Anorexia

Incepe ca o realizare. Sunt gras(a). Realitatea poate fi una care sa existe si intern, si extern, adicatelea cred ca sunt gras(a) si chiar sunt supraponderal(a). De cele mai multe ori e un hiatus in gandire, adica in spatiul reprezentarilor, a “descarcarilor corolare”, unde naste prima indoiala. De-o parte se afla rezultanta fortelor care se numeste “confort”, cum imi place cu mine. De cealalta parte ai patul lui Procust care e societatea. Avem o lume care te incurajeaza sa mananci junk si-apoi sa arati anorexic(a), “fit”, “in forma” si daca se poate sa te si lauzi cu asta. Dar acolo unde se scrie soft-ul, acolo unde rafinam interfata Eu-Ei-Ele, forta telurica a unui gand de inadecvare, de nepotrivire, de defectiune, e suficient de puternica incat sa declanseze doua mari lucruri.

Emotii.

Comportamente.

Am sa vorbesc mai intai de ultimele. Comportamentul unei persoane la oglinda mintii, goala, denudata, si prospectiv grasa, este de-a remedia ceea ce pare aritmetic simplu. Daca doua chifle plus trei fleici plus un suc si o gogoasa fac cinci kilograme, n-am sa mananc douachifleplustreifleiciplusunsucsiogogoasa. Contrar aparentelor, in anorexie la inceput nu e aversiunea, ci o forta corectoare similara cu cea pe care o facem si cand vrem sa ducem mana la gura, sau piciorul la prima treapta. In schema interna, pare-se, ceasul intern ramane paleocortexul; ganglionii nostri bazali, amigdala, talamusul si hipotalamusul, centrii orexigeni (care tin de declansarea senzatiei de foame) au legaturi nenumarate cu arii de asociatie corticale, adica “la mansarda”, acolo unde se scriu deciziile de viata si e chemata la bara forta corectoare.

Lucrurile s-ar inchide daca matematica mancarurilor ar functiona linear. E posibil ca n-ar fi nevoie de nici o dereglare de nutritie. Spun “nevoie” pentru ca anorexia, bulimia, hiperfagia vin toate ca un raspuns la o chemare, un stimul, o nevoie care intr-adevar face parte din viata instinctuala, acolo unde “mananci ca sa traiesti nu traiesti ca sa mananci (sau sa faci foame, in revansa)”. Dar comportamentul e unul semi-voluntar, exista pofta, craving pentru alimente si-apoi exista “ma gandesc la mancare, am preferinte pentru diverse alimente si sunt pur si simplu unele pe care nu le sufar”.

Anorexicul descopera ca infometarea nu-i scoate kilogramele din cap. Poate ca sunt unele alimente de vina, acelea despre care revistele din galaxia Cosmo sustin ca “ingrasa”. Pentru asta sunt vinovati generatii de Mecinicopschi locali sau transatlantici care au demonizat diverse alimente in favoarea altora. Mananca multa varza. VARZA! Nu manca dulciuri, sau cartofi, sau in general carbohidrati. Polarizarea optiunilor de satisfacere a foamei, si deci ingurgitare de alimente, este mecanismul epigenetic prin care apare comportamentul de evitare. Majoritatea il avem. Uite mie de exemplu nu-mi plac spanacul, stevia, urzicile, fructele de mare, ciorba de burta, momitele si ciocurile de pasare, si lista poate continua. Poate ca tie nu-ti place porcul, sau lui nu-i place sufleul de conopida. Ne aflam, inca, intr-o zona a deliberarii cognitive. Ce-ar trebui sa mananc? Inca nu e o problema a mea, ci a lor. A alimentelor. Si-atunci oamenii vor incepe sa manance “mai” sanatos, si urmeaza provincia. Asteptam.

Comportamentul de evitare este vecin cu cel aversiv, fobogen. In curand apare fobia alimentara care se intinde, in pata de ulei, de la singular la plural, de la particular la general urmand aceleasi cai cu alte mecanisme de gandire prin care, din lipsa de putere de compilare suficienta, “clasificam” si “indosariem” diverse lucruri care ne isca anxietate. Animale, fenomene meteo, oameni de alte culori si cu alte mirosuri. Astfel ca ajungem la emotii.

Emotiile unui anorexic sunt de doua feluri. Initial e ciuda, frustrarea, nemultumirea, “iritabilitatea”care in sine nu e o emotie, ea nu e de fapt nimic, e un “ceva” primordial din care se distileaza, mai apoi, diverse concocturi psiho-emotionale. Furie, tristete, frica, rusine, euforie…pleaca de-acolo. Odata cu cristalizarea unei rutine comportamentale, insa, emotiile devin circumscrise nu iritabilitatii ci ambivalentei. Nuca sau aluna? A manca, sau a nu manca, aceasta e intrebarea. Nemancatul capata valoare pozitiva, individul forteaza asupra lui motivatie si energie emotionala de succes, e o bursa emotionala la care el isi pune capitalul, ca un veritabil jucator, pe calul zis martsoaga. Apare recompensa. Apare teama de esec si senzatia imbatatoare de victorie, improbabila, pe masura ce nemancatul dovedeste noi culmi. In aceasta mica bula de cristal personajul nostru isi va desarja multe alte zone de functionare a vietii, schemate distorsionate ale realitatii; in mancare se afla de fapt vina pentru inadecvare sociala, sau perfectionismul orientat spre sine, sau anturajul care nu e niciodata la distanta potrivita, prea aproape-sau-prea departe. Refuzul alimentar isca o stare de denutritie cronica al carei corolar direct, consecvential, e ca ingusteaza campul de constiinta. Apare paranoia. Apare depresia uneori groaznica, imbatatoare, din care foamea extrema pare a fi o solutie anonima, dar inveselitoare. Pe culmile nemancarii apare o anume beatitudine austera pe masura ce corpul isi consuma resurse importante in malaxorul energetic. Fara grasimi nu se mai pot fabrica hormoni de stress. N-ai hormoni de stress, n-ai stress. Fara grasimi nu se mentin neuroni si nervi. N-ai neuroni, n-ai nervi. Fara grasimi nu se fabrica hormoni sexuali. N-ai hormoni sexuali, n-ai ciclu, n-ai spermatogeneza, si-atingi un ascetism al carcasei in care traieste o minte vie, febrila, si totusi pe-o panta a anihilarii de care te apropii cu repeziciune.

Pe masura ce anorexicul scade in greutate, capacitatea lui psihica slabeste. Judecata lui e indoielnica, are momente de cvasi-delir unde predomina nihilismul. Actul alimentatiei a fost pervertit la ceva care, paradoxal, ii face rau, il otraveste, il transforma din nou in fiinta aceea odioasa de care se bucura ca a scapat. Disociindu-se de ea, trebuie spus, anorexicul o omoara si-asa incepe triada lui Menninger prin care, la limita, anorexia e o forma de suicid pasiv. Nemancand, mori. Incet, uneori dureros, alteori intr-un extaz al auto-consumptiei.

Anorexia se trateaza. Uneori e usor de tratat, alteori poate fi teribil de dificil caci primum-movens, anume tulburarea schemei corporale, e cea mai greu amenabila unui tratament medicamentos, sau psihoterapic. Anorexia nervoasa e clasificata, din lipsa unui vocabular mai bun, ca o “boala de nutritie” (duh!). Ea e insa si o tulburare de control al impulsului, si o tulburare afectiva, si o tulburare de comportament, si o boala neuroendocrina, si o afectiune gastrointestinala, sau nefrologica. Eminamente solutiile pentru un anorexic se gasesc la intersectia tuturor acestor ramuri medicale si competentelor intr-ansele.

Esti anorexic(a)?

Uite criteriile:

a. Greutatea corporala este mentinuta la mai putin de 85% din cea minim acceptabila pentru varsta si inaltime; sau indexul de masa corporala (BMI) e de 17.5 sau mai putin (BMI = masa corporala in kilograme pe inaltimea ridicata la patrat). La pacientii prepuberali greutatea se raporteaza la percentila de varsta agreata

b. Pierderea in greutate e auto-indusa prin evitarea acelor alimente “care ingrasa” si unul, sau mai multe, din urmatoarele: voma auto-indusa, scaun auto-indus, exercitiu fizic intens, folosirea de pastile de slabit si/sau diuretice

c. Exista o tulburare a schemei corporale in care exista, psihopatologic, o teama intensa si intruziva de grasime, iar persoana isi impune o greutate scazuta ca fiind cea normala pentru el

d. Un dezechilibru endocrin extins, care la femei se manifesta prin amenoree (lipsa ciclului menstrual), iar la barbati prin scaderea interesului sexual si impotenta. O exceptie trebuie pusa pentru femeile pe contraceptive orale, care continua sa aibe sangerari menstruale lunare.

e. Daca debutul e prepuberal, aparitia caracterelor sexuale secundare (sani, pilozitate, ciclu menstrual, ingrosarea vocii) poate fi intarziata sau intrerupta.

Tu te-ai intrebat daca felul in care mananci e chiar sanatos?

G