Dar de lungime…nimic?

Premierul Romaniei explica, savant, rata de promovabilitate la sesiunea din toamna a Bacalaureatului: “avem o criza a valorilor, se promoveaza grosolania, prostul gust, opulenta […]. Premierul Romaniei are dreptate, gura pacatosului adevar graieste; mi-as dori ca domnia sa sa elaboreze totusi pe marginea acelui mic detaliu de sintaxa, cine este “se”? Este-ne dat sa intelegem ca aceste trei molimi (i.e. grosolania, prostul gust, opulenta) au o constiinta autonoma apta de-a “se” promova pe sine insasi? Este-ne dat sa apreciem ca un grup ocult de interese submineaza dorinta majoritatii de-a avea gingasie, bun gust si austeritate impingand pe masa tritonul pacatos?

…Si-atunci?

Si-atunci banui ca promotorul ultim, statul, este cel care prezinta drept solutii pe-acestea trei si-apoi striga, pitsigaiat, “lupul”. Vreau sa ma uit la acele exceptii de la regula. Vreau sa imi explice domnul premier ce subsumeaza intelegerea dansului de “valoare”;  ce anume o masoara, ce-o circumscrie, cu ce vopsea se picteaza obrazul subtire al omului cinstit, dar si mai mult al statului cinstit. Printr-un artific sublim de propaganda domnia sa exact asta impinge in fundal, agora e rea si dusmanoasa iara noi, aparatchnikii, luptam pentru absolvirea din pacat. Statul e bun, statul e domn, statul e rege iara noi umilii slujitori.

Nu de valori, mi-e teama, ducem lipsa, si nu prin lipsa lor se explica dezinteresul in educatie. Nu cred, si n-am motive sa cred, ca tanarul care a facut 12 ani de invatamant e cumva, brusc, dezinvestit de importanta bacalaureatului, sau pentru ca vrea sa ajunga un Salam, sau vreun Plescoi, sau vreun Clejani. Cred insa ca sufera de un segregationism, cred ca are tocmai discursul domnului premier care-l arunca, eternamente, intr-un dubiu, caci multe dintre valorile altfel salutate vesnic de stat nu si-au definitivat vreodata studiile.

Impotriva institutorului, numit odios “dascal”, mai toata lumea are un cuvant greu de zis. Indeosebi presa scrisa noteaza cu onctuozitate “erorile”, “abaterile”, “problemele” din sistem cu o oneroasa ambitie justitiara pentru ca mai apoi, suveran, sa puna aceste probleme pe seama retributiei “dupa buget”. E strigator, e criminal, e greu sa nu vezi o teorie a conspiratiei cand pandits de pretutindeni anunta declinul nu social, nici macar moral dar personal, intim, al invatatorului. Un simbol  – am putea aproape spune – a murit in Romania, cine ii va lua locul? Preotul? Primarul de comuna? Politicianul de proximitate? Revin la valorile de zice premierul ca exista dar lipsesc cu desavarsire prin lipsa de promovare, ce defineste pana la urma o valoare? Cuvantul e parsiv, la fel cum nuanta fuchsia pare ca-mi scapa tot timpul de pe retina; exista valoare, dar e inaparenta si pana la urma are un caracter initiatic. Si cine decide ce e aia fuchsia? Si cine decide ce-i aceea valoare? Prin juxtapunerea ostilitatii noastre vadite fata de diverse personaje scabroase, mi-e teama, nu facem decat sa inaltam un zmeu ideal al acelei “valori” nobile care ne-ar salva de la propria-ne pieire interna, ca popor, si-n timp urla in spasme toate celalalte “reale”, autentice, imperfecte si biciznice valori.

Merg, zilele acestea, prin centrul vechi printre-o tona de dughene trase parca la indigo, pe-un veritabil maidan imemoriabil si imi spun ca de s-ar duce n-ar ramane in urma patul bine pregatit pentru un nou Centru Vechi (caci, spumos, asa i-au zis edilii dorind sa-i prosteasca pe motsoci). N-ar ramane nimic. Cand premierul Boc, sau altii, vorbesc de “non valori” comit o eroare fundamentala de judecata caci, absurd, le transforma tocmai pe-acestea in valori cacofonice. La fel presa, televiziuni, tabloide, fitsuici contribuie la constructia unei imagini retorte unde diversi domni domnite domnisoare ajung sa ocupe constiinta publica a omului oarecare cu aceeasi silfida capusenie cu care un SUV parcheaza pe-un loc pentru persoane cu handicap. De ce n-am face precum in blestemul lui Merlin si s-o trimitem pe Morgana in uitare? Si sa nu-i mai rostim numele vreodata? Ce impiedica pe oricine sa intoarca fata de la diversii tiriplici catre o cautare personala, profunda, a notiunii de “valoare”, una care sa poata isca pana la urma, cand se intalneste ochi cu ochi, o confruntare empirica din care sa reiasa niste vectori comuni, niste “directii culturale” (sic!).

Cultura nu merge pe-aceleasi coloane pe care se amorseaza speciatia porumbului, sau hibridizarea bobului de fasole. Socio-cultura unui areal recunoaste o faza de consum si de digestie erbivora, prin multe stomacuri inainte de-a genera proft. Pentru asta e nevoie nu de bani, nu banii primeaza foamea de educatia, sau de invatatura, sau de asceza intelectuala; degeaba spunem ca diverse lucruri trec prin stomac, istoria nu consemneaza salturi intelectuale remarcabile in perioade de prosperitate la hectar ci doar asocierea cu perioade de pace. Pace. Or in Romania acum nu e pace, si intre diverse tabere clevetitoare se macereaza nervi, rabdare si disponibilitate pentru o analiza lucida, rupta de patos, a down-shifting-ului nostru cultural. Tampiti, ne tampim. Unii pe altii.

G