Felicitari domnului Padu Reda

Padu Reda avu, intr-o buna dimineata, o epifanie. Dintr-acelea religioase, ceea ce era cu atat mai bizar cu cat domnul Padu Reda era de profesie sceptic si inca unul, daca l-ai fi intrebat, destul de exersat. Il ajuta si figura fara ascutimi evidente sau rotunjimi subtile sa treaca testul ecumeniei fara sa dea dovada de cerbicie in arta marturisirii. Astfel ca la diverse adunari unde se mai puneau probleme cu oua si gaini, sau ce-a fost mai intai gaura neagra sau posesorul ei domnul Reda izbucnea, periodic si definitiv, spre dezastrul diversilor ahtiati dupa dialoguri circulare, duce-m-as si m-as tot duce, si de obicei avea dreptate. Dreptatea insa nu i-adusese niciodata vreun premiu de popularitate drept care, in dimineata de care vorbim, Padu Reda avu o epifanie.

Era singur. Poedrama pe care si-o spusese de-atatea si-atatea ori, cu solventi si solutii, cu self-ul solubil si cum viata ii va aduce, precum chelnerul la masa, orice si-ar dori totul e sa citeasca meniul cu atentie, era o mare de rahat de care, iaca-ta azi, era satul. Iar viziunea apocaliptica pentru Padu, altfel un functionar oarecare suficient de vizibil sa fie anonim, era ca ar putea sa moara in chinuri groaznice intr-o noapte in curand, de exemplu, si tot ce va ramane din el e o burta balonata de metan si-o grimasa glorificata a penibilei morti de care domnul Reda nu se temea, dar o privea cu aceeasi scarba cu care se referea si la partidul la putere (oricare ar fi fost el).

In curand se facea ora 8 si doamna Reda urma sa-i aduca, la fel ca si ieri, la fel ca si maine, ceasca de cafea, tartina cu magiun si ziarul zilei in care domnul Reda avea o placere nebanuita, anume sa citeasca anunturile matrimoniale. Il amuzau copios, la fel cum il distrau diversele ferpare pentru necunoscuti si mortile lor anonime la fel cum Padu banuia ca va fi si a lui. Familia Procopievici anunta, cu durere in suflet, trecerea in nefiinta a iubitului lor Ovidiu, tata iubit, bunic respectat si filantrop spre sfarsitul vietii. Tanara titrata, par saten, ochi migdalati, caut domn in etate, respectuos, pentru relatie serioasa. Pff, obisnuia sa icneasca Padu Reda, auzi tu respect, etate, relatie serioasa. Nu mai era nimic serios in etatea lui in fiecare zi mai apasatoare iar respectul devenise o forma de servilitude pe care Reda o denunta, in sinea lui, ca fiind ipocrita. Ii parea sotia un fel de gardian civilizat, dar la fel de carnasier, insensibila la pasiunile mocnite din sufletul lui apasat de solitudine. Ea stia, la fel ca si el, ca ar fi trebuit sa faca ceva in ziua in care aflasera ca nu pot avea copii. Ea stia, la fel ca si el, ca vine o varsta cand le va prinde bine un suflet sa ii ingrijeasca, sa le serveasca – pe romaneste – nevoile acolo unde ei nu vor mai putea. Timpurile il ajunsesera din urma si iata, azi, in dimineata de care vorbim, Padu Reda se simtea batran si abandonat, abandonat de propriile lui fantezii de demult spurcate, sunt deja parca secole de-atunci, de ciudatenia aparatului reproducator la femeie. De ce a fost posibil ca daca eu pot avea copii, si ea poate avea copii, sa se lipeasca tocmai acolo?

La prima extrauterina Padu Reda nu s-a impacientat. Doamna Reda statea si ea, impasibila, bovina, ascultand cum medicul ii explica de ce trebuie sa intre urgent in operatie, ca se poate rupe, ca poate sangera in burta si poate chiar muri. A intrat, a iesit, apoi cateva luni de zile au dormit unul cu spatele la celalalt in timp ce dimineata ea ii aducea, parca mai frizanta decat de obicei, cafeaua, tartina cu magiun si ziarul zilei. Erau tineri, inca, si se parea atunci ca tot ce-ti trebuie sa ai un copil e o trompa permeabila. Si-a fost, da n-a fost. A doua oara, sinistru, oul s-a incapatanat sa ramana tot acolo si din nou au asculta, el parca mai dezorientat, ea la fel de impasibila, bovina, cum medicul ii explica de ce trebuie sa intre urgent in operatie.

De ce n-au adoptat?

Scrupule, si-apoi in secret Padu Reda nutrea o ura silnica pentru oamenii fara copii care ajungeau, astfel, sa se prefaca si ei c-ar fi vreun neam de parinti mai cu mots. Avusese el o matusa scapatata care, la senectute, luase de suflet un mucos care a ajuns in cele din urma sa fuga cu banii ei de inmormantare si caseta de bijuterii. Halal. Care sa mai faci bine pe lumea asta. Vedea la sotie ca uneori aducea ziarul deschis la articole cu mesaj, le citea printre randuri, despre casele de copii si amaritii aia carora le-au murit mamele, cum statul nu se ocupa destul, cum guvernul a scazut subventiile pentru protectie sociala. Pff, pufnea din nou domnul Reda, ce e cu strategiile astea ieftine? Parca stabilisera impreuna ceva. Acel ceva, observat de pe margine, a fost un schimb monosilabic de vorbe la o farfurie de supa cu galuste, preferata de altfel a domnului Reda, in timp ce-si punea piper si patrunjel extra. Padu? Hm. Poate ar trebui sa…..?Hm. Nu crezi? Mai vedem. Acest mai vedem s-a perpetuat de la anotimp la anotimp, si apoi tencuiala de la casa a inceput usor usor sa cada la vreo ploaie mai abitir iar ramele geamurilor s-au crapat, peretii s-au ingalbenit si bucataria a luat forma unui urias cazan de rufe, canapeaua s-a invartit dibace in jurul soldurilor domnului Reda si bratele fotoliului au inceput sa se dea cu patinele, seara, in timp ce doamna Reda dezlega integramele de la ultima pagina a ziarului domnului Reda.

Singuratate. Ce realizare nemernica. De ce n-a insistat? De ce nu m-a convins? De ce nu m-a dus de mana ca in toate celalalte dati in care m-a obligat sa fac ceva ce s-a dovedit, apoi, util? Nu vede ca imbatranim? Amandoi imbatranisera rau. Ea avea un reumatism care-i umfla, periodic, articulatiile de la maini si avea si un inceput de cataracta, schiopata si capatase o gafaiala usoara care se accentua noaptea de-si mai pusese, baba, vreo trei perne, cat despre domnul Reda isi evalua matinal, in timp ce se radea, toate semnele remarcabilei lui decaderi, faldurile gusei prabusindu-se, cearcanele scurse ca burta vacii peste pometii ingalbeniti de tutun, dintii scofalciti si macinati de scrasnetul noptilor, petele cafenii de pe dosul palmelor si vinele tortuoase, verzi amarui, o iedera otravita a varstei de care s-a temut dintotdeauna, de cand l-a vazut pe tatal mamei putrezind de cancer. Cancer. O fi avand si el? Cine stie. Toate dor, burta are puncte unde se umfla, puncte unde il tine, ficatul e cand prea mare cand prea mic, de mers la baie noaptea se tot duce si parca nu se mai termina acest declin; caci ar trebui sa fie o vale la care sa se opreasca decaderea, de unde sa inceapa un mers neted, pe orizontala, spre sfarsit. Sa fie usor sa mori, sau cel putin la fel de greu cum traiesti. Sa nu-ti doresti sa mori. Sa nu te-apese amaraciuni scarbavnice, parazite, ca mustele de otet de la butoiul de corcoduse.

Deodata suna soneria. Era postasul, rumen la fata si probabil un pic pilit. Buna ziua domnule Reda, ce mai face doamna Reda? Hm, bine multumesc, cu ce ocazie? Aveti un plic. Un plic? Un plic. Ce plic? Un plic? Care plic, domnule? Ah, ma scuzati, uitati, semnati aici de primire. Pai dati-mi plicul! Ah, ma scuzati, poftiti, multumesc, numai bine! Multumesc. Ah, si felicitari domnule Padu Reda! Felicitari? Pentru ce? Ei, vedeti dumneavoastra. Felicitari!

– va urma –

G

One thought on “Felicitari domnului Padu Reda

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s