Et in Arcadia ego

In traducere mai deocheata i s-ar spune “fusei si eu prin Arcadia”. Cel mai de curand conationalii s-au asociat cu raposatul Pesamosca. Si eu i-am fost pacient – zice un domn. Ba eu am stat cu dansul 26 de ani si-am lucrat cot la cot – continua o duduie pioasa. Mie mi-a facut bine baiatul. Noua n-a vrut sa ne ia bani. L-am cunoscut si noi pe domnul doctor. Fuseram si noi pin Arcadia. Prilej cu care-mi aduc aminte ca la sinuciderea Madalinei Manole multi artisti s-au gandit ca e bine la PiAr sa sufere si dansii de depresie, ca doar nu e o rusine, nu-i asa? Indrazneste cineva sa provoace asta, ca prolegomena? Testimonialele, bine imprumutate de mass-media dintre balti dar finantata de vestici, contin un nivel de ridicol incomensurabil. Sa plangem cu tata Pesi. Pentru tata Pesi. Obituare pline de fandos, de hubris, de parigorie. Ma ia cu sila, cu greata si amoc caci, ce ma fac, eu n-am fost in Arcadia. Nah, sic, nu fac parte din minoritatea norocosilor care poate l-au si atins pe defunct, poate pe falanga, poate pe fibula, poate l-au mangaiat chiar si pe obraz. Nu m-ar mira ca si vreun guverant de rang inalt sa fi fost salvat de la fimoza de gigantul pediatru pe cand era un plod, de iata astazi ce-a urzit belitu-i stromeleag. Un pod. Sau un discurs.

Capitalizam cu un cinism si-o flegma verde tot ce inseamna valoare, si esenta vie, in acest meleag. E miezul perversiunii romanesti seculare, n-am sa indraznesc a zice milenare caci noi n-avem asa ceva, o cultura milenara, pana acum 300 de ani ne scaldam in printurile lui Coresi si dadeam cu sous-semnatul la Poarta. Brusc, insa, cand ne mai moare cineva ajungem sa ni-l asumam ca-n timpul vietii n-a fost fel; n-a fost uz; n-a fost chip. Zice Toparceanu: “In orasul nostru inconjurat de ceata/ Unde toata ziua canta catirinci (n.m. de unde si fabulosul “caterinca” folosit de generatia mea pentru a vulgariza umorul de pahar)/ Au murit cinci oameni intr-o dimineata/ Si i-au dus la groapa tot pe catesi cinci”. Dar asa se intampla, continua poetul, mai mereu cand ploua, moare ici o baba, dincolo un domn…

Onorabilul Pesamosca a trait o pensie a mizeriei de care apropiati de-ai mei mi-au marturist cu oroare. Si nu e singurul. Medicina noastra are un caracter bolsevic, canibal, proclet, ne ardem pasii facuti din urma cu acelasi suflet span cu care le dorim colegilor nostri sa le moara pacienti pe masa, sau sa le calce Fiscul pragul, ca-s prea fuduli. Capra vecinului, in aceasta medicorum pessima, ia proportii amarnice. Uite eu de exemplu nu-l pot plange pe acest domn de inghesuiala bocitoarelor de profesie, imbracati pantzuck si bine dati cu briantina pe tamplele tumefiate de griji, reteta e pana la urma vidata de orice sentiment. Cine a murit? Pesamosca. Scoateti file-ul, are careva poze? Mai traieste vreo ruda? Care e unghiul, care e scandalul? Ce secrete avea mosul? Ce mizerie, ce scheleti prin dulap? Cati pacienti a avut? Nu stim, hai sa dam o cifra cu aproximatie, 40 de mii? Prea putin, hai 50 sa fie cifra rotunda. Doctorul Pesamosca, vindecatorul sef al Romaniei, nu e copil sa nu-i datoreze viata. Et in Arcadia ego…

Doar o natie lipsita de identitate apeleaza la o astfel de formula primitiva, tranzitionala: fratele meu face judo, are centura maro. Ba nu, fratele meu face si judo si karate, si-are centura albastra! Bine, dar fratele meu are permis de Gip! Si are si Gip! Da, dar fratele meu e mai inalt decat fratele tau. Si-l si bate daca vrea. Ba nu, fratele tau e un fraier si-un prost cu cosuri si fratele meu l-ar batea cu o mana legata la spate pe fratele tau…si altele…si altele…

Cand – intreb peltic, retoric – va face publicistul efortul de-a filtra mormanul de impostori si, in onoarea unui plecat, sa intregeasca memoria lui cu veritabila naratiune…iar dac despre Pesamosca ar vorbi putini, sa scriem despre asta. Ce-mi pasa mie ca femeia care curata lavabourile la Budimex il stima pe Pesamosca? Ei, clinci, vei zice ca tie nu-ti pasa, dar lui Costel de la masina de paine ii pasa, ca el cu aia se identifica, il doare-n cur de Pesamosca, a fost si-asta unu’ suficient de mare sa se scrie de el, da-l dreacu, bine c-a murit, dara galbena de-i ramane in urma e doar barfa, si cancanul, si din astfel de materie prima se isca povestea.

Va rog aici, formal, sper ca aceste vorbe vor supravietui mult dincolo de speranta mea de viata, de va intreaba careva ei, si, ia ziceti ceva de doctorul G, sa va abtineti. Pana mor, trag speranta, acest morav se va perima.

G

2 thoughts on “Et in Arcadia ego

  1. Bine ai revenit!
    E un soi de boala autointretinuta.Nu ma pricep , fac alta meserie, dar pare sa fi o boala caracterizata prin lipsa gandirii logice si a emotiilorafectelor pozitive.
    Poate e de la modul brutal si carceral in care generatii dupa generatii sunt crescute in lipsa de iubire.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s