Trei minute dupa miezul noptii

Sunt putine momente de singuratate in mintea mea. Putin timp sa gandesc de “capul meu”, cata vreme capul meu e mai mereu aruncat in directia altora; sunt o ureche giganta in calea povestilor unor nenumarati ale caror istorii sunt cumva condamnat sa le memorez. Detaliile se uita, oamenii nu. Astazi domnul N., care aproape la 80 de ani are un par mai negru decat al meu, a venit intr-o veselie la control. Domnul N are diabet, si-un copil mai netrebnic. Si-o nepoata care nu-l viziteaza pentru ca mama-sa a invatat-o sa nu aibe relatii cu familia tatalui. Adica domnul N, ca doamna N a murit acum ceva mai multa vreme. Si-a mai trecut un an de cand il stiu, el rade ca eu am intinerit, eu ma minuez cat de bine se conserva unii catre a opta decada a vietii lor. Mi-a reprosat – domnul N – ca de ce n-am o asistenta tanara si nubila. Probabil ca pacientilor le-ar prinde bine, mi-a facut cu ochiul. N-aveti multi pacienti barbati, sh’ai? Anterior catorva zile ma trezisem ca-mi fac griji. Ce stupizenie, sa-ti faci griji pentru pacientii care nu mai suna. O mai fi traind? O mai fi murind? Sunt convins ca nu de rau nu ma mai suna, asta e perversitatea meseriei de medic anume ca oamenii nu te suna sa-ti zica alo, domnu’ doctor, m-am gandit sa-ti zic ca eu sunt bine, in caz ca te preocupa. Ah, nu ma preocupa, dar ca tot veni vorba mersi de gand, si de mesaj. Or fi traind? Or fi platind? Nu ma mai uit prin vechile genograme, uneori ma consum cu gesturile pe care nu le-am facut indeajuns; vorbele pe care poate ca nu le-am zis in acel sens; ziua in care nu m-am trezit pregatit sa-mi fac meseria ci doar sa ma tarasc, vermin, prin diferitele ore anticipand, eidetic, momentul cand ma voi retrage inapoi la mine in cochilie. Exista o cochilie, si ma retrag in ea. Helicoidala e, ca de melc, si in fund are o mica membrana acustica rezonatoare. Urla pentru mine in timp ce-mi indop urechile cu muzica, si buricele degetelor cu cuvinte. Ma pierd in muzica, si-mi infig degetele in vorbe care nu ar putea fi vreodata vorbite pentru ca iacata tocmai ce le-am scris. Nu e musai a le mai glasui vreodata, mult succes cititorului sa-si chinuie coarda gandului cu prozodia mea de trei minute dupa miezul noptii, crescute intre timp la zece.

Nu-mi ia mult timp sa scriu. Nu-mi ia mult timp sa tratez. Nu-mi ia mult timp sa petrec cu diversi oameni si-apoi sa plec. Ma simt usor vinovat ca le fur povestile, am aceasta frecare a mainilor cand, cuminte si cu un pix pe-o foaie le desenez istorii, si genealogii, ca indienii vechilor numere astronomice ma gandesc ca daca eu am vazut cateva mii, si fiecare genograma are cam vreo 10 membri, posibil ca m-am plimbat prin zeci de mii…o farama aici, o farama dincolo. Un cacat de om – asa e cumnata-su – imi zice I. astazi in timp ce isi fixeaza, provocator, ochii albastri prin pupila mea. Ce te uiti in pupila mea, tu n-ai si tu pupila ta? Sunt reci. Stii, ai ochi reci. Si de n-ar fi karma aia stupia cu accidentele auto. E vedeta. Ma cac in ea de vedeta, oricum ma simt ca un nimeni. Sunt un nimeni care-i ajuta pe altii. Ia te uita, ii remarc, iarasi dai de unde n-ai. Energia trebuie sa curga, suntem doar organisme pline cu apa – imi sugera denuazi S. S. a fumat, a baut, a tras pe nas droguri etnolegale. Daca tot le zicem etnobotanice, si-s legale, hai sa le zicem etnolegale. Tezaur folcloric si Marioara Murarescu. Pe nas. Nu era o intamplare ca S intrase la mine, si-acum imi povestea de perioada in care se crezuse Iisus. Cu mai mult de-un I, am inteles ca daca il scrii cu un singur ii se traduce magar. Si e blasfemie. Nu vrem sa il blasfemiem pe Iisus si nu neaparat pentru ca ne-ar preocupa sentimentele dansului cat politica fata de majoritatea pretuitoare de dansul, numiti crestini. Crestinii resimt personal momentul cand cineva se ia de capitanul lor de echipa. E mai ceva decat la fotbal, sau la box, sau la partid. Nu te lua de seful meu ca ma iau de seful tau. Si cand faceai porcarii la Realitatea erau mai destepte.

Castrati-ma, castrati-ma sau daca nu eutanasiati-ma. Sper ca am pus cratima unde se cuvine, au mai trecut 6 minute dupa miezul noptii. Am vrut sa scriu un text fara cap si fara coada ca sa-mi rup blocajul de-a scrie. Mi s-a mai intamplat. Imi vine, periodic, sila de voi, mie mi se pare ca pozitia de cititor e oarecum masturbatorie, ti se scoala si-apoi vine cineva, pe-alese, si ti-o freaca pana te saturi. Ei bine, nu. Am epoci intelectuale in care nu vreau sa frec nici un cititor. Vreau sa stau. Sa tac. Sa tacem. Si cumva sa marcam trecerea zilelor de-o maniera concertata, cum ar fi de exemplu sa zumzaim pe-o anumita frecventa de rezonanta.

M-am apucat, M, de Kant si Ornitorincul. Am, de-asemenea, de citit de la S poezii scrise sub influenta mefedronei sau ce pisici se presupune ca include Pure by Magic. Discul cu lectura unui altfel de Caragiale de Plesu zace, lecturat, prin masina, dupa ce A – care mi-l facuse cadou – m-a tras de urechi ca nu sunt un psihiatru adunat si ca ar trebui sa inteleg ca pacientii nu-mi fac cadouri degeaba. Spaga. Nu, draga, cadou. Niste foi, hartii, celuloide. Un domn cu dintii foarte albi ma peria, astazi, la pranz ca lor le trebuie experienta mea. Halal. Ma rad. Sunt doar o carte de oaspeti, o clanta murdara la o camera de hotel. I. se plange ca dincolo, unde sunt canapelele IKEA, e stupid pentru ca oamenii pretind ca e o atmosfera “ca acasa”. Si nu e ca acasa, ea stie cum e acasa ca si-a luat ea canapele mai mishto. Si nu sunt de la IKEA. Mai bine aici, la recoltari.

Stop joc. Sper ca v-a placut excursia prin mintea mea la sfarsit de zi.

G

4 thoughts on “Trei minute dupa miezul noptii

  1. …acumulam in fiecare zi povestile altora.
    Cum totul se intampla musai pentru un motiv bine determinat ( probabil vreo lege a fizicii inca nedescoperita) inseamna ca aceasta este o resursa pretioasa ce ne va fi folositoare sau necesara candva.🙂

  2. De parca n-ai sti si tu, Domnule G, ce anume din tine te-a sublimat psihiatru.
    Adicatelea nu te-ai gandit de la inceput ca vei incasa ligheane intregi de zoaie, pe care va trebui sa le scurgi discret pe undeva.
    Eu am un fisier parolat in care , from time to time, allegro appasionato, imi injumatatesc numarul de nuclee radioactive.
    Sincer, daca nu vedeam ca ai scris asta mai sus, in doi-trei ani mi-ar fi fost frica sa ma mai gandesc la tine ca la baiatul genial cu pastilele “daca cumva am nevoie” .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s