Sunt dezgustat. Sunt dezgustat de toata falsa bucurie asociata cu asasinarea tip MoH a lui Bin Laden, justificabila intr-un fel pentru americani dar impardonabila pentru tot restul lumii. Democratie? Ce cuvant de cacat. Domnia legii? O mare si grasa bula de gaz.
Vreau sa fiu bine inteles. Am trait – ca jurnalist de data asta – majoritatea evenimentelor care au circumgravitat evenimentele de la 11 sept. 2001. Am scris despre razboiul din Afghanistan si-apoi, pe 23 martie cand a inceput razboiul din Iraq eram in studio cu Ion Cristoiu si Radu Cazan. Se “scria istorie”. Am frisonat cand Bush si compania au lansat Patriot Act care permitea – cam cum e pe la noi cu arestarile preventive – detinerea fara drept de apel pe perioade nedeterminate cetateni de orice natie suspectati ca ar colporta cu Al Qaida. Am numarat pachetul de “carti” imaginat aproape sinistru de foconii de la Pentagon pentru anihilarea leadership-ului irakian, in frunte cu Asul de Pica. Acesta din urma era nimeni altul decat Saddam Hussein, pictat in glorie dar apoi, la finele unor luni de ridicola retorica matinala (“ce mai faceti bai, l-ati prins pe Saddam?”) lispaita de Maestrul insusi, capturat in mizerie pe langa Mosul. Si sutele, miile de morti de ghiorlani americani trimisi din rezerva direct pe linia de foc intr-o tara rupta in doua de conflicte sunii-shia, neinteleasa de Vest dar disecata de diversi bagatori de seama in timp ce Babilonul, bijuteria antichitatii, era nivelat de masini de lupta contemporane.
Si-am crezut ca odata cu mangnificul Dubya si apusul radicalismului republican acest cohonism cu aroma colonialista al Statelor Unite se va tempera. Cine a ordonat asasinara lui Bin Laden? Nu cumva primul posesor al premiului Nobel pentru pace par default, care doar prin culoarea pielii a facut ceva pentru omenire? Actul ratat al multor televiziuni, inclusiv retorta lui CT Popescu (Obama – Osama) spune despre observatia altfel pertinenta ca, odata cu moartea lui Osama, Obama a murit si el. E o gluma de proasta factura ca obiectivul era capturarea lui Bin Laden daca “s-ar fi intrunit premisele”. Adevarul e ca fara un bin Laden administratia democrata de la Washington s-ar fi aflat foarte bine la fundul sacului intr-un an pre-electoral, dupa 3 ani de criza economica agravata, scurgerea de petrol din Golful Mexic, crash-ul de pe Wall-Street si reforma esuata in sistemul de sanatate. O fi stiut amaratul ala de Osama ca e o vita sacrificabila pentru o multime care a ajuns – in 2011! – sa iasa pernicios in strada si sa scandeze U-Es-Ei in vreme ce diversi stipuleaza ca doar asta aduce “closure” (adica inchiderea doliului, atentie) pentru familiile celor indoliati.
Iar aici? Aici avem un presedinte servil care si-a vazut rachetele la Vascauti sau unde le-o fi pus NATO si caruia putin ii pasa daca au fost inchisori CIA in Romania, daca au fost oameni torturati, sau daca pe Osama l-au impuscat in cur sau in cap. Bravo, America, multumim. Si ca tot veni vorba, ne alertam si noi un pic ca doar am vandut tancuri Siriei, si gloante Libiei, si ne-am pupat in bot cu toata comunitatea araba pe care subsemnatul a avut onoarea, in anumite momente, sa o cunoasca. Suntem, fara doar si poate, niste caini fara maduva spinarii, niste limacsi ai istoriei care ne lasam balele pe diverse frunze de varza, sau steaguri cu stelute.
Terorismul “nu mai e ce era”, nu mai prezinta interes cata vreme a oferit platforma ideala pentru expansiunea Vulturului de pe Capitol. Ne infioram de reactorul de la Yongbyon si-apoi ramanem etonati de catastrofa de la Fukushima (pe cale sa devina verb in limba romana, fukushim’as si n-am cui, fukushim’as codrului), ne uitam boriti la Kosovo si-apoi ne imaginam c-o fi si ungurii tot un fel de jihadisti. Stam pe-o bomba cu ceas dintr-un anume punct de vedere, anume ca Uniunea Europeana, conceptual, e o caracatita care nu va face decat sa forteze inghesuitul continent in recesurile nationaliste; unele se vad deja in Franta, in Italia, in Spania; de Austria nu vorbesc ca cel putin ei n-avut niciodata ipocrizia aferenta.
Iacata de ce nebunia numita Osama nu se termina cu el, ci incepe de-aici. Casa Alba – zice-se – contempleaza daca sa arate poze cu Osama impuscat in ochi. Oamenii astia chiar vorbesc serios? E un motiv de “contemplare”? Ne putem mandri cu ceva, noi romanii. Ne putem mandri ca de 20 de ani, cand Ceausescu a fost impuscat cica dupa un proces “autentic” omenirea a inceput sa practice astfel de ritualuri in care omul nu e doar omorit, e si tirit apoi in spatele carului de razboi. Si-asa noi devenim Achille, iar ei devin Hector; si-asa il asteptam pe Priam sa facem pace pentru o vreme in timp ce mai ardem un om pe rug, pe cale sa devina simbol.
G
andreanum & co 