Marile transformari ale micilor oameni

Episodul I

Domnul Beniuc nu era un barbat frumos. Vanitos din fire isi imagina, din anumite profile indelung studiate, ca are un je ne sais quoi al lui care-l facea interesant in fata femeilor dar altfel prefera penumbra adunarilor sociale. Dadea mai bine sa fii misterios, inaccesibil. Domnul Beniuc nu era inaccesibil, trebuie clarificat de aici inainte, doar teribil de anost, iar dincolo de aparentele imobile, taciturne, se ascundea o imaginatie febrila, dominata de pasiune si erotism cu un domn Beniuc calare pe diverse femei cu care domnia sa se intersectase de-a lungul vietii. Cu putin noroc, in unele dimineti, exercitiul ii aducea si-o erectie din ce in ce mai rara altfel, ca de altfel si firele de par din varful capului. Plesuvia, trebuie spus, nu-l prinsese intr-un moment prielnic pe domnul Beniuc. Printre lucrurile pe care domnia sa nu le-ar fi admis niciodata dar i-au ranit indelung imaginea de sine pierderea podoabei craniale castiga, detasat, la puncte. Unde mai pui ca era si suficient de mandru incat sa nu poarte peruca; unii cunoscuti ii sugerasera, cu un zambet voit sagalnic, sa ii faca o vizita peruchierului Petrus care pentru un pret bun i-ar fi potrivit cu siguranta scalpului vreunui alt anonim, sau vreo gutaperca mai ieftina numai buna sa-i irite petecele de piele rozalie. Asa cum era el afisa, de la o vreme, o frizura cazona care se amesteca prin zonele auriculare cu fire hirsute iesite Dumnezeu stie de unde, ca doar nimeni in familia lui nu mai avusese urechi paroase. Cu un stoicism de Sisif domnul Beniuc petrecea minute bune in fiecare dimineata, lacrimand profuz, cu penseta pe fiecare folicul pe care desi se chinuia din greu sa-l starpeasca mai mereu aparea altul, si altul, incat se gandea serios acum sa se lase pagubas; si unde n-avea in frunte sa gandea ca o sa-i creasca in laturi, ca doua conopide de par sinistre dar pe care deznadajduit domnul Beniuc nu le putea prididi.

Ce se alesese de viata lui?

Mai nimic.

Garsoniera o cumparase odata, tanar, cand aceeasi fantezie l-a dus cu gandul ca pe-acolo ii vor trece pragul marile iubiri si-apoi erau vremuri bune, primise o mica mostenire si oricum la maica-sa in curte nu putea aduce pe nimeni, oh nu, orice numai pana la mama sa nu ajunga. De cateva ori, contempleaza uneori domnul Beniuc dupa-amiaza in timp ce picoteste la serialul preferat, s-a apropiat foarte mult. A fost Gabi. Apoi a fost Sonia cu care fusese coleg la automatica. Si-apoi a fost Lucia. Pe Lucia chiar a iubit-o. Celalalte doar i-au frant inima. Lucia avea ceva special. Daca ar fi sa-l intrebi “ce” anume a avut Lucia de-a tot venit prin garsoniera lui ani la rand domnul Beniuc ar spune ca rabdare, si prostie. Sinistru cum pare, dar creativitatea sa nu cuprinde decat persoana I; natura l-a condamnat, din pacate, cu un teribil spirit de observatie cand vine vorba de defectele celorlalti. Iar Lucia era o femeie fara curbe, fara rontunjimi, fara defecte dar si fara calitati notabile. Uite, Lucia probabil ca ar fi comparabila cu masa la un restaurant comunist. Ti-o serveste o chelnerita grasa, scarbita, dar aranjata pe sistemul soldatului sovietic; iti baga painea pe gat si ti-o trece pe nota de plata, apoi te intreaba ce vrei doar ca sa-ti spuna ce are si in cele din urma iti aduce o mancare suficient de multa sa te sature, suficient de proasta sa iti para rau ca dai banii pe ea, dar indestulatoare. Asa fusese si Lucia. Indestulatoare. Unde mai pui ca in sistemul de referinta fantastic al domnului Beniuc ea, jos, il adora pe el, sus, si o vreme i-a fost un soare la care sarmana fiinta sa se incalzeasca.

Dar a venit si-o zi in care Lucia i-a pus in vedere ca relatia lor dureaza de ceva vreme si ca ea n-are de gand sa moara fata batrana. Din obligatie, comoditate si confort, domnul Beniuc a cedat, mai mult sau mai putin absent, si i-a propus sa se mute impreuna la el in garsoniera. Zis si facut – si-acum, in timp ce discutam, domnul Beniuc isi remarca micile crevase din jurul nasului in oglinda geamului murdar de la bucatarie – Lucia a venit cu mica ei sarsana.

Sexul era. N-ar sti sa-ti spuna acum “cum” era sexul dar ca orice alta ablutie zilnica si sexul era. N-ar fi putut sa nu fie pentru ca pe cat de plana, si fara denivelari, era Lucia, avea un libidou de susa sanatoasa genetic. Probabil ca dorinta ei de sex compensa neputiinta ei de-a isi duce memoria stramosilor mai departe, iar domnul Beniuc nu avea oricum pretentia de-a mai impartasi lumii un alt domn Beniuc dupa chipul si-asemanarea sa, si cu atat mai mult si cu ceva din Lucia. Dar se lasa atras in leganatul vesperal cu aceasta femeie de-i zicea lumea “amanta domnulu Beniuc” si cand ea termina, gemand introvert, domnul Beniuc se simtea deznadajduit si aproape un pic furios, ca si cum lumea, si soarta, il deposedase brusc si dintr-o data de ceva al lui si numai al lui. Era indignat pe Lucia, acum isi da seama. Da, era indignat pentru ca Lucia se multumea cu unul ca el dar mai degraba si pe el ca se multumea cu una ca ea.

La un moment dat au crezut ca s-a intamplat o minune din acelea de se vorbeste la televizor de ele. Vreme de doua luni si-o zi Luciei nu i-a venit menstruatia. Impasibila ea a asteptat sa-i creasca un pic burta. Ceea ce s-a si intamplat, dar cam atat. Fara greturi, fara varsaturi, fara pofte. Domnul Beniuc a luat si schimbarea asta ca pe ceva firesc, pana la urma soarta e vaselina ce unge rotile universului, si s-au dus, cuminte sa vada un doctor sa le confirme eventuala sarcina cand Lucia avea deja – numarase ea constiincios – vreo 12 saptamani de sarcina.

Vestea a cazut ca un traznet. Lucia nu era insarcinata. Lucia avea o tumora care trebuia operata urgent.

A privit impasibil cum brancardierii au dus-o, privire de bovina speriata, spre sala de operatie. A asteptat, pe o bancheta pe culoar, in timp ce-o suvita rebela ii matura scalpul alb, branziu, de la cat il ascunsese basca. Dimprejur s-au vanturat oameni, copii, sacose, halate pline de doctori, carucioare cu alti si alti bolnavi.

Si-apoi Lucia s-a intors.

A mai stat in spital vreo doua saptamani, timp in care domnul Beniuc ii aducea mai cate o portocala, o banana, un ziar de la colt. Venea, statea jumatate de ora cu ea si-i raspundea monosilabic la intrebari, si-apoi pleca inapoi in garsoniera lui.

G

3 thoughts on “Marile transformari ale micilor oameni

  1. ai putea scrie un serial, ceva de genul “povestiri cu final neasteptat”.

    cind si cind ma delectez cu cele scrise de tot felul de particulari pe smartwoman.hotnews.ro
    Dupa unele unele povesti (daca or fi reale), parca iti mai vine cheful de viata. Multa lume nacajita bre pe lumea asta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s