Roubini

Profetul crizei isi drege vocea. N-o s-o ducem bine. N-o s-o ducem bine deloc. Daca cifrele mele arata bine viitorul (si-apoi fasaie demonstrativ niste hartii), la anul intram din nou in recesiune.

Omenirea asculta, omenirea fosneste, omenirea se sperie. Cu profetii nu e de glumit, de la Moise incoace vestile de obicei sunt proaste. O sa fie sapte ani de belsug (yeeaa!) urmati de sapte ani de foamete (booooo!); o sa ploua cu broaste (yeeee!); o sa ploua cu sange (boooo!). Ah, si o sa moara fiecare prim nascut. Si daca e singurul? Si daca e singurul. Unde e dreptatea? Dar unde e binele? Binele s-a pierdut.

Roubini nu cred ca si-a dorit sa ajunga profet desemnat, cu atat mai mult cu cat pozitia ramasese vacanta de la moartea lui Nostradamus si-al sau Hister. A mai fost si caracatita Paul, fie-i tentacula usoara, moartea ei ramane o poveste misterioasa de extaz si agonie cefalopoda. Imi pun problema, deci, de ce (inca) se mai vinde moronica prezicere? E ceva in psihologia omului ordinar, gandesc, care spera intr-o scurtatura. Sa stim dinainte dar nu neaparat pentru a ne feri, cat pentru a sti inaintea lor, a dusmanilor, si deci sa invingem dara. Sa-i cotropim pe mitici cunoscand dinaintea sortii preferabil in favoarea noastra. Deci problema. Pe undeva profetia e de bine, zice ca ai sa castigi, ca ti se iveste la drum de seara o femeie frumoasa si cu bani. De ce-ai asculta baba cloanta ce-ti propune mizerie, buba si pestilenta?

Omul are un pacat de design. E un creier iterativ a carui “inteligenta” presupune interactiuni abstracte si metasimulari. Creierul face predictii la fiecare moment si de obicei cele negative ii ies mai bine. S-ar putea, deci, ca apetenta pentru apocalipsa si abilitatea noastra de discriminare sa mearga mana in mana. Ulciorul nu merge de multe ori la apa. Sa nu bagi mana in foc. Cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt. In cohorte mari simbolul reverbereaza la proportii gigante, nu doar superstitie dar si tabu. Shh. Sa nu spargi oglinda, sapte ani de ghinion. Sa nu-ti pui treisprezece numar la casa. Sau patru. Sa nu injuri in biserica. Sa nu speli rufe duminica. Iar in anumite culturi sa nu spui oamenilor pe numele lor adevarat caci astfel le poti poseda sufletele.

Roubini e un economist, lucreaza cu cifre, face analize numite regresii care “prezic” (sic!) cu o anume marja matematica un eveniment punctual. Asta nu-l face profet; ca face predictii matematice despre prabusirea lumii il transforma in profet in masura in care un eveniment conduce la altul, deci daca susul cade si josul va urma. Se pune insa problema la ce foloseste lumii, si deci si lui Roubini, tonul macabru de avertizare. Evident suntem toti psihotici, ignoranti, si dansul e lucid. Evident este un profund umanist care doreste binele aproapelui sau, si celorlalte 7 miliarde de suflete proxime. Evident in strafundul lui spera in eradicarea foametei in Africa. Sa luam de la bogati, sa dam la saraci. O economie duduind, o planeta prospera ar presupune ca eradicam saracia, si-o s-o ducem toti seren dupa modelul Martinique, o noua Republica transcontinentala cu iz mesopotamic de Rai.

Sunt pe alocuri deconcertat de propensiunea individului de-a respecta fazele detresei de turma; nu il cred pe Gustav le Bon, sunt studii care arata cum se poarta niste indivizi intr-o cladire daca apare un incendiu si mai pe nicaieri prezenta “profetului” nu amelioreaza supravietuirea grupului. Sa fie deci Roubini un fel de arhanghel al disperarii ale carui locutiuni momente conduc peste bordura o serie de indivizi predispusi? S-a spanzurat ca nu si-a mai putut plati ratele. S-a omorit, cu sotie copil catsel purcel, pentru ca nu mai avea speranta pentru ziua de maine.

Speranta pentru ziua de maine? Ce-o fi vrand sa zica asta? Ce impiedica un om sa spere in ziua de maine, fie el si deprivat de drepturi, privilegii, resurse? Niciodata, spunea Jean Paul Sartre, n-am fost atat de liberi ca in ziua in care a cazut Parisul si-au intrat tancurile naziste. Puscariasul are libertati pe care tu, cititorule, nu le vei explora vreodata, libertati pe care le au poate copiii ale caror garduri sunt mari, si nevoile putine. Ce-o sa insemne recesiunea? Adio masina noua la cinci ani. Adio vacanta in Tenerife. N-o sa ne mai putem cumpara yaurturi Yoplait si carne ala caserola. Sfinte Paracelsius, ce vulnerabili suntem de fapt. Nu stim sa cioplim sulite, nu stim sa ne facem arcuri, suntem grasuni, lenesi, racordati la marea sursa de tampenie colectiva numita “stat”; iar daca statele se dizolva, daca esafodul constitutional dispare, cu noi, noi, innominatii, ce se alege? Ce-o sa mai fiu daca n-o sa mai fiu american, sau roman, sau canadian? Umanitatea mea e o factura de Carrefour si-o rata la banca. Exist pentru ca am bani de dat, respir pentru ca am bani de luat.

Ce gluma.

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s