vPrieten

Nu am fost vreodata un umblarets, socialit sau, ptiu, monden. Majoritatea adunarilor care presupun mai mult de 3 persoane in incapere imi isca o doza de angoasa, oare ce-am sa am de zis…dar daca n-am nimic de zis ce-a fi? Mai e si obisnuinta meseriei in care stai o buna perioada din zi intr-o baie de onomatopee (ihimm, ahamm) si iaca, ajungi la concluzia ca planeta de pe care vin eu e una plina de calareti singuratici. Fiecare cu Tonto lui.

Nu acelasi lucru se poate spune despre mediul online. Acolo sunt, cum se zice? Popular. Cat de cat, nu cine stie ce. Gabriel Diaconu zice, psihiatrul sugereaza, expertul comenteaza, psihologul (la naiba, nici dupa toti anii astia…) este de opinie, psihoterapeutul (nu mai comentez) zice ca….Am reusit sa-l surclasez pe Gabriel Diaconu de la PDL Slatina in cautarile pe google, acum pot sa mor linistit. Google stie cine e Gabriel Diaconu intr-o masura direct proportionala cu cat stie Gabriel Diaconu cine e Google. E o relatie echilibrata. Unde mai pui ca sunt o suma de oameni care apar sub pretextul “te-am vazut la X, sau te-am auzit la Y, sau ia uite ma nene ce surpriza te-am citit, habar n-aveam, dom’ne ce chestie ca te-ai facut psihiatru”. Sunt, mai tot timpul, surprins de destinul pe care mi-l harazisera cunoscutii, cu siguranta nu era unul care-ar fi condus catre concluzia ca uite, domnul Diaconu are “stofa” de psihiatru. Poate ca n-are, zic. Poate ca umbla prin meserie in pielea goala in cautarea unui postav. Poate ca acoperamantul dansului e facut din sintetic.

Suficient sa admit ca am o mica turmitsa de urmaritori, vezi prieteni virtuali, sau vPrieteni, care se declara intimi cu mine pentru ca s-au uitat la mine-n prohabul gandirii deci se identifica, languros, cu dansa. Nu pui la socoteala aici ca si eu, la randu-mi, perfid si ipocrit pana la urma alimentez aceasta prietenie cu dovezi, periodice, de vomica literara; acest blog a fost, si ramane, propria mea terapie prin ridicol caci (cu foarte mici dar notabile exceptii) n-am revenit vreodata la textele scrise fie prin a le adaugi, or ba, fie prin a le sterge deopotriva. De ce mai uzez, totusi, de Mutsunake? E un fals in acte publice, cine-o sa-mi ceara insa socoteala? Mutsunake nu exista, gandurile sunt ale mele, ma recomand, Mutsunake e o porecla pusa, demult, de o persoana care astazi, in limba copilului meu, se numeste Ugi. Ugi – intre paranteze fie spus – isi imparte generos porecla cu caciula pe care i-o montez in fiecare dimineata copilului meu (in regionalism de la Fagaras se cheama gugi…vezi asemanarea). Ei, si cumva oamenii cand intra in contact cu mine pe filiera Ugi se simt mai prietenosi daca-mi zic pe porecla. Bine, nu toti, unii. Aceasta dorinta de familiarism o regasesc si la aceea care-mi stalcesc numele gen Gabitza, sau Gabelu, sau Gabontzu. Nu e suficient ca rarissim ma prezint salut, sunt Gabriel? Gabi e o formula deja agreabila, gasesc, n-am nevoie de restul bucalelilor-ca-si-cum-am-fi-copilarit-impreuna-in-aceeasi-buda. Dar indur. Indur cu zambetul pe buze caci, crescand, am descoperit ca sinceritatea e un desert in care nu cresc buruieni, daramita flori. Sa ai prieteni presupune ca ai sa te lasi tras de buci, la un moment dat, in numele fraternitatii si egalitatii, ba chiar s-ar putea sa constati, stupefiat, ca la randu-ti dragalesti diversi cumva in pofida principiilor tale de viata (mai sobre, deh), mai un ce faci tata, ce faci dragutsule, cum iti merge batrane (asta e in playlistul meu de ocazii deosebite, vezi Doamne ne stim din tinerete si-acum ni le taram prin tarana).

Sufeream, pusti fiind, ca parca nu-mi iese bine dansul social, imi doream sa am “multi” prieteni, daca se poate o gasca, daca se poate un pluton de prieteni care sa ma reprezinte si sa fie asa o chestie, a la Penes Curcanul, sa n-am doua testicule ci douazecisidoua, sau doua duzini macar, si niste gagici pe-acolo, si sa fiu un om deosebit de prietenos, vezi popular, vezi bine infipt in calosul mintii oamenilor. Multumim Cerului m-am vindecat de delir. Nu vreau sa zic aici ca m-am lecuit de prietenii, nutresc cateva intense, sincere, si probabil durabile cu oameni vis-a-vis de care am descoperit niste neuroni in oglinda. Unde mai pui ca, odata cu trecerea timpului traversez mult mai usor o conversatie de pahar, iar daca-s cu toane si morocanos nu ma mai chinui sa “trec” ecranul ba o mai si zic, cu naduf, hai sictir ca n-am chef sa vorbesc. Pesemne ca viata si-a ajuns granitele, pesemne ca am ajuns sa apreciez de fapt aceasta nepasare relativa a mea fata de om, o apreciez din ce in ce mai mult si cu atat mai mult cu cat, cu vieti pe mana, am nevoie sa ajung seara intreg acasa. Mi-s dragi oamenii, cineva o sa zica te porti mai frumos cu pacientii decat te porti cu prietenii si-ar avea dreptate, prietenii rareori ma invita pe la ei prin debaraua vietii intime (oricat de prieteni ar fi), pacientii vin invariabil cu sufletul praf in batista. Nu cred ca e accesibil, pentru omul de rand, sa perceapa ce inseamna sa vezi un om plangand cu sufletul in sange in batista. Culmea e ca majoritatea am trait asta, majoritatea, din prietenie, am facut “terapie” cu diversi cunoscuti la ananghie, ne-am oferit un umar, un sold, o pereche de sosete eventual unei fiinte egale noua. Dar, vezi mirare, oamenii astia imping pe masa posibilitatea ca tu ai sa stii ce sa le faci, sa-i ajuti sa treaca buba. Si ce sentiment minunat e sa treaca buba, e un drog din care nu m-as lasa vreodata si la care atasamentul face sa continui sa primesc oameni cu bube la suflet si – ulterior – sa le raman si recunoscator poate mai mult decat mi-or fi ei vreodata. Ce existenta stupida, anosta si boanta as duce de n-ar fi nebunia asta. Si cat de rar, ma gandesc totusi, sa desenezi medicina ca fiind – pana la urma – o functie de pacient si nu una de doctor. Cand a spus ultima oara un chirurg domnule, va multumesc ca mi-ati oferit privilegiul sa va operez? Pai de ce? Pai pentru ca pacientul consimte, nu e o bucata de carne, acolo, aruncata pe-o masa, papusa gonflee la indemana unei maini salvatoare, demiurgice, prin care cura Mucul lui Dumnezeu. In fine, asta e alta discutie.

Concluzia acestui rant e ca nu, nu ma simt prieten cu prietenii mei virtuali si nu, nu ma deranjeaza ca numarul lor fluctueaza cu timpul, gratie unui proces natural de epurare cognitiva (i.e. ne stergem respectuos, si reciproc, unii din mintile celorlalti). Nu tin musai sa plac, si nu recomand efortul public de-a deveni placut nimanuia; la fel nu agreez sa ma injure careva, ce conteaza ca e o injuratura pe bitsi si pixeli, tot injuratura e, si-am sa ma apar prin mijloace specifice, vorba unui colonel de armata pe care-l chema Boris si pe care l-am cunoscut in timpul razboiului din Iraq. La care-am participat. Et in Arcadia ego. Acum multi multi ani.

Peste care s-a mai pus unul.

G

3 thoughts on “vPrieten

  1. Gabi, esti exemplul viu al popularitatii in fata unui singur om. In fata a cate unui singur om. Diferenta majora este aceea ca daca ti-ai practica meseria pe scena, la final te-ar aplauda o sala plina. Dar e aiurea sa te aplaude cate un singur om cand se trage cortina. V-ati simti amandoi stingheri. Cu toate astea, iti poti inchipui ca parasesti scena intr-un tunet de aplauze. De fiecare data. Si sunt aplauze pe care le meriti. Dar gata pentru moment, caci ai depasit nivelul de aciditate acceptat per text de mica turmitsa declarata intima cu tine doar aratand interes fata de propriul lor magician de minti.
    Poate ca pastrandu-ti prietenii, nasti o nevoie acerba de distantare fata de acestia, nevoie direct proportionala cu numarul si nivelul de familiarism al lor. vPrietenii, in schimb, asa, multi, mici, negri, rai si cu nume ciudate, sunt cei mai ieftini.
    – Candy is sweet, but honey is sweeter. It tastes like the real thing, but candy’s much much cheaper –
    Atata vreme cat “vomica literara” este hranita, concluzia pe care turmitsa o trage este ca nu iti displace, ba chiar aproape ca iti place sa te consideri ne-prieten cu prietenii tai qwerty. Iar asta ne place. Uraste-ne ! Uraste-ne ca ne place.
    La telefon, ori fata in fata, vPrietenii nu ar fi putut sa iti zica mai mult decat “La multi ani !”, “Sa ai parte de tot ce iti doresti!”, or “Sa ti se indeplineasca toate dorintele!”, dar nu orice “v” vine de la virtual.
    Multi inainte !
    Cu drag,
    A.

  2. exagerezi!

    sa inteleg din primul rand ca esti introvertit, si eu urasc multimea

    apoi “Nu cred ca e accesibil, pentru omul de rand, sa perceapa ce inseamna sa vezi un om plangand cu sufletul in sange in batista.” stiu ce inseamna suferinta, in definitv si eu incercasem sa ma sinucid acum cativa ani…hmm, si acum ma intreb cat de dureros ar fi fost daca chiar aveam curajul sa ma spanzur…

    ah, daca peste ani vom mai fi ambii in viata, si eu voi avea alta situatie financiara, mi-ar placea sa fac cateva sedinte cu tine…pari interesant…

  3. ti-am spus ca te invidiez? ai o familie reusita, o cariera de succes si un copil care pare ca are alta atmosfera decat am avut eu. te simti implinit? ai multe lucruri la care altii doar viseaza…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s