Despre barbati si bolile lor mintale

M-am gandit sa scriu un text despre pacientii mei barbati. Adica minoritatea. Fac asta pentru ca-mi doresc sa existe mai multi barbati care sa isi trateze bolile mintale. Stiu, si am argumente pentru asta, ca la acest moment sunt mult mai multi barbati, decat femei, cu probleme psihice nediagnosticate. O problema psihica nediagnosticata, prin definitie, e o sursa de suferinta cronica si debilitanta. Logica sugereaza, deci, ca aici, in Romania, la acest moment, sunt mai multi barbati decat femei care sufera de pe urma afectiunilor lor emotionale si de comportament, afirmatie care va parea cel putin bizara in conditiile in care “femeia” este foarte vizibila, victima dar si victimizabila, a unei lumi care a facut-o frumoasa pentru a fi spurcata mai des decat rar.

In primul rand vreau sa remarc ceva despre pacientul meu barbat. Vine teribil de speriat; e ca si cum barbatii ar fi inmagazinat, in cresterea lor, angoasa existentiala a mamei cand venea tanti doctora la un nivel mult mai bazal. Sta ca pe arc prima jumatate de ora, ai zice ca e obisnuit sa inceapa propozitiile cu “eu” dar, cand vine vorba de ce traieste, de universul lui interior, de ganduri si emotii si felul in care ele se rostesc prin viu grai, pacientul meu barbat se afla intr-o reala dificultate. Imi pun invariabil intrebarea – e vorba de-un defect structural al genului nostru sau, prin prelungire, e o cultura a handicapului referit in care sfarsim prin a fi asimilati unei combinatii bizare dintre-un taur si-un magar? Ma uit la baiatul meu, ma uit la fetita unei prietene de-ale noastre care e cu doua saptamani mai mica. Amandoi copiii primesc acelasi apprentissage in prima faza a vietii lor; amandoi reactioneaza la fel in perioada premergatoare separarii de rol, noi suntem baietei ei sunt fetite. Aici se isca o dihotomie in diada mama – copil, se spune ca baietii sunt mai “mamosi” si fetele mai “tatoase”, evident reminiscent de fanteziile psihosexuale ale lui Freud si felul in care el superpunea forta libidinala peste neurodezvoltarea omului la varste timpurii. Dar dincolo de realitatile biologice ale separarii psihismului intre sexe (testosteron vs. estrogen, colesterol, masa musculara etc) exista si realitatea ca intre barbati, si femei, barbatii reprezinta sexul fragil. Spre deosebire de femeie, barbatul nu are 23 de perechi de cromozomi, ci 22 de perechi, si-apoi sarmanul XY. Merita sa i-o aduci aminte. Iar cand fac asta pacientul meu barbat rade jenat, si-apoi pentru o secunda e terorizat de posibilitatea ca daca isi da jos platosa se va spulbera pe mocheta.

Cu ce vin barbatii la psihiatru? Cel mai des probleme legate de a) o problema somatica, de obicei gastrointestinala, sau cardiaca, sau neurologica, la care “ceilalti doctori” n-au gasit leac sau b) substante. In ceea ce priveste substantele si aici, ca si aiurea, barbatii beau alcool. Prin asta ei sunt totusi mai tratabili decat femeile care beau alcool (o specie rara, in doi ani am avut poate trei cazuri?). Barbatii care beau alcool ajung sa ceara suport, sprijin pentru aceasta buba nu pentru ca ar patrunde consecintele teribile ale obiceiului lor in vietile pe care le duc, ci pentru ca au nimerit intr-un cul de sac, un fund de sac; fie risca sa fie dati afara de la servici sau au fost dati deja afara; fie ii lasa nevasta; fie au facut o complicatie organica (vezi punctul a) din enumerarea anterioara). Si unii, si ceilalti, se remarca prin nivelul crescut de anxietate care n-are pe unde sa iasa. Pe gura nu stie, si-atunci ce alternative are? Bautura e anxiolitica, euforizanta, antidepresiva, ieftina, accesibila, foarte tolerata social, si-apoi mai rezolva si cealala problema pe care o au barbatii si de care le imposibil sa vorbeasca.

Problemele de dinamica sexuala sunt, dincolo de aparente, o cauza frecventa pentru care vad pacienti barbati. Nu ma refer doar la impotenta, vezi inabilitatea de-a sustine o erectie. Nu. Ma refer la tot ce inseamna filii, inclusiv unele exotice. Cred ca, dincolo de sansa, barbatii care vin in practica psihiatrica au o reala dificultate in a ramane monogami, si-asta porneste din dinamica sexuala. Fenomenul e foarte interesant de explorat, ieri de exemplu am vorbit cu doi domni fosti militari care-mi spuneau ca din clasa lor de la Breaza doar unul (1) a ramas nedivortat, si-asta pentru ca toti (20+) s-au casatorit pana in 24 de ani, si pana in 25 de ani majoritatea aveau si-un copil.

Barbatul roman se lauda ca a plantat multe…ahamm…flori. Si probabil ca exista barbati care fac si asta. In fapt, si de drept, avem o sanatate psihosexuala indoielnica, si mai degraba maladiva. Nu vorbesc doar de igiena care mie, personal, imi ridica mari semne de intrebare; ma refer mai degraba la sanatatea mintala a actului sexual. Si aici, cred, intervine relatia interesanta, oportunista, mutualista cu alcoolul si una care face alcoolul sa fie un artific indispensabil barbatului in lupta lui cu marele Falus. Pe alcool, sub influenta alcoolului, multe dintre obstacolele anxioase dispar, se estompeaza, si inclusiv femeia poate, la limita, sa para mai atractiva. Ironia face ca aceeasi substanta care iti expune, triumfator, masculinitatea sa ti-o corupa, pe termen mediu. Alcoolul da neuropatie alcoolica luat pe distante copioase, si neuropatia alcoolica genereaza impotenta de organ.

Si hai sa vorbim si despre depresia barbatului.

Eu rar am vazut om (de la homo/ hominis) sa intre la mine in cabinet si-apoi sa-mi descrie diagnosticul de episod depresiv asa cum e el descris in Clasificarea Internationala a Maladiilor, adica o dispozitie cu o anume calitate anume de-a fi trista in mare partea a timpului si/ sau inabilitate de-a (mai) experimenta bucurii, recte anhedonie, plus un minim de-alte 4 dintr-o galeata relativ vasta, gen tulburare de atentie, memorie, viata instinctuala (somn, sex,apetit), probleme gastrointestinale, angoasa si/sau anxietate, obsesionalitate privind ideile de depresie, sau inutilitate, sau oboseala cronica, sau suicidalitate. Ei bine, nu.

Depresia la barbat incepe cu functio lesa. Nu mai face fata. Si nu mai doarme. A slabit, sau s-a ingrasat. Are hipertensiune sau diverse preocupari hipocondriace penibile, oare am cancer? Oare m-am sclerozat? Acasa reuseste sa se certe cu toata lumea si iti spune ca n-are cu cine vorbi, ca toate se sparg in capul lui. E zguduitor, adeseori, sa auzi un barbat cum se crapa in timp ce incepe sa admita ca, in ultimele luni, s-a simtit din ce in ce mai des victima; refuza sa isi creioneze responsabilitatea de-a fi fost totusi (si) persecutor. Da, isi mai bate nevasta dar pentru ca il tot cicaleste, nu-l lasa, il tot mana de la spate, are datorii, s-a dus la femei si i-e rusine, sau da vina pe ea ca ea ii face viata chin.

Da, barbatul se chinuie. Nu poti sa-l tratezi daca nu-i vei da acest cap de ata, acest colac de salvare. E tot ce intelege, de regula, din spectrul lui emotional, anume constrictia si travaliul, munca sisifica si turatul in gol. Si vrea sa-l scapi de chin. In cel mai prozaic sens vrea inapoi la sanul mamei, lucru care de cele mai multe ori complica lucrul cu un barbat pentru ca oralizeaza. Daca ii dai pastile, le va lua o vreme si-apoi o sa le ia dupa ureche fie el cat de disciplinat. Anxietatea face ca unii barbati sa aibe efecte paradoxale, unde n-ar trebui sa fie somn va fi ameteala si unde n-ar trebui sa fie vertij va fi iritabilitate. Dar sunt barbatii mai greu de tratat, cu alte cuvinte exista si-un motiv profesional pentru care stim mai putin despre barbati si bolile lor mintale?

Da, si nu. Greutatea nu deriva din boala in sine care si la barbat, si la femeie, se manifesta biologic la fel; femeile au steroizi care le protejeaza mai bine, cel putin in perioada fertila, dar barbatii au femei (sic!). Barbatul de varsta mijlocie, divortat, cu boala mintala e o bomba cu ceas daca se identifica a fi “single”, sau nu are o relatie stabila la momentul la care il vezi. A avea copii e de multe ori un factor de risc mai degraba decat de rezilienta. Barbatul are un sistem de suport mult mai subred sau nu-l are deloc. Depresia lui e una de alienare si alienat devine; cunosc un barbat care sta in aceeasi casa cu trei dintre cei patru copii ai lui si imi spunea ca nu le-ar cere o farfurie cu mancare nici de-ar muri de foame. Atat de mare e obstinatia, si uneori incapatanarea, barbatului.

Iata de ce mult mai multi barbati sfarsesc prin a se sinucide, comparativ cu celalalt gen. Raportul poate varia oriunde, functie de geografie, intre 1:1 si 10:1. In Romania e de 3 – 4 la 1. Mi-aduc aminte ca in grupul nostru de cercetare, la McGill, am avut o colega la un moment dat careia mentorul nostru i-a dat o tema sa analizeze, intr-o cohorta destul de mare, daca sexul pacientului (i.e. daca e barbat sau femeie) e predictiv pentru “ceva” din determinantii unei tentative de suicid (motivatie, intentie, idei suicidare, acces la metoda etc.). Dincolo de faptul ca barbatii aveau tentative asa-zis mai “violente”, cu mijloace de agresiune mai letale, nimic din factorii psihologici nu a segregat functie de gen. Si-atunci trebuie ca excesul de barbati care mor prin suicid e justificat in alta parte a modelului. O parte e genetica (vezi mai sus), o parte e dinamica relatiilor sociale, dar in cele din urma factorul care face diferenta, major, e accesul la servicii.

Odata ce un barbat a vazut un medic psihiatru, indiferent de problema lui, riscul lui de suicid devine egal cu cel al unei femei. Odata ce e luat in evidenta medicala, disparitatea se niveleaza. La fel ca si femeile, barbatii pot duce o viata sanatoasa, libera de simptome de tulburare psihica; se pot vindeca de bolile lor psihice si, in cele din urma, pot recastiga prin asta anii de viata potential pierduti, prada unui morb despre care, prin ingnoranta si rezistenta, societatea refuza sa vorbeasca si prin care, pe acesti barbati, ii condamna la suferinta nenecesara, prelungita, si pentru aproximativ 2000 de barbati, anual, in Romania, la moarte.

G