O chestiune de morala

Am inceput sa scriu acest text imediat dupa crima de la Brasov. O femeie sub 30 de ani, gravida, si-a omorit copilul nou-nascut la 6 luni, folosind mijloace de violenta extrema, in fata a 3 din ceilalti 6 (!!!) copii ai cuplului. NB, acest detaliu a fost ulterior rectificat de catre sot care a insistat ca nici unul dintre copii nu a asistat la crima.

Motivul – deocamdata – este ca sacrificiul a fost cerut de Dumnezeu. Sotul declara ca sotia lui avea “rataciri” dar pe care le vedea ca tentatii de la Diavolul; in ritul crestin din care acesta face parte boala psihica nu e formal identificata, nu are o origine “pamanteasca” asa cum are tusea, sau diareea infectioasa.

Expertiza psihiatrica, finalizata saptamana trecuta, a evidentiat, predictibil, ca Monica Iudeanu nu a avut discernamant la momentul comiterii faptei dat fiindca sufera de schizofrenie. Evident intre timp in Romania s-au mai petrecut lucruri, au mai murit oameni, s-au mai imbatat diversi, viata si morbul merg mai departe. Ma opresc, din nou, mirat in drum la cata lipsa de luciditate avem in raport cu situatii care ar cere obligatoriu o pauza morala, una care sa genereze schimbari, adnotari la functionarea lumii, o crestere a constiintei omului de rand. Nu sunt multe crime ca aceasta pe planeta Pamant, n-ar fi trebuit sa vorbim un pic despre asta?

Departe de mine sa minimalizez tema soferului care si-a descarcat Glock-ul la Perla, dar cati posesori de arma sunt in Romania si cate minoritati etnice/ religioase in care accesul la servicii medicale este, cumva, prohibit? Si de ce nu VORBIM despre asta, desi ar trebui, dar in schimb ne gonflam mintile, isteric, despre tot aplicantul pentru arma caci, nu-i asa, arma il face pe infractor…

In primul rand am o problema de logica in raport cu rezultatul expertizei psihiatrice. Nu o contest, dar o pun sub intrebare. Notiunea de discernamant, vreau sa clarific ante partum, o inlocuieste pe cea de “capacitate psihica” in momentul comiterii unei infractiuni, caci supune criticii posibilitatea ca individul nu si-a dat seama de a) fapte si b) consecintele lor deindata ce le face. In psihiatria forensica problema integritatii discernamantului unui  – sa zicem – schizofren criminal tine de aceasta sintagma vaga, anume “a-si dea seama”. Comisia reunita la Brasov a ajuns la concluzia, devreme ce motivatia crimei acelei doamne a fost psihotica, mistic religioasa, ca dansa nu a avut discernamant pentru ca “nu si-a dat seama” de consecintele faptelor sale. Or mie asta mi se pare cel putin chestionabil. Da, probabil motivatia omorului a fost delirant-halucinatorie, Dumnezeu ii vorbea si ii cerea, si i-a propus ca lui Avraam ca daca isi iubeste copilul, pe Isaac sa-l sacrifice; si probabil, ca levitul Biblic, dupa ce i-a luat gatul s-a gandit ca ar trebui sa-l si transeze, adica sa-i taie mainile si picioarele si apoi sa le puna in niste pungi. Si da, s-a gandit ca trebuie ca pungile din dotare sunt bune, caci doar o persoana fara discernamant isi poate pune problema depozitarii partilor unui cadavru….

Nu observa nimeni contradictia? Evident nu poti astepta ca cine practica un infanticid va avea un sistem moral intact, integru, dar asta nu-l exonereaza de culpa; devreme ce apar indicii premeditarii si admiterea posibilitatii ca un corp decapitat ar putea sa ridice suspiciuni aceeasi persoana – prezumtiv – a trecut la transarea lui. Jurisprudenta americana de obicei aici se opreste si ridica doua sprancene mari, caci comportamentul organizat spre “ascunderea” unor indicii privind crima reflecta compus mentis, adica o organizare suficienta a gandurilor incat sa ofere, circumstantial, informatii referitoare la starea individului la momentul comiterii faptei, si nu ulterior, cand evident probabilitatea ca va fi condamnat/ pedepsit il duc spre o defensa de tip “nebunie”, fie ea temporara or ba.

Am spus, la vremea respectiva, ca prototipul neobisnuit al crimei de la Brasov este ca respecta un caracter ritual, Biblic; faptuitoarea este o femeie tanara, multipara, casnica, ne-educata, indoctrinata religios in interiorul unei comunitati care mizeaza pe interpretarea LITERALA a Cartii, si citatelor din Carte. Donald Morgan, un secularist, a inventariat, folosind drept referinta biblia Jacobina, toate momentele de violenta/ atrocitate din interiorul Vechiul Testament. Lista este extrem de lunga, un anumit paragraf insa merita mentionat capitolu in care Levitul isi da concubina unui grup de sodomiti pentru a-si face mendrele cu ea (sexual), in loc sa-l dea lor pe Ingerul Domnului (sic!); dimineata ea revine, si moare pe treptele casei lui. Levitul ii ia trupul, il portioneaza in 12 bucati si trimite cate o bucata fiecarui trib al Israelului. Lista lui Morgan merita citita macar pentru scheletul frisonant narativ pe care-l prezinta despre “rasaritul” Umanitatii si iluminarea lor caci Dumnezeu spune: “loveste-l pe Amalek, si distruge tot ce au, nu lasa pe nimeni sa traiasca, ucide om si femeie, copil si nou-nascut, vita si oaie, camila si magar […] iar Saul i-a trecut pe toti prin taisul sabiei”.

Cum vom numi pe cineva care ia de bun un astfel de mesaj? Nebun? Schizofren? Vom spune ca nu are discernamant? In ce masura libertatea practicii religioase este doar un paravan pentru devianta, si boala psihica deghizata sub forma unui zelotism izolat, in care misticul se intalneste cu grandiosul? Mult mai putin publicizat – notez aici – a fost raspunsul “oficial” al cultului Penticostal in Romania, care remarca, prudent, ca “[…] în credincioşia sa faţă de principiile biblice care stau la baza credinţei creştine penticostale, Cultul Creştin Penticostal proclamă cu fermitate suveranitatea absolută şi exclusivă a lui Dumnezeu asupra vieţii şi morţii”. Altfel spus, cu sau fara discernamant Dumnezeu a stat deasupra si-a avut el ceva in gand daca a permis asa ceva sa se intample, devreme ce are caracter suveran asupra vietii sau mortii. Poate vreodata cineva sa invinga un astfel de sistem circular de gandire? Dumnezeu pedepseste crima dar stie el de ce-a permis ca ea sa se intample….

Am avut curiozitatea sa caut precedente, si nu sunt foarte multe pe mapamond. Infanticidul urmat de transarea cadavrului are obligatoriu ceva atavic, foarte neobisnuit ca modus operandi si trimite la mitul reincarnarii lui Osiris. Anul trecut, in iulie, un baiat de religie iudaica a fost gasit mort, si portionat, in Brooklyn. Criminalul, Aron Levi, dar si victima lui erau hassidim. Nu s-a invocat nebunia temporara. O luna mai tarziu, in Louisiana, Jeremiah Lee Wright si-a omorit baiatul cu handicap locomotor sever exact in acelasi mod ca Monica Iudeanu, aparent pentru ca obosise sa mai aibe grija de el. I-a lasat membrele pe aleea catre casa, astfel incat cand urma sa ii revina concubina acasa sa le vada si sa se “simta prost”. Nu s-a constatat nebunia temporara.

Precedentul ce mai interesant, insa, este Albert Fish, un criminal si pedofil notoriu a carui poveste merita citita, in extenso, aici. Devreme ce anumite detalii sunt absolut inedite, si n-au legatura cu cazul Iudeanu, nu am sa elaborez foarte mult. Paragraful cel mai interesant este insa cel in care procurorul, respectiv apararea, cauta sa obtina o rezolutie din partea psihiatrilor daca Fish era, sau nu, “sanatos” mintal. Partea pe care o caut, si pe care o sustin la randu-mi, este formularea lui Wertham, psihiatrul apararii, care spune ca infanticidul comis de Fish are o interpretare abrahamica de “pocainta” pentru propriile lui pacate si ca, intr-o asemenea paradigma, daca Dumnezeu n-ar fi vrut ca omorul sa se intample ar fi trebuit, ca si-n cazul lui Abraham, sa intrerupa procesiunea.

Exista o asemanare, deci, intre pozitia luata de Consiliul Cultului Penticostal si aparatorul lui Fish, anume ca unele fapte au o dimensiune divina, fatalista, si ca in interiorul unui delir sistematizat astfel de formulare devine un corolar al “nebuniei” faptuitorului. Aidoma, Monica Iudeanu a actionat abrahamic, si-a omorit si portionat copilul, si daca Dumnezeu ar fi vrut sa faca ceva ar fi intervenit, nu?

Ei bine, nu. Monica Iudeanu nu este un Albert Fish, e plauzibil ca sufera de schizofrenie paranoida pentru care fara doar si poate ar merita sa primeasca tratament; dar de-aici si pana la a pretinde ca nu a avut “discernamant” in privinta faptei ei e o distanta foarte lunga, ba mai mult isca un precedent neplacut pentru alte situatii in care un bolnav mintal omoara pe cineva (vezi tentativa lui Vladan de-a da vina ba pe depresia, ba pe tratamentul lui antidepresiv). Cand o sa chemam cultele la dezbatere publica vis-a-vis de normele lor “administrative”? Am pacienti penticostali care n-au fost niciodata “obligati” de pastorii lor, sau la adunari, sa vada un medic sau un medic psihiatru; am pacienti care se ascund de adunare pentru ca inteleg suferinta psihica intr-o cheie seculara, bine educata. La inceputul anului am avut, cu Mihnea, un articol in Evenimentul Zilei in care ridicam problema malpraxisului in randul cultelor religioase. Tema a fost puternic contaminata de deriziu, si bascalie, dar e obligatoriu sa intrebam cum, si prin ce mijloace, sunt cultele reglementate in felul in care diversi “pastori” isi conduc “turma de mioare”? Ar trebui, indirect, sotul acestei femei acuzat de complicitate la crima pentru faptul ca a circumstantiat comiterea ei? Ar trebui minoritatile (dar si majoritatile!) religioase chemate la ore de educatie psihiatrica?

G

5 thoughts on “O chestiune de morala

  1. Iata o tema dificila: invocarea circumstantelor religioase pentru comiterea unei crime. ,,Sa sparie gandul!”, vorba cronicarului. Distinctia discernamant-capacitate psihica, asociata momentului comiterii unei infractiuni aduce in prim-plan chestiunea etica, in privinta careia omul religios si omul non-religios au puncte de vedere greu conciliabile. Etica omului religios decurge implacabil din crezul sau, in timp ce morala non-religioasa este relativista, laxa, dependenta de factori istorici, culturali etc. Daca admite complementaritatea ratiune-credinta, medicul psihiatru va cauta sa nu extrapoleze competenta sa profesionala intr-o arie in care conceptualizarea este, eufemistic spus, problematica. Daca nu admite complementaritatea amintita, medicul psihiatru propune descrieri si rationamente care aneantizeaza, formal, credinta religioasa. Oricum, va felicit pentru echilibrul manifestat in prezentarea si interpretarea acestui caz.

  2. Pingback: Omul, intre bagarea-n seama gratuita si imperativele categorice pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  3. Pingback: Omul, intre bagarea-n seama gratuita si imperativele categorice pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  4. Pingback: EXPERIMENT (5 ) – IATĂ CE ÎNŢELEGE “UNUL ÎNTREG LA CAP” CITIND UN “DECRET” DE-AL MEU! | LA POARTA PLAIULUI, CU BIMBIRICĂ, TUTĂLĂ ŞI ŢURLICĂ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s