In apararea pastilei

Este ora 8 seara si primesc un telefon. Vin dupa un drum prin gropile rusinoase ale Branului, semn ca oamenilor nu le pasa. Bani? M-am obisnuit de mult ca au dar cumva este la moda in Romania sa nu dai bani pe lucrurile care merita, care conteaza. Si-atunci de ce pe drumuri? De ce pe asfalt? De undeva de sus lumina de la Fundata se rasfrange pe versanti unde mai rezista, eroic, niste palcuri de zapada si-apoi zguduiala sanatoasa dintre Campulung si Pitesti. Vrem sa vedeti ce bine e ca masinile au arcuri. Autostrada e simpla si dureaza putin, cu atat mai putin cu cat un pusti intr-un BMW nu raspunde la rugamintea de-a se da din fata-mi si pune si frana brusc. Na, prostie. De-acolo banda din stanga devine culoar de zbor. Si fac vreo 10 minute de la kilometrul 40 intr-o sfidare dulce a legilor si regulilor in timp ce tiruri, camionete, dacii papuc si alte taraboante se preling, vermiform, pe dreapta.

Dar apoi telefonul. Fratele meu are febra mare si cred ca e de la pastilele date de dumneavoastra. M-am uitat pe prospect (sic!) si acolo scrie ca poate aparea febra mare. Aha, posibil. Si totusi le ia de aproape cinci zile, de ce abia acum? Pai sa va spun, a fost la munte si s-ar putea sa fi facut totusi insolatie. Aha, si nu are decat febra? Da, doar febra. E in regula, hai sa facem asa…asa…si-asa. Bine, multumim domnu’ doctor, auziti dar s-ar putea si sa fi mancat ceva aiurea, de fapt. Pai cum? Pai a varsat o data, si-acum are diaree.

Tic, toc,tic,toc. Semnalizatorul blincane cuminte in timp ce ma furisez printre un Oltcit impopotonat si-o duba. Pai ce-a mancat? Ce-ai mancat – se aude in fundal autoritar. O ciorba. De care ciorba? De burta. Si mai ce? Niste mici.

Tic,toc,tic,toc. Deci e posibil ca nu a facut o reactie la pastile ci doar o toxi-infectie alimentara urita? Da, se poate.

Din motive deja adanc culturale cetateanului de rand din Romania ii este frica de pastilele psihotrope. Exceptie fac, pare-se, anxioliticele gen “diazepan” (in original Diazepam) si uluitorul Xanax de care ma lovesc la tot pasul. Acesta din urma e imbratisat fanatic de medicii e familie care il dau pentru toate bolile psihice ca pe-un veritabil panaceu, “rau nu poate face” si de la care se separa apoi, arboriform, toate “efectele secundare” de care oamenii stiu sa se fereasca. Dau dependenta. Ti se face rau daca nu le mai iei. O sa le iei toata viata. De nebunie nu se scapa, pana si psihiatrii se “lipesc” de diverse bube de la cat stau printre nebuni.

Sunt iritat de analogia intre boala mintala si lepra, sau ciuma, sau alte morbe (cum le zicea Sutzu in tratatul lui de alienism). Pe de alta parte nu pot sa nu observ natura primordiala a culturii care atata stie, atata produce. Cu aste lucruri musai a ne lupta, si ca si-n lepra nu te vindeci ba-ti mai cad si degetele daca pui mana unde nu trebuie. Dar divaghez.

Majoritatea colegilor mei asa-zis progresisti au o viziune mediocra asupra tratamentului psihiatric; una care sta sprijina intr-o baze de evidente ce pare a sugera ca tratamentul psihiatric e ineficace, inutil si in cele din urma mai daunator decat daca nu l-ai lua. Sunt cateva recenzii deja clasice ale fenomenului pe care le vremea respectiva le-am discutat si eu – Kirsch, Turner, Montgomery, Birmayer, Lieberman – ce observa, demoralizant, ca in cele trei mari constelatii patologice ale psihiatriei recte psihozele (schizofrenie si bipolaritatea), depresie si adictii mai nimic din ce-administram nu “da” rezultatele scontate.

Imaginati-va corolarul direct. A fost de altfel formulat de-un jurnalist roman inspirat (not!) in urma cu acelasi numar de ani: le luam degeaba! Rumoare. Si mai dam si bani pe ele. Rumoare crescanda. Sunt toxice! Rumoare maxima! Hai inapoi la ceaiuri ca sunt sanatoase bine tolerate de organism si fara efecte secundare. Intr-un solfegiu similar, desi mult mai profund, scrie si Eugen de curand despre pragul aparent impenetrabil de rezistenta al omului care asteapta schimbarea la varful unei buline.

Sunt in apararea pastilei. Sunt in aparearea ei ca mijlocul unic, iremediabil, demiurgic de transformare a psihiatriei din stiinta relativa, bajbaitoare, pe alocuri isteric de inexacta si stigmatizanta a omului  intr-o practica a evidentelor si-a observatiei empirice, intr-o cursa de formalizare a criteriilor diagnostice care e comensala tratamentului medicamentos, asa cum hipertensiunea, boala cerebrovasculara, boala hepatica, reumatismul, lupusul, leucemia sunt comensale tratamentelor lor.

Pare-se ca de la psihiatrie mereu s-a cerut mai mult. A fost o proiectie narcisica a designer-ilor de metoda, si teorie in psihiatrie, anume ca daca patrundem ultimul bastion ar trebui sa recuperam precum Orfeu diverse iubiri din ghearele mortii. Nimic mai fals. Zilnic, peste 1 miliard de oameni traiesc, functioneaza, si continua sa fie productivi pentru ca exista un tratament al bolilor lor. La un moment dat dr. Radu Teodorescu se intreba, retoric, daca psihiatria a murit (in virtutea acelorasi hibe discutate aici de-o maniera mai putin structurata). Daca tratamentele nu functioneaza, daca bolile sunt inexact definite, daca stam atat de mediocru in lupta noastra cu ceata insanitatii (zisa nebunie prin popor) poate ar trebui sa ne facem toti bagajele si sa plecam acasa; sa revenim strict la Freud, la Esquirol si mai ales la Charcot. Sa dam la o parte un Penfield sau un Lehman si cand cineva sufera un prim episod psihotic sa ii recomandam ceaiuri.

Un fierastrau are patru componente. Prima e manerul. Apoi lama care are si ea subunitati (zise trei, si patru): baza, si dinti. Dintii fierastraului sunt asezati piezis astfel incat sa muste din lemn cand tragi in directia potrivita. In psihiatrie, mi-e teama, discutam de tratament ca fiind esential desi el e doar dintele fierastraului asezat poate la unghi inexact, sau cu eficienta redusa incat dureaza mult sa tai un lemn, sau uneori nu-l tai deloc. Nu zic nu.

Dar am trait, ca rezident, o saptamana in viata cand statul roman, si farmacia aferenta spitalului Obregia, nu mai gaseau de cuviinta sa ofere medicamente bolnavilor. A fost un calvar dulce, o perspectiva apocaliptica a ce s-ar intampla daca psihiatria ar muri, daca s-ar desfiinta pastilele intr-o regresie controlata catre origini. De-atunci mi-am zis ca oriunde ar fi critica mea indreptata nu are voie sa fie spre nucleul dur al specialitatii mele, anume ca exista boala mintala, care e o boala a creierului (si nu aiurea situata) si drept urmare amenabila unei interventii centrate pe creier, si deci pe substratul bolii mintale. Alta doctrina, alt sistem teoretic trebuie obligatoriu sa demonstreze mai intai ca boala mintala nu se situeaza in creier. Ceea ce mi-e greu sa cred ca s-ar putea intampla.

Ce anume impiedica inventarea pastilei “minune” care sa faca ce-i zici, care sa vindece boala mintala? Iata intrebarea care chinuie, si dezarmeaza pana la urma, si pe marele aparator al bulinei (carele nu sunt eu, nemo fuit).  Multe din rant-urile acuzatoare la adresa farmacologiei in psihiatrie vin exact din zona asta. Sunt doar simptomatice, tot depresiv ramai daca nu le mai iei, tot schizofren ramai, tot o sa bei sau o sa te droghezi sau o sa te tai la maini. Aici e poate nota iscusita a textului lui Eugen cu care – chiar de nu pare – cred ca vin in contiguitate, anume ca tratamentul psihiatric e o platforma de schimbare, asa cum antihipertensivul e o platforma de schimbare, asa cum antidiabeticul e o platforma de schimbare.

Vietile noastre ne omoara. Felul in care mancam. Felul in care traim. Totul se angreneaza la tot. Meseria pe care ne-am ales-o. Partenerul sexual. Tabu-ul de care alegem sa nu vorbim. Rusinarea sau nerusinarea culturala. Aglomerarea sau atomizara sociala. …Nu e greu sa gasesti un model integrativ in care pentru un moment sa vorbesti si de una si de alta in loc de una sau de alta. Obstinatia colegilor mei psihologi, psihiatri si psihoterapeuti de-a insista ca marul n-are decat samburi, sau coada, sau coaja sau miez ma amuza dar apoi ma inversuneaza caci e ipocrita, si fariseica, si-are mai mult de-a face cu nevoia lor de-a fi buni in patratul lor, si deci de-a avea pacienti. E ca si cum ecografistul ar spune ca sarcina nu e decat o poza, e ca si cum ortopedul ar spune ca fractura e doar o tija.

O nota de compozitie trebuie facuta pentru pseudo-tratament. Asa cum nu e greu sa falsifici o pastila si sa-i zici placebo lumea isi imagineaza ca, la limita, totul merge la fel. Vorbele bune. Mersul des la biserica. Baile de ozon. Bioenergoterapia. Iridologia. Vindecarea prin pietre si cristale si reutilizarea resurselor, a se citi urinoterapie. Nicaieri ca in psihiatrie nu s-a ascuns, nu a germinat diversitate mai mare de paraziti in arta tratamentului si asta pentru ca noi, psihiatrii, permitem. E o filosofie a granitelor diluate pe care, rusinati, o aproximam propriilor noastre doleante. Ce frumos ar fi, imi zic, sa te vindeci de psihoza cu bolovani, sau sa-ti treaca pofta sa te spanzuri cu un pahar de urina. Sau sa iti citeasca o baba in palma de cum sa-ti treaca de manie.

E strigator. E dezolant. E patetic. Romania are milioane de oameni suferinzi de boala mintala si multi dintre ei tratateaza oameni bolnavi de boala mintala caci “blind are leading the blind into an ark of lies” spunandu-i “boala a sufletului“. Si sufletul, nu-i asa, e inamenabil la vreo substanta caci magisteriile nu se suprapun. Las filosofilor dorinta de-a vindeca suflet. Pe mine ma iertati, doresc sa vindec oameni. Si-i vindec cu pastile, si optez sa cred in ele caci si eu, si ei avem nevoie sa aderam, constienti si argumentat, la mijlocul terapeutic ales. Chirurgul crede in bisturiul lui. Taximetristul crede in volanul lui. Eu cred in pastila de o dau. Si chirurgul, si eu, si taximetristul avem limite si printre ele navigam.

G

3 thoughts on “In apararea pastilei

  1. Foarte bun postul. Dar nu crezi in pastila pentru ca esti psihiatru, ci invers. Exista argumente, nu credem in pastile doar ca sa fim consecventi cu desprierea profesiei.

    Este atata nevoie aici de educatie… ‘ceaiurile n-au efecte adverse’ e o propozitie falsa. Te fac sa crezi ca sunt alternativa ‘naturala’ la pastilele ‘chimice’ si te fac sa crezi ca functioneaza cu adevarat. In timp ce-ti distrag atentia de la boala ta, iti dau timp sa continui sa te autodistrugi.

    Maine merg la psihiatru. Sper sa scap de Zoloft.

  2. @K & @G
    pastila e buna..daca e necesara.
    Ceaiurile.. bune si ele, dar ineficiente in cazul meu ;D

  3. Sunt perfect de acord cu autorul acestui post, cu conditia ca “pastila minune” sa isi faca efectul, cu alte cuvinte, organismul tau sa reactioneze corespunzator la tratamentul recomandat in cel mai scurt timp, ceea ce depinde de norocul pe care-l ai de a nimeri pe mana unuia dintre cei mai eficienti practicieni al acestei exrem de delicate afectiuni, pentru care eu, personal, am toata increderea si respectul.
    Cu bine, R
    P.S. In curand voi merge la Sanatoriul de nevroze de la Predeal pentru a continua tratamentul si a ma reface dupa un foarte trist episod hipomaniacal.
    Toate cele bune si pe curand!
    Si inca ceva, am incercat pe o perioada de 1 an si jumatate, fara rezultat, beneficiile oferite de homeopatie; la mine nu a functionat desi am avut o foarte mare rabdare si incredere…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s