Bine(le) pe cale sa se nasca

Raed Arafat si-a prezentat azi demisia. Nu, va rog, nu treceti mai departe, dincolo de voma care sa sa vina, da, si, am auzit, am citit, am audiat, ne-am belit narcotizat la vestile de-a valma despre-aceasta stire fara-doar-si-poate fundamentala pentru soarta pacientului de rand din Romania, problema de fond nu e de fapt ca Raed Arafat si-a dat demisia. Nu. Problema e ca l-a invins Stiti-voi-cine. Voldemort…ahh…nu, celalalt personaj negativ din filmul cu stapanul Inelelor despre care pana si lui Marcel Pavel i-e frica sa cante. Asa. Caius.

L-a invins.

Scrie si la ziar.

Pe cand stateam supin intre Ilie Serbanescu si numerologul fara-nume, Voropchievici, incremental mirat de semnificatiile multiple ale anului 2012, un an de cinci, mai bun deci decat 2011, an de patru, Serbanescu a facut un comentariu superb, repede trecut cu vederea. Se intoarce catre specialistul in socoteli si-i spune domnule, problema e ca, de fapt, oamenii se uita fascinati la dumneavoastra si n-o sa ma creada pe mine, o sa va creada pe dumneavoastra.

Aidoma, problema nu e ca si-a dat Arafat demisia, problema e ca l-a pus capitanul la pamant de i-a sunat apa in cap.

Intr-un moment, musca a stat in levitatie, dintre doua batai de aripi, sfidand gravitatia cu seninatate; n-a fost neam de neam sa nu impersoneze intr-un presedinte mai ochi la albastru atata divinatie precum se intampla cu presedintele actual al Romaniei, al carui nume nu-l spun din adanca piala, si sfiala, pentru institutia prezidentiala. Mic la stat, mare la sfat, avatarul unor oameni ale caror sentimente colective le subsumeaza, cineva trebuia sa-l puna la punct si pe tiganul asta. Ahhh, stii, nu e tigan e palestinian…ce conteaza? Imputiti cu totii, am auzit ca o fi si-un pic bozgor…ahh, stii, Palestina e in Orientul Mijlociu, adica departe de Ungaria. Acolo la jidani, nu? Ca am auzit io, sigur si-au bagat jidanii coada…Lasa, mai bine sa plece, ne descurcam domnule si de unii singuri, ce ne trebuie noua?

Nu, nu e Morita. E mesterul Manole redivivus. Din tichia-i de margaritare iese apoi si onorabilul, eternul amant al psihiatriei Romanesti, domnul de la Casa de Asigurari sa spuna ca regreta plecarea lui Arafat dar ca orice lege e perfectibila deci de ce n-am perfecta-o la nesfarsit? Ridic sprancenele mirat cu ambele parti, circumflex, ce vrea sa zica asadar o astfel asezonare? Si apoi il scot pe Sfantul Spiridon din cushma, pe faimosul urgentist, sa-l faca “consilier onorific”? La un astfel de moment comuna Haimanale incepe sa se cheme Ile Caragiale si intreaga audienta face un  – vorba frantsuzului – un brouhaha colectiv. Numai la asta nu se pricepea maretul nost’ carmaci, la Medicina de Urgenta, ca’n rest a dat cu to(n)tii de pamant, dupa ce ne-a blagoslovit cu observatia ca, in Romania, cam 40%  din diagnostice sunt eronate deci medicii pa, si pu, la revedere, dupa ce a aratat cu degetul la diversi nesimtiti care isi permiteau sa ceara spaga si comision, dupa ce domnul Marius Iacob si-a fluturat Elodiile si pe stanga, si pe dreapta, in momentul 1 al anului 5 (numerologii si esoteristii in general, adepti ai flacarii violet Mihaela Dragostea Sa stiu de ce), veni si ziua.

Poc.

Si domnul Ritli ne salveaza. Spuneam, recent, ca sistemul de sanatate romanesc moare si e bine sa fie asa. Sandra a replicat ca ce se intampla cu cazurile sociale, cine are grija de ele. Pai nimeni. Nimeni nu are grija de ele pentru ca in sentimentul antisocial profund, in anomia bolnava in care ne-afundam deja de zeci de ani secretul ritual al transformarii, al binelui pe cale sa se nasca e apoteoza cruda. Moartea. Nu se poate face angioplastie unei inimi care a incetat sa mai bata, in forma asta spitalele vor inceta sa activeze, si obligatia este ca omul, in vasta-i majoritate, sa mearga spre un antreprenor care, salbatic, ii va supralicita servicii proaste pe bani multi.

Daca Darwin s-ar uita la asta ar observa inceputul Jurasicului si aparitia marilor saurieni. Incep sa prolifereze, pradatorii rapace iau proportii dar la fel si marile ierbivore, pasivitatea e o forma de regurgitare de turma in care privim bovin, placid biciul care sfichiue, ia mai manati mai flacai; si flacaii manara.

Umil(it), post-matur, doctorul Arafat iese si demonstreaza, din nou, ca civismul online, feisbucian, al romanului nu conteaza cat o ceapa degerata, si virala. Noi nu suntem o tara sa intre in greva medicala din simplul motiv ca am ofertat deja o mutatie; eu stiu, fac parte dintr-ansa, si sincer apreciez descentralizarea serviciului de Urgenta, o vreau, o amusinez, o doresc. De ce? Pentru ca ma deranjeaza ca in sistemul privat se pare ca nu mor niciodata pacienti, se pare ca in sistemul privat toata lumea se face bine cu mancare de catering si un zambet, si-o floare, si cel mai mult se pare, in acelasi timp, ca opinia despre medicul de privat(a) e musai ca e un dobitoc umflat care n-a rezolvat vreodata un caz “deosebit” in viata lui. Nimic mai fals nici colo, nici colo, iar sloganul ca “privatul isi va maximiza profitul prin daune calitatii” e un fis. Cu uh din ih.

G