Sex si abuz in Romania salbatica

Sa-i omoram. Sa-i castram chimic. Moarte violatorilor. Devoratorii de copii. Tu ce-ai face daca ar fi vorba de copilul tau? Ultima intrebare a venit in revansa la opinia mea ca oricare dintre solutiile propuse de catre cruciati precum domnii Popoviciu si (mai nou) Urban este in mod fortat inumana, lipsita de etica si dovada unei ignorante egale celei manifestate de faptas. Faptasul in cauza este vinovat de-o crima de natura sexuala, siluirea unui seaman, urmate adeseori de uciderea acestuia sau maltratarea lui intr-o forma sau alta. Opiniile celor doi PDL-isti variaza, unul se refera doar la recidivisti celalalt propune, eroic, starpirea raului “de la radacina” si propune re-introducerea pedepsei cu moartea intr-o atare situatie.

E rizibil pentru oricine cu un intelect cat de cat format, marca unui patriotism farfuridic si gonflat precum femeia din magazinul aferent viselor. Am sa dezvolt, in urmatoarele, de ce cred ca sterilizarea violatorilor si/sau pederastilor, respectiv “castrarea lor” chimica la o adica, sunt idei ineficiente. Pentru asta, desi nu sunt om de drept, am sa incep prin a chestiona insasi nevoia unei astfel de legi, intr-o astfel de lume, una mai buna decat ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, sau viata pentru viata. Una dintre mamicile de la Giulesti careia soarta i-a ars copilul imi spune despre spitalul in cauza “spitalul mi-a luat un copil, spitalul sa-mi dea altul”. Iaca-ta deci ca pare cumva rezonabil ca intr-o astfel de instanta cine-a violat sa fie violat, cine-a violentat sa fie violentat, cine-a abuzat un copil sa-i fie abuzat copilul (daca are)….oh, stai, ceva nu e in regula cu astfel de reguli, insa, anume ca pe calea devenirii umanitatii cheama, invariabil, restul indivizilor la cel mai mic numitor comun care este, in prezent, criminalul. Poate ca eu nu vreau sa abuzez copii, poate ca eu nu vreau sa-i omor, poate ca optiunea mea de individ este pacifista. Si legea simpla, cimpanzeica, a ochiului pentru ochi ma cheama la a cuantifica ceva in kile sau litri sau metri patrati acolo unde eu n-as putea pune pret; legile, oricare ar fi ele, au acest caracter progresist adica scutesc individul de povara de-a masura retributia. E o remarca simplista, stiu, dar corecta logic si care serveste argumentatiei mele urmatoare.

Carevasazica rolul unei legi, a oricarei legi, este acela de-a prelua povara decizionala de pe umerii individului pe-aceia ai unei comunitati care respecta un catalog legal. Dura lex, sed lex. Grea e legea, dreapta-i legea. Acest principiu se rasfrange asupra indivizilor care au decis corectitudinea unei reguli. Notabil, insa, ca o regula nu e niciodata buna sau rea cand vorbim de lege, chiar daca in lumea reprezentarilor pare a aproxima binele moral, binele general, binele abstract, binele ideal care capata pe alocuri proportii divine. Nu. Legea e corecta, dreapta, justitia e observata prin intermediul unui acord intre individ si restul comunitatii lui. “Dupa fapta, si rasplata” e un proverb care muta ponderea legii de pe semnul egalitatii dauna – compensare pe-acela a unui epsilon, o pondere, anume ca diferentiem faptele, si pedepsele. Pedepsele, trebuie spus, nu sunt, nu au cum sa fie “bune”. Pedepsele sunt rele. Pedepsele sunt cu caracter retributiv, ele impieteaza asupra drepturilor individuale si/sau cetatenesti ale unui individ pentru ca acesta a incalcat o regula, sau o lege. Prin introducerea principiului de drept, insa, o hotarare dreapta (adeseori se substituie caracterul “drept” cu cel solomonic, aroape egalitarian) devine, in timp, si buna.

Uite de exemplul furtul. Nu e drept sa furi, nu e corect sa furi, de-a lungul evurilor s-a modelat si o functie sincretica anume ca nu e “bine” sa furi. Daca esti mizerabil insa, daca mori de foame, daca traiesti intr-o lume a paradoxurilor si exceptiilor, binele ajunge in conflict cu dreptatea.

In ceea ce priveste sexualitatea individului ce e “drept”  si ce e “bine” se afla in flagrant contrast. Sunt lucruri drepte  si bune, sau mai bine zis legale si bune, altele ilegale, dar bune, unele rele si legale si – in cele din urma – cele rele si ilegale. Superpozabilitatea partiala dintre tabere e mai apoi  complicata de zonele foarte, foarte gri, in care chiar nu stim cum sa interpretam. Vis-a-vis de poligamie, de exemplu, ai un gradient social si/sau geografic in care barbatul care ia mai multe neveste poate, sau nu, sa se afle inafara legii sau poate, sau nu, sa decida bine pentru el. O alta situatie – atentie – si-aici ajung dupa o lunga introducere in problema de fond, este varsta la care contactul sexual este “bun” si/ sau drept.

Iau marturia personala si, indirect, chem si cititorul la o introspectie. Eu mi-am inceput viata sexuala foarte devreme, anume ca mi-aduc aminte ca am devenit activ sexual (fiziologic) in jurul varstei de 12 ani, si am facut prima oara sex cu o femeie la 15 ai. Au fost contacte consensuale intre mine, minor, si alte femei de varsta mea, dar si de alte varste inclusiv cu femei mai varstnice, majore, trecute de 18 ani. Insist pe cuvantul “consensual” caci capata importanta in randurile de mai jos atunci cand discut marea problema a pedofiliei ca ofensa sexuala, precum si bizareria solutiei de-a “castra” individiul in raspuns la aceasta ofensa.

A fost bine ca am inceput sa am o viata sexuala de timpuriu? Nu in mod particular. Unii autori remarca, recent, ca persoanele care isi incep viata sexuala de timpuriu au sanse mai mari sa aibe tulburari de dinamica sexuala, sa aibe mai multi parteneri (duh!) si sa aibe disfunctii bio-psihologice in viata lor de cuplu. E o dezbatere interesanta aici, nu face insa scopul prezentei expuneri. Ce e insa relevant e spatiul in care musai sa definim, prin conventie, ca are loc nasterea termenului de pedofilie.

Pedofilia nu e tot una cu abuzul sexual al unui minor. Nu. Pedofilia este atractia sexuala manifestata de un adult catre un pre-puber, adica un copil cu varsta mai mica de 11 ani. Poate fi homo-sexuala sau hetero-sexuala. Intre 11 – 14 ani nu se cheama pedofilie, senso stricto, ci hebefilie, iar intre 15 – 18 ani se numeste efebofilie. Carevasazica pentru unul ca mine, care si-a inceput viata sexuala la 15 ani cu alt partener, se cheama ca am fost efebofil dar am avut si partenere efebofile caci erau mai varstnice decat mine. Toate contactele, insist, au fost consensuale. Pentru mine au fost contacte bune, sper ca si pentru partenerele mele. Nu s-a pus problema unui abuz, nu am respectat insa legea care descurajeaza, si in trecut incrimina, contactele sexuale cu minori. La vremea la care vorbim noul cod penal romanesc prevede urmatoarele:

“Astfel, in privinta actului sexual comis de un major cu un minor s-a pastrat limita de varsta actuala, de 15 ani, fiind, in schimb, este diferentiata sanctiunea in raport de varsta minorului, dupa cum acesta a implinit sau nu 13 ani. Actele sexuale intre minori raman in afara domeniului de incidenta al legii penale.”

Sper ca pentru cititor aritmetica varstelor este deja suficient de intortocheata incat sa-i dea macar o mica pauza, anume ca oricand ne aflam in fata unei decizii punitive asupra unui individ care a savarsit o fapta ar trebui sa clarificam cine e el, cine e obiectul faptei lui, si care e caracterul unei astfel de fapte. Din pacate pentru noi toti, inclusiv domnii Urban si Popoviciu, aceste mici subtilitati par a fi scapat de ochiul vigilent al legiuitorului.

Carevasazica pedofil este acela, presupunem, care a implinit 18 ani si face sex cu un minor sub 15 ani. Sa admitem o astfel de marja conservatoare in care exemplul teoretic in cauza este un tanar care are drept de vot. Conform legii romanesti daca partenerul sexual a implinit 15 ani nu se mai cheama pedofilie, la fel cum daca individul acuzat de-o astfel de fapta nu a implinit inca 18 ani nu se poate chema pedofilie. Nu stim cum se cheama in a doua situatie, stim doar ca “actele sexuale intre minori” nu sunt incriminate. Tertium non datur.

Aici legiuitorul foloseste un artificiu pe care il cheama la bara si domnii Urban si Popoviciu, acel artificiu care pentru majoritatea dintre dumneavoastra, cititorii, cheama in minte o multime cu furci si securi, anume includerea, pari passu, a abuzului sexual intre randurile de mai sus. Anume – spune legiuitorul – cum ar putea fi un act sexual cu un minor de 14 ani altfel decat abuziv? Mi se pare jenant, daca nu cumva periculos, sa aquesam la o astfel de formulare fara ca macar o data sa fi dialogat pe tema asta.

Poate cel mai greu de inteles pentru un adult este ca se poate sa existe o relate sexuala consensuala cu un copil. Stiu asta de la Andreea Betz pe care am avut sansa sa o cunosc in 2007 la Padua la intrunirea IALMH (Academia Internationala de Drept si Sanatate Mintala, divizie OMS) la care participam pentru grupul meu de suicidologie, CRISE. Cand grupul ei a clasificat, pentru prima oara in istorie, pedofilii inregistrati la acel moment in Germania, dar si victimele lor, au ramas surprinsi sa constate ca in privinta copiilor cu varste intre 8 si 12 ani relatia de pedofilie avea de multe ori un caracter mutual, consensual; abuzul nu consta in coercitia violenta de-a performa un act sexual asupra copilului cat coruperea acestuia si abuzul psihologic consecutiv unui debut sexual atat de timpuriu pentru pre-puber. Insist, acestea sunt date empirice si nu opinii; e dificil sa le impachetezi mintal, pare contra-intuitiv, si totusi asta stim din pedofilie. “Multe ori” e greu de cuantificat, Andreea mergea intr-atat incat sa afirme ca pana la 1 din 3 erau consensuale.

Relatiile de pedofilie consensuale mergea, a continuat ea in discutia pe care am avut-o, pana la varsta efebofiliei cand fostii copii deveneau, la randul lor, “pedofili”. Prin asta suntem cu adevarat intr-un marasm al inselaciunilor, anume ca daca incepi sa intelegi natura patologiei unui pedofil constati ca viata lui e mult mai nuantata/ circumstantiata decat lasa a se vedea, la o prima vederea, postura lui intr-un simplu paragraf de lege.

Hai sa mergem insa la o versiune mult mai structurata a unei legi privind castrarea chimica si/ sau chirurgicala a unui pedofil. Sa admitem ca e major, si ca a violat un copil folosind forta. Acestea sunt cazurile care ajung in presa, sunt cazurile care sperie parintii, care cheama la furci si topoare poporul indignat (si pe buna dreptate). Domnul Popoviciu pare a observa, aici, natura buclucasa a propozitiei anume ca nu mai stim, brusc, ce anume pedepsim, pedofilia sau abuzul sexual? Care dintre ele e responsabila? Unul dintre studiile fascinante pe care le-am citit recent (Hall & Hall, 2009) observa un detaliu izbitor, anume ca jumatate din abuzurile sexuale de minori sunt efectuate de alti minori. Mai mult, 90% din pedofilii care abuzeaza sexual minori au o istorie care merge inapoi catre varsta de 15 ani. Pedofilia, insa, e un factor agravant in profilul persoanei la risc sa faca un abuz sexual. Un individ cu tendinte pedofiliace, finalmente, are un risc cam de 10 ori mai mare decat un non-pedofiliac (risc ajustat pentru varsta, sex, psihopatologie) sa faca un abuz sexual.

Ceva e in mod serios gresit la felul in care noi, lumea adulta si civilizata, tratam aceasta problema.

Chestiunea sexului, si-a abuzului sexual, are carevasazica un fronton de explorare care, gandesc pana acum, iti va fi ridicat, cititorule, cel putin cateva semne de intrebare. Inca mai esti dispus sa iesi cu furci si topoare? Sa presupunem ca da. Hai sa vorbim un pic despre ce inseamna “solutii”.

Castrarea chirurgicala este o veche solutie, inca din antichitate, pentru cei cu porniri deviante sexuale si/sau responsabili de-o fapta antisociala cu caracter sexual. Prin castrare individul isi pierde gonadele, si deci pornirile sexuale. Alternativ axa gonadala poate fi inhibata medicamentos cu doze mari de hormon hetero-sexual (progesteron la barbati sau testosteron la femei). Unul dintre avatarii celebri ai acestei solutii este, ironic, Alan Turing, omul fara de care eu n-as fi putut scrie acest articol si tu nu l-ai fi putut citi. Turing era homosexual. In Anglia, in anii ’50, homosexualitatea era o boala inclusa la categoria comportamentelor deviante sexuale. Asta era legea. Legea era corecta, nu era buna. Pentru asta Turing a optat sa fie castrat chimic. A luat in greutate, a facut osteoporoza, ginecomastie. Doi ani mai tarziu s-a sinucis. In 2009 premierul Gordon Brown, la insistentele BBC si ale comunitatii stiintifice, s-a pronuntat public si si-a cerut scuze in numele Coroanei pentru decizia luata cu mai bine de 50 de ani anterior.

Legi privind castrarea chimica exista si-acum in lume. In US, 9 state, deci cam 17% din America, au legi privind castrarea chimica. In unele state pedofilie inseamna sex cu un minor sub 13 ani; in unele sub 15; in unele sub 17. Acelasi individ intr-o parte ar putea fi exceptat in cealalta, is viceversa. Legea, din nou, nu e buna dar e dreapta. Si-apoi intervine chestiunea consimtamantului informat.

La o prima vedere ar parea monstruos, adica cum, acel om a violat cu brutalitate un copil, poate l-a si omorit (a se vedea recentul caz de la Jimbolia) si noi il intrebam politicos daca nu vrea, poate, sa ia o bulina sa-i suprime drive-ul sexual? Presupunand ca ai insa curiozitatea de-a-ti pune in cui furca si sa-ti dechizi mintea o prima mare problema cu aceasta atitudine vine din contextul in care o astfel de propunere se face. Anume noi l-am arestat deja pe-acest individ, anume l-am privat de drepturi elementare cetatenesti pentru fapta lui. Eu, de exemplu, cand propun “solutii” pacientilor mei nu-i privez de libertate; oricare dintre ele, in primul rand cea a deciziei. Alternativ, de exemplu, imaginati-va ce-ar insemna pentru un om care a omorit pe cineva sa primeasca nu doar inchisoare pentru fapta lui, dar si zmulgerea periodica a unghiilor. E o fereastra foarte ingusta intre a fi un gardian si-a fi un tortionar, si stim asta de cand cu experimentul lui Milgram sau – mai aproape de noi – re-educarea lui Turcanu de la Pitesti din aceiasi ani ’50. Poate ca s-ar restabili binele cosmic daca am tortura pedofilii, daca i-am umili, daca ar simti durerea pe care au simtit-o copiii nostri cand au fost violati cu bestialitate. Poate ca ne-ar aduce alinare, poate ca ne-am simti razbunati. Poate. Dar n-am fi oameni mai buni, si intr-o functie bijectiva binele si dreptatea se genereaza reciproc; o astfel de dreptate n-ar genera bine (la fel cum arderea pe rug a vrajitoarelor a fost o practica in cele din urma perdanta). Carevasazica e dur sa-i impui unei persoane deja in curs de-a ispasi o pedeapsa pentru fapta lui sa ia un tratament sau – si mai rau – sa faci asta constient fiind tu de efectele unui astfel de tratament. E crud. E cinic. E inuman. E nedemn.

Am spus, la TVR2, ca nu conteaza ce-a facut un individ, nu e etic sa-i dai pastile impotriva vointei lui. Tu, cititorule, poate esti curios cum putem face asta sa fie “etic”. Pai ar trebui sa fie de acord, si sa stie efectele. Astfel de lucruri se intampla in unele state in US, unde detinutul poate opta pentru “tratamentul” pedofiliei sale ca parte a procesului de reabilitare. Reabilitarea presupune ca in cele din urma el va fi intors in libertate iar tratamentul, departe de-a fi o pedeapsa suplimentara, este ceva care-i vine in ajutor sa faca fata problemelor lui de sanatate mintala. Pentru asta adevarata platforma e cum isi obtine el medicamentele odata eliberat, cine i le da, si mai ales care sunt optiunile lui daca tratamentul ajunge sa fie contra-indicat.

Progesteronul in exces da, scade drive-ul sexual, dar vine cu probleme. Iti cade parul, iti cresc sanii, faci osteoporoza, creste riscul de fracturi spontane, iei in greutate, apare hiperfagie, creste colesterolul, creste riscul de boala cardiovasculara si, indrect, mortalitati derivate din toate acestea. Si sa zicem ca la un moment dat faci o hepatita infectioasa ca ai mancat mici pe Dealul Negru si nu mai ai voie sa iei tratament, sau daca faci insuficienta cardiaca, sau renala, ce se intampla atunci? Stim ca odata intrerupt tratamentul cu hormoni feminini parte din efectele asupra individului care le lua ca ablative de drive sexual remit, anume ca tratamentul nu vindeca.

Din acest punct de vedere e o veritabila provocare etica sa recomanzi tratament pentru o boala stiind, de la inceput, ca nu o vindeci dar aduci efecte negative individului care pot prilejui boala cronica si/sau moarte prematura. Bine, veti zice, dar oamenii astia sunt violatori, pedofili, scursura societatii, de ce sa ne pese de vietile lor? Intra in scena Sally Clark. Sally a fost condamnata la inchisoare pe viata, acum 12 ani, pentru ca si-ar fi omorit copiii. Primul a murit la 11 septamani de SIDS (sudden infant death syndrome); al doilea, nascut cativa ani mai tarziu, la 3 saptamani, tot de SIDS. Expertul chemat sa depuna marturie in proces, un reputat psihiatru de altfel, si care a lansat pe piata sindromul Munchausen by proxy, Roy Meadow, a spus ca sansele ca ambii copii sa moara de SIDS erau de 1 la 73 de milioane. Tu, cititorule, intelegi deci ca restul de 72 de milioane 999 de mii 999 erau ca Sally isi omorise copiii si deci era un monstru care merita sa putrezeasca in puscarie. Eventual (furci si topoare) ar fi meritat sa i se arda zilnic ardei iute in timp ce era atarnata cu capul in jos.

Meadow s-a inselat. Primul raport autopsic fusese gresit; primul copil al lui Sally murise datorita unei infectii neonatale netratate la timp si-al doilea, intradevar, de SIDS. Sansele ca un copil sa moara de SIDS sunt de aproximativ 1:8500, adica mult mai frecvent decat 1:73000000. Sally Clark a fost gratiata. Patru ani mai tarziu a fost gasita moarta in casa, prezumptiv se sinucisese cu o supra-doza de alcool.

Ce faci cand legea ta, dreapta si corecta, care imparte lumea in cetateni si infractori, se inseala? Timpul petrecut in puscarie nu se poate lua inapoi, trauma persecutiei sociale de-asemenea. Devii un Petrini? Un Billy Sampson? Ce faci daca – presupunem – ai fost obligat sa te castrezi intr-o situatie in care un juriu te-a gasit de pedofilie si abuz sexual? Vine cineva din zona furci si topoare sa raspunda pentru asta? Judecatorul este inamovibil, legea nu. Prin definitie, legea e dreapta dar nu perfecta ci eternamente perfectibila. De-asta am renuntat la pedeapsa cu moartea, de exemplu, pentru ca implicit are caracter ireversibil, si in plus nu avem dovezi ca pedeapsa cu moartea e un stimul aversiv suficient. Nu stim daca vom castra toti pedofilii identificati prevenim cazuri ulterioare de pedofilie sau curbam rata violurilor in Romania. E o presupunere debila, inocenta in cel mai bun caz, periculoasa in cel mai rau caz, marca unei ignorante de impiegat. Or viitorul nu poate fi construit pe idei debile care nu sunt sustinute de trecerea timpului. Argumentul Polonia e cu atat mai tembel, devreme ce Polonia e foarte posibil ca are si ea imbecilii ei. Daca un tampit arunca o piatra, se vor gasi sigur alti 10 sa sara dupa ea. Ce treaba avem noi cu Polonia? Avem violatori polonezi pe la noi? Nu.

Avem o problema de sanatate mintala mult mai profuza; varfurile ei sunt agresiunea sexuala, consumul de substante, dar si pauperismul, dissocialitatea, lenea, bestialitatea. Gasesc solutia castrarii chimice utopiana pentru o lume care nu stie nici macar ce sa faca in privinta cainilor maidanezi. Intr-o analogie voit grotesca e posibil ca si pentru pedofilii castrati se vor gasi batranici sa le arunce parizer; ne vom trezi ca nu doar ca am rezolvat o problema, dar am creat alte 10.

G

4 thoughts on “Sex si abuz in Romania salbatica

  1. Un articol exceptional pe o tema extrem de incomoda. Cu un singur lucru sunt in dezacord: eu cred ca nu poate exista act sexual consensual cu un copil. Ca un act sexual sa fie consensual trebuie ca partenerii sa consimta la el. Ca o persoana sa poata consimti la ceva trebuie sa aiba discernamant. Orice act sexual cu o persoana care se afla inafara discernamantului este viol/abuz sexual. Copiii nu au varsta discernamantului. Este acelasi lucru cu a droga o persoana pentru a face sex cu ea sau a face sex cu o persoana cu retard mintal. Unde nu e discenamant, nu poate exista consimtamant , prin urmare avem un viol/abuz sexual.

  2. Ina,

    Am spus act consensual, nu act consimtit. E – ai observat bine – o lume a nunantelor si e extrem de incomoda. Exista o zona foarte gri a traficului cu carne vie ( a se citi prostitutie) care incepe undeva catre 10 – 12 ani; in discutia mea cu Andrea Betz persoanele de care iti spuneam, copiii, aveau si ei un profil: in general baieti cu varste cuprinse intre 9 – 12 ani care proveneau dintr-un mediu social defavorizat, pe care “domni” mult mai in varsta ii luau in grija pentru favoruri sexuale pe care acesti baieti stiau ca vor trebui sa le dea, si le dadeau. E murdar, dar consensual in sensul agreat al cuvantului. Pentru a fi consimtit ar trebui sa existe informare, or asta lipseste. Cred ca in cele din urma rolul dezbaterii e sa aduca o miscare a zonei civile catre paturile la risc, acolo unde sexul se traficheaza exact asa: pentru servicii, pentru supravietuire, pentru o bucata de paine sau un bilet de autobuz care sa te scoata din comunitate.

    G

  3. In unele tari asiatice parintii isi vand copiii la piata, ca pe zarzavaturi; pentru a asigura “supravietuirea familiei” .
    Si la noi la fel, in anumite zone subculturale .Sunt inca “inchirieri” de copii pentru munca si ..orice altceva se mai nimereste in context. (caz recent!).

    Ceea ce cred ca trebuie facut este informarea parintilor despre riscul potential al abuzului sexual fata de minori. Copiii trebuiesc invatati sa spuna NU si sa identifice predatorii. Abia apoi intra in discutie nuantele privitoare la consensualitatea relatiilor dintre adolescenti ( normale si sanatoase) sau dintre adolescenti si adulti. Parerea mea este ca un adult care seduce un minor…e defect. In general abuzatorul reuseste sa obtina “consensul” , profitand de fragilitateaimaturitatea emotionala a copilului sau adolescentului, de nevoia acestuia de a fi iubit si acceptat.

    In cazul de la Zalau suspectez un soi de complicitate a familie, sau neglijenta crasa. Cum sa primesti in casa un alcoolic declasat si sa nu stii ce face copilul tau si daca e sau nu in siguranta??? Nu le-a trecut prin cap acelor zeci de femei indurerate ca s-ar putea ca betivul sa faca vreo prostie??? Caracterul promiscuu al acestui tip de situatii reflecta intrucatva “calitatea mediului” respectiv.

    Rezulta ca in prezent societatea noastra este la mare risc in raport cu acest gen de imprejurare.

    Ah! Tendina de a “rezolva” problemele prin “sfanta indignare” si solutii de tip kalasnikov…penibil!

    EDUCATIE!

  4. Superb articol. Pentru pedofili si violatori eu as introduce pedeapsa capitala. Mi se pare strigator la cer si absolut penibil ca astfel de oameni sa scape cu cativa ani de puscarie. Nu-mi dau seama cat de dereglat mintal sau defect trebuie sa fii sa fortezi un copil la un act sexual. Oricum, n-are rost sa fac romane aici. Cred ca ai punctat extrem de bine toate aspectele prin acest articol al tau!

    Bravo!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s