Fals tratat de libertate

Cred in catea lucruri. Unul dintre ele este ca in absenta unei evidentse suficiente apare o suficientsa evidenta, si ca dupa toate aspectele orice multime, fie ea mai mare decat doua persoane, urmeaza o curba a obedientei in care solicitarea libertatii absolute nu devine decat o forma de psihoza nicidecum o iluminare; in solitudine, vorba lui Steinhardt, si ultimul puscarias afla o eliberare a firii careia poate alege, sau nu, sa-i spuna Dumnezeu; si mai cred ca ultima cazna e cea a mintii.

Despre ultima fiecare an, fiecare om, fiecare surpriza mai mult sau mai putin amuzanta ma pregateste sa descopar creativitatea pe care o poate lua tumultul interior; evident in plan simbolic el urmareste o dinamie care, ad largum, seamana cu ce postuleaza psihiatria clasica dar apoi, trist, nu prea de tot. Ma gandesc ca oamenii care scriu carti trebuie ca au sintetizat “ceva” intr-o masura care, asa cum o harta musai sa aproximeze de la o scala incolo, asa si-aici pe undeva reprezinta cu fidelitate ce se petrece la nivel de n = 1, adica un caz, un om, o fapta. Dar din ce in ce mai des ma gasesc in fata unor instante care  nu sufera vocabular, pentru care ma duc sa formulez cuvinte potrivite.

Unul dintre ele e deja mentionatul Dumnezeu. Despre Domnia sa, numai de bine. Dar iaca-ta ca zilele acestea sunt pus in fata unei instante in care, hiatal, dezbat probabilitatea existententei unei halte, intre rai si iad, pentru avortoni, pentru copiii morti nebotezati, pentru cei nascuti morti sau intrerupti in evolutie, cum zice pe limba lor; o ciudatenie pe care initial catolicii au inventat-o si i-au zis limbo, sau marginea Iadului, nici chiar acolo dar nici chiar in Rai, buza mantuirii care va sa vie, neobositii, ne-neprihanitii.

Ma mai intalnisem cu conceptul in diverse instante, odata intr-o discutie cu o pacienta de-a mea asistenta de pediatrie din tata preot care botezase in anii ’80 sute de copii prematur nascuti in secret ca sa poata primi slujba de inmormantare; apoi cu una dintre mamicile de la Giulesti care a trecut inclusiv peste graba cinica cu care s-a aplicat sacramentul cu pricina din credinta, insist, credinta, ca fara o astfel de dezlegare procedurala sufletul respectiv in stare crud – incipienta nu ajunge la destinatie.

Iar azi, ce ironie, aflu de la o alta pacienta ca singurul lucru care – spune ea – a impiedicat-o sa se sinucida dupa ce si-a pierdut copilul intr-un accident a fost preotul care a avertizat-o ca daca se sinucide nu mai ajunge in Rai, deci in Iad, si nu se va reuni cu fata pierduta. Din fericire ceasul bun, epuizarea manastirilor si o minte surprinzator de lucida au condus-o pe femeie, la cativa ani de la drama, spre usa unui medic. Sa-i faci un proces de intentie omului care, psiholog volens-nolens prin forta turmei de mioare, i-a salvat probabil viata femeii? Sa-i ceri un adevar care va elibera? Adevar pentru adevar, chiar de nu poate fi suferit si chiar daca suferindu-l, poate, omul nu va transcende?

Caci uite, eu azi am mai invatat, daca era nevoie, ca unele pacate ale tineretii nu pot fi spuse parintilor de spaima ca poate, afland, se vor sfarama intr-ansii idealurile despre un copil; atat de mare e frica, atat de apetisanta libertatea absoluta generata de obfuscarea unui adevar. Daca ei credeau despre mine bine, si n-am vrut sa-i dezamagesc, prin ce e rau ca nu m-am dus la ei? Prin ce e rau ca le-am ascuns ce gandesc, ce simt, ce fac, incotro ma indrept? Pai e rau, imi zic, iar tot ce-are de oferit psihiatria despre o astfel de stare se cheama disimulare, sau poate ar merita sa luam psihanaliza si faimoasele-i defense cum ar fi izolarea afectului, sau deplasarea/ Verschiebung prin care se ia emotia X, intolerabila, si-apoi se descarca pe lucruri mai accesibile decat primum-movens al respectivei.

Nevoia de limbo, de-un mic rai/iad (sa-i zicem RAD) pentru avortoni, vine din aceea ca, obligatoriu, cauti un mecanism social prin care sa isti obedienta unei populatii de femei pe cale de emancipare. Leaga-i trompele, distruge-i optiunile, spune-i ca daca se masturbeaza va orbi, sugereaza-i ca Dumnezeu se uita in fiecare orificiu, chiar si prin himen, fa-o khlystic pe undeva, musai sa fie pacat ca sa avem parte de salvare si nimeni nu e fara de pacat, oriunde te-ai intoarce nu-i loc de bine doar prin vitraliul mieros al bunei reintoarceri la Cuvant. Si mi-as dori sa nu fie nevoie, ii spuneam azi unei paciente, dar pentru a admite un progres in munca cu ea am sa renunt la opinia mea ca un RAD e imposibil, si deci o minciuna premeditata, o sarlatanie de grup, o hienarie si-o slutenie perversa a mintii care doar psihotic poate gandi ca o gastrula poate c-o sfarsi in limbo alaturi de-o morula si-un blastocist. RAD exista. RAD exista asa cum exista ceainice pe orbita lui Marte, si bacterii pe satelitii lui Jupiter. RAD e sondabil in mintea unui om doborit de sarcini oprite in evolutie.

Pana si moartea, am aflat e curand, e tot un fals tratat de libertate pentru ca  – vorba deja defunctului meu mentor Christopher Hitchens, diferenta dintre viata si viata de dupa moarte e ca in viata este ca atunci cand mergi la o petrecere si la un moment dat cineva vine si-ti spune prietene, trebuie sa pleci, dar ceilalti vor continua in urma ta, si deci mori; pe cand in viata de dupa moarte mergi la o petrecere si cineva vine si-ti spune prietene, nu poti sa pleci niciodata. Acest  “niciodata” e un sclavaj euforic, fuzional, homoerotic, obligatoriu triumfal pana si in icnetele iadului atat de infernal desenat de Dante; aidoma si ea, in caznele mintii, spune ca ei nu vor sti “niciodata”. Or in absenta evidentselor suficiente apare o suficientsa evidenta, caci ei, alaturea-i, oameni care sa fi stiut si-ar fi trebuit sa banuie nu au observat, nu au inteles, nu s-au oprit vreun moment. Asa cum ea a disimulat fericirea si normalitatea, la fel si ei au preferat sa o lase asa; asa cum ea a insistat ca lasa asa, ca asa e mai bine, la fel si ei, simplu si obedient, sau lasat o astfel de realitate sa existe.

Ce vine maine, cand perdelele cad? Ce vine maine, cand un alt adevar bate la usa? Si ramane iertarea o forma de pocainta sau doar un bici prezent in compania unui pacat?

G