O sarlatanie

Probabil n-ar fi trebuit sa ma incrunt la domnul Ursu. La urma urmei domnia sa juca acasa, si-si facea meseria. Poate ca l-am si vexat, pe undeva, sustinand ca televiziunea e un catalist de intoxicare. S-o fi suparat, nu stiu, in schimb am plecat plin de dezgust. Dezgustul continua.

Caramitru s-a retras demult, acum l-au scos la incalzire pe rezerva Hossu; ca de obicei misteriosul Sorin Rosca Stanescu apare la momente oportune sa lanseze diverse soparle, vorba lui Caragiale; misticul religios, rasputinul liberal Mircea Diaconu evoca blestemul de-a ne apuca “din 20 in 20 de ani” pofta de rascoala (sa intelegem, deci, ca ne vedem din nou peste 20 de ani?), si serafimul Roman conduce, hitru, discutia catre cele 15 minute ale gloriei sale, decembrie ’89. Sa fie posibila, in 2012, o atare sarlatanie? Am spus, mai devreme, ca pe buza extinctiei miscarea va escalada in violenta si va aparea un martiriu de care e nevoie. E nevoie pentru perpetuarea iluziei de fronda; acesta nu e un gest impotriva stabilimentului autentic, ci un exercitiu butaforic, unul care prilejuieste un perfid joc al timpilor narativi. Dintr-o data actualul presedinte “devine” nu doar un dictator, cat unul univoc responsabil de decaderea unui popor; multimea sta intr-o stare agentica in care insista ca “stie”, nu mai exista indoieli exista certitudini, si in ciuda evidentelor tot epansamentul se scufunda in marasm.

Orbi?

Evident. Nu mi se intampla des, in ultimii ani, sa imi fie rusine ca am fost prezent la o plastografie. Azi mi-a fost. Continua sa imi provoace un resentiment nu posibilitatea ca manifestatiile din piata Universitatii vor involua in violenta, nu posibilitatea naiva ca  – vorba Leliei Munteanu – viermii trec in crisalida catre o noua specie de fluturi, nu, resentiment imi provoaca sistemul de organizare psihotica sociala, gandirea magica, trimiterea la momente glorioase si traume dureroase deferite din nou, fara pic de rusine, de oameni care ar trebui sa stie mai bine. Oare chiar nu i-a invatat nimic experienta ultimilor ani? Si poate spune cineva, de la domnul Ursu la onorabilii lui superiori ca nu spera in macar o victima umana, un mort acolo, un calcat in picioare, un batut, un tortionat, un Christ de afisat ulterior ca mijloc votiv pentru mase la fel cum Goebbels, pe vremuri, folosea diversi anonimi pe post de “eroi de propaganda” in Sturmer?

Ce stiu eu e ca nu e loc de bun simt, de o rezonanta a istoriei si-a corelatelor ei cand lasi loc isteriei si obsesiei bolnavicioase, patologice, cu “schimbarea”, cu “demisia”, cu demoniaca stapanire (vezi raptusul de azi al lui Gheorghe Zamfir, un excelent naist dar altfel un mistic khlystic al Romaniei contemporane). Asta, si senzatia domnilor prezenti la intalniri ca pot sa reprezinte si, obligatoriu, opinia celor absenti ma face sa-mi iau, discret, jucaria inapoi si sa tac. Acesta nu e civism. Aceasta nu e schimbare. Aceasta este o psihodrama care, folosind mijloace de manipulare, simuleaza o “noua” revolutie. Qui prodest? Cui ii foloseste? Cui ii beneficiaza o stare de psihoza paranoida colectiva, senzatia ca “tiranul” se intoarce din morti? Si ce parti prix avea domnul Ursu cand s-a uitat uimit la mine ca si cum ii furasem surpriza noptii care urma sa vie….

G

9 thoughts on “O sarlatanie

  1. Ca tot dezbateam mai demult despre Mike Tyson si fatuca ce se afla noaptea in apartamentele sale, se pare ca nu poti sa mergi de buna voie la Antena3 in studio si apoi sa strigi viol. Ar fi trebuit sa fie destul de clar ce se va intampla acolo.

  2. Ina, touche! 🙂

    Dar dintre sute de catarge tocmai Ursu? Probabil ca m-a luat prin surprindere, de obicei e un tip insipid, ardelean de-al meu, deci lent si greoi in micari; cred ca are o polita personala de platit onorabililor si el, si Razvan Dumitrescu, pentru ca amandoi s-au purtat oribil, intr-un delir dement. Iar daca nu sunt platit sa tratez deliruri tind sa ma retrag, cu plecaciuni, plecaciuni…

    T

  3. Cred ca nu ai dreptate cu gandirea magica si cred ca gresesti atunci cand faci asocieri intre Zamfir si mistica, intre Goebbels si antenisti.
    Gandirea magica este o chestie serioasa, nu tine de bolile mintale si de inapoiere, este doar o altfel de gandire asociativa, o ramasita a unei gandiri dominante care a pierdut competitia si s’a camuflat in varii aspecte ale gandirii moderne. sunt tentat sa cred ca nu exista o auto-fondare a gandirii moderne(y compris postmoderne) si ca avem deaface cu o gandire religioasa camuflata, gandire religioasa care la randul ei este un camuflaj al gandirii magice. http://en.wikipedia.org/wiki/Magical_thinking

    Zamfir are treaba cu ambulantele si cu spitalele de nebuni, cu frustrarea si cu bolile psihice si nu cu mistica.
    Hermeneutica si Mistica sunt, repet, chestii serioase iar Zamfir nu cred ca ie’ un Khlyst, ie’ doar un alt psihopat care nu si’a depasit conditia de mega-Hylic ce i’a fost facuta cadou pentru neshte abilitati inegabile si de aici frustrarea care este. ( Bai railor, ia sa’l initiati mai departe pe maistru’ Zamfir, ca se prapadeste saracu’ de doru’ Gnozei si al Marii Opere. uite ca a si inebunit din cauza voastra, firatz’ ai dreaku’ de masoni care ne distrugeti valorile nationale cu initierile voastre partiale cu tot. Lasa ca stim noi ca sunteti satanisti luceferisti d’aia. Pai daca’i tragea maistru’ doo cantari lu’ Lucifer si lu’ Satana, direct la crestinism ii baga si ramaneati fara ei, baah ).

    Neserioasa si alaturarea intre propaganda antenista si Goebbles. Diluezi nazismul si’l pui langa prostii aia(chestie care nu se face).
    Aia n’au nici o treaba cu Propaganda. http://www.etimo.it/?term=propagare
    Goebbles avea.(plus ca o facea si bine).

    In fine, stii ca eu sunt chibitzar de’ala rau.
    Se scrie : Cui prodest si nu Qui prodest.

    “Cui prodest scelsus, is fecit”.

  4. domnul aiasta se exprima mai bine oral decit in scris. bine, are si scrieri, dar nu se compara, fiindca din scris nu reiese vocea si morga. Sau nu e el in stare sa le redea.
    Deci nu, nu e mai tare ca ctp si nici 3 oo in plus fata de el nu are, sorry. Si nici mai tare ca ciutacu. De fapt, cred ca nici Andreea Pora, una dintre colivaresele notorii, nu are cum sa-i stea sub, ci doar asupra. Sorry iar. Atita se poate, ce vrei…

  5. Ursu, baiatul care se plimba Realitatea-Antena3, mai mai poate-l lasa careva sa-si faca emisiune si sa mai indruge prostii. Intr-adevar insipid.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.