Una din trei

Absorbit de puzderia de lucruri interesante care ma inconjoara uit uneori ca informatia, ca si faimosul “spice” al lui Frank Herbert, are nevoie sa curga. Astfel incat uite o realitate interesanta pentru aceasta dimineata: una din trei femei este batuta, in Romania, de partenerul ei de viata. Informatia vine de la un Centru Pilot pentru Femei Victime ale Violentei din Bucuresti. Cifra este o estimare centrala a fenomenului, pentru ca daca sa zicem ca in anturajul tau civilizat, de oameni cu facultate si facultati, poate doar 1 din 10 isi lovesc partenera, sunt comunitati in care fenomenul atinge poate fiecare a doua femeie, sau poate 3 femei din 4. Mai mult, nu stim virtualmente nimic despre barbatii care sunt batuti de femei (la fel cum, practic, nu stim nimic despre fenomenul pedofiliei in randul femeilor sau despre alcoolism sau disfunctie de dinamica sexuala la femeie, toate fiind “provincii” masculine).

Dintre aceste 30% femei batute de barbati doar o fractiune minima se adreseaza medicului. Am, in practica mea, o prevalenta comparabila cu cifra oficiala iar asta nu e o veste neaparat buna. Pare ca daca in populatie vezi X femei maltratate si in cabinetul psihiatrului tot X femei tratate de o astfel de afectiune accesul la servicii e bun. Ei bine nu e bun. E prost. In primul rand e prost pentru ca populatia psihiatrica este una de risc, de oameni care cauta activ serviciul sau ajung, pari passu, la el manati de nevoi. Intr-o astfel de populatie procentul de femei batute ar trebui sa fie, proportional, X + y, unde “y” reprezinta un efect al numitorului mai mic decat populatia generala. Carevasazica, mergand pe firul logic, o proportie egala “y” lipseste din cabinetul psihiatric si-asta pentru ca femeia batuta nu va merge, batuta fiind, la medic.

Asteptarea despre ce poate face un intervenant in Romania pentru victimele violentei domestice este minima. Memoria mea cuprinde povesti strigatoare despre cum politia chemata la domiciliu de catre victima a rezolvat “solomonic” problema recomandandu-i femeii sa nu-l mai enerveze pe domn, altfel zis “evitati-l si dumneavoastra, doamna, cand e baut, ca poate l-ati provocat (!!!!)”. Alteori pur si simplu politistul a refuzat sa constate situatia printr-un document medicolegal si a trimis-o pe doamna “la camera de garda”. Am avut inclusiv o situatie ilara in care victima a fost agresata de catre militianul de proximitate.

Dar ce se intampla cand totusi femeia merge intr-un serviciu de sanatate? Nu mult. In conditiile in care exista adaposturi organizate cat de cat de Primarie, Prefectura si Popa Pripici, NGO-uri si alte organizatii de bine (mai putin Biserica Ortodoxa Romana care inca mai are o ciuda pe femeie ca l-a scos pe barbat din Rai) , este experienta mea ca un minim de femei vor accesa astfel de resurse pentru ca, asa cum spune o pacienta de-a mea, bine stau acolo 6 luni si dupa aia ce fac? Cine ma ajuta pe mine dupa aia? Este notoriu ca, in Romania, legea il favorizeaza pe abuzator, inca ne mai luptam cu mocirla ordinului de restrictie, de cele mai multe ori amenda care se da unui bataus este contraventionala pentru “tulburarea linistii publice”. Deci nu mai da, bai Stere, ca se uita vecinii la televizor, lasa ca o omori, lasa ca o calci in picioare, nu cumva sa strici linistea.

La Camera de Garda sta un medic care nu e pregatit sa faca evaluarea starii de sanatate (implicit SI sanatate mintala) a unei femei care sufera de agresiune fizica repetata in familie. Urgentistul nu va cauta marcile traumei fizice, si stiu o suma de cazuri in care chiar daca radiografia arata trasee de fractura costala rezultatul radiologului a fost “in limite normale” pur si simplu pentru ca un caz medicolegal pare ca, repetitiv, blocheaza rotile medievale ale medicinei romanesti. Iti dai seama ce mizerie sa fii obligat sa notifici politia, procuratura, sa se organizeze o comisie, tine pacienta, protejeaza-i interesele, unde mai pui ca poate fuge, tu ramai cu foaia deschisa, cine-ti deconteaza tie serviciile, cine dracu te-a pus sa fii erou? Ei si ce, pana la urma, daca o bate? Ce-a omorit-o? Da din maini, da din picioare?

Tipologia pasiv-agresiva a intervenantului cu galbeaza pe ochi e sa normalizeze un astfel de comportament doar pentru a-si masca incompetenta, sau neputiinta, de-a face ceva pozitiv intr-un astfel de caz. Dar sa presupunem ca totusi intervenantul este un neortodox, un nepotolit, un idealist isteric si-si face de cap, si se leaga la maini cu o atare poveste. Hai sa vorbesc, deci, de experienta mea. Pai prima mea problema, in cele deja multe momente cand am intervenit, este ca nu gasesc sprijin in interiorul familiei, iar multi dintre colegi sunt opaci la o posibila colaborare pe un atare caz. Desi oamenii astia STIU cu majuscule deci ca sora lor/ fiica lor/ verisoara lor e chinuita, maltratata, torturata in casnicie dintr-un fals sentiment de pudoare si pana la urma nesimtire familiala nu se implica. Daca vorbim si de copii minori rarissim am vazut sa intre cineva si sa aplice pentru custodie temporara, NICIODATA n-am vazut pe cineva sa notifice protectia copilului sau cumva sa invoce resurse existente, de bine de rau, in Romania pentru a contentiona o astfel de situatie. Cand le vorbesc de ce ar putea sa faca se uita cu un amestec de surpriza si pesimism, ca si cum hai, domnule doctor, astea sunt baliverne ia zi mai bine n-ai niste pastile sa nu mai fie deprimata ca mananca bataie? Poate ca daca o sa fie mai putin deprimata o sa o bata mai rar, nu?

De unde va vin astfel de idei? Cine v-a invatat asa ceva?

Singurul mod plauzibil prin care-mi explic mie insumi o astfel de aversiune fata de arhetipul feminin, fie el sotie sau mama, este falusul fragil al barbatului roman, preocupat nu doar cu virilitatea lui dar si cu imaginea lui publica; este o forma paleolitica de-a calca femeia pe cap “profilactic” pentru ca in fata femeii dorinta barbatului este eminamente oral-sadica, femeia nu e doar batjocorita e si scuipata, e si umilita, e violata si violentata. Stilul ulterior apologetic, psihopatoid al barbatului nu face decat sa-i confere lui o platforma prin care “eu nu pot fi nicicand de vina”, carevasazica de fapt o forma de angoasa a castrarii deferita catre mama, catre Forma Fertilitatii care-i fura, deci, barbatului, barbatia. Bataia in Romania confera prestigiu unor abjecti, altfel, in randul egalilor lor care nu vad in asta o problema dar vor vedea o problema in emanciparea femeiii.

Nu stiu cate burkha se poarta in Iran, dar stiu cate baticuri se poarta la noi la tara. Nu pare a deranja pe nimeni acest alt-fel de val, la fel de opresiv, si nu pare a deranja pe nimeni dictonul ca femeia buna trebuie sa gateasca bine, sa creasca plozi si sa fie curva in pat. Curvasaraia e inferata de barbatul opresiv, violent, al carui singur scut fata de un posibil abandon e siluirea, si pedepsirea repetata a obiectului. Iar cei din jur concura.

Surprinderea mea, explicabila la randu-i psihodinamic, e ca mamele de femei batute care au fost batute la randul lor privesc trist, dar critic si neiertator, soarta simila a copilei lor. Prin asta o condamna la aceeasi soarta, si-si rad destinului care pe ele le-a vaduvit. E un altruism bolnav, care sufera de-o perpetuare continua a unui veritabil ritual social, unul care ne imbatraneste femeile prematur, unul care le amputeaza social si care, in cele din urma, le blocheaza catre varsta a doua intr-o patologie impenetrabila psihosomatica, implacabila si pentru ca “la ce bun acum”.

G