Nimic nu se naste din nimic

Este afirmatia lui Cristian Mandeal, fostul director al Filarmonicii romane. Omul isi “duce crucea” de-a fi roman cu “demnitate”. In alta parte, venind vorba de trista poveste a lui Teo Trandafir care se lupta cu o pancreatita urata (unde altundeva decat) la AKH, aka Allgemeine Krankenhaus Vienna ca la Elias nu se inventase tehnica mi-aduc aminte de cativa pacienti de-ai mei veniti pe “ultima suta de metri” inainte de-a pleca spre ocean, spre “celalalte spitale” sau medici sau vindecatori cu palma, oriunde ar nu aici. O fi bine? Eu zic nu; Romania inca are fantezii narcisiste/nihiliste vis-a-vis de propriile limite sau nevoi.

Spitalul Caritas se transforma in azil de batrani. Este maternitatea unde m-am nascut; este si cel mai vechi spital din Bucuresti, printre altele. Printre cruci, si dezertari oportune pentru ca traim intr-o lume libera, mobila, unde “alegerea” este cuvantul de ordine, unii aleg sa ingrijeasca de batrani printr-o devotiune bumbena, hai sa facem niste locuri sa le zica “azile” in care sa aruncam niste sexuagenari plus si-apoi sa inchidem usile. Ce-ar fi sa ni-i ingrijim si altfel decat printr-un nou gulag de Cracovia?

A. ma intreaba aseara ai ascultat? Imi dau seama ca n-am ascultat; draga jurnal, nota catre sine, cand un pacient iti face un cadou care ataseaza un simbol n-ar strica sa il asculti, chiar daca esti buimac, chiar daca dupa ore de munca – si-a fost un prilej sa ma aduc ca persoana in camera – nu “mai” poti fi perfect, infailibil, imaginea in oglinda a parintelui idealizat pe care cu ocazia asta A. vroia sa-l desconspire ca fiind fals, ipocrit si pana la urma defect. Si i-am spus cred ca e in rucsac. Si nu era. Oare il pierdusem? Pentru moment am intrat intr-o mica agitatie – nota catre mine asta e intotdeauna semn de proces – si am sperat (ouff!) ca era in celalalt cabinet. Unde era. Suflu de usurare. Pacienta are urechi fine. M-a adus unde a vrut. E bine unde-a vrut ea. Bine nu in sens de placut, de vesel, de in loc luminat in loc cu verdeata. Bine in sensul ca intelege, iar ea  – care de obicei fuge de povestea ei ca de dracul printr-o lume minunata in care vei gasi numai copii (da, cantecul)  – e brusc sobra si autoritara. Sa-l asculti. Promit. In drum spre casa? Cu siguranta. Nu in buzunarul ala. Incep sa rad, ii povestesc in drum spre iesire de data cand am luat medicamentul in locul unei paciente careia ii era frica cum c-ar fi otrava si m-a sunat seara sa ma intrebe cum ma simt. Simpatic. Imi dau seama ca a inteles alegoria.

Ceva se naste din nimic. E de fapt ironia tuturor pieselor de puzzle ale constiintei fracturate numita, generic, “popor”. La interfata dintre individ si grupul din care face parte stau acele adevaruri care ar merita subiect, predicat, atribut si complement. Si pana la urma “crucea de-a fi” e un prototip cultural, daca domnul Mandeal ar fi fost sunni ar fi sugerat ca isi poarta semiluna de-a fi, daca era evreu ar fi fost steaua de-a fi si-asa mai departe. Expresia e pur de stil, fara doar si poate, dar marca unui sofism obosit anume ca sunt roman, dar nu sunt roman. A. a fost abuzata, dar n-a fost abuzata. Prajitura se mananca, dar nu dispare din mana. E o realitate a discongruentei intre fapt, si aspiratie, intre “s-a intamplat” si “mi-am imaginat”.

Si-apoi plecatul din Romania, in bejenie, are un caracter de finalitate; pacientul meu C. a fugit peste ocean intr-un vapor, are o Odisee veritabila si – intors de 10 ani aici – da vina pe loc pentru toxicitatea vietiii lui. Consimt. Locul e toxic si noxic. A. spune ca o supara gunoiul de pe strada. Si eu ma intreb cine, si de ce, il arunca? Dar dincolo de asta e contaminara lui “s-a intamplat” cu “mi-am imaginat” anume ca numai “noi”, carele ne ducem crucea, generam gunoi. Ca numai “noi”, carele ne vexam reciproc pentru stigma si fierul rosu al istoriei noastre, ne nefericim unii pe altii. E-un moft, disfunctional fara doar si poate, dar un moft.

Multi mai putin mofturoase sunt formele de violenta ale omului catre om, scatofagia diverselor colturi de romanism care insista ca, pe-o scala a puritatii intelectuale, se afla mai aproape de miezul lichid, magnetic, al notiunii de “Romania”. Desconspiram ca false valori costumele populare, bucataria, cultura, naratiunea blanda si buna a muzicii noastre populare pe care-am inlocuit-o cu bizant, si cu mici.

Visul unei nopti de vara a unui roman e sa se trezeasca ne-roman. Sau intr-o neRomanie. Sa manance neSarmale si sa se uite la neTeleviziune. E o pseudocinegetica a noii intelectualitati de capa si spada, ca nu te uiti la filme romanesti te uiti la documentare pe limbi straine. Romgleza sa traiasca, oamenii sa fie cool. Sa nu stai calm, fi chill. Focuseaza-te. Targeteaza-te in viitor.

Cadoul lui A. e “un alt fel de Caragiale”, citit de Andrei Plesu. Ceva se naste din nimic. Si la semafor, intr-o “altfel de Romanie”, gandit despre cum ar arata un “alt fel de viata” pentru A. Pentru Teo Trandafir. Pentru Cristian Mandeal; intr-un neJurnal sa scrie “imi port mandria de-a fi Roman cu dificultate”.

G

5 thoughts on “Nimic nu se naste din nimic

  1. Recunosc; nu am citit postul despre Mandeal ( din multe motive, dar, in primul rand nu am avut trimp; viata oamenilor e mult mai importanta..si apoi..stiu mult prea multe despre ..subiect ca sa mai cad in lirisme!!!😀 )
    Si apoi, este un subiect excesiv de “mainstream”!!! ( ma si mir ca l-ati abordat)

    Recunosc: nu am citit celelalte posturi…din lenea activa pe care mi-o da data mea de nastere… 😀 – cel putin m-am straduit!!!

    Recunosc; miine e ziua mea . ( unvesul tresalta..si peste citiva ani va da citate din mine).
    Implinesc un numar de ani ..matusalemic… aproape incredibil! Dat fiind profilul meu punk-rock…nici nu-mi pasa!!!
    Imi pasa doar de ceea ce las in urma si de faptul ca, in fond, n-am reusit sa las un mesaj …celor ( putini si din ce in ce mai firavi) carora as vrea sa le las un mesaj… ca un ravas intr-o sticla aruncata in ocean.

    Recunosc: sub aspect profesional acest mesaj nu este necesar pentru ca am deja acreditari si mediul acesta international profesional ..( inca).. functioneaza…dar personal..si comunitar..adica – pe plan local ( planul caruia i-am dedicat toata energia unei intergi vieti si inca ceva pe deasupra…)…
    (Well who cares ?!? )( nu mai am rabdare si nici motivatie sa termin propozitia inceputa). ( asta e ceva foarte post-modern….supra-realist, salvador-dali-nian..etc)..adica trebuie sa fac un desen sau un emoticon 😦

    Astazi:
    – copil ( preadeolescent!!) cu tentativa de suicid..aparent inexplicabila…Aproape ca m-am identificat… ( eronat, veti spune…but who cares???) cu acest copil .Si copilul meu a simtit la fel. Si D a simtit la fel desi nu mai este copil.
    Nu stiu DE CE tot incercam sa va comunicam…ca un naufragiat de pe o insula…mesaje intr-o sticla…Poate pentru ca pareti a fi o persona .. benigna …Sau pentru ca aveti o zi de nastere asemanatoare ( la multi ani si voua!) ..sau pentru ca sunteti agnostic in timp ce noi suntem gnostici ( desigur ca noi avem dreptate…!!!🙂 ) ..sau pentru ca sunteti empatic ca si noi… nicintr-un caz pentru ca sunnteti psy ( noi suntem cu mault mai ..psy, under the circumstances..) ( si asta este extrem de unk-rock-postmodern-salvadordali-nian!!)

    Azi:
    ( adica aprape de ziua mea- mai sunt 2 minute)
    …am hotarit sa ma sinucid !!!! ..simbolic pentru a miia oara. Am hotarita ca toata acesta sharada trebuie sa iaba un sfirsit , iar eu trebuie sa..reamin in controlul situatiei si sa precizez mometul acestui sfirsit necesar.
    Deci voi apasa pe butonul “delete” si voi sterge tot ….
    Nu cred ca asta va schimba ceva sau va ameliora orice…Dupa cum nu cred ca trimitind mesaje la 10-12-20 de prieteni…vom fi mintuiti sau vom avea o veste buna.
    ( “fire is the devil, only friend”)..dar, cel putin pentru acesta secunda va afirma dorinta mea ferma de a NU mai exista in acelasi timp cu TOT ceea ce ni se intimpla si ni se impune.

    Altminteri..am facut acesta actiune de atitea ori in trecut, sub toate formele..incit acum e doar un exercitiu stilistic.
    ( Who cares???”)( I don’t care if somebody cares!!!)

    Goodbye!

  2. am trimis şi eu 1 mesaj, da’ văd că nu a apărut…

    vreau să vă întreb ceva despre schizofrenici, da’ în detaliu…

  3. a, văd că acum merge.

    în primul rând spuneam că oare mai există ideea de naţiune în epoca asta post-modernă? e o altă dinamică. oare chiar avem nevoie de rădăcini? poate toate astea sunt datumuri culturale, nicidecum a priori. de fapt, am citit o carte despre creier, în care sublinia faptul că neuronii sunt plastici. conclusia acestui lucru este că nu există o fire a omului, un sine, un ireductibil al fiinţei.

    apoi vă ceream o adresă de e-mail, dacă puteţi să mi-o daţi, pentru că vreau să vă întreb ceva legat de meseria dvs.

  4. bine, vă întreb aici: un om cu schizofrenie paranoidă poate avea o viaţă socială normală? adică poate fi integrat, sau este o încercare inutilă de reabilitare?
    iar boala asta se poate vindeca?

    vă mulţumesc frumos dacă aveţi timp să vă uitaţi peste întrebările mele

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s