Cu permisiunea sper amicala a lui Arhi, carele pe vremuri cand era mai mic tu fa-ma mare poposea si pe la noi, si pe carele il citesc cu amuzament mai des decat s-ar cuveni, sau de cat ar fi intentionat el, vreau sa isc un punct de vedere privind notiunea de “bai ortodoxule” sau – de la caz la caz – ” bah ortodoxule” or chiar “ba ortodoxule”. Nu e un secret, sper, ca am scris de-a lungul ultimilor 5 ani despre Dumnezeu, religie, Biblie, ce gandesc despre fiecare dintre ele si in ce fel ma raportez la originea omului. Sunt un darwinian, si aici se afla suma tuturor opiniiilor mele. Catre asta converge. Cred in caracterul original, si universal al teoriei lui Darwin si cand spun “cred” in universalitatea admit ca a) exista lucruri unde se aplica si pe care omul nu le stie si ca b) are un caracter limitat, ca orice alta teorie, de propriul ei criteriu Popperian, adica exista ceva care o invalideaza in cele din urma.
Teoria lui Darwin – pentru necunoscatori sau relativ – cunoscatori – explica evolutia speciilor indeosebi animale si mai putin cele vegetale desi nevoia de adaptare pentru a supravietui e postulata si pentru unele, si pentru altele. Aceasta presiune a mediului, si pana la urma dorinta oarba de perpetuare a genelor cu orice pret, si daca se poate in pofida altor membri ai speciei, deci caracterul concurential, se afla in viziunea lui Darwin la originea evolutiei. Prin evolutie stabilim ca organismele mai simple sunt pari passu si inferioare din punct de vedere genetic. Organizarea lor, de multe ori mai complexa imaginativ, gandim ca pe o scala oarecare e mai jos decat, sa zicem, omul. Deci daca intr-o incapere se afla un pui, o pisica, un porc, o maimuta si un om ordinea crescatoare e exact, asta, si nu alta.
Ce Darwin nu a reusit sa clarifice este “cum” a aparut prima forma de viata si daca exista forme de viata vii, si totusi ne-vii. Evident el nu stia de cod genetic, de acizi nucleici, de ADN, ARN, de codoni, de nucleotide. El nu stia ca exista forme de transmitere informatiei si altfel decat prin nucleoni, vezi prionii de exemplu. El stia insa ca dupa “geneza” exista si “epi”geneza, un lucru despre care incerc sa scriu in curand.
In pofida afirmatiei lui clare, raspicate, cristaline chiar ca evolutia speciilor se produce prin selectie naturala, mesajul lui Charles Darwina fost denaturat, si vulgarizat in odiosul “omul se trage din maimuta”. Evident nu ne tragem din maimuta. Omul si maimutele antropoide au in schimb un stramos comun la care s-a produs mirabila intamplare – speciatia. Speciatie a fost si pentru noi, si pentru cimpanzeu. Ei au luat-o stanga, noi dreapta.
Este dificil pentru un non-darwinian sa explice limbajul la om, caci nu doar omul vorbeste. Si-atunci majoritatea se refugiaza in meta-limbaj. Omul are o lume abstracta in care poate re-crea Universul, si inclusiv un Dumnezeu. Si pentru Darwinian – pe de alta parte – este dificil sa asimileze posibilitatea ca Dumnezeu exista. Dar nu este supra-natural.
In anii de cand l-am descoperit pe Dennett si-a sa “Darwin’s Dangerous Idea” felul meu de-a gandi s-a schimbat in mod fundamental. Evident e o carte imperfecta, dar vizionara in acelasi timp. Ce il face pe Dennett atat de accesibil e ca in nici un moment, fie el si crucial pentru argumentul facut, nu devine strident impotriva argumentului pentru religie; ramane, pana la urma, o optiune strict personala. Dennett militeaza pentru sacru pentru ca, la fel ca o intreaga generatie de filosofi, Dennett a fost impresionat de Mircea Eliade, un patriarh al istoriei comparate a religiilor. Dennett, practic, spune ca evul genei s-a stins, evul memei incepe, carevasazica din momentul aparitiei meta-limbajului este quasi imposibil sa anticipezi urmatoarea criza de speciatie, mai ales ca tehnologia, un simbiont teribil informational, are o rata de multiplicare fabulos de rapida.
Ar fi o discutie un pic pe langa drum pe langa sant daca nu m-as intoarce la citatul din Arhi. Dansul da replica unui comentator zelos privind legatura actuala intre viteza neutrinului si existenta lui Dumnezeu. In traducere libera e un fel de “lasa-ne! lasa-ne!”. E un antiteism de tip militantist pe care il are si Hitchens cand spune “religia otraveste totul in calea ei” sau “cum poti sa ai liber arbitru sa crezi daca alternativa presupune o eternitate in iad?”.
Stephen Hawking, unul dintre aceia care aduna milioane de prozeliti la poarta, un fel de “guru” al apocalipsei stiintei, anunta ceva vreme in urma ca “Dumnezeu nu e necesar pentru Univers”. Stau de ceva vreme si ma gandesc in schimb daca, simbolic, Dumnezeu e necesar pentru constiinta si nu ca prezenta faptica. Hitch insusi spune la un moment dat ca de-ar prinde ziua in care sa mai ramana un singur om de credinta, sau o ultima biserica, stie ca n-ar milita pentru distrugerea ei. De ce? Pentru ca homo religiosus e o specie, una care merita tot atata atentie in diversitatea ei, ca si – sa zicem – homo applensis sau homo linuxianus. Indiferent ce pozitie ai fata de Dumnezeu nu poti da la o parte faptul ca, pusi cap la cap, cateva miliarde de oameni traiesc, muncesc, prospera cu o aplecare catre religie ca fenomen natural. La ceva o fi bun Dumnezeu, in oricare dintre 4000 si mai mult de forme, si nu conteaza daca exista. In ziua cand am avut aceasta concluzie, in sinea mea, am ramas un pic inmarmurit de ramificatii, si sper sa le clarific aici.
Doug Hofstadter, de care amintesc in ultima vreme de cand i-am citit I am a Strange Loop, poziteaza ca Sinele e iluzoriu, ca lumea nu exista fara Eu si fara obiecte mintale continute intr-ansul. Omul e singura specie care contine Nume, si nominal, si numinos; suntem singurii preocupati de “adevar” in masura in care – ciudat cat ar parea – nu suntem singurii care putem minti. In numele adevarului, insa, am dus lupte si am murit miriade de oameni. Atunci cand cineva, oricine, fie el Tertullian sau Augustin sau Loyola sau Shaw sau Russell sau Dawkins sau Dennett sau Hitchens sau Harris sau Wolpe cauta Adevarul, cu A mare, despre Dumnezeu, il cauta intr-un spatiu referential comun in care functioneaza niste reguli. Evident, in interiorul acelor reguli tertium non datur, adica Dumnezeu ori e, ori nu e. Prin asta discutia este interminabila caci, godelian, Dumnezeu ar putea aparea intr-o zi in gradina urland “Eu nu exist” si-atunci sa vezi surpriza.
De ce apare religia, ca un cult cargo, unde se creaza premise sa apara? Pai pentru ca, si asta e meritul lui Dennett, religia e o macara evolutionara. Fara ea e posibil ca omul ar fi ramas intr-un spatiu al reprezentarilor sarac, desertic, gutural. Daca mergi la Lascaux, daca mergi la Altamira, daca vezi mainile omului magdalenian pictate in ocru pe pereti, daca faci pasul la intalnire in mintea acelui CroMagnon care isi contempla degetele, incepi sa intelegi ca Dumnezeu e un Eu, care se intampla doar in prezenta unui Eu. Sau nu.
In Raspuns la Iov Carl Gustav Jung face, probabil, cel mai profund si elocvent demers pentru aceasta simetrie. Angoasa practicantului de religie in fata non-practicantului trebuie ca, pana la urma, se rezuma la “mai esti Tu un Eu” daca dispare Creatorul? Mai putem fabrica “Eu” din copiii nostri fara artificiul simbolic al Primului Miscator? Evident, da. Pe de alta parte o lume din care I-ness-ul a disparut, si acesta e paradoxul lansat de Dave Chambers, e o lume deposedata de umanitate si-atunci trebuie ca cineva face o greseala monumentala.
Ma frisoneaza formula “bai ortodoxule” pentru ca trimite la “bai intelectualule” pe care l-am auzit in piata Victoriei in anii ’90. Sunt(em) clase de oameni care de multe ori isi construiesc o identitate pe persecutarea alteia. Nu stim ce suntem, dar noi nu suntem normalis.a.m.d.
Sam Harris propune ca daca in genere Cartile Sfinte n-ar mai fi ce sunt, adica Vorbe cu caracter supranatural, dezbaterea dintre tabere n-ar fi obligatorie. Ma gandesc de ce sunt importante Cartile. Pentru ce scrie in ele? Nu. Pentru ca au proprietatea de a teraforma un Adevar care ramane, persista in timp, devine nemuritor? Nu. Cartile sunt Sfinte pentru ca reprezinta ferestre in constiinta prin care constiinta se replica in constiintele altora. Prin asta Eu-ul nu e singular, prin asta Platon traieste, Socrate Traieste, Hamurabbi traieste. Fara “Dumnezeu”, in sensul sugerat de mine in acest text, nu exista neutrin. Or pentru asta cel putin nu doar ortodoxia, ci si catolicismul, protestantismul, hinduismul s.a.m.d. merita consideratie, merita respect si un pic de acceptare asa cum accepti un bunic simpatic, dar un pic rupt de realitatea unui smartphone, la aceeasi masa cu tine.
G.
andreanum & co 