Segue

O lipsa de intelegere nu e tot una cu un exces de neintelegere

Evident exista rau pe lume. Exista murdarie, urit si scabros. Duhoarea de amoniac atrage nu muste, cat curiozitatea oamenilor prinsi de-angoasa trairii, fascinati de angoasa muririi. Sa moara ei, sa traim noi, si daca se poate sa privim. E o banda care se repeta, din nou si din nou, si nu-nvatam a trai mai bine caci de murit, ma gandesc, nu se moare decat intr-un singur fel. Ce-o fi zicand mortul, post-factum, de murirea lui. Ei, si cum a fost? A fost super. Si eu, si restul participantilor ne simtim multumiti de rezultat. Si, ati face-o din nou? Pe cand moartea partea a doua, sau moartea revine, sau moartea reloaded? Nu, nu cred, tocmai de-aia a fost atat de dificil pentru ca stiam ca trebuie sa tragem totul din prima, e o cascadorie fara plasa de siguranta.

Azi m-am certat cu o femeie pe strada. Isi batea unul dintre copii cu palma peste fata si peste cap; toata partea dreapta era inrosita. Statea incovoiat si indura. Mi-am zis, initial, sa nu ma bag. Cu cateva zile in urma Cristina imi spusese de-o scena care a cutremurat-o, oarecum similara. Si ea, ca si mine, si-a zis ca nu e treaba ei, ca nu te bagi intre mama si copil. Dar apoi am vazut cu coada ochiului cum respectiva s-a repezit in boscheti si a rupt o joarda. Copilul statea, plangand, langa trotineta. Ceva s-a rupt in mine si m-am intors. M-am dus la ea si i-am spus, apasat, sa se opreasca. A ramas un pic surprinsa dar apoi mi-a zis sa-mi vad de copilul meu (care dormea in carut) ca nu-i spun eu cum sa si-l creasca pe al ei si ca nu-i dau eu de mancare. Nu cred ca se astepta la ce-a urmat. Rezulta ca nu-mi pasa de cutumele sociale. Rezulta ca nu suport abuzul unui minor de catre parintele lui (contrar opiniei mele nuantate vis-a-vis de abuz in general) in momentul cand a sta, pasiv, de-o parte inseamna sa-l validezi. I-am spus ca daca tot are joarda aia in mana sa incerce mai bine sa dea in mine, ca eu n-am 10 kile si 3 ani, sa vedem de ce rezultat o sa aiba parte. Nu ti-e rusine?  – am intrebat-o. Nu ti-e rusine sa-ti bati copilul pe strada? Ca ce, ca eu stiu ca era sa-l calce masina si ca nu e cuminte si cate si mai cate. Nu ma intereseaza, i-am raspuns, nu bati copilul peste fata si nu-l bati cu joarda. Esti pe strada. Esti pe strada mea in masura in care si eu ma plimb pe ea. Si nesimtirea ta ma murdareste si pe mine. Si daca nu te opresti acum chem politia si-ti promit ca o sa-ti ia copilul si-am sa ma asigur de asta.

Poate am exagerat – m-am gandit dupa aia in timp ce ma indepartam. Si mama, si pusti, se uitau la mine. Oare cati? Oare cat de des? natiunea asta care cere linsaje, castrari, violenta, razbunare, demisii si-alte tampenii, oare cati dintre ei sunt practicantii moralei pe care-o invoca? Religie, crestinism, bunatate umana, babe care se strivesc de-a’m-picioarele in cautarea moastelui altui sfant anonim, cate dintre ele s-ar pune de acord ca bataia e rupta din rai si ca educatia se face cu biciul? Nu ma deranjeaza mizeria. Nu ma deranjeaza putoarea. Nu ma deranjeaza fetele buhaite ale oamenilor care se scalda in propria lene. Ma deranjeaza minciunea, ipocrizia, oportunismul asta de mlastina, fara de speranta, fara de precedent. Foc si pucioasa pare totusi o solutie radicala cata vreme macar unul mai e drept; eu m-am oprit. Inaintea mea alti oameni, si alti oameni, au trecut autist. Mi-e ciuda ca as fi trecut si eu. Mi-e ciuda ca nu m-am oprit la prima palma, m-am oprit la prima joarda. Nu exista, imi spun, imunitate la lepra intelectuala; prins de apatia trecatorului ridicam geamul catre orice farama de sordid. Pentru ca e prea mult. Pentru ca e prea des. Pentru ca e impermeabil la ratiune. Si pentru ca, finalmente, Romania e locul in care bunul samaritean e lovit cu pietre poate chiar mai abitir decat daca ar fi vreun borfas. Urim binele, urim orice colcaie deasupra noastra. Fotograful la care ne-am facut pozele cica “profi” cu Ziggy ne-a tapat de vreo 400 de lei (plus cate ceva) cu prima ocazie; am acceptat pentru ca fotografiile erau okay. Astazi, cand am fost sa iau albumul, m-a luat ca vai ce poze frumoase si ca el stie ca am negociat un album de 10 poze dar ca yada yada yada si-a pus 20 si ca daca accept ma costa doar 80 de lei in plus. Si n-am acceptat. De ce imi spui ca ma costa X lei daca dupa aia imi mai ceri Y lei? Nu ti-e destul? Nu ti se pare ca e o forma de jignire la adresa clientului tau? Din pacate nu nu e doar limitat la fotografie. Vreti din medicina? Sa va dau din medicina. De ce sa-i dai doar o pastila daca poti sa-i dai 3? Si de ce sa-l vezi la luna daca poti sa-l vezi la saptamana si sa-l tapezi de bani. Am pacienta pe care-o “doamna” psiholog a vazut-o, inainte de seria uluitoare de tentative de suicid pe care le-a avut, ZILNIC. Adica de sapte ori pe saptamana. Adica o costa “terapia” vreo 800 de Euro pe luna. Rezon, nu?

O lipsa de intelegere nu e tot una cu un exces de neintelegere. Oamenii astia nu sunt educati deci hai sa-i educam. Sunt anti-educati. Sunt anti-educatie. In fapt au o susa alternativa culturala in care cred ca e “bine” ce fac, si asteapta exact aceeasi moneda. Au mitocanie din belsug, au o pofta cretinoida de-a abrutiza, si de-a fi abrutizati. Sunt copiii batuti in cap care-si bat copiii in cap, sunt prelungirile biciului care prospera in forma cozii ce azi sfichiue pe altul; bucurosi ca au capatat puterea de-ai rani pe altii ca forma de rasplata a propriului abuz. Cu ei, si azi inteleg un pic mai bine feed-back-ul lui M, incepe oboseala compasiunii si calusul dur al nepasarii. Vite vreti a fi? Fiti vite. Dar nu asteptati sa vina careva sa rineasca dupa voi (n.a. a rini  = a curata gunoiul de la vite, cu i din a).

G