am vrut

Eu mereu am vrut cite ceva. Cind vreau ceva ma transform parca si fac tot ce pot si uneori si ce nu pot (si stric lucruri) pentru a obtine ce vreau. Nu stiu de ce fac asta, citeodata imi doresc lucruri pe care e mai bine sa nu le am, sa nu mi le doresc.

Cind eram la gradinita nu voiam sa dorm dupa-amiaza. Am fost un copil plin de energie, care ar fi sarit si ar fi alergat tot timpul. Faptul ca de la 1 la 4 trebuia sa dormim ma facea, imi aduc si acum aminte, sa imi ies din minti. Dar nu voiam sa dorm, si pt asta am facut mii de genuflexiuni, drept pedeapsa, pentru c nu poti tu, plod de 3-4 ani, sa ma faci pe mine educatoarea ta sa stau spazesc dormitorul fiindca tu sari in pat in loc sa stau cu colegele la o tigara si-o cafeluta, intr-o binemeritata pauza. Eu cred ca stiam ca le enerveaza teribil sa nu doarma cineva, si cred ca intentionat nu voiam nici sa incerc sa dorm. In afara de o singura educatoare, Cristina Mocanu, tin minte si acum cum o chema, nu am tinut la nici una dintre ele. Babe acre, cu mustati negre si gene smulse si trasa in locul lor o urma de dermatograf, isterice daca nu faceai cum voiau ele si autoritare. Cred ca de atunci am ramas cu o furie aproape incontrolabila in a ma proteja de excesul de autoritate, de orice fel ar fi ea. Cristina era buna si blinda si stiu ca ei ii povesteam cum ma invata bunicul sa citesc si sa scriu cifrele. La 5 ani, cind am terminat gradinita, in grupa mare, voiam sa o apar de ea de birfele batrinelor doamne ciufute si care isi revarsau asupra noastra ura fata de barbatii si copiiilor care probabil nu dadeau doua parale pe ele. Am vrut sa fiu altfel, mi-am asumat si am platit cit era nevoie pentru asta. Le-am muscat de miini, le-am tras cu sutul in glezna “din greseala”, le povesteam copiilor despre Iisus Hristos (din ce-mi povesteau bunicii vara, in vacante), am facut tot ce am putut, cu mintea mea de atunci, ca sa le fac sa stea ca pe ghimpi in prezenta mea. Parea ca voi vedeni un copil oribil, pretentios, insensibil, care cind vrea e in stare sa bata cu pumnul in masa, care ridica tonul si nu voia sa doarma.

In scoala generala am vrut sa fiu prima. La orice, nu conta, trebuia sa fiu cea mai buna. Desi nu aveam conditie fizica la fel de buna cu a altor colegi, ma chinuiam ca la sport sa ies in fata. Stiam deja sa scriu si sa citesc si nu era o problema sa fac bastonasele alea penibile pe zeci de foi de caiet tip.1. Dar nu voiam sa le fac! Mi se parea penibil sa fac acele semne pe caiete intregi, cind eu stiam deja sa scriu cuvintele de mina, cind scopul acelor cirlige era sa te inveti sa scrii! Si am refuzat cu obstinatie, orice ar fi zis invatatoarea. Era deja care pe care. Si pina la urma am reusit sa ma impun: ma punea sa citesc Scinteia de la cap la coada in timpul orelor. Zilnic. Zeci de pagini. Daca nu reuseam, primeam pedepse: de serviciu la tabla, colector de maculatura, sticle si borcane sau alte sarcini de-astea serioase. Care nu-mi placeau, si invatatoarea stia. Normal ca nu reuseam de multe ori sa citesc toata mizeria aia de ziar, dar ma straduiam si pina la urma mi-a iesit (saream peste anunturi, citeam citeva pe sarite si cind ma intreba din ele ii spuneam ironic ca sunt doar un copil si nu am retinut toate anunturile, doar citeva). Treptat, mi-am dat seama ca daca esti corect pici de fraier, asa ca am inceput sa-mi folosesc din ce in ce mai mult imaginatia sa inventez fente. Tot de atunci dateaza o intimplare oribila: eu sunt stingace, mi se trage de la mama care si ea e la fel. Firesc, incepusem sa invat sa scriu cu mina stinga. Dar la scoala comunista pe care am facut-o eu si unde nu aveai dreptul sa fii cumva mai altfel decit ceilalti, nici ca frizura, nici ca haine si nici macar ca inteligenta, m-au obligat sa invat sa scriu cu dreapta. Cum m-au obligat? Cu cantul riglei peste degete, care au ramas de atunci nitel strimbe pe ici pe colo. Si am invatat sa scriu cu dreapta. Am invatat atit de bine, incit nu doar ca nu mai pot scrie absolut nimic cu stinga, dar cu dreapta am ajuns sa fac caligrafie. Din ambitia de a nu ma recunoaste niciodata mai prejos. Vreyi sa fim toti la fel: ei bine, eu nu voi fi niciodata ca voi.

Cind m-am mai marit si ainceput moda comentariilor la romana, care se lasau mostenire din tata in fiu si se invatau pe de rost, am vrut iar sa fiu altfel. Mi le scriam singura, aveam acces la biblioteca noastra de acasa dar si la cea a unei vecine, Michaela, care avea tot, absolut toti autorii care se studiau la scoala, plus volume intregi de critica. Citeam, faceam fise, compilam, analizam si scriam comentarii imense, lungi de cite 10-12 pagini, de ma injurau colegii cind le dadeam sa copieze dupa ce luam cite un 10. Si nu le invatam pe de rost, iar la ora de ascultare intotdeauna improvizam si, culmea culmilor, aveam impresii si pareri care contraziceau opinia unanim acceptata. Ca de exemplu, nu-mi place Sadoveanu. Mi se pare atit de fad si de cretin incit am refuzat sa mai citesc altceva in afara de chestiile obligatorii, fragmentele alea din manual. Nu zic ca era bine, trebuia sa invat inca de pe atunci sa fac si ceva compromisuri, dar nu am vrut sub nici o forma sa citesc asa ceva. Si multi altii. Mi-aduc aminte de o bucata dintr-un manual, se chema senin de august si era despre un baiat care tinea in brate o gisca lila si care merge pe un pod si sare in aer. Mi se parea cumplit sa scrii despre asa ceva. Ma tot gindeam ce naiba putea sa fie in sufletul acelui copil care mergea linistit cu o gisca la subrat si bum, dintr-o data pateaza frunzele copacilor si sperie pasarile care leneveau ca deh, era august si senin. La naiba, aveam cosmaruri si eu Nu voiam sa am cosmaruri.

La liceu am intrat cu emfaza copilului caruia parintii nu i-au zis niciodata: nu ai voie. Am vrut sa fac liceul la Magurele nu doar fiindca atunci era cel mai bun, dar mai ales fiindca era departe de oras, la 8 km, traversai un cimp si invatam in aceeasi cladire cu facultatea de fizica. Desi in scoala generala uram fizica si nici cu matematica nu prea ma aveam bine, am dat, desigur, la mate-fizica. 6 ore de-alea, 6 din alelalte pe saptamina si nici o ora de gramatica (nici una pe trimestru macar, doar o ora de literatura si atit, ca fizicienii nu se ocupa cu vorbitul, ei doar calculeaza si scriu cu x, serpisori, scheme si egaluri). Alegerea s-a dovedit buna. Intr-a noua si a zecea am mers la olimpiada la mate, fizica si parca si la chimie. Nu am trecut de faza pe municipiu fiindca mi se parea incredibil sa lucrez din gazeta matematica niste probleme infernal de grele in timp ce colegii mei stateau la o tigara, sau la film sau pur si simplu flecareau sau cintau la chitara. Asa, de palmares, faptul ca luam o proba era ok, dar sa muncesc din greu, inca citeva ore pe saptamina, acasa la cite un profesor, doar pentru a fi buna la matematica careia nu-i vedeam nici o aplicatie practica, mi se parea ilogic. Ca am aflat ulterior ce bine e sa ai capul bine ordonat, chestie pe care o face matematica, asta e altceva.

As putea continua asa zeci de pagini. Vreau ma opresc aici, deocamdata. Dar vreau sa stiti ca dupa ce am trecut de 17 ani am vrut din ce in ce mai multe lucruri. Nu toate bune, cum s-a dovedit ulterior. In afara de vointa, oricit de mare ar fi ea, mai e nevoie de ceva, dar asta am invatat-o tirziu, si niciodata pe deplin.

37 thoughts on “am vrut

  1. vers alb:

    a meritat sa ma bat cu toti de aici
    a meritat
    a meritat sa astept
    a meritat sa nu plec
    a meritat sa ma intorc
    a meritat sa fac doo saptamani de parnaie
    la tractoristu’ in beci
    printre sobolani
    legat la gura cu fularul de ban
    a meritat
    a meritat sa astept
    sa scrii iar
    andreea

  2. sandule, te felicit; tocmai ai ghicit secretul dulcelui absolut: migdala amara mestecata dinainte.🙂

    vers alb, explicativ:

    noi nu scriem degeaba,
    noi nu gindim fara rost,
    noi nu laudam fara motiv,
    noi nu emitem retete fara pacienti.

    noi nu plouam fara traznet,
    si nici nu adiem fara curent.

    noi nu emitem sentinte
    fara judecata,
    si nici nu improscam cu noroi
    fara prelata.

    tot ceea ce va servim noi aici,
    pe tava aurita a bunului simt,
    (un bun simt mult mai dezvoltat
    decit cel care va da voua tircoale
    in sfintele zile de duminica),
    este lingurita de miere
    (sau pocalul de placere)
    de dupa galeata de fiere.

    daca vi se apleaca
    nu ne ponegriti
    pentru ca exista un medic
    si un tratament
    pentru fiecare.

    totul este
    sa va asumati
    efectul acestuia,
    pentru ca nu toata lumea
    este vaccinata
    impotriva
    lenei de a gindi.

    noi detinem leacul
    impotriva prostiei,
    impotriva imposturii,
    impotriva gaurii negre
    care va macina, neincetat, inimile,
    ca o piatra de moara
    care a uitat sa se odihneasca:
    se cheama, simplu,
    ……………

    depinde numai de voi
    sa rezolvati integrama
    si sa redeveniti
    ceea ce
    ati uitat a fi.

    atit.

  3. fiti pe faza ca mai am. ce vreti, sunt un om care si-a dorit cu atita ardoare foarte multe lucruri, iar acum simt nevoia sa le dau pe goarna. adica ma autoexorcizez, ca sa folosesc un termen familiar sandelului😀

  4. eu nu pot din spagatu’ si nici sfoara, niciodata n-am putut. Podu’ imi iesea, dar nu de sus, doar de jos. Uite, asta n-am vrut neaparat sa-mi iasa vreodata, ca sa ma mentin in tonul postului. Avea sora-mea o colega extrem de elastica, ii iesea orice si se misca incredibil chiar si cind devenise plinutza si parea ca abia se misca. Cred ca e de la natura mobilitatea asta, sau trebuie sa muncesti mult ca s-o obtii, iar eu in afara de umblat pe jos km intregi nu prea sunt in stare de alte sporturi. Dar poate din primavara ma reapuc de tenis.

  5. sandule, daca-ti protejezi shtiftu’ in suspensor, nu mai e nevoie sa-l tii apasat cind faci shpagatu. oricum, problema ramine: tasticulele Alt si Alt Gr trebuie protejate permanent, ca dor tare si se inflameaza daca le lovesti necorespunzator (doamne fereshte!)

  6. tracto, ai dreptate, mi-am lovit ctrl, alt si delu, toate deodata, si s-a facut negru ecranu da porma si-a revenit.

    bre andreea, ai jucat tenis pe wii? e rupere! plus ca spargi si tot ce ai in jur prin casa, asta daca n-ai casa cat palatu lu gigi

  7. m-ai ghicit la mare fix: cand citesc blogul imi da bsod de la placa video si cand dau sa raspund imi da keyboard error, press any key to continue. Mai nou, la ce scrie G. primesc eroarea: “An error occurred while displaying the previous error.” Si o tot tine asa.

  8. bre, io ma pricep binisor la exorcism IT, da’ asta-mi pare din alta lume. te intreb: nu cumva ti-ai dus calculatoru’ la sfintit? ca am mai vazut io pe unii care chemasera popa sa le sfinteasca dacia abia cumparata si popa, pus pe shotii, a incercat sa le bage un manunchi de busuioc plin de apa sfintita sub stergator si li l-a indoit; sa-l fi vazut pe fericitul proprietar ce nefericit a devenit deodata si cum se mai otzara la nevasta-sa cu “numa ideea ta a fost, tu-ti gura ma-tii”

  9. io de cand am sfintit-o n-am mai spalat-o😀 calculatorul nu-l duc ca daca reinstalez windows trebe sa-l duc iar si nu vreau sa fac drumul asta saptamanal. Ca nu hardu’ trebuie sfintit, softu’ e cu duca-se pe pustii in el. Nu stiu la Apple cum e, da’ la windoze asa e sigur!

  10. Daca toti tractoristii se baga la exorcisme inseamna ca se inventeaza cat de iute aghiasma wireless si vine sfarsitul lumii!…

  11. parinte, recunosc spasit, pacatu’ tractoristilor este ca se cam baga peste tot, fie ulita desfundata, fie world trade center. dar trebuie sa recunosti si matale ca sint si unii care chiar se pricep si n-ai zice neam ca nu-s de-acolo.🙂

    aghiasma wireless = aburi de apa sfintita?

  12. cu preotii epigramisti
    si tractoristii exorcisti
    sfarsitul lumii nu-i blestem
    ci instalare de sistem😀

  13. O, Sandule, ce bine-ţi şade
    când îţi reverşi înţelepciunea în şarade!…
    Noi, unii – (unicii?!…) -, ne-am prins:
    Sistemul a învins!

  14. citesc mai sus c-ai fi crestin
    si-n avatar iti vad o cruce
    si tractoristu-ti canta dulce
    …ma simt debusolat putin!

  15. aman, aman
    bre andreea, am vrut, vreau, cand urmeaza voi vrea?
    sau nu mai voiesti nimica?😀
    hai, baga cu scriitura!

  16. da’ chiar, bre, ca e sfinta andreea azi; andreanum, iti uram multa sanatate, bani stiva, beutura din belsug, masa incarcata cu friptane si sarmale (de post, fie, daca tzii), internet la botu’ calului, noroc cu toptanu’ si toate cele. si credintza, daca incalzeste cu ceva si mai are loc dup’atita vin.

    deci la multi ani de la clanu’ tractorist!

  17. la multi ani cu intarziere…:D poate doar sa zboare ea cu viteza luminii si noi sa stam la frecat menta aici😀

  18. multumesc frumos de urari. merg si alea intirziate. ba chiar le-as putea numi anticipate, fiindca si la inceput de ianuarie ma serbez. eu sunt omul cu multe aniversari pe an :))

  19. nu stiai ca-s membru de onoare al Asociatiei romane de frecat menta?! Va fi congres in primavara, sper sa ma aleaga presedinte😀

  20. o fi d-aia descintata, fiarta si racita, stiu io? oricum, nu stiu cit de bine merge cola cu menta, creca mai degraba le da apa ferbinte cu zahar cubic si ei doar isi baga menta-n el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s