer sa-mi omor timpu’ liber cu un film bun, un documentar bine lucrat sau o carte.

  4. bre, io sint adeptu’ dictonului “daca nu e, nici nu trebuie”. deci vezi ce viata idilica si lipsita de nevoi traiesc, nu ma omor dupa ceva care azi e, miine nu e, iluzoriu sau fantasma. ceea ce imi trebuie este cu mine, iar ceea ce este cu mine este exact ceea ce-mi trebuie.

  5. huh, io ma gandeam ca un liber cugetator nu e decat adeptul lui insisi, cu atat mai putin adeptul unui dicton. Se pare ca fiecare are, la urma urmei, un oarecare dumnezeu🙂

  6. normal, dumnezeul meu sint io. iar dictonu’ respectiv e mostenit pe cale genetica, din tata-n fiu, nu mi-a fost transmis cind am traversat sinaiu’ (c-am facut-o si p-aia, in drum spre manastirea sfinta caterina).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s