11.9.11

I amar prestar aen…Lumea s-a schimbat, spune Galadriel in deja legendara trilogie a lui Peter Jackson; erau deja trei luni de la atentatele de la World Trade Center si vocea ivorie a lui Cate Blanchett rezona cu publicul anglofil. Mai mult, subliminal, (si asta pentru ca trailerul filmului era deja rulat pe piata din vara lui 2001), toate televiziunile americane de stiri creionasera un profil de dezastru deluvian pentru atentatele impotriva Turnurilor Gemene care respecta dictonul. Da, lumea se schimbase.

Lumea s-a schimbat intr-atat incat simpla observatie, azi, ca lumea s-a schimbat genereaza sila si-un sens de saturatie caci dincolo de pierderea uluitoare a mii de vieti, dincolo de aberatia unui avion transformat in torpila, zece ani de atunci n-au facut sa arate altceva decat falia care se impinge, seismic, intre primile doua mari religii ale lumii, in timp ce agnosticismul/ateismul (carele este non-religie, pana la urma), a ajuns sa urce vertiginos in “top 5 credinte mondiale”. E un truism, s-ar fi schimbat si fara violenta, si fara Daisy Cutter, si fara Mollahul Omar, si fara 23 Martie. Si poate “criza” de astazi s-ar fi intamplat mult mai devreme caci masinaria de razboi cand consuma bani genereaza locuri de munca, si-un sifon impotriva inflatiei.

Dupa ce Stapanul Inelelor s-a stabilit ca noul film al mileniului, administratia la fel de mistica de la Washington, in discursul despre Starea Natiunii din ianuarie 2002, si-a stabilit obiectivele despre “Axa Raului”; nu erau Doua Turnuri, erau trei tari: Iraq, Iran, Coreea de Nord. Dintre ele, dupa cum arata istoria, doar Iraq-ul lui Saddam Hussein a ajuns sa fie exorcizat in vreme ce Iranul lui Ahmadinejad e mai liber de homosexuali ca niciodata (ultimii au fost condamnati la moarta de curand), iar Coreea de Nord experimenteaza cu rachete balistice. Din greseala (“oops, I missed!) au picat insa regimul lui Gaddafi si mai, mai sa cada si Siria lui Assad. Benny Netanyahu inca n-a facut pace cu Palestina lui Abbas, caci intre timp s-a dus si Arafat. Si, la fel ca Google, Xerox, Adidas, Nine Eleven si-a facut loc, grabnic, in glosarul de substantive comune americane si nu pentru ca ar fi murit mai multi decat la Fukushima, de exemplu, sau decat in Sumatra in tsunami-ul din 2004, ci pentru ca aparent acesti oameni erau “simboluri ale libertatii” in spatele carora statea o dorinta crancena de tavaleala a Vulturului de pe Capitol.

Nu e locul, si pana la urma nici dorinta mea de-a dezbate psihologia tribala a Americii, Tara celor Liberi si Casa celor Curajosi (Land of the Free, Home of the Brave). Suficient sa spunem ca doua razboaie mondiale i-au consacrat in ochii lor (si, vai, nu doar ai lor) ca pe-un fel de gardieni ai drepturilor mondiale, toate 7 miliarde de suflete incepand de luna aceasta. Ca nu sunt de fapt e o discutie inutila, suficient sa afirmam ca ei se cred. Crezandu-se, actioneaza in consecinta. Si-au actionat la scurt timp dupa WWII in Coreea, si apoi in Vietnam unde are loc rana lor sangeranda si astazi, si-apoi in Orient si in America de Sud unde aceleasi persoanje triste care apar, voinic, la 9.11.2001 rezolvasera mizerabil regimul lui Noriega, sau conflictul dintre Iran si Iraq pe vremea lui Reagan cel Dement (la propriu, din pacate). Oricat de simpatici, deci, mi-ar parea americanii luciditatea ma obliga sa-i vad ca pe niste granzi, dar si grandomani, uzati moral de propriile lor idealuri constitutionale (life, freedom and the pursuit of happiness). Urmarirea fericirii, un prim amendament, a stat la baza unor varsari de sange inutile si umilinte innumerate post 9.11. Guantanamo. Abu Ghraib. Totul pentru ca un popor american obez, blazat, indobitocit sa-si calmeze nervii (calmio de nervios) zguduiti de prabusirea celor Doua Turnuri.

Pe de alta parte jihad-ul islamic din spatele atentatului de la WTC nu sta pe urmarirea fericirii constitutionale, ci pe-o cauza asa-zis sfanta. Americanul e perceput ca un agresor, e inamicul, si  – chiar psihotic motivat – “martirul” loveste in simboluri americane nu pentru ca acolitii sai sa aprofundeze adevarul, si dreptatea cauzei jihadice, ci pentru ca publicul larg, optional de religie musulmana, sa fie fortat sa aleaga. Este un razboi teritorial de atritie pe care SUA se lauda prosteste ca l-au castigat, azi, la 10 ani de la 9.11. La fel cum noi exportam Dacii in loc sa exportam (spun la intamplare) peisaje fabuloase din Apuseni, la fel America exporta McDonalds si capitalism in loc sa ofere un Thomas Jefferson sau Thomas Payne, sau un Ernest Hemingway. Iar cand langa un minaret vezi un KFC vei sti ca ceva e in neregula, si ca de fapt asta e o libertate toxica pe care foconii o gandesc rezonabila, naturala, caci ce, noi n-avem China Town? Mascata in democratie sta dorinta unui Imperiu Luminat.

Sunt, cred ca se vede, deziluzionat de abilitatile democratiei de-a sustine un ev al Iluminismului, al Umanismului. Un amic de-al meu de dreapta cu care am dezbatut intens la un moment dat utilitatea invadarii Iranului (de exemplu) a opinat ca simplul fapt ca purtam o astfel de discutie ne separa de “ei”. E un paradox, un scarabeu de aur intr-un ghem de baliga, ca purtam discutii “libere” sub prizonieratul etern capitalist in vreme ce mintea, pana la urma primul si ultimul nostru bastion de umanitate, se intuneca.

Majoritatea astazi repeta, monoton, lozinci despre lucruri pe care nu le-au mai trecut prin palat si papila, pe care refuza sa le mai gandeasca, sa le mai trieze, sa le mai judece un pic. Aia rai sunt aia rai, aia buni sunt aia buni. In loc de toleranta am dezvoltat feluri noi, subtile, de xenofobie si de ce n-ar fi asa? Ne-am triplat biomasa intr-un singur secol, speriati de imaginea ciupercii atomice. Oamenii nu mai au loc de oameni, iar dizolvarea granitelor continua sa creeze un sentiment periculos al pierderii identitatii. Arabi trec prin asta. Europeni trec prin asta. Rusi trec prin asta. America nu trece prin asta pentru ca identitatea ei e construita pe-o falsa mitologie, de popor “eliberator”, cata vreme insasi Ziua Recunostintei ascunde anihilarea sistematica, de proportiile unui holocaust, asupra populatiilor autohtone de pe continentul american. “I’m an American” (Sunt american) e un dicton puternic pentru ca exista 11.9, si nu (normal ar fi) invers. Tragedia a 3 mii si ceva de oameni, cam tot cat au murit la Revolutia din 1989, a unit o natie. Pe noi ne-a lasat rece, eram deja romani cand ne-am impuscat intre noi.

G

One thought on “11.9.11

  1. Uhh, vrei sa fim un fel de prieteni on-line?
    Tu sa scrii eu sa comentez, tu sa raspunzi…
    Ma simt singura si oricum nu am cu cine discuta, cel putin articolele tale par suficient de inteligente sa sper la discutii asemeni. Chiar daca nu sunt de acord cu unele lucruri…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s