De ce depresia?

Citesc in Jurnalul de azi un interviu cu Preli. Despre ce? Despre depresie. Aceleasi lucruri impachetate altfel, alta persoana, acum suntem vreo cinci care tot vorbim despre asta. Ar trebui s-o punem de-un grup “psihiatri mici si mari invitati periodic sa spuna aceleasi lucruri despre una si-aceeasi boala”. Intre timp vedem, tratam, consiliem oameni care vin cu “depresie” si aflam ca de fapt au altele, si altele.

Nu ma deranjeaza simplul fapt de-a vulgariza o boala a carei severitate o propulseaza in fruntea clasamentului international; sunt mai multi depresivi decat diabetici, de exemplu (si multi dintre diabetici sunt depresivi). Ma irita in schimb agenda boanta, si reductionista, a presei care a invatat un singur cuvant din vocabularul psihiatric; bine, se mai scrie din cand in cand despre schizofrenie, despre autism, despre etnobotanice (intr-o vreme a fost isterie) si  – rarissim – mi-aduc aminte ca o duduie m-a intrebat despre personalitatea borderline. Toate, puse cap la cap, insumeaza totusi mai putin de un sfert din patologia psihiatrica. Un studiu comandat de Pharma pentru a evalua piata pentru un nou antidepresiv a identificat cum ca, in Romania, approx. 40% din populatie ar indeplini criterie de boala depresiva. M-am speriat – i-am zis-o si domnisoarei delegat al firmei – inseamna ca aproape jumatate din familia mea e posibil sa aiba nevoie de antidepresive? E totusi exagerat!

Dar apoi mi-am adus aminte ca 99% din prezentele mele publice in presa scrisa vin pe-o filiera precisa. Iacata jurnalistul Pix care e foarte curios sa-i zic de semne de depresie. Depresie in sus. Depresie in jos. Depresie in stanga si la dreapta. Poporul roman e deprimat si nu se trateaza. Suntem atinsi de filoxera deznadejdii. Suntem atinsi de morbul melancoliei. Si mic, printre randuri, avem solutii; si mic, printre randuri, exista cauze intr-un lant care nu are o sursa bine definita, monotetica, anume priviti apare CAUZA depresiei si-asta pentru ca nu e una, si-asta pentru ca nu e ca in amigdalita sa stii ca e data de un streptococ.

Pe de alta parte fantoma bolii intratabile incurabile bantuie iar doua dintre convergentele remarcabile ale bolii depresive sunt trecute cu vederea, oportunist. In primul rand ca exista substante care cauzeaza depresie; exista boli care cauzeaza depresie si exista situatii de viata care cauzeaza depresie intr-un algoritm despre care noi, carevasazica oameni de stiinta, ar trebui sa emitem niste opinii. Prin comparatie exista – vis-a-vis de suicid – comunitati de indieni iroquezi in Quebec unde 90% din mortile premature sunt prin autoliza; Michel Toussignant a scris despre asta extensiv si concluziile lui sunt ca doi factori contribuie primordial, si exclusiv, la o astfel de cifra uluitoare: 1) alcool si 2) dezintegrare culturala care impreuna contextualizeaza depresie. Se adauga la asta versantul terapeutic care exista dar in zonele respective lipseste cu desavarsire anume ca ecologic, naturalist, asta e consecinta deteriorarii umane in conditii – la limita – carcerale.

Romania e o societate carcerala iar asta cauzeaza depresie la cetatenii romani si nu numai. Ar fi interesant de vazut in ce masura aceste meleaguri sunt toxice si pentru diversii migratori temporari care vin dinspre est, spre vest, sau viceversa, si ce se petrece cu ei odata ajunsi aici. Romania e o societate carcerala pentru ca “veritabila” Romanie e una care traieste intr-o pauperitate abisala, intr-o saracie interminabila si insondabila pentru intelectualul fin sau pitsiponcul de ziarist care-mi cere mie, bland, sa-i mai zic o vorba de depresie. Citeam, recent, de cum a crescut speranta de viata in ultimii ani – si asta in paralel cu exodul medicilor si inchiderea concerata a spitalelor. Hm, o fi vreo asociere acolo? Dar sunt situatii in care imi pare de-o ipocrizie macabra sa sustin(em) ca boala depresiva la roman e iscata in vidul cosmic, altoi pe-o fire de-un picior de plai si-o gura de rai.

Steve Levitt vorbeste in Freakonomics de asocierea inaparenta cu ochiul liber intre nivelul de criminalitate si dreptul la avort (teorie pentru care a fost blestemat in cel putin 25 de limbi de circulatie internationala); exemplu aici e o realitate a Romaniei anilor ’90 in care o femeie facea avort pentru fiecare 20 de locuitori (in raport cu media US de 1 femeie la 400 de locuitori). Deci in Romania, in anii ’90, se faceau 1 milion de avorturi pe an! Levitt se opreste aici, ramificatiile sunt insa multiple si-asta pentru ca nu avem un bun profil al femeii care face avort. In mediul rural de exemplu mijloacele de contraceptie n-au “penetrat” nici in prezent, si in continuare chiuretajul e o tehnica foarte la indemana si care – apropos – NU e insotita de consiliere si/sau planning familial. Multe dintre femeile pe care eu le vad cu depresie vin din micro-cosmuri familiale cu triada a) alcool b) infidelitate + abuz fizic/sexual/psihologic familial si c) sarcina intrerupta pentru motivele ante-mentionate. Ce noradrenalina? Ce serotonina? Sunt primul care sa aminteasca de biologia si genetica depresiei dar ne furam caciula si importam basme pentru ca nu ni le-am putut scrie pe ale noastre. Si ce folos ca eu dau paroxetina, sau fluoxetina, somnifere si anxiolitice, betablocante si vitamine, daca angrenajul in care e prins pacientul meu e unul care cauzeaza depresia lui pe care eu cel mult voi reusi sa o izolez artificial, dar nu sa o alterez in traiectoria-i?

Si sa vorbim si de barbati. Barbatii romani sunt vulnerabili din varii motive; in primul rand pentru ca au injusta impresie despre dansii ca a avea familie presupune un gen de arivism social unde banul dicteaza numarul de orgasme. Barbatul roman e castrat financiar intr-un regim de munca in care cu banii munciti isi permite o curva si-o cinzeaca; e de-sindicalizat, demoralizat, rupt social de anturaj sau unde exista anturaj exista quasi-invariabil alcool despre care statul (STATUL) roman considera ca e o substanta asemanatoare motorinei, o accizam si stim ca polueaza atmosfera cand arde dar ne aduce bani (BANI) si noua bani ne trebuie, nu forta de munca. Nici unul dintre anencefalii din structurile administrative nu sta sa cugete cate zile de munca, pe bani, si deci impozabili, pierde romanul atins de o boala mintala. Romanul, nu romanca. Fara nici o suparare dar contribuabilul roman e intr-o proportie majoritara de sex masculin si prin mare contrast il vezi extrem de rar la un cabinet de psihiatrie/psihologie. E atavismul stahanovist ca un diagnostic psihiatric se duce la dosarul de cadre. Popor bolnav, moravuri bolnave.

Despre suicid s-a discutat indelung in mediile afiliate ca nu-l putem prezice, nu-l putem prevenim, nu-i putem altera cursul caci – esentialmente – nici el nu e monocauzal. Dar, DAR stim despre suicid ca se intampla 90% in context de boala mintala. E simplu si pentru omul de rand ca daca tratezi boala mintala, scazi ratele de suicid. Dar daca as veni si ti-as zice ca o buna parte din bolile mintale au 50% gene si restul mediu in care halca buna e consumul de substante considerate “licite”, gen alcool tutun cafea zahar grasimi? Ce-ai face? Daca ti-as zice ca e posibil sa faci harti cu puncte “fierbinti” de depresie la nivel national care se suprapun, indubitabil, peste zone fierbinti de somaj, pauperitate, familie atomizata si alcool/alte droguri? Romania nu e un Bucuresti Nic Plus Ultra, dar cumva o asimilam celui 12% care locuieste in acest nemernic metropolis. Aproape 9 din 10 Romani locuiesc in oriunde-alta-parte, si din oriunde-alta-arte vin semnale sugestive ca intre ei, si indienii iroquezi din Quebec, nu e mare diferenta; diferenta e ca (inca) nu s-au aculturat, si micile comunitati biserico-centrice inca functioneaza iar asta asigura o rezilienta relativa la boala mintala.

Dar cata vreme presa scrisa care nu ajunge aproape deloc la 9 din 10 romani vorbeste DOAR de depresie unora care oricum nu sunt cei mai deprimati e un exercitiu de inutilitate, o forma benigna de masturbare intelectuala fina despre fenomene la fel de eliptice ca magnetismul si mesmerismul, mici pasiuni masochiste ale unei lumi dezinteresate, deconectate, disociate de si la realitate. Ni se, vi se, li se falfaie si prin urmare nu cautam a investi intr-o scoala mai buna de sanatate mintala, una care sa urmareasca individul in comunitatea lui, una care sa asigure legatura si continuitate intre individ si specialist.

Am pacienti de mai peste tot, mai putin Ardeal; ei vin mult mai putin in Regat. In schimb am de la Botosani la Mehedinti, de la Arad la Constanta, de la Caracal la Alexandria si inapoi. Si toti se plang de “depresie” pe cata vreme adevarul lor e cel mult unul de comorbiditate. Ei au – poate – “si” depresie, dar depresia lor e consecutiva altor evenimente care altereaza viata individului.

Si-apoi mai e un lucru care pe mine ma inspaimanta, anume ziua in care pacientul de boala mintala intalneste un medic bolnav mintal; cand copilul tau  e nascut de-un ginecolog nedormit, nemancat, neplatit si care face, fara ca tu sa stii, atacuri de panica de 3 – 4 ori pe zi cand ii suna telefonul pentru ca are un dosar de malpraxis; sau cand asistenta aia, la miezul noptii, isi mai face o jumatate de fiola de Dormicum sau ia Xanax pe care i l-a dat alt confrate pentru  ca le-a plecat o colega si-au ramas doar doua pe tura, la 70 – 80, poate chiar 100 de pacienti. Ma inspaimanta posibilitatea ca politistii care ma apara de raufacatori sunt dezveliti si mai au si permis de port-arma (pe care uneori o mai folosesc si altfel decat in motiv de serviciu); si ma irita la culme jurnalisti bumbeni care o freaca mereu, si mereu, pe-aceeasi coarda care nu cauta sa sensibilizeze omul la boala depresiva, ci dimpotriva, incat ajuns saturat de puzderia de informatie redundanta sa zica da mai lasati-ma draculuicu depresia voastra; si-apoi sa-si mai toarne cognac in pahar.

G

4 thoughts on “De ce depresia?

  1. Uf, tocmai cand voiam sa vin la tine sa ma plang de depresie…Nu mai zic nimic, ma duc la homeopat.😛

  2. Aveti foarte mare dreptate atunci cand vorbiti de mediul care favorizeaza declansarea bolii mintale (pe fondul unei vulnerabilitati pre existente). Si intr-adevar nu se face nimic in acest sens. Oamenii, uneori ajung la psihiatru, dar cand pleaca din spital tot in mediul lor toxic se intorc. Lucrez in domeniul asistentei sociale si va inteleg perfect cand vorbiti de faptul ca nu exista nici un fel de programe de combatere ale alcoolismului, de planning familial. Cred ca schimbarea poate porni numai de jos in sus, iar de la sa zisul stat nu putem astepta nimic. Statul si “specialistii”, care isi dau cu parerea prin ziare, sunt, din pacate, rupti de realitate.

  3. umente și ar ginți. dacă omul ar fi deștept n-ar fi prost. ai grijă să nu dea orgoliul ”afară”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s