Inapoi dupa aceste mici mesaje

Sunt tacut de o vreme pentru ca – surpriza – mi-am prins urechile cu un proiect nou. Universitatea din Vienna in colaborare cu UNICEF si Fundatia pentru Sanatate din Kosovo se uita foarte atent la ce se intampla cu familiile repatriate (a se citi deportate) din Germania si Austria iara eu, din partea U of V, ma ocup de strategia analitica.

E primul proiect de cand s-a nascut Tommy, si de aproximativ o saptamana mi-am scos de la naftalina instrumentele, SPSS-ul duduie din toti pistonii, vad in fata grafice, frecvente, distributii, sintaxe, coduri, tabeluri, intervale de incredere, p-uri si-asa mai departe, altfel spus “the good stuff”. Si e interesant, nu mi-am dat seama cat de mult imi lipsise provocarea asta, sa vezi o baza de date in fata si sa incepi usor usor sa o transformi intr-o poveste coerenta, ceva care se reflecteze o realitate pe care cand intervievatorul a fost acolo, a vazut-o.

Ma simt apropiat de Kosovari. Cand am fost acolo, anul trecut, Fried, coordonatorul fundatiei, mi-a povestit la o bere si-o friptura extraordinara de vita (in Kosovo se mananca, nu gluma) despre ciudateniile unei provincii la fel de negre precum campurile de la Kosovopolje, despre albanezi si sarbi, despre incrancenarea dintre. Dar cel mai mult ma simt apropiat de kosovari pentru ca, indiferent de etnie sau religie, au avut parte de razboi si genocid in ultimii 20 de ani; le-a marcat vietile, le-a schimbat optiunile, i-a trecut prin malaxorul vremurilor si de partea cealalta au iesit schimbati in feluri nebanuite. Langa ei, mai la dreapta pe harta lumii, suntem noi. Noi n-am murit prea multi, doar cateva mii, si totusi soarta noastra seamana teribil; economia noastra cu nimic mai buna decat a lor; obiceiurile noastre in multe feluri mai absurde, si mai murdare; codul nostru de onoare mai patinat; si aplecarea noastra catre moartea caprei vecinului mai vie.

Si-ar mai fi ceva de zis. Imi place la kosovari ca le place de mine. O sa sune foarte “self assuming” partea asta, stiu. Lucrez in proiecte cu Universitatea din Vienna si cea din Pristina de 3 ani de zile, de cand m-am intors in Romania. La fel ca Europa prin ruinele celui de-al doilea razboi mondial kosovarii au o foame de-a se reinventa, la nivel de structura a societatii, pe care eu n-o vad aici. Circula foarte multi bani, exista enorm de multa coruptie fara doar si poate, dar intre cele doua constante, umbra banului si umbra mainii, a ramas umbra de umanitate. Prin comparatie in Romania ceva s-a intamplat care e groaznic, dispretul fata de om si indiferenta fata de cat valoreaza o viata.

Si deci sunt inca mercenar pe proiecte de design care sunt greu asimilabile aici. Noi nu putem manevra fondurile UN care merg de exemplu in Kosovo pentru ca din dispret pentru om banii astia s-ar duce in buzunarul vreunui consilier de primarie. Noi nu putem formaliza prioritatea unui astfel de proiect pentru ca un domn i-a sugerat altui domn sa moara la dansul pe blog, sau invers. Ma declar, vinovat, fericit ca ma pot retrage in enclava mintii mele, exista o lume atat de vasta si diversa inafara granitelor Romaniei, una in care eu, cu mine, raman cineva, iar munca mea contribuie la un esafod durabil.

Deci scriu mai rar. Nu-i bai, voi scrie mai bine.

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s