Un titlu imbecil

Privitor la recensamantul care incepe zilele acestea, cotidianul Gandul, carele este atat in ceruri, dar nu si pe pamant, scrie cu litere majuscule: “Recensamant 2011. Cati oameni fara Dumnezeu exista in Romania”. Minunea minunilor apare de ieri si, in pofida rugaciunilor a milioane de credinciosi, persista. Evident, exista oameni fara Dumnezeu in Romania si nu se numesc guvernanti, sau politicieni. Se numesc atei.

Despre atei Andrei Plescu scria, recent, in Dilema Veche, drept fiind “un alt fel de credinciosi“. Si pentru ca si unii, si ceilalti, se afla intr-o grava eroare, permiteti-mi cei doi-trei care mai treceti pe-aici sa discut, discret, ateismul vs. teism ca un profan ce ma aflu, spre luminarea luminariilor dumneavoastra.

Am sa incep cu sfarsitul. Este, sau nu, ateismul “tot o forma de credinta”? Raspunsul scurt este nu. Raspunsul lung urmeaza. Evident primul motiv pentru care ateismul nu este “tot” o forma de credinta pentru ca daca ar fi o forma de credinta nu i s-ar spune A-teism, ci altcumva. Deci termenul in sine nu poate insemna ceva, si opusul lui in acelasi timp, decat daca este un numar Godel. Ceea ce nu e. Deci macar pentru atat si ateismul NU este o forma de credinta. Dar sa presupunem ca persista confuzie. Am sa ofer si alte motive pentru care Andrei Plesu se inseala cu buna-stiinta, premeditat, si spre dauna mintii cititorilor dansului.

Sa luam dara caracterul revelator al credintei. Pana si daca luam drept dovada faimosul citat din Matei, cred Doamne ajuta necredintei mele, sau fragmentul cu Toma in fata lui Iisus, tot ramanem cu o problema. Sub o forma, sau alta, credinta s-a “revelat” popoarelor lumii sub, mai mult sau mai putin, 4300 de forme. Ar fi fain frumos daca fiecare dintre ele ar avea, mentionat, la sfarsit, “e valabila povestea aceasta si oricare dintre celalalte 4299 de variante”. Dar spre regretul milioanelor de congregatii adevarul ultimelor milenii este ca, indiferent de sistemul teologic agreat, FIECARE credinta contine un atribut de marketing sugerand “noi avem dreptate, si restul nu”. Restul, evident, or fi crezand si ei in altceva dar sunt xenos, niste straini, niste rai si niste fameni, niste pagani sau primitivi. In numele credintei au murit mai multi oameni, vreodata, pusi la un loc decat cei luati de ciuma, malarie, sifilis sau marea gripa de la 1917. Si nici unul dintre cei care au murit n-au facut-o lucid, cum ca exista “un” Dumnezeu pe care poate-l cheama Allah, Yahve, Odin, Zeus, sau Quetzalquatl.

Prin comparatie stiinta, fie ea cat de inexacta sau (nu rareori) fantasmagorica, este supusa unui concept pare-se strain domnului Plesu. Se numeste “peer review”. Pe romaneste e greu sa traduci, caci noi n-avem cenzura egalilor, devreme ce unii suntem, conform cu Orwell, “mai egali decat altii”. Tot ce inseamna tehnologie s-a facut, s-a inventat, s-a reinventat pentru ca au existat apostati, in sensul bun al cuvantului. De la Tesla la Einstein, de la Pitagora la Ptolemeu, si unii si ceilalti au luptat in arena ideilor cu o ferocitate adeseori egala dialogurilor delirante ecleziaste, cum ar fi cel pe tema buricului lui Adam (la ce-o fi fost bun?). Mai mult decat atat, in masura in care stiinta a reprezentat inca din vremea marului mitic din gradina Raiului, si unii si ceilalti au amestecat apele referitor la “religiozitatea” cu care unii oameni urmaresc stiinta ca si cum ar exista un Mare Arhitect, pana la urma, sau un Mare Nejucator de Zaruri.

Un ateu are sanse bune, proportional mai bune sa cunoasca Biblia de cat are un credincios sanse sa cunoasca unitatea de masura a presiunii, sau temperaturii, si sa stie ce inseamna. Si are astfel de sanse pentru ca, in pofida “lipsei” lui Dumnezeu adjudeca prezenta sacrului, si-a scrierii sacre in egala masura privind “Dumnezeu” al crestinilor dar si cel al evreilor, al musulmanilor, al chinezilor sau al japonezilor, al indienilor si polinezienilor, al iroquezilor si-al mayasilor ce-au mai ramas pe platourile Boliviei. Trebuie sa fii un dobitoc rauvoitor sa sugerezi, si de-aici titlul meu privind un titlu imbecil, ca a fi ateu reprezinta o stare “fara de Dumnezeu”.

Limba romana are calitatea ghidusa de-a prezenta adeseori doua, sau mai multe sensuri pentru o sintagma. Fara de Dumnezeu, pe limba romana, inseamna “rupt in cur”, “vai de mama lui”, un paria, un stigmat, un vagabond social. Oare nu le e rusine? Oare nu observa nimeni habotnicia fatisa a autorilor cand vine vorba de o minoritate pana la urma la fel de legitima ca cea a penticostalilor, anabatistilor, satanistilor si wiccan-ilor in Romania? Intr-o tara libera, constitutionala, sub un singur steag, aceeasi tara care cauta cu tot dinadinsul sa discrimineze, sa separe, sa asmuta diverse entitati impotriva altora, ramanea neacoperita aceasta zona a liber-gandirii, versus inregimentare religioasa de orice fel. Sub umbra crucii sa traim, pe umbra crucii sa murim. Sa nu gandim, sa nu speram, sa nu invatam, sa nu devenim. Nu. Sa ne rugam, pica para malaiata in gura lui Natafleata, bucurosi precum Iosua la portile Ierihonului ca “Dumnezeu e de partea noastra”.

In cele din urma, dar nu la final, exista un argument irefutabil pentru care ateismul nu e tot o forma de credinta. Se numeste replicabilitate. Vedeti voi, pana la urma fundamentul functional al oricarei religii nu e caracterul ei natural, dobandit sau insusit, regasibil in multiple suse, sau fenotipuri. Nu. Religia este una a lui Dumnezeu, carevasazica obligatoriu SUPRAnaturala, care nu se supune regulilor universului, nu este intr-ansul ci inafara lui. Un creator ca un fel de ceainic inauntrul cutiutei pe care a creat-o pare, mai degraba, un prizonier decat un demiurg. Daniel Dennett vorbeste extins despre asta in fabuloasa lui carte “Breaking the Spell”, unde incurajeaza generos scolile sa predea religia in scoli. Sa predea, atentie, RELIGIA, nu O anume credinta religioasa. In mod curios, insa, nu asta se intampla, si indeosebi pentru ca, la fel ca diversii iluzionisti, avatarii diverselor religii isi aroga supranaturalul prin existenta miracolelor. Ritul catolic a beatificat si sanctificat extins, in ultimii 50 de ani, diversi diversi facatori de minuni despre care s-a auzit cel mult o singura data; de multe ori binefacerile tin de vindecarea vreunor bube, cancere, sau altfel de boli esoterice. Arareori un facator de minuni vindeca o carie, sau o plaga cangrenoasa, sau un defect de valva mitrala. Nu. Trebuie sa fie un cancer, sau o stare la fel de esoterica precum absenta ei deopotriva si  prin asta un “once-in-a-lifetime event”. Fuse, si se duse. Pe de alta parte ateismul sta, bine in fipt, pe replicabilitate. De la stromatolite la datarea cu carbon (fie ea cat de imperfecta), de la teoria relativitatii a lui Einstein la faimosul experiment cu neutrini, de la Bohr la Torricelli, de la Maxwell la Leibniz, de la Galen la Rainer (sic!), fie ei religiosi in cautarile lor sau nu, toti pana la ultimul s-au indoit de validitatea realitatii pe care au trait-o si-au cautat, febril, sa o replice din nou si din nou. Aceasta cautare, in esenta ei, constituie un punct de discordanta ireconciliabil intre entitati. Asta, si faptul ca  – evident cu cateva exceptii notabile – un ateu n-o sa numeasca vreodata un credincios “om fara minte” sau “om fara luciditate” sau “idiot” doar prin faptul ca sunt sanse mici sa stie de ce e pamantul rotund sau ce-o fi aia un geoid de rotatie.

In experienta mea romaneasca cu crestini de pe toate meridianele, unii cu obsesii religioase, altii cu delir religios, in buna lor masura sau o generoasa majoritate credeau in Dumnezeu fara sa stie de fapt despre ce e vorba, cu o rigoare asemanatoare crezului lor in gravitatie, sau ciclului zi-noapte; un fel de datum la fel cum dreptul de vot e un datum deindata ce implinesti 18 ani. Ne rugam la Dumnezeu, il conjuram in momentele noastre grele, ne jucam cu Dansul prin vocabular si daca indeplinim anumite cerinte suntem “okay” prin fata Domnului, un organ pana la urma reglator si nicidecum transformativ pentru spiritul individului. Despre acesta Jung spune ca o credinta ne-sceptica, ferventa, frisonanta, nu poate fi decat o stare de copilarie a psihicului, una insotita de exaltarea specifica varstei privind veridicitatea anumitor simboluri. Dumnezeu nu e doar un arhetip, o eminenta a fiintei interne, a psihicului uman, ci o figura antropomorfa, cu maini cu degete cu suflet (oare ce-o fi in Sufletul lui Dumnezeu?), cu atribute anatomice corespondente omului, deci inclusiv cu penis testicule si functii aferente, iar daca e femeie cu ciclu ovare ovule si  – de ce nu – PMS. Niciodata, dar niciodata, n-ai sa vezi un ecleziast discutand despre epididimul Domnului, admitand ca acesta exista, caci eventualitatea fie ea cat de oculta ca Dumnezeu n-ar avea epididim ar falsifica premisa universalitatii acestuia si formula “dupa chipul si asemanarea”. Lista contradictiilor nu poate, pana la urma, decat sa ridice pragul credintei pana la formula anaclitica din Matei.

Cred. Ajuta Doamne necredintei mele. Dar invers?

G

5 thoughts on “Un titlu imbecil

  1. Am citit si articolul domnului Plesu si postarea dumneavoastra. Imi pare ca ati mutat discutia de la ateism ca opinie nedemonstrabila asupra Demiurgului (varianta Plesu) la ateism ca forma de credinta (varianta de mai sus). Ca in bancul cu rabinul, amandoi aveti dreptate. Eu m-am erijat in agnosticism si ma gandeam ca seriozitatea cu care taxati atacurile asupra ateilor face din dumneavoastra un interesant exemplu de raportare la Cel de Sus. Intr-un domeniu precum cel in care lucrati, parea mai adecvata o raportare mai laxa la aceste probleme. Pana la urma sunt putine stiinte in care 1+1=2, de fiecare data. Nu sunt nici un moment de partea celor care infiereaza libertatea, de orice fel, doar am cazut pe ganduri citind argumentatia de mai sus. Pana la urma, cat de mult ne mai putem increde in propozitiile scrise pe pagina ce il mentioneaza si pe Godel?

  2. Teismul nu trebuie să demonstreze nimic, teismul crede. Ce fel de “nedemonstrabilitate” o fi asta, numai Dumnezeu știe…🙂

  3. Un Dumnezeu Godelian ar afirma, prin definitie, ca el Nu exista, N-a creat nimic si prin urmare Nu e Dumnezeu🙂

    O mana deseneaza o mana deseneaza….

    G

  4. Gasesc ca majoritatea articolelor postate pe acest blog sunt ineresante si consistente, oferind o lectura agreabila si deschidere pentru dezbatere, polemica, dialog. Daca acestea accesorii indispensable unui blog se incapataneaza sa apara intr-o maniera la fel de consistenta precum articolele prezentate, asta este, cred, din cauza contextului, intamplator nepotrivit, dar si din cauza unei anumite inabilitati a autorilor de a-si vinde marfa. Parca nu s-ar adresa gâzelor virtuale care zumzåie in anonimat, ci altor entitati pe care nimeni nu se deranjeaza sa le incunostiinteze despe existenta andreanumariului. Am incheiat introducerea pentru a trece direct la incheiere. (i) Nu cred ca Andrei Plesu a intentionat sa sustina ca ateismul ar fi o credinta. Domnia sa doar a citat un calambur (pe care-l va fi gasit nostim) propus de catre ateul Henry Wald (un intelectual pe care-l va fi gasit, cu siguranta, interesant. Restul articolului nu insista pe ideea ca ateismul ar fi o credinta si ca adeptii sai (ai ateismului) ar fi enoriasii unei altfel de religii, complementara tuturor celorlalte. (ii) Enuntului – Ateismul este (tot) o forma de credinta – nu i se poate asigna in niciun caz de o valoare adevar certa precum FALS (ori ADEVARAT). Adica nu este numaideact adevarat ca n-ar fi adevarat ca ateismul este tot o forma de credinta. Ateismul poate fi, in mod evident, o credinta (in masura in care o negare este intotdeauna o afirmare), o credinta in Dumnezeu. A te obosi sa-l contesti pe Dumnezeu si sa cauti argumente logice, stiintifice, psihlogice etc despre in-Existenta Sa este in fond o forma subtila de credinta. Si nu este singura perspectiva din care ateismul poate fi privit ca o credinta. (iii) Diferentele dintre credinciosi si atei nu sunt atat de categorice precum s-ar putea crede, pentru ca, in fond existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, (presupunand, prin absurd ca se vor fi rezolvat problemele insurmontabile legate de definirea termenului) nu este demonstrabila (in nicun fel, nici in felul in care se demonstreaza teoremele matematice, nici in felul in care se demonstreaza enunturile stiintifice). Dumnezeu exista sau nu exista, sau mai bine zis Dumnezeu exista si nu exista prin CREDINTA, nu altminteri. Celui caruia Dumnezeu îi exista îi exista pentru ca asa crede el nu pentru ca-i va fi fost demonstrat. La fel celui caruia Dumnezeu nu-i exista. Pentru fiecare din ei adevarul sustinut nu poate fi decat evident si incontestabil. Dovezile pe care le preznta unii sau altii nu sunt decat false probe, exemple circumstantiale, inutile.

  5. Pingback: polimedia.us/fain/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s