Good price for good money

Vreau sa primesc raspuns la urmatoarea intrebare: cat la suta din tirajul unui ziar, sau din procentul de rating al unui emisiuni, sau din profitul din publicitate al unei companii vine justificat de difuzarea imaginilor cu adolescenti morti prin sinucidere? Nu sunt tendentios, promit, sunt sigur ca la o sedinta de redactie cand se pune problema salariilor unor oameni altfel foarte decenti si cu o buna fibra morala cineva ridica aceasta problema: merita? Adica daca tot o comitem sa stim si noi pentru ce-o facem, nu?

Mi-aduc aminte de anii mei de presa. N-au fost multi, destui incat sa prind microbul, presa e un altfel de afrodisiac, e ceva senzual in constructia unui mesaj pe care din motive innumerate stii ca-l vei livra unei mari mase de oameni, probabil mult mai multi decat cei cu care vei vorbi intr-o viata de om. Ia-i si pune-i in mintea ta: zece mii, o suta de mii. Azi asa, maine asa. Oratoria te duce in doua directii, daca stai ferm pe doua picioare te sculpteaza intr-un mai bun miscator de vorbe, dar daca ai plecat din pozitia cocostarcului presiunea te zdrobeste, gura publicului e un leviathan care absoarbe urgent corsajul de prospetime al “noului” palavragiu din targ. Tavalugul trece, la fel si efectul euforic al narcoticului si-atunci ce-ai sa faci? In ciuda spectacolului de-un mare balci Romania e tara unde daca se intampla ceva e departe de suprafata, traim sub crusta mocirlei si cand te-ai facut gazetar nu ti-a zis nimeni sa sapi, ci sa scrii. Sa scrii despre ce vrea seful tau indiferent daca asta iti ofera, or ba, un beneficiu intelectual.

Revenind la voiajul vizual tenebros in lumea familiilor celor care s-au sinucis, vreau sa creionez cam cum o fi: copilul ti-a murit, si orice umra de discretie pe care-ai putea s-o strangi in jurul unei atare drame e rupta in doua caci brusc neamurile tale, prietenii tai, colegii tai de servici, femeia de la ghiseu (daca esti intr-un oras mic) afla cum a murit copilul tau. Devii un stigmat, un criminal condamnat fara proces, caci sinucigasii paradoxal sunt rar responsabili de sinuciderea lor.

Si totusi sa zicem ca admitem asta ca pe-o paguba colaterala. Societatea “are dreptul” sa stie. Oamenii e bine sa citeasca despre astfel de lucruri pentru ca eventual copiii lor la risc sa se omoare sa n-ajunga sa o faca. Si sigur daca vor vedea fotografia unui pusti, sau tinere, care s-a omorit vor deveni mai sensibili la subiect caci brusc “are o fata”, are un chip uman. Sub acest acoperamant de samariteanism, insa, au loc cele mai mari acte de cinism nu doar in presa, ci si in istorie. Delatiunea justificata de binele public a fost folosita inca din perioada Imperiului Roman ca forma de decredibilizare a adversarului si, trist, si aici ajunge sa faca la fel. Scotocirea pana in cele mai jegoase colturi ale naturii umane face ca, la final, sa nu ne mai pese de suicid. Cine? Gogu? I-a aparut poza la ziar? Da’de ce? S-a omorit. E si ce, ce mare branza?

Ca exista o mare, mare urgenta in a vorbi despre escaladarea suicidului la adolescenti e foarte adevarat. Ca aceasta discutie nu poate sa o includa pe Monica Tatoiu (de exemplu) e un alt mare adevar. Vulgul poate sa isi dea cu parerea despre orice, oricand, oricum, a fost de altfel “invitat” sa o faca pe parcursul intregului secol trecut de marxism-leninism si construirea societatii “de tip nou”. Din pacate e un miraj; aidoma si presa nu are calitatea de-a solutiona probleme sociale, nici menirea, nici pregatirea. Scribii scriu. E o regula nescrisa ca jurnalistul e un martor, o lentila a istoriei pentru un eveniment; el nu e un comentator, nu e un romancier, nu e un regizor. Altfel va scrie o fictiune intens personala, una care lasa impresia lui si nicidecum realitatea in urma. Or, vorbind de suicid, ajungem sa mistificam o tema altfel intens dureroasa. Nu aud nici un jurnalist sa scrie despre moartea unui adolescent prin anevrism de aorta sau boala Lyme din simplul motiv ca ies, deja, din ingusta lui fasie de semi-competenta. Nu vad poze cu oameni decedati de diabet, sau de infarct miocardic. Despre ei ecoul emotional e mic, si alegoria quasi-imposibila.

Stiu de experienta dostoievsikiana a unor gazetari rulati pe sub tavalugul propriei creatii in ziua in care au devenit “subiect de presa”; au fost mancati cu fulgi cu tot. CTP are un baiat care n-a luat BAC-ul. Executio mater studiorum. Nistorescu a dat peste nu stiu cine cu masina. Executio Nistorescu. E un “care pe care” generator de maxime psihotice cum a fost, de curand, emisiunea in care Simona Gherghe vorbea cu o profesoara psihotica despre cum ii transmitea Mircea Badea mesaje prin televizor. Curios este ca la finalul zilei nici unul, nici celalalt nu si-au schimbat naravul, sau moravul. Ceea ce ridica posibilitatea ca au narav, dar n-au morav. Si ca acel propus obiect al presei justitiare a ajuns sa-i transforme in oameni fara-de-lege, cu granite foarte vagi intre bine si rau, dispusi sa admita incalcarea intimitatii cu voluptate pentru o bucla de feed-back stupida. Am facut rating. Am vandut 30 de mii de ziare.

Ce inseamna ca ai facut rating? La ce e bun rating-ul? Esti un om mai bun, mai pasnic, mai intelept pentru punctul ala in plus? Toti gogonatii mass-media care-si vantura succesul nemasurat oarecum in dauna altora chiar au motive sa fie mandri de ei? Sa zicem ca intr-o lume paralela cacatul de vrabie la punga are fi la mare cautare, stiut fiind chiar ca acest cacat de vrabie e oarecum scarbos, pungent si inutil. Si-atunci cu siguranta ar exista niste foarte buni vanzatori de cacat de vrabie, dar ce-are asta de-a face cu calitatile mizere ale obiectului de vandut?

G

 

Advertisements

4 thoughts on “Good price for good money

  1. super!
    am o singura obiectie; tatoiu ( ea :)) are o experienta de viata de asa o natura complexa incat se pricepe la orice, cu atat mai mult la copii si adolescenti deoarece a fost profa..de mate!!!

    Lasand gluma m-a impresonat postul tau. Poate ca oamenii ar trebui alfabetizati media iar ilegalitatile sa imoralitatile de presa ar trebui expuse. Sigura ca bietii oameni fac ce li se spune, asta le e meseria…dar .. cum sui tu!

  2. Ti-am trimis un mail despre aticolul tau, am vazut ca esti in Canada, deci cine stie cand ai timp sa-l citesti. Nu de alta dar vad ca abordezi tema sinuciderii destul de des.

  3. Pingback: Cine cu cine si de ce « (b)Arca lui goE

  4. Ma intreb oare cat de dureros e sa te spanzuri si cat timp dureaza sa mori? E o intrebare prea socanta? N-ar trebui … dar eram curioasa…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s