Mame(i) pentru Mame

Dupa cum o parte dintre dumneavoastra stiu, aseara am participat la o dezbatere televizata la Ora de Stiri, pe TVR2, impreuna cu reprezentanta unei asociatii, Mame pentru Mame. Tema se referea la alaptatul extrem, i.e. la prelungirea perioadei de alimentatie la san a copilului dincolo de o anumita varsta. Nu am sa insist pe continutul discutiei, din pacate nu a fost  inca pusa pe site-ul TVR2, LE2: Emisiunea e disponibila AICI. Am sa ofer un raspuns amical si – sper eu public (adica sper ca nu sunt singurul care ma citesc) – doamnei cu pricina si asociatiei dansei. Fac asta in raspuns la mustrarea la fel de amicala a dansilor care imi promit diverse lucruri pe website-ul dansilor personal caruia ii fac, asadar, reclama gratuita: www.mamepentrumame.ro. Vreau sa cred ca domniile lor recurg la astfel de strategii motivati de preocuparea onesta pentru alaptatul extrem, nicidecum pentru pozitionarea lor ca organizatie, adica sa faca un pic de scandal ca le creste cota de piata. Deci sper ca suntem inca in zona dialogului pe obiect. Daca nu, aceste randuri raman intre anumite paranteze.

Sunt invinuit ca am dezinformat “in masa” populatia dintr-o pozitie de autoritate, i.e. de medic de catre o persoana care, dincolo de faptul ca are un ONG, era prezenta in aceeasi dezbatere din pozitia autoritara de “mama”. Evident, cele doua categorii profesionale sunt compatibile. Dezinformarea se refera la doua aspecte mari ale discursului meu care sunt – din fericire – remarcate corect de onorabila echipa a asociatiei MpM: prima, cum ca opinez ca alaptatul ar trebui sistat intr-un timp pe care il definesc “de bun simt”, si ca doi, acest bun simt se refera estimativ la momentul cand copilului ii apare dentitia si/sau incepe sa vorbeasca. Sunt de asemenea invinuit ca am prezentat statistici incorecte care induc in eroare populatia si nu evidentiaza situatia ” grava” din Romania.

In legatura cu ultima afirmatie am sa-mi recunosc greseala. Am spus asa: aproximtiv una din 4 femei nu va alapta niciodata, iar din cele 3/4 care alapteaza doar una din 2 vor mai alapta la 6 luni, si doar 1 din 10 vor mai alapta la un an. Greseala mea, si mi-o asum, e ca intr-adevar am fost generos cu cifrele. Potrivit tabelului OMS, updatat la zi in mai acum 3 ani, adica 2009, in Romania, la 6 luni, doar aproximativ 1 din 6 femei alapteaza, adica 15.8%. Nu exista date la 1 an. Evident cineva ar putea afirma ca o astfel de proportie reflecta o ” grava”  realitate, dar pentru asta ar trebui sa produca o definitie coerenta a acelei gravitati, si colateralele ei. Adica, logic, imi imaginez ca departe de a advoca doar beneficiile alaptatului, pe care nu le desconsider ba chiar dimpotriva, cineva e obligat de acel ” bun simt”  logic, la care am sa mai fac referire, sa produca informatii despre daunele alimentatiei altfel decat pe baza de san la 6 luni plus.

In acest sens, si este probabil inregistrat, in aceeasi dezbatere aseara am intrebat o doamna ” expert in lactatie”  (ghilimelele nu sunt peiorative) prezenta telefonic in emisiune daca poate nominaliza aceste consecinte nefaste. Evident, dat fiind ca sunt psihiatru era inferat ca ma refer la daunele psihologice, nu ce stiu eu, medicale or nutritionale, or religioase sau socio-profesionale. Am primit un raspuns nu doar nesatisfacator, dar in cele din urma fals. Din pacate eu nu am o asociatie, si de altfel nici macar propensiune, sa reclam o astfel de plastografie, cum ca un copil intarcat precoce ramane cu ” traume psihice” innominate macar. Mai mult, si aici probabil ca avem chiar o diferenta de opinie, a existat un comentariu cum ca exista o asociere intre aceasta variabila (i.e. intarcare precoce) si dezvoltarea autismului la copil. Mi-am spus, de dimineata, ca sunt in eroare, si m-am dus sa caut acolo unde cauta de obicei medicii, adica in libraria Institutului National de Sanatate American, zisa si PubMed, unde sunt indexate milioane peste milioane de articole de specialitate din lumea intreaga, ce-i drept de regula scrise in limba engleza. Am introdus in motorul de cautare doua cuvinte cheie, ” intarcat precoce”  (early weaning) si ” autism”. Am gasit, spre stupoarea mea, rezultate. Patru rezultate. Mi-am zis nu se poate, am gresit undeva, si am incercat din nou, de data asta am cautat o asociere intre ” intarcat”  (weaning) si autism. Motorul a avut, spre stupoarea mea, rezultate. Unsprezece. Am stat, apoi, sa vad oare cate articole au fost vreodata scrise despre autism. 19861. Nu e un cod de strada, e numarul de articole, adica aproape 20 de mii de lucrari stiintifice in limba engleza pe tema data. Dintre ele, evident, o proportie zdrobitoare evidentiaza o asociere intre intarcat precoce, si tulburare pervaziva. LE: am cautat astazi (13 mai) din nou pe Medline articole despre autism, si alaptat, folosind de aceasta data o alta strategie. Evidentele arata asocieri intre absenta completa a alaptatului si riscul de dezvoltare a unei tulburari pervazive de dezvoltare, motivata aprent nutritional (prezenta de acid arahidonic/ aci docosahexanoic) sau, altfel spus, risc scazut de dezvoltare a unei tulburari pervazive daca alaptarea este prelungita dincolo de 6 luni. Astfel, pentru a fi corecti pana la capat, intarcatul nu are, intr-adevar, o asociere cu autismul  – mai putin in studiul lui Youda din ’89 cat, intr-o cuanta mica, prelungirea alaptarii poate scadea riscurile.

Vreau, in continuare, sa clarific la ce ma refer cand vorbesc de “bun simt” in a stabili intarcatul copilului. Stimata expert in lactatie afirma aseara, pe buna dreptate, ca WHO (OMS) recomanda alaptatul ca sursa de alimentatie pentru copil “cat de mult posibil”. Confirm. In rezolutia 31.47 a Adunarii Generale a OMS, din 1978, aceasta propozitie apare intr-adevar verbatim. Dilema, caci intr-acolo sta de fapt punctul dezbaterii si indignarea Asociatiei M&M, este ca OMS nu are o recomandare, alta decat aceasta, vis-a-vis de cand devine contra-indicat alaptatul, admitand ca depaseste anumite granite deocamdata ne-stabilite. In absenta unor astfel de granite, pe care invit Asoociatia M&M sa le produca, bun simt ramane o alternativa cred fezabila, desi poate ma insel, cand zic bun simt ma refer la saxonul “common sense”, adica o conventie, adica ceva agreat de o majoritate. Este pentru asta ca am mentionat statisticile anterioare, caci ele vorbesc de un atare ” bun simt”, nicidecum de un dezastru asteptand sa se intample. Cand mai putin 1 din 10 femei continua alaptarea dupa 1 an, bunul simt iti spune ca 9 din 10 nu se pot insela, sau nu pot fi in eroare. Nu poti invoca nici macar artificii institutionale sau administrative, sau optiunile femeii de cariera, caci pana de curand, in Romania, concediul maternal era de 2 ani, adica mult dincolo de perioada intarcarii.

Dar nu, dansii vor clarificari despre argumentele mele privind dentitia si limbajul. Evident vor si o clarificare la ce anume parte din limbaj ma refer, primul cuvant, prima propozitie? Am sa incep cu ultima parte, si le ofer un tabel privind “bornele kilometrice in dezvoltarea limbajului“, dar am sa ma opresc la doua momente speciale in timp: 6 luni, si 12 luni. In raport cu aceste date am sa explic doar ce se intampla cu limbajul expresiv, recte motor, nu cu cel receptiv, recte senzitiv, adica felul in care copilul intelege cuvinte. Limbajul receptiv nu a fost un punct pentru mine, cat vorbitul. Ei bine, la 6 luni copilul pronunta foneme, adica diverse litere, si in majoritate inca nu va fi verbalizat nici un cuvant. Unii pot spune ” mama/ tata” dar probabil sunt forme palilalice/ ecolalice (adica repete anumite foneme gen ba-ba-ba sau ma-ma sau da-da). In revansa, la 12 luni poate sa fi aparut primul cuvant sau o suita minora de cuvinte care de cele mai multe ori e jargon (dau exemplu aici cuvantul preferat al baiatului meu care e gigigea, adica suzeta). Acest jargon are doua caracteristici: 1) intentionalitate si 2) context. In fapt 1 an este borna kilometrica de la care copilul incepe sa vorbeasca. El va traversa o dezvoltare indelunga pana sa articuleze propozitii, sa le organizeze intr-o forma logica, argumentativa, si apoi sa aibe interpretari abstracte mintale despre obiecte imposibile in plan real (zane, oameni invizibili s.a.m.d). Revenind la onorabilii de la M&M, aseara m-am referit la momentul in care copilul incepe sa vorbeasca, adica 1 an (cu aproximatie). Imi cer scuze daca de aici se intelege ca o mama, al recomandarea mea, ii va spune copilului ei prima oara cand aude ” ba-ba da-da” gata, pana aici ti-a fost, treci pe alimentatie la borcan. Evolutionar exista un motiv pentru care dentitia, limbajul si intarcarea sunt legate intre ele; in primul rand ca dentitia permite modularea undelor fonice care genereaza cuvinte, dar si abilitatea de a consuma si alti nutrienti decat lichizi; iar limbajul contine intr-ansul premisa afirmarii unui ” ritm”  de alimentare (copilul spune ” papa” si arata cu degetul catre biscuiti, sau catre lingurita lui), si-apoi – surpriza surprizelor – diversificarea alimentatiei de obicei este suficienta pentru intarcarea ” asa-zis” naturala, adica progresiva, adica bebele nu mai vrea san.

Dati-mi voie, aici, sa fac o digresiune care sper nominalizeaz motivele pentru care alimentatia la san este promovata. Despre prima parte nu opinez, caci nu sunt lactolog. Despre a doua voi vorbi. Laptele de mama este, pentru copil, cel mai bun dintre nutrientii posibili, cu o valoare nutritionala maxima. Orice alternativa la el – logic – va fi mai dificil de digerat de copil. Aici nu am un comentariu a spune. A doua motivatie se refera la faptul ca alaptatul al san promoveaza diada mama-copil, adica relatia de atasament dintre parinte si copil. Aici incepem sa avem o problema.

Sustinatorii parentarii, adica a cresterii copilului, bazat pe atasament (deja curtatul “attachment parenting” ) duc mai departe munca altfel extraordinara a lui John Bowlby si Mary Ainsworth, urmati de altii si altii inclusiv William Sears. Pentru ca nu-mi permit un capitol separat despre teoria atasamentului, nu-si are locul aici, am sa mentionez doar ca dupa toate aparentele atasamentul se definitiveaza/ cristalizeaza in jurul varstei de 8 ani, si ca – in revansa – patologia de atasament, adica o boala emotionala si de comportament a copilului manifesta in zona atasamentului – e de obicei diagnosticabila in prezent in jurul varstei de 3 ani.

Ofer aceste coordonate pentru ca vreau sa vorbesc de relatia dintre alaptat si atasament. Actul alimentatiei este crucial intre parinte si copil. Pe de o parte e insasi hranirea; pe de alta este contactul intim, gura la piele, mana la piele, ochi in ochi (dupa 4 luni) intre mama si bebe. Natura e intr-adevar minunata, a oferit un mijloc de relationare evident non-verbal, dar plin semantic, pentru un parinte si copilul lui. Imi pare insa ca a afirma ca sanul prilejuieste asta este nu doar tendentios, dar in cele din urma fals. Melanie Klein are o teorie extraordinara despre dezvoltarea psihosexuala a copilului mic la inceputul vietii de pe o pozitie paranoid-schizoida si evenimentele timpurii in care bebelusul este fixat oral, sadic, pe sanul mamei. Suna minunat, din pacate este – cum ii zice si numele – o teorie. Bowlby tocmai de aici a plecat! Mary Ainsworth, care lucra pe cohorte de copii in Angola si le observa comportamentul, era la randu-i o critica a muncii lui Klein, considerand ca bebelusul nu e sadic in diada mama-copil, iar lactatia nu e satisfacerea unei “pofte orale” in care sanul e ulterior internalizat ca obiect, si ca daca nu ai san nu ai obiect de internalizat si-atunci atasamentul va fi faultat in mod fundamental.

Nu laptele e problema in atasament, cat contactul! Sper ca mamele din aceasta asociatie, si oricare alta, vor fi de acord ca nu am sugerat aseara ca odata copilul intarcat de mama ar trebui sa nu mai punem mana pe el; mai mult, odata ce copilul creste apar si alte mecanisme de stabilire a continuitatii intre parinte-copil, si cu mama si cu tatal acestui copil; despre aceasta din urma trebuie sa fac un comentari, din nou, de bun simt. Evident tatal nu poate alapta; s-ar zice ca e defavorizat evolutionar caci, dupa parerea asociatiei Mame pentru Mame alaptatul faciliteaza atasamentul. Ce sa se faca, saracul tata? Cum sa procedeze? Sta, cuminte, intr-un colt si priveste lung. Oare, zic, sa puna mana pe copil? Sau sa-l pupe? Sa-l gadile in talpi? Sa-i zica diverse vorbe? Cum ar putea proceda?

Raspunsurile sunt variate, dar aici las doar retorica drept argument pentru ciudatenia alaptatului extrem dintr-o perspectiva ontogenica, anume ca dincolo de granita ramane o piedica, nicidecum un atu evolutionar, pentru copil sa fie alimentat fie si non-exclusiv la san. Atasamentul unui bebe nu se face doar cu mama, ci cu toate figurile primare de atasament, adica si tata, si buni si tataie, si girafa Sophie si ursuletul Barney. E o legatura empatica pe care creierul mic, proaspat, nou nascut, o are experiential cu diverse obiecte din mediu a caror proprietati cauta sa le inregistreze, sa le asimileze, si sa le pastreze in constiinta. Aceste “obiecte”  au anumite proprietati, prima – si cea care marcheaza un atasament matur – fiind PERMANENTA. Imi cer iertare ca scriu cu majuscule, dar vreau sa ramana in memoria cititorului care inca nu s-a plictisit de dizertatia mea. Permanenta obiectului zice ca mama nu moare, nu dispare, nu se vaporizeaza cand pleaca din incapere. Cand eu plec dimineata la servici nu ies din constiinta copilului meu, s.a.m.d. Aceasta permanenta a obicetului e greu de stabilit cand te nasti, caci bebelusul e deprivat senzorial, e practic orb, aude prost, si percepe lumea prin contact la piele. Da, pielea e cel mai important organ de simt in primele luni de viata, apoi vine gura (cu care bebe testeaza toate obiectele pentru o buna perioada de timp), apoi ochii, urechile, si apoi apare, treptat, limbajul. Odata aparut limbajul devine posibil pentru copil sa inregistreze obiectele si in plan simbolic, adica nu doar pe ele asa cum sunt ” de perceput”, ci si cuvintele care le identifica. La 1 an un bebe poate numi undeva intre 50 si 100 de obiecte aratandu-le cu degetul, primul gest de limbaj expresiv. Asta inseamna ca le cauta cu privirea, asta inseamna ca le ” are”  in mintea lui. O minte care are obiecte in plan simbolic are atasament, are permanenta. Odata sanul nominalizat, odata sanul internalizat, nu mai e nevoie de san.

De-aia e bine sa intarci. Dezbaterea despre cand e bine sa intarci e una – cred – deschisa in acelasi mod in care e liber deschis despre cand e bine sa-l inveti pe copil cuvinte grele gen “putza”  sau ” caca”. Admit, vinovat, sunt mandru ca baiatul meu stie, la 1.5 ani, cuvantul ” putzi”, si stie si unde e, si ce face. E mai bine dacat sa nu stie despre ce e vorba, si s-o tot caute zic, nu?

Am nevoie de mai mult decat un argument isteric, emotional, pentru utilitatea psihologica a alaptatului dincolo de 1 an, hai 2 ani. Am nevoie de o explicatie cogenta de ce, la 6 ani, alaptatul nu devine detrimental fie chiar laptele de mama un panaceu pentru bube, si-alte boli. Am avut paciente care-si alaptau copilul a 4 ani, de exemplu. Am avut pacienti care dormeau cu copilul in pat la 6 ani, la 10 ani, la 12 ani, la 16 ani. Am avut frati care dormeau impreuna la 18 ani. E loc de o discutie foarte lunga, mult mai lunga decat e spatiu, sau timp aici, despre granitele dezvoltarii psihosexuale la om; suficient sa zic ca alaptatul extrem merita sa ramana in zona fiziologicului, si-a ” bunului simt”.

Multumind cititorului pentru rabdare, si cu cele mai bune sentimente pentru asociatia respectiva pe care o incurajez sa formuleze aceste hartii pentru Colegiul Medicilor, ba chiar mai mult, sa ceara explicatii (caci nu-i asa, explicatiile merita!), raman acelasi,

GD

PS: devreme ce Asociatia M&M a avut curtoazia de-a-mi publica imaginea luata de pe website-ul EvZ fara acordul acestora, si a avut aceeasi curtoazie de a nu ma contacta inainte sa ameninte, ma astept la curtoazia de a publica (macar) replica mea pe website-ul dansilor, drept raspuns la cererile enuntate. Vor avea ocazia – educationala – de a invata ca atunci cand vor clarificari, devreme ce au un atasament securizant – nu e musai sa se agite, si sa escaladeze tonul dialogului in zona atacului la persoana.

PPS: M&M a binevoit a-mi scoate poza de pe website, lucru pentru care le sunt recunoscator; devreme ce dansii au gasit-o pe Internet probabil ca nu frica de identitate m-a manat, cat anumite uzante privind folosirea identitatii, ma gandesc ca probabil in trecut nu am avut o astfel de obiectie. Multumesc de asemenea pentru faptul ca au oferit un link la raspunsul meu, e un gest decent.

70 thoughts on “Mame(i) pentru Mame

  1. Excelent. Nu le-ar lipsi acestor doamne să mai citească și ceva psihologie, în afara literaturii ultrafeministe.

  2. Am si eu cateva observatii:

    1.”Cand mai putin 1 din 10 femei continua alaptarea dupa 1 an, bunul simt iti spune ca 9 din 10 nu se pot insela, sau nu pot fi in eroare.” Argumentum ad populum. (Urmand inferenta asta ar fi cazul/”de bun simt” sa devin ortodoxa practicanta pentru ca 90% dintre romani se declara ortodocsi practicanti? Sau analog cu o gramada de alte exemple…)

    2. WHO (OMS) pare ca s-a mai pronuntat si dupa 1978 despre alaptare, ba chiar s-a referit la varste exacte: “WHO recommends mothers worldwide to exclusively breastfeed infants for the child’s first six months to achieve optimal growth, development and health. Thereafter, they should be given nutritious complementary foods and continue breastfeeding up to the age of two years or beyond.” (2011-http://www.who.int/mediacentre/news/statements/2011/breastfeeding_20110115/en/index.html ) Deci exclusiv 6 luni si apoi alaturi de alte alimente pana la 2 ani sau dupa.

    3.Dupa parerea mea Melanie Klein are o teorie nicidecum seducatoare ci de-a dreptul sinistra si care priveste copilul ca inamic, care dupa parerea mea ii reprezinta propriile fantasme de cosmar si neajunsuri, reflectandu-se foarte bine in viata ei privata (mai ales aia de mama).

    @Artistocle
    Partea foarte amuzanta este ca “ultrafeminismul” despre care vorbesti este exact curentul ala care se opune “attachment parentingului” infierat aici. Deci nu poti alatura una cu alta, se pare ca-s in conflict momentan. Tot acest scandal a pornit tocmai din tabara feminismului (de val doi) indreptat impotriva a ceea ce ele numesc “modern motherhood” aka “attachment parenting” (ultimul concept se gaseste prin cartile alea de psihologie pe care le recomanzi).

  3. Cand 10 femei nasc in spitale unde li se zice din start ca nu au lapte, sau ca nu sunt suficient de bune ca sa alapteze, e normal ca la 1 an sa mai alapteze doar una din 10. Iar copilul ala are de suferit nu din cauza mamei care inca il alapteaza, ci din cauza oamenilor din jur care nu mai podidesc cu miratul ca e inca alaptat si are de suferit din cauza oamenilor din jur care ii spun in multe forme ca e prea mare ca sa mai pape tzatza, ca e rusine mare. deci nu mamele care alapteaza pana la 2 ani sunt “defecte” ci lumea din jur care ar trebui educata de dumneavoastra stimate dr, atunci cand faceti declaratii pe postul national. Ca ma astept sa ma sune mama, femeie simpla, care ia de bun multe din declaratiile diversilor dr de pe la TV, sa-mi zica sa incetez o data sa-mi mai alaptez copilul, ca uite a zis cutare dr ca o sa-l nenorocesc pe viata. iar copilul meu mai are pana sa faca doi ani, dar i-au iesit dintii si zice mama. Si e pacat ca OMS-ul nu face declaratii pe la Tv, ca macar asa ar pricepe ca un dr oarecare contrazice Organizatia asta care de fapt nu-si da cu parerea, prezinta recomandari in urma unor studii stiintifice!

  4. Ina, Gabriela, multumesc pentru comentarii. Fiecare dintre ele merita, in sine, un follow-up.

    Ina, incep cu observatiile tale. In primul rand link-ul tau e mai mult decat binevenit pentru ca – ai dreptate! – introduce formula eleganta “pana la doi ani si chiar mai departe” sub forma de recomandare. Imi cer scuze, dar daca nu ti-e cu suparare WHO mentioneaza si care sunt ” avantajele” acestei continuari ” to infinity and beyond”. Sper ca nu te superi ca traduc de pe aceeasi pagina oferita de tine. Deci:

    ” Avantajele sunt reprezentate de risc mai mic de infectii GI pentru copil, scadere mai rapida in greutate a mamei post-partum, si intarzierea revenirii menstrelor. Nu a fost observat un efect advers asupra curbei de greutate; a fost observat, in unele tari, un deficit de fier”.

    Wow.

    @Gabriela: transmite-i te rog mamei tale, femeie simpla, complimentele mele. Cere-i scuze anticipat pentru faptul ca ai facut-o ignoranta pe un blog public, norocul tau ca nu ti-ai scris numele complet, asa macar va putea trena un pic dubiul. Restul, ma scuzi, e un rant, ma bucur ca ai reusit sa iti exprimi sentimentele (?)

    G

  5. “Am nevoie de mai mult decat un argument isteric, emotional, pentru utilitatea psihologica a alaptatului dincolo de 1 an, hai 2 ani. Am nevoie de o explicatie cogenta de ce, la 6 ani, alaptatul nu devine detrimental fie chiar laptele de mama un panaceu pentru bube, si-alte boli. Am avut paciente care-si alaptau copilul a 4 ani, de exemplu. Am avut pacienti care dormeau cu copilul in pat la 6 ani, la 10 ani, la 12 ani, la 16 ani. Am avut frati care dormeau impreuna la 18 ani.”

    1. Aici: http://kellymom.com/ages/older-infant/ebf-benefits/ gasiti argumente si explicatii de ce alaptarea prelungita este benefica pentru copil si mama (cu referinte la studii in urma carora s-a ajuns la aceste concluzii, daca doriti sa studiati si documentati mai profund subiectul).

    2. Eu in schimb doresc mai mult decat un discurs impregnat cu termeni psihologici-stiintifici, meniti sa impresioneze (fara sa reuseasca acest lucru), doresc o explicatie argumentata, cu dovezi, despre CUM, CAND si DE CE devine alaptatul “detrimental” (sunteti sigur ca exista in limba romana acest cuvant?).

    3. Daca tot dati exemple din practica personala, ati incercat sa faceti si o statistica? M-ar interesa, in realitate, cate dintre femeile care v-au fost/va sunt paciente au alaptat un copil dupa varsta de 1 an? Raportate la cate au renuntat dupa 2-3-5-12 luni? Sau, si mai interesant, cati dintre pacientii Dvs au fost la randul lor alaptati macar pana la 1 an? Ar fi oricum irelevant (asa cum este exemplul cu pacientii prezentat de Dvs), ca nu asa se face un studiu, dar pun pariu ca ati fi chiar Dvs mirat de rezultatul acestui mic exercitiu.

  6. Plecand de la premisa ca sunteti deschis catre informatii noi, vin sa va ofer un pic de documentatie.

    In ghidul elaborat de OMS, “Feeding and Nutrition of Infants and Young Children – Guidelines for the WHO European Region, with emphasis on the former Soviet countries” (pe care vi-l recomand cu caldura – integral), la pagina 147, gasiti urmatoarea informatie:

    “The introduction of transitional foods [referindu-se la sfarsitul primelor 6 luni de viata] does not mean the cessation of breastfeeding. On the contrary, for the first year of life breast-milk should continue to be a main source of food and should preferably provide between one third and one half of average total energy intake towards the end of the first year.”

    Un pic mai jos pe aceeasi pagina veti vedea ca dovezile ce sustin alaptarea in al doilea an de viata sunt mai evidente in tarile sarace (normal, acolo copiii au cea mai mare nevoie de protectie si fara aceasta protectie data de alaptare sunt predispusi la mult mai multe boli decat cei din tarile dezvoltate), de aceea in tarile sarace recomandarile locale sunt, in general, pentru alaptarea peste 2-3 ani, in timp ce in unele tari se vorbeste de 1 an iar in altele, in afara de primele 6 luni de alaptare exclusiva nu exista alte recomandari. OMS si UNICEF recomanda ca alaptarea sa continue ‘up to two years and possibly longer’.

    In acelasi ghid este explicat destul de clar (nu sunt cadru medical insa am citit cu placere tot ghidul, pentru dvs., cu atat mai mult, nu ar trebui sa fie o problema) cum se ajunge ca 9 din 10 mame sa intarce inainte se vreme, si cum da, 9 din 10 mame se pot insela.

    Ghidul se gaseste integral pe siteul WHO si este publicat in 2000, re-editat in 2003. Deci informatia este ‘la liber’ de 12 ani.

  7. Domnule doctor in psihologie, eu mi-am alaptat copilul pana la 4 ani si este perfect normal, suntem o familie normala si suntem fericiti. ¿De ce credeti dvs ca contactul face rau oamenilor?
    De ce credeti ca iubirea, alaptarea, atasarea face rau copiilor>?
    Este mai bine sa medicam copiii la orice problema “psihologica” detectata de “psihiatrii” ca dvs?
    Este mai bine ca copiii sa stea cu o jucarie sau o suzeta in loc de a sta in bratele mamei sau a tatalui?
    Imi pare rau ca puteti promova astfel de “valori” pe postul national.

  8. Julia, sunt medic psihiatru nu doctor in psihologie. Daca tu sustii ca e normal sa iti fi alaptat copilul pana la 4 ani eu personal am o problema cu asta si pot sa iti ofer si argumente pentru care am o astfel de problema; asta nu inseamna ca tu intrunesti criterii pentru un diagnostic psihiatric, sau ca obligatoriu copilul tau e la risc de o patologie psihiatrica, ci ca avem o discutie pe tema asta. Nu umblu prin lume cu retetarul dupa mine.

    Diana, in ceea ce priveste recomandarile “in tarile sarace” referitor la alaptat tine de-o realitate medicala care nu facea obiectul discutiei noastre dar daca vrei o clarific; in astfel de tari optiunea alternativa la lapte e laptele de sorginte animala care, avant o alta masa moleculara proteica, e greu digerabil si poate da diverse sindroame de malabsorbtie. Imi pare rezonabil sa faci o politica din sanatate, acolo unde n-ai alternativa la laptele de mama, prelungirea alaptatului ca forma de profilaxie (!) a unor probleme ale copilariei. Evident, asta nu contrazice ce am zis eu si ce continui sa sustin fara rezerve.

    Corry, multumesc pentru link, am sa-l citesc. Prima mea dificultate e ca in limba engleza, copiii nu sunt “breastfeeding” ci ” breastfed”. Ai dreptate, exista evidente care sustin (vezi studiul epidemiologic al lui Oddy, din 2010) ca alaptatul MAI PUTIN de 6 luni e insotit de un efect advers mai tarziu in viata intr-o proportie de risc de 1.3 (!) ori mai mare. Nu scrie nicaieri ca alaptatul dincolo de o anumita varsta scade acest risc, sau ca acest risc e proportional matematic (adica cu cat alaptezi mai mult, cu atat mai bine).

    Am o obiectie si vis-a-vis de faptul ca un copil alaptat la san e “mai destept”, dar cu siguranta vor mai fi comentarii deci imi las argumentele pentru mai tarziu; si in ce priveste sanatatea emotionala a copilului am o obiectie ca alaptatul in sine, cat mai degraba contactul fizic si emotional cu ambii parinti, genereaza atasament.

    In rest, apreciez gandurile bune si disponibilitatea de a discuta.

    G

  9. Eu inteleg asa: OMS zice negru pe alb alaptare exclusiva pana la 6 ani, complementara pana la minim 2. Asadar, tind sa tin cont de aceasta pozitie oficiala. Exista un document/studiu/pozitie oficiala a unei organizatii mondiale recunoscute care imi spune de ce e gresit sa alaptez dupa 2 ani? Care sunt consecintele negative? Nu ma intereseaza parerea dvs. personala (cu tot respectul :D) ci caut un document oficial, un studiu, la care sa ma raportez.

  10. Clarice, intrebarea ta e o arma cu doua taisuri. Uite, am sa caut si – daca nu gasesc evidente – am sa revin cu o amenda la cele zise de mine, anume ca alaptatul extrem este detrimental pentru dezvoltarea emotionala a diadei mama-copil dus dincolo de o anumita varsta. Probabil un impediment al unui astfel de studiu e ca sunt prea putine femei candidat la un astfel de esantion?

    Cat despre OMS zice negru pe alb, e fals. OMS recomanda. Iti dau un exemplu, prin comparatie Clasificarea Internationala a Maladiilor, editata de OMS, recomanda ca perioada medie/ optima de doliu e de 6 luni; asta sufera largi bariere socio-culturale, in Japonia e in jur de 4 luni, in Romania e in jur de 1 an. Un japonez s-ar simti evident inafara zonei lui de confort daca, aici, si-ar incheia doliul dupa 4 luni.

    Prin asta raspund si observatiei lui Ina, cum ca argumentul meu ar fi de fapt ad populum. Ne e ad populum cand ai de-a face cu obiceiuri care sunt incadrate in norme culturale.

    Amuzat fiind de evolutia dialogului dintre noi, si devreme ce M&M isi mentine inca supararea si revendicativitatea, am sa raspund aici celor mai recente intrebari pe care si le pun dansii.

    1. Despre relatia de cauzalitate dintre alaptatul la 4 ani si o anumita problema X, dansii vor sa stie daca este opinia mea ca alaptatul generase problema psihica, sau viceversa.

    Raspunsul scurt e ca, probabil, problema psihica era intr-o buna masura pre-existenta; aici alaptatul probabil nu facuse altceva decat sa sustina, in amonte, o anumita functionare biochimica a creierului. Sa argumentez: laptele e fabricat la inductia unui hormon, prolactina; prolactina e secretata de hipofiza, si secretia ei e de obicei inhibata de un circuit numit tubero-infundibular pe baza de dopamina. Blocarea acestei cai prin diverse medicamente, apropos, genereaza galactoree (scurgere de lapte din san). In revansa prelungirea lactatiei, a galactoreei, tine ” sus” rata productiei de dopamina si poate actiona – inedit – ca un antidepresiv. Astfel de strategie comportamentala n-ar avea sens daca acel creier nu ar avea – teoretic – ” nevoie” de un astfel de gest daca nu ar avea un dezechilibru al acelor cai dopaminergice.

    2. Hm. Pacientii care dormeau cu copilul in pat, sau frati care dormeau impreuna in pat la varste mari. Promit ca am sa scriu despre asta, intr-adevar am o problema cu asta. Atasament securizant inseamna promovarea autonomiei, asta inseamna ca de exemplu copilul doarme in camera lui (si nu numai).

    M&M argumenteaza ca inca, in zone rurale din Romania, mamele dorm cu copilul pana la varste mai mari si fratii dorm impreuna in acelasi pat. Da, raspund eu, si tot in aceste zone rurale rata abuzului sexual la copil este neobisnuit de mare fata de mediul urban, rata sarcinilor nedorite, a multiparitatii mari si a avortului la cerere aidoma. Nu-mi e foarte clar, M&M doreste educatie prin revenire la ” valorile traditionale”? Nu cred ca bunicii nostrii erau devianti sexuali, dar ma gandesc ca e prea devreme sa ne uitam la bunicii nostri, hai sa ne punem problema de cum era pe vremea marilor patriarhi, nu? De ce sa ne limitam la bunici. Bunici e pra devreme. Eu zic sa luam drept model organizarea familiala din vremea dacilor, sau de ce nu, din Mesopotamia.E la fel de logica precum trimiterea la acum 100 de ani.

    G

  11. Nu mi-ati raspuns la intrebare🙂. N-am zis ca OMS impune, am zis ca scrie negru pe alb. O recomandare, da, nu obliga pe nimeni, nici nu ar putea :)). Restul raspunsului dvs e mai mult un raspuns la discutiile de mai sus si fara legatura, asa ca nu largesc dezbaterea🙂. Nu am retinut niciun argument stiintific pentru oprirea alaptarii dupa 1 an decat acela ca asa se procedeaza mai des si ca asadar e normal. Era o vreme cand se omorau evrei la greu, asta o facea normal?🙂
    Pentru mine lucrurile sunt clare: am o recomandare a OMS vis-a-vis de o parere neargumentata (imi pare rau, deocamdata e doar parerea dvs., o sa revin peste ceva vreme sa vad daca ati gasit ceva, repet, din pacate parerea dvs. nu ma convinge si nici nu e suficienta :)) ca nu e ok sa alaptez daca copilul are 1,5 ani de exemplu (din cele de mai sus am inteles ca n-ar mai fi ok nici dupa 1 an de la dvs., ca doar sunt multi copii care vorbesc devreme).
    Sunt adepta deciziilor informate si cred ca mamele trebuie sa hotarasca avand in fata toate datele, dar date sa fie, nu opinii neargumentate🙂.

  12. Se pare ca pe alocuri detineti informatie pertinenta despre alaptare, despre beneficiile ei, dar nu acceptati ca un copil se intarca singur, natural. Natura e desteapta, dar noi am uitat sa avem incredere in ea,sa ne urmam instinctele, departe de orice studiu, psiholog, articol samd Cum putem numi alaptarea “extrema’ cand ea produce o minune a naturii,e o capacitate a organismului nostru de a produce un lichid viu, fundatia sanatatii unui copil!!Relatia de atasament mama-copil e ajutata de alaptare, intarita, dar in discutie intra si alti factori, numerosi; asa cum alaptarea contribuie la coeficientul de inteligenta, dar mult ajutata si de altele.
    Eu am copil alaptat 5 ani de zile, intarcat natural.Nu am simtit nevoia de psiholog sa-mi spuna ce si cum despre copilul meu, deoarece fiecare psiholog are teoria lui de urmat, experienta practica diferita, probabil face tot niste recomandari, asa cum medicii fac, iar eu hotarasc daca le urmez sau nu samd. Eu imi privesc copilul si e normal: merge la gradinita, e sociabil, mananca alimentatie solida sanatoasa, imi spune ca laptele matern este dulce si bun – nu se refera la san ca obiect sexual, stie ca asa cum ne folosim mainile, picioarele, putza, gura, creierul, asa ne folosim sanii pentru a hrani copiii (functia biologica pe care nu o poate nega nimeni, chiar si barbatii pot alapta, sunt cazuri reale!!toti avem glande mamare, hormoni samd), are zeci de concursuri inteligente si potrivite varstei lui cu premiul 1, evaluarile facute de educatoare anual sunt mai mult decat laudabile la adresa lui, emotional stie sa-si controleza starile- asta nu e relevanta, dar intra in normalitatea societatii, evaluarile facute de educatoare anual sunt mai mult decat laudabile la adresa lui, emotional stie sa-si controleza starile, are o relatie de atasament si cu tatal lui destul de puternica samd. Este foarte important cum ne educam copiii si in aceasta privinta, pentru ca alaptarea sa nu mai fie privita ca fiind extrema, ci la adevarata ei valoare!
    Dl dr. va invit intr-un parc bucurestean, de ex., printre mamici sa va puneti pe o banca si sa ascultati motivele pentru care un bebe din Romania nu e alaptat mai mult de 6 luni exclusiv si o sa realizati ca alaptarea e curmata precoce de: lipsa informatiei, a educatiei, lipsa ajutorului din maternitate, lipsa consultantilor in lactatie, lipsa actiunilor pro alaptare care sa informeze mama si multe altele. Sa observati comportamentul mamelor: cum foarte multe agreseaza copilul verbal, cum copiii se dreseaza pentru ca mama sa aiba comoditate, cat de putin sunt imbratisati copiii, cum se ameninta copiii pentru a realiza ce zice mama samd
    Alaptarea extrema, asa cum ii spuneti dvs, pentru mine e doar alaptare indiferent de varsta la care se realizeaza, nu e un fapt ingrijorator pentru societate, in general, sunt altele mult mai grave care duc la boli psihice sau mai stiu eu ce. Alaptarea e necesar sa fie incurajata.
    Va invit sa participati la o intalnire La Leche League, sa stati printre mame alaptatoare, sa ascultati problemele cu care ele se confrunta in alaptare, sa observati cat de dornice sunt sa alapteze, prin ce provocari trec si cum societatea pune presiune pe ele sa intarce precoce, impotriva vointei lor si a copilului, din diverse motive aberante: ca laptele matern e apa chioara, ca sanii mamei sunt mici, copilul moare de foame, ca bebe are dinti, ca sanii se lasa, ca ceaiul e mai bun samd
    Avem nevoie de emisiuni in care mama sa fie incurajata sa alapteze, sa stie unde gaseste ajutor atunci cand se confrunta cu probleme in alaptare, sa fie informata si sa ia decizia potrivita pentru ea si copilul ei. Nu de emisiuni penibile, cu moderatori plini de frustrari, cu senzational legat de alaptare.
    Eu sunt o mama voluntara, consultanta La Leche League Bucuresti, ajut cu informatii si sprijin emotional mamicile care au dorinta sa alapteze si zilnic ma confrunt cu zeci de e-mail-uri si telefoane din partea mamicilor care se confrunta cu tot felul de piedici. Si am cunoscut in experienta mea multe mame care isi alapteaza copiii pana la 4-5 ani, dar va garantez ca raportat la marea masa numarul lor este foarte mic asa ca nu fac un deserviciu societatii.
    Peste ani, cand copilul meu va creste, va promit ca fac o vizita la dvs. pentru a stabili ce probleme emotionale, psihice, psihiatrice samd ar avea legate de alaptare si de sanul mamei la care a crescut si s-a hranit 5 ani de zile, ultimii 2.5 ani doar seara inainte de culcare.
    Numai bine!

  13. Scuzati greseala de scriere, a se citi:
    “are zeci de concursuri inteligente si potrivite varstei lui cu premiul 1 -asta nu e relevanta, dar intra in normalitatea societatii, evaluarile facute de educatoare anual sunt mai mult decat laudabile la adresa lui, emotional stie sa-si controleza starile, are o relatie de atasament si cu tatal lui destul de puternica samd.”

  14. Sunt total de acord cu ce au scris Rox, Clarice, Gabriela sau Ina. Nici nu are rost sa încerc sa mai formulez un răspuns, au făcut-o ele foarte bine!

  15. Domnule doctor, eu va doresc decat sa mai faceti un copil, sa il alapteze sotia peste 1 an si apoi sa puteti spune grozaviile astea despre un copilas la sanul mamei.
    Trebuie sa vedeti, sa simtiti, sa traiti…
    Dincolo de avantajele nutritionale de sanatate,etc,etc…Alaptarea inseamna IUBIRE. Cand vreodata iubirea (fara obligativitate de niciun fel, mama nu obliga copilul la san) a daunat cuiva?

    Cum explicati ca intarcarea prietenoasa (Atunci cand copilul este PREGATIT) poate fi daunatoare vs intarcarea fortata (atunci cand se produce practic o ruptura, copilul nu intelge de ce i se refuza actul asta de iubire) pentru psihic?

  16. Doamnelor,

    Admitand ca am acum atentia unui numar suficient dintre dumneavoastra, si devreme ce am raspuns fiecareia dintre dumneavoastra, am sa va rog, la randul meu, sa-mi raspundeti argumentat (sic!) in urmatoarea privinta. Observ ca exista o variabilitate remarcabila in ce priveste intarcatul: 1 an, 1.5, 2, 3, 4, chiar 5 ani. Mamica din Times fusese alaptata pana la 6 ani.

    Luam scenariul X, in care o mamica alapteaza un copil pana la varsta de – sa zicem – Y ani, non-exclusiv. Aceasta varsta Y ani are o calitate pe care am sa va rog sa o mentionati `negru pe alb`adica e varsta dincolo de care domniilor voastre vi se pare `anormal` ca aceasta mamica sa mai alapteze. Ma gandesc fie ca a) o astfel de varsta nu exista, si atunci dvs. estimati ca e normal sa alaptezi si un adult, sau batran, sau ca b) o astfel de varsta exista dar nu a fost mentionat. Si-atunci, va rog, ba chiar insist, sa-mi raspundeti cum am putea stabili varsta Y, functie de ce criterii, in ipostaza inedita in care copilul nu se intarca `singur`. Ce anume dicteaza decizia, OMS? OMS pare ne-preocupat de acest aspect. In umilia mea opinie, asta triaza toata dezbaterea.

    Va promit un lucru, in eventualitatea in care exista un raspuns coerent, pe care eu sa-l inteleg (chiar daca n-as fi de acord cu el), am sa ies public si am sa-mi cer scuze, ba chiar am sa promovez politica alternativa in iesirile mele ulterioare in media.

    Amical,

    GD

  17. Andreea, iti multumesc pentru urare. Nu am o problema cu intarcarea la cerere, de acord cu copilul, dar iacata ca aparent exista o diversitate teribila in care sunt mamici care continua sa alapteze a la long. Ar trebui sa exista o recomandare si pentru cand, si cum, si de ce sa spui stop? Si ce sa le zici mamicilor care alapteaza putin? Ca si-au traumatizat copilul?

    Imi pare ca in spatele unei forme de empiricism se ascunde un militantism feroce, unul motivat de un jargon adeseori circular, si deci impenetrabil la critica.

    G

  18. Domnule doctor, femeile de la asociația Mame pentru Mame nu vor decât să alăpteze. Dacă pentru asta trebuie să vă facă frustrat, înzestrat cu o spoială de erudiție și să se rățoiască la dumneavoastră cu mâinile în șolduri, asta este! Bine că nu a introdus Funeriu clasa zero de la patru, cinci ani, că trebuia săracele să vină în pauza mare dintre ore să alăpteze.
    În rest, numai bine, vă citesc cu mare plăcere în continuare!

  19. Bun, am stabilit un lucru: ca in tarile sarace laptele matern este benefic pe termen lung. E un prim pas.

    Si nu discutam despre teoria atasamentului, ca nu isi are locul aici (mi-ar placea sa-i gasim un loc), deci ne referim, pana la urma, la hrana copilului mic (copil mic in sensul de copil pana in 3 ani, nu pleonasm🙂 )

    Acum as intreba altceva: dupa varsta de 1 an, daca laptele de vaca nu e potrivit copilului (am stabilit asta in referirea la tarile sarace), acesta nu mai primeste nici un fel de lapte? Sau primeste, cumva, o formula de lapte, facuta din lapte de vaca, ce incearca sa imite laptele matern?

    Ok, nu sunteti lactolog (?), nu cred ca e cineva, insa in momentul in care faci o recomandare, e clar ca trebuie sa fi pregatit sa oferi si alternative.

    Iar daca recomanzi o formula de lapte, trebuie sa ai informatii foarte clare privitor la lucrurile grave cu care se va confrunta copilul din punct de vedere psihologic, pentru a putea justifica faptul ca ii scazi calitatea hranei.

    P.S. Oare exista studii despre incidenta abuzurilor sau a deviatiilor sexuale exista la eschimosi? Ma indoiesc ca ei pot merge in cealalta camera sa faca sex😀.

  20. Diana, ceilalti: sper ca nu mi-o luati in nume de rau daca, pana nu o sa primesc raspuns la intrebarea anterioara, am sa opresc comentariile sau am sa le sterg, pur si simplu. Imi pare mult prea importanta sa continuam pe alte etaje de conversatie.

    GD

  21. Dl. dr. G. studiile antropologilor pe specia umana au dat ca varsta a intarcarii naturale intre 3 si 7 ani. Un om nu se intarca la batranete, sub nici o forma!
    Un copil de 5 ani, proprie experienta, nu cere lapte matern cand e la gradinita, atasamentul il ajuta!Nu mai veniti cu astfel de aberatii!
    Iar eu la gradinita am vazut mai multi copii atasati de biberon, deoarece nevoia lor de supt nu a fost satisfacuta – conditie de baza in primii ani pentru o dezvoltare armonioasa.Si sa nu ma luati peste picior cu aberatiile legate de supt in general pentru ca vrem nu vrem e specific speciei umane.
    Va rog sa cititi acest articol al unui antropolog care studiaza intens intarcarea naturala si apoi, poate, va cereti scuze, dar va sit mult prea mandru pentru a o face:
    http://www.usatoday.com/news/health/story/2012-05-11/breastfeeding-rates/54909940/1

    Si mai multe aici:
    http://www.kathydettwyler.org/detwean.html

    si multe altele…..
    Dar eu nu sunt in masura sa va conving, nu acesta este rolul meu, ci este de datoria dvs. sa va informati in aceasta privinta pentru ca se presupune ca doriti binele mamelor si a copiilor.

  22. Inca ceva, cum promovati dumneavoastra autonomia unui copilas care doreste apropiere de mamica lui (a stat 9 luni in burta mamei, au fost una) ?
    Se naste copilul, trece prin trauma nasterii, trauma adaptarii la viata extrauterina si noi cum il ajutam sa se adapteze? Promovand autonomia? Cred ca un copil nou nascut are o mare nevoie de independenta…Isi doreste sa doarma in patutul lui in forma de masinuta, sa doarma cu caruselul cu sunete minunate, cu pernuta care imita bataile inimii mamei, etc?

    Nu credeti ca e mai sanatos pentru psihicul unui copil sa ii intelegem nevoile (atentie NEVOI) , sa i le satisfacem, decat sa impunem?

  23. Nu se poate spune o varsta a intarcarii naturale doarece fiecare copil este diferit. Asa cum X va incepe sa mearga la 8 luni si Y la 1 an jumate sau ca X va incepe sa vorbeasca la 1 an si Y la 3 ani, asa si varsta intarcarii naturale va diferi de la copil la copil.
    Repet, toate studiile facute arata ca un om nu se intarca la varsta adulta!!!!!
    Intarcarea naturala are anumite etape, asa cum si mersul biped are.
    O mama cu experienta in alaptare pana la 5 ani va va detalia cum a evoluat intarcarea naturala, cum copilul renunta de la sine la unele mese de lapte matern, cum observa ca nu cere lapte sau tzatza la gradi sau in parc. E un intreg proces, e o experienta umana frumoasa!
    Si acest link este util:
    http://www.naturalchild.org/guest/norma_jane_bumgarner2.html

  24. Copiii se intarca natural o data si o data. De ce va place sa pomeniti ca un om ar putea fi alaptat pana la batranete?

    Copilul se va intarca natural, atunci cand va fi pregatit sa o faca. Vorbim de indivizi, unici, care ating anumite stadii de dezvoltare , fiecare in mod diferit.
    De aceea nu avem cum sa uniformizam si sa spunem ca toti copiii sunt Gigei si Gigeii se intarca la x ani.

  25. ” Si ce sa le zici mamicilor care alapteaza putin? Ca si-au traumatizat copilul?”

    Vedeti, dumneavoastra aveti o experienta personala…. aveti un copil, care intra in categoria asta, a celor alaptati putin.
    Sigur ca nu doriti sa spuneti ca al dumneavoastra copil a fost traumatizat in vreun fel si atunci incercati sa convingeti ca tabara ailalata traumatizeaza copiii.

    Discutia nu ar trebui sa plece de la asta. Aici vorbim de alaptatul prelungit benefic sau nu pt psihicul copilului (pentru ca pentru fizic nu poate sa spun nimeni ca exista inlocuitor mai bun).
    Nu vorbim despre peroane care nu au alaptat/copii care nu au fost alaptati.

  26. Înțeleg, Rox, ca pentru tine nu e natural ca un copil sa fie alaptat dincolo de 7 ani pe baze antropologice. Alte opinii?

  27. Eu nu ma bag in aceasta discutie ca sa imi validez alegerile personale. Eu am intarcat ghidat de MINE la un an jumate. Dar nu sunt mandra de alegerea facuta. Mi-as fi dorit sa fi avut informatii si rabdare sa pot continua mai mult.

    Imi doresc ca orice mama sa aiba acces la informatii corecte (nu doar pareri personale, ca de astea are parte oricine) si sa aleaga constient. Nu vreau sa conving lumea sa alapteze 7 ani, dar vreau sa informez ca alaptarea poate continua NATURAL, FIRESC, IDEAL, atata timp cat mama si copilul se simt confortabil cu asta.

  28. Nu am spus ca ati invocat-o ca standard🙂 Dar aceasta experienta isi pune amprenta pe dumneavoastra . Ati facut o alegere la un moment dat, acum nu o sa veniti sa spuneti ca ati gresit🙂 . Nu cred ca este o actiune neaparat constienta🙂

    Imi cer scuze, nu aduce nimic nou pentr alaptarea prelungita, dar asa ati pus problema si am vrut sa va raspund. ” Si ce sa le zici mamicilor care alapteaza putin? Ca si-au traumatizat copilul?” (Asta cam ce legatura are cu alaptarea prelungita? )

  29. eu zic 5 ani si 236 zile, 7 ore si 14 minute🙂

    Nu vreau sa o dau in glume, dar cine suntem noi sa stabilim varste, reguli, norme pentru copiii nostri?

    Aveti idee cum se comporta un copil alaptat la 4 ani? Sau la 5? Si cum se comporta unul la 1 an? Este o mare diferenta .

  30. Eu ma bucur ca s-a ajuns la concluzia ca norma occidentala este mai degraba culturala decat dictata de stiinta medicinii. Pentru ca aici sta greutatea acelui argumentum ad populum. Si mai cred ca asa cum aceasta norma culturala a inceput sa se contureze la sfarsitul secolului al 19-lea (primele formule pentru bebelusi) si apoi hotarator incepand cu anii ’50 (si crearea de formule relativ sigure pentru bebelusi), la fel de bine se poate schimba in timp odata cu si stimulata de cercetarile mai serioase privind alaptarea si rolul ei la mamiferele printre care ne numaram. Eu sunt in acord cu articolul citat de Rox care se numeste A Natural Age of Weaning, mie imi suna plauzibil si corect, mult mai plauzibil decat parerile fundamentate pe informatia culturala a unei bunici romance contemporane.
    (Pentru ca vorbim despre obiceiuri culturale si a fost pomenit un ipotetic japonez, as adauga ca acel ipotetic japonez, acum vreo suta de ani (inainte de puternica ofensiva occidentala)ar fi fost alaptat de mama lui pana pe la 7-8 ani, sau (mai rar) pana la inceputul adolescentei. E o chestiune culturala, intradevar, dar un fapt.)
    Mai mult decat atat sunt in acord cu ideea ignorata de cei care critica vehement Attachment Parenting-ul si anume ca intarcarea se produce in oricare moment in care unul dintre cei implicati – mama sau copilul nu mai sunt ok cu ea. Cat priveste experienta personala, am trei copii pe care i-am intarcat din vointa mea unilaterala, pe primii doi in jur de 18 luni si pe cel de-al treilea la doar 3 luni (din motive medicale). Nu ma simt vinovata ca i-am alaptat prea mult sau prea putin, nu cred ca o mama care alege sa nu alapteze deloc ar trebui sa se simta vinovata de ceva, la fel cum nu cred ca una care alege sa alapteze 7 ani ar trebui de asemenea sa-si faca griji. Pentru ca dincolo de avantajele nutritionale si asa mai departe, alaptarea este un proces intre mama si copil, unul care dupa parerea mea trebuie sa se desfasoare armonios si in beneficiul amandurora sau mai bine nu.
    Ma revolta insa statistica, pentru ca eu stiu sigur din experienta mea personala si a altor zeci, poate sute, de mame care au nascut in Romania, ca in maternitatile romanesti alaptarea este descurajata sistematic ajungand pana la forme de hartuire asupra mamei, din punctul meu de vedere asta inseamna abuz si violenta asupra copilului si lauzei. Eu insami am fost nevoita sa plec din spital “pe propria raspundere” la 36 de ore dupa cea de-a treia cezariana, pentru ca eram impiedicata sa alaptez (pana la a mi se smulge bebelusul din brate la cinci minute dupa ce il pusesem la san – pentru conformitate 2011 Spitalul Elias).

    Acum ca ne-am argumentat fiecare afirmatiile despre durata optima sau fireasca a alaptarii asa cum o vedem noi, as vrea sa aflu din tabara adversa ceva ca inca nu a fost spus. Ok, nu se gaseste niciun beneficiu demn de luat in seama pentru alaptarea unui copil mai mare de 12 luni. In regula. Dar care este dezavantajul? Ce e rau in a alapta dupa 12 luni? Care este dusmanul insidios de care trebuie sa ne aparam, (excluzand presupunerea ca daca nu ne incadram in normele culturale romanesti asta ne-ar putea cauza la…nu stiu ce)?

  31. Ina, nu e un răspuns la întrebare, cât o evitare isteata. Te rog a-mi un hatar si respecta exercitiul meu de gândire. Glumele si deriziulnu contribuie la discutie.

    G

  32. Sincera sa fiu aveam senzatia ca te-ai deschis catre dialog. Acum incep sa am din nou dubii. Nu e nicio evitare, am scris negru pe alb ca opinia mea este in acord cu argumentele articolului citat de Rox (A Natural Age of Weaning) si concluzia lui, pe scurt:

    “The minimum predicted age for a natural age of weaning in humans is 2.5 years, with a maximum of 7.0 years.”

    De asemenea am adaugat ideea aia cu armonia procesului intre mama si copil, asa ca in mod practic, dupa capul meu , intarcarea se poate produce oricand intre 1 zi de viata si aproximativ 7 ani. Nu e o varsta fixa si obligatorie pentru ca nu suntem masinarii care traiesc in neant, ci oameni care traiesc in societate, au relatii diverse care ii afecteaza, au emotii, frustrari, probleme medicale si asa mai departe, toate de natura sa afecteze armonia si consensualitatea despre care vorbeam – si sunt convinsa stii mai bine aspectele astea.
    Mai exact de atat nu pot raspunde la intrebare, prin urmare sper sa apreciezi efortul si sa oferi la randul tau raspunsul la intrebarea care ma/ne preocupa. Deci ce e rau in a intarca dupa aproximativ 12 luni?

  33. Ok, desi dialogul nu mi se pare corect, am sa raspund la intrebarea pusa. Cu mentiunea ca nu fac parte din Asociatia Mame pentru Mame, nici macar nu le plac🙂, deci nu de asta sunt aici. Asta ca sa fie foarte clar pentru ca, luptand oarecum pentru aceleasi cauze, s-ar putea intelege altceva. (apropo, a fost chiar simpatica glumita cu mamele care nu vor decat sa alapteze🙂 )

    Intrebam de ce solutie ati oferi unui copil caruia ii intrerupeti fortat hrana de baza (atat timp cat 1/3 pana la 1/2 din hrana sa la sfarsitul primului an de viata ar trebui sa o constituie laptele matern, cred ca pot face aceasta afirmatie). E ok, nu trebuie sa imi raspundeti acum, acum va raspund eu la intrebare si abia dupa va astept.

    Eu am alaptat copilul pana cand s-a intarcat singur, la aproximativ 4 ani si 5 luni. Pentru mine, a imi alapta copilul propriu mai mult de aceasta varsta ar fi fost un abuz, pentru ca el a fost cel care, treptat, pe parcursul a 1 an si jumatate, a renuntat la san.

    Nu stiu cum ar fi fost cu alt copil.

    Cu acelasi copil, in cu totul alte conditii, varsta la care s-a intarcat ar fi fost alta. Undeva in jurul varstei de 2 ani, o serie de probleme in familia extinsa m-au facut foarte putin prezenta in viata lui. Din aceasta cauza, nevoia lui de mine s-a accentuat si modalitatea prin care a semnalat asta a fost suptul mult mai accentuat, ca si timp si frecventa. Deci poate ca daca acele lucruri nu s-ar fi intamplat el nu ar fi trecut prin acest regres in ceea ce priveste intarcarea.

    Scriu toate astea pentru a explica mai bine raspunsul meu. Cred ca marja de 2-7 ani este una corecta, daca ne gandim la auto-intarcare, insa pentru fiecare familie lucrurile stau altfel si ar fi gresit sa incercam sa gasim varsta ideala pentru intarcat, valabila tuturor familiilor.
    Daca as vedea un copil de 3 ani care suge de drag m-as topi toata. Pe de alta parte, daca as vedea o mama care se foloseste de alaptare ca sa-si dreseze intr-un fel sau altul copilul (la fel cum unii se folosesc de bataie, de constrangeri, de santaj) atunci sigur nu ar mai fi in regula, chit ca e vorba de ‘doar’ 3 ani.

    Chiar am avut impresia ca sunteti deschis la un dialog si ca exista bune intentii. Dupa ‘amenintarea’ de mai sus, insa, nu mai sunt sigura de asta.

    Multe din cele care au comentat au lasat foarte multe linkuri extrem de bune, desi, pana la urma, nu era treaba lor, ci dvs. sunteti cel care trebuia sa va documentati inainte de a va pronunta intr-o problema. Astept cu mare interes continuarea dialogului (?).

  34. Diana, nu e o amenințare, ci o constrangere. Multumesc pentru înțelegere. Dacă înțeleg bine problema nu e vârsta, cât liberul acord. Ina, ești de acord cu asta? Vreau sa verific. G

  35. ce parere aveti despre un copil (fetita, daca are vreo relevanta) care la 2 ani si 3 luni spune “mami, vreau sa fac draga draga la tzitzi ca-i buna”, sta cu obrazul plecat pe san si rade fericita, apoi merge la joaca si “uita” de mine cu orele fara absolut nicio problema? rar, extrem de rar cere pe afara, iar atunci, de cele mai multe ori avem masina la indemana sau suntem aproape de casa. nu as impune aceasta…..cenzura daca nu ar fi atat de multa lume care judeca la fel ca dumneavoastra (dar lumea, in general, are o scuza, nu a citit studii peste studii pe tema aceasta, ca, din moment ce faceti recomandari inseamna ca ati citit suficient, nu?), prefer sa fie ferita de ochii lumii, acum, dar cand a fost absolut necesar, bebelus fiind, chiar nu mi-a pasat de lumea din jur, era mai important un copil hranit si linistit🙂

  36. Ioana, sper ca nu ai sa obiectezi dacă, dincolo de testimonial, am sa te rog sa imi faci si estimarea, argumentata, despre când crezi, in ani, c alaptatul devine nerezonabil. G

  37. Dl. dr. G nu scoateti din context ce am scris. Am zis ca nu exista o varsta de intarcare universal valabila, oricat ati dori dvs. sa o stiti. Antropologii pe studiile lor multe, largi samd au ca varsta intre 3 si 7 ani.
    Nu interpretati va rog in stilul caracteristic.
    Nici eu nu fac parte din Asociatia Mame pentru Mame, ca sa fie clar.

    Multumesc!

  38. daca e musai sa dau date exacte (imi pare ciudat ca intr-un domeniu care “cuantifica” sentimente, trairi, sa fim atat de precisi!) voi da ceea ce recomanda antropologii, 7 ani! asta ca sa am o acoperire bazata pe studii. nu stiu daca eu m-as simti ok sa alaptez atat de mult (as inclina sa spun nu in acest moment, dar la fel simteam la nastere, csa dincolo de 2 ani ar fi totusi prea mult si acum imi vine sa zambesc gandindu-ma🙂 ), dar cu siguranta nu m-as ingrijora stiind ca o alta mama cu copilul ei se simt confortabil asa.

  39. Dar de ce as vrea sa dezbat tema asta? Nici nu-mi trece prin cap, nu eu m-am apucat sa spun ca e gresit sa alaptezi dupa 1 an sau 2 sau 3 fara argumente. Nu vreau sa conving pe nimeni nici sa alapteze 100 de ani nici sa dea LP, vreau pur si simplu sa-mi fi respectata alegerea in lipsa unor argumente contrare, ce e asa de greu de inteles? Eu ma retrag, no offence, dar nu vreau sa fac trafic pe blogul asta :))

  40. Exista o varsta specficicata prin documente stiintifice dupa care alaptatul devine dubios?

    Citati va rog, daca aveti asa ceva… 🙂

  41. Cred ca insistati pe o chestie care nu exista.

    Imi amintesc de un caz al unei doamne al carui tata era bolnav de cancer. I s-a sugerat ca laptele matern ii va face bine, iar doamna, proaspata mamica, se mulgea si ii oferea tatalui ei lapte matern la masa de dimineata. Si, cred, in “disperarea” ei ca ar fi fost in stare sa-l puna si la san daca ar fi stiut cu siguranta ca aceasta solutie ii va face tatal bine!!!!
    O serie de factori intra in discutie.
    Exista o pictura in care o femeie isi alapteaza tatal slabit in inchisoare, imi pare rau ca nu imi amintesc acum de ea, dar e un articol pe blogul meu. Iar aceasta opera de arta a fost primita in aplauze, femeie era un fel de eroina, gestul ei considerat extraordinar samd.

  42. “Dacă înțeleg bine problema nu e vârsta, cât liberul acord. Ina, ești de acord cu asta? Vreau sa verific. G”

    Da. In plus imi doresc intelegerea si, daca nu e prea mult, chiar popularizarea ideii ca desi alaptatul dupa 12 luni este anormal cand prin normal se intelege medie statistica, nu este nicidecum anormal cand prin anormal se intelege patologic. Adica norma culturala nu este determinata de o norma stiintifica.

  43. @Ina: ok, multumesc.

    Vreau sa inaintez, inainte de urmatoarele randuri, si afirmatia potrivit careia o absenta de evidente nu e tot una cu e un argument pentru o evidenta a absentei. Prin asta vreau sa argumentez ca, doar pentru ca nu exista o evidenta aritmetica de la care alaptatul devine nerezonabil, sau ” de bun simt”, asta nu se constituie pari passu intr-un argument pentru care, in fapt, alaptatul poate continua pana la libera, si bilaterala alegere a partilor.

    Am sa ma folosesc aici de realitatea dezbaterii, cum ca dincolo de un argument antropologic si unul de bun simt (common sense, consens in limba latina, adica libera alegere de-o mentioneaza Ina), si cum bine intreaba Andreea, nu exista – dupa stiinta mea – o cercetare care sa isi puna exact o astfel de intrebare, cam de ” CAND” incepe sa fie problematic alaptatul si ce-ar trebui sa faca o mama confruntata cu copilul mare care tot nu vrea sa fie intarcat. Vreau sa discut un pic felul in care decide copilul, asa cum a fost de altfel marturisit de una dintre contributoare.

    Ina, ai sa-ti aduci aminte ca am avut o conversatie similara atunci cand vorbeam de consensualismul relatiilor sexuale dintre un adult si un minor mic, sau foarte mic, unde daca-mi aduc aminte ai remarcat, daca nu insistat, ca nu putem vorbi de o alegere ” reala” a copilului caci ce stie copilul ce-i sexualitatea la varsta aia? M-as bucura daca as avea feed-back-ul tau despre ce stie copilul despre supt la san. Pana atunci, am sa-ti spun ce stiu eu de el.

    In primul rand suptul este, la copil, un reflex asa-zis “primitiv” impreuna cu alte cateva care nu-si au loc in dezbaterea noastra (Moro, de apucare etc); zic primitiv pentru ca de fapt el exista de la nastere si faciliteaza copilului nou nascut accesul la hrana fara de care nu are cum trai. Dintr-un punct de vedere evolutionar, insa, suptul este jumatatea unei chei care contine si drive-ul mamei, exprimat prin cresteri remarcabile ale prolactinei, de-a secreta lapte pe care bebelusul nu e “invitat” sa-l consume, e OBLIGAT sa-l consume, altfel apar complicatii uneori dramatice cum e psihoza de lactatie. Sper, odata in plus, ca e suficient de clar pentru cititor ca nu gandesc alaptatul un lux, sau un moft, ci un imperativ evolutionar. Am fost nevoit sa ablactez femei vremelnic in cursul alaptarii lor, medicamentos, si n-am facut-o niciodata cu inima usoara.

    Aceasta relatie simbiotica, mama-copil, este dictata si de faptul ca mama si copil se conditioneaza reciproc in diada. Bebelusul stimuleaza mamelonul mamei si primeste mancare, prin asta are loc un raport skinnerian intre cei doi (e ca si cum bebe ar actiona ” o padela”, doar ca si ” padela” actioneaza un bebelus). Bebelusul este recompensat prin prezenta laptelui, lucru care faciliteaza primii muguri de atasament. Munca lui Lorenz, a lui de exemplu, pe imprinting, la fel cum munca lui Spitz pe copii orfani arata, insa, ca NU alimentatul ca obiect este relevant pentru dezvoltarea atasamentului cat relatia de proximitate, si contactul. Acest contact poate fi realizat de bebe, in absenta (uneori dureroasa, traumatizanta, a mamei) si cu alta figura primara de atasament, de fapt bebelusul se naste cu o ” sonda de cautare” generata de reflexul lui de supt care ii desemneaza figura primara de atasament la o varsta cand nu exista alta expresie semantica pentru asta.

    Spitz a demonstrat ca nu calitatea contactului este ce dezintegreaza atasamentul unui copil, cat lipsa lui cu desavarsire. Prin asta nu alaptatul la san este ce favorizeaza evolutionar un copil, cat contactul. Pentru asta relevanta este si munca lui Harry Harlow, de exemplu (http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Harlow). Ce vreau sa adaug, in raspuns la asta, este ca da, alaptatul ramane solutia “naturala”, ” optima”, “originala” pentru hranirea copilului si asigurarea atasamentului sanatos, securizant inca de la nastere dar cu siguranta nu e ” cea mai buna” doar pentru asta, sau ” singura buna” doar pentru originile ei ” bio”. In conditiile statistice de mai sus (Andreea, intrebarea mea acolo trimitea nicidecum unui qualm personal), si ale normei culturale da, vrei sa incurajezi femeia sa alapteze dar nu-i pui un AK-47 evolutionar la tampla gen “or else” in care orice alta varianta ii compromite, ii traumatizeaza, ii condamna copilul la prostie (bebelusii alaptati la san sunt mai destepti!), la izolare sociala (bebelusii alaptati natural sunt mai bine integrati social!) sau – mai mult – la boala psihica (bebelusii care nu sunt alaptati la san fac autism!). E frisonant, si regret dar am sa continui sa raman mai mult decat vocal in fata unor astfel de mijloace bizare de lobby.

    Mama natura, de asemenea invocata adeseori aici, a ” lasat” bebelusilor o curba de dezvoltare. Acum aceasta curba de dezvoltare, multi dintre voi poate stiu, nu sta (doar) la mama natura, adicatelea in mediu cat in interactiunea dintre gena, si mediu, si deci dintre mama, si mediu. Bebelusii nascuti intr-un mediu in care exista presiune evolutionara pentru alaptat vor fi mai ” dornici” de alaptat pe perioade mai lungi, si prin asta isi conditioneaza si mamele sa alapteze mai mult. In revansa sunt argumente pentru care in prezenta unei “alternative” bebelusul va alege alternativa, ca vorbim de formula de lapte sau, la decizia parintelui, la o forma de diversificare precoce. Alegerea bebelusului, ATENTIE, nu e una ” informata” adica nimeni nu sta de vorba cu el (caci nu prea are ” cu cine” ) daca i-ar placea, or ba, o solutie sau alta. E un proces de tatonare pe care gandesc ca toti parintii il practica in felul de-a-si educa copiii. Tatonarea, in perspectiva teoriei atasamentului, e una care nu cuprinde granite atat cat linii de marcaj peste care bebelusul este liber sa exploreze adica daca vrea mananca, si daca nu nu, daca vrea doarme, si daca nu nu, daca vrea san bine, si daca nu, nu. Discutia privind navigarea diverselor puncte de cotitura e cu adevarat interesanta si poate merita sa o avem, cert este ca sunt pregatit sa inaintez argumentul pentru care, inevitabil, orice sistem de atasament contine o granita si deci contine o interdictie, si deci o invitatie (sic!) la tabu. Westermack, si apoi Pinker, se refera la atitudini innascute, in interactiunea gena, mediu, care genereaza de-a lungul timpului granite.

    Cand devine alaptatul nerezonabil, deci tabu? Aparent pentru acest grup dincolo de 7 ani, desi sunt si aici pregatit sa suspectez ca pentru mama care a incheiat la 4 ani alaptarea 6 ani ar fi fost deja mult, pentur cine a alaptat 2 ani 5 ani ar fi deja mult etc. Acest ” deja mult” e unul care iese din liberalism in plin camp principial unde fiecare face ” judecati de valoare”. Acesta este, din nou, bunul simt, common-sense, consensul de care vorbesc. (In nota, sper ca am manifestat acest bun simt si in felul in care m-am adresat fiecareia dintre mamicile care au venit sa comenteze aici). Am spus, vineri seara, ca dupa dezvoltarea dentitiei si a limbajului devine “de bun simt” sa tentezi ablactatia. Nu am spus nici atunci, nici aici, ca e un proces care musai sa se intample la primele semne ca (lucru de altfel tendentios deturnat in conversatiile ulterioare) si nu am spus nici atunci, nici acum, ca o astfel de decizie trebuie facuta fara a tine vreun moment, in gand, binele sau mai bine zis binele emotional al copilului. Acesta, odata dezvoltat limbajul, devine cu atat mai usor de identificat si chestionat. De exemplu fiul meu de la 1 an spune ” nu-mi place” cand nu mai vrea sa manance. Marturisesc, spre triumful tuturor adeptilor att.par. de aici, ca n-am tentat niciodata sa-i dam sa mai manance odata ce-am auzit ca nu mai vrea si da, prin asta ii respectam decizia si il incurajam sa ia hotarari pentru el. Pe de alta parte nu i-am dat fiecare biscuite pe care l-a vrut, si nici sa manance cand a vrut el din motive pe care le-as putea elabora in alta parte.

    In ce priveste dezvoltarea psihoemotionala a copilului o suma de mamici au intrebat, si pe buna dreptate, si au vrut sa stie ” la fix” daca le fac rau copiilor ca i-au alaptat pana tarziu; ba chiar una dintre mamici mi-a promis ca o sa vina cu baiatul ei cand e mare la mine sa-mi faca o vizita. Cu drag, daca am sa fiu prin preajma atunci promit si eu ca am sa o primesc, si o sa vorbim poate de discutia de azi la fel de civilizat.

    Gandesc intarcatul, ca si toate celalalte achizitii, ca fiind invariabil o problema de faza. Lasat in bataia vantului, mai bine zis la mila copilului, poate suferi o plaja extrem de larga, de la 7 luni la 7 ani sa zicem. Argumentul antropologic, asa cum il inteleg eu, e argumentul vizitatorului de pe Marte care documenteaza obiceiuri la om. Doar pentru ca antropologic, insa, exista o astfel de plaja nu inseamna si ca ea ar trebui tentata, sau exercitata cu titlu de practica gen “si a vazut Dumnezeu ca asa e bine”. Uite, prin comparatie banuiesc ca nici una dintre mamici nu o sa astepte ca bebelusul sa se ceara singur la olita, nu? Sau, nu stiu, e posibil, mi-e sa nu deschid si aici o cutie a Pandorei, poate varianta ” bio” ar fi sa-i lasam sa se intarce singuri de Pampers? In orisice caz, da cred ca de la un punct incolo o practica primitiva, emotional, de atasament intre copil si parinte risca sa devina o piedica in dezvoltarea lui, la fel cum, viceversa, lipsa contactului promite sa genereze, in viata ulterioara, sechele emotionale pentru copil. Ambele interactioneaza cu biologia, si genetica acestuia.

    G

  44. (daca tot e permis cu glume : V-ati gandit vreodata sa intrati in politica?🙂 )

    Eu inca astept raspuns la intrebarea mea, adica recomandarea dumneavoastra personala pentru hrana copilului intarcat la 1 an.
    Din moment ce faceti o recomandare personala privitor inclusiv la hrana sugarului, (deci nu exclusiv din punct de vedere afectiv), trebuie sa oferiti, tot dvs, cu aceleasi competente cu care recomandati scoaterea acestui aliment, o alternativa din punct de vedere nutritional. Care ar fi, deci, aceasta?

    P.S. Cat despre studiul care demonstreaza ca acei copii alaptati sunt mai inteligenti, cred ca puteti face un minim efort sa il cautati si sa vedeti ca aceasta exprimare e doar o interpretare eronata a concluziilor studiului, folosita, majoritar, de cei care il contesta si de jurnalistii de doi lei care doresc stiri senzationale.

  45. Diana,

    Ce treaba are politica?

    Avem o dezbatere pe o tema, si argumentam pe marginea ei. Ramane sa formulez, coerent, un raspuns la cererea Ioanei. M-as astepta, aidoma, la un raspuns privind argumentele mele.

    Ioana, ti-am ramas dator cu o nota la ce inseamna ad populum si exemplul dat de tine (90% sunt inregimentati religios, de ce-as fi si eu?). Sunt foarte bune sanse ca tu esti nascuta inregimentata, din parinti inregimentati religiosi, i.e. ortodocsi, ca ai fost inca o data inregimentata cand ai fost botezata si ca – aici risc o speculatie – ti-ai inregimentat inclusiv copiii (adica ti i-ai botezat, pentru cine nu urmareste). Bun. Imi cer iertare, daca cumva ma insel am sa reformulez folosindu-ma pe mine ca exemplu. De ce ai facut-o, admitand ca ai facut-o? Si care au fost argumentele tale la momentul respectiv?

    Multumesc,

    G

  46. ” In conditiile statistice de mai sus (Andreea, intrebarea mea acolo trimitea nicidecum unui qualm personal), si ale normei culturale da, vrei sa incurajezi femeia sa alapteze dar nu-i pui un AK-47 evolutionar la tampla gen “or else” in care orice alta varianta ii compromite, ii traumatizeaza, ii condamna copilul la prostie (bebelusii alaptati la san sunt mai destepti!), la izolare sociala (bebelusii alaptati natural sunt mai bine integrati social!) sau – mai mult – la boala psihica (bebelusii care nu sunt alaptati la san fac autism!). E frisonant, si regret dar am sa continui sa raman mai mult decat vocal in fata unor astfel de mijloace bizare de lobby.”

    Nu inteleg…. Ce legatura are discutia despre un copil alaptat mult timp si felul in care acesta este afectat sau nu psihic si altul care nu e alapatat…. Vedeti, emiteti o teorie prin raportare/comparatie peramnenta la copiii nealaptati.

    Premisa e gresita => concluzie gresita.

  47. “Argumentul antropologic, asa cum il inteleg eu, e argumentul vizitatorului de pe Marte care documenteaza obiceiuri la om.”

    Dar dumneavoastra recunoasteti limitele stiintei in fata naturii? Recunosteti ca omul nu a aflat inca tot(cum nu reuseste, de ex, sa copieze exact componenta laptelui matern)

    Un antropolog observa naturalul asa cum e, iar un om de stiinta incearca sa caute o explicatie, sa copieze, sa inlocuiasca naturalul….

    De ce ne complicam pana la urma?🙂

  48. E obositor sa urmaresti un dialog in care interlocutorii intreaba una, iar “expertul” raspunde cu totul altceva, incercand sa deturneze discutia. E de inteles, in momentul de fata chiar nu exista argumente documentate stiintific prentu intarcarea fortata a copiilor. Spre deosebire de Dvs, eu nu sunt de acord cu premisa “o absenta de evidente nu e tot una cu e un argument pentru o evidenta a absentei”. Stiti de ce? Pentru ca e vorba de interese mari si bani multi in domeniul asta. Cred cu tarie ca daca ar fi fost vreo bruma de “efecte adverse” ale alaptarii prelungite, acestea ar fi fost studiate si ras-studiate de catre marile companii producatoare de lapte praf, care detin bugete imense pentru cercetari care le-ar permite promovarea si mai agresiva a produselor proprii si lupta cu “inamicul” – laptele matern.
    Deci nu, eu aleg sa cred ca daca nu exista nimic credibil pana acum, inseamna ca alaptarea prelungita nu are “contraindicatii” si poate sa aiba loc atat timp cat ambii parteneri din aceasta relatie sunt de acord. Si da, un copil cu varsta de peste 1 an (am observat ca pe asta o considerati Dvs mai mult sau mai putin potrivita pentru intarcare), alaptat la cerere, ARE liberul arbitru, acesta nu poate fi tinut cu forta la san, deci e si alegerea lui.

    Ati atins, doar in ultima fraza “cheia” discutiei: “In orisice caz, da cred ca de la un punct incolo o practica primitiva, emotional, de atasament intre copil si parinte risca sa devina o piedica in dezvoltarea lui, la fel cum, viceversa, lipsa contactului promite sa genereze, in viata ulterioara, sechele emotionale pentru copil. Ambele interactioneaza cu biologia, si genetica acestuia.”

    ASTA v-am rugat si eu, si multe alte mamici care au ajuns in dialog cu Dvs, sa detaliati, exemplificati, demonstrati prin referinte la studii credibile (experienta si parerea personala sunt, cum ati mentionat si Dvs, irelevante). Eu alaptez fetita de 2 ani si am de gand sa continui, atat cat vom dori amandoua. Cunosc toate beneficiile pentru sanatate aduse de alaptarea prelungita, pe care Dvs vad ca alegeti cu incapatanare sa le ignorati, de parca un sistem imunitar mai bun sau o dezvoltare mai armonioasa, sanse mai mici de a dezvolta ulterior in viata afectiuni grave – acestea n-ar trebui sa cantareasca nimic atunci cand o mama ia decizia de a intarca un copil. (Apropo, n-a zis nimeni ca bebelusii hraniti cu lapte praf/de vaca ajung adulti prosti, ci doar ca alaptarea va ajuta orice copil sa ajunga la potentialul sau maxim de imunitate, dezvoltare, inteligenta, etc).
    Bun, stiind totate beneficiile pentru sanatate, care pentru mine sunt un argument puternic “pentru”, as vrea sa inteleg CLAR, daca exista riscuri si care sunt acestea. CUM poate alaptarea prelungita sa devina o piedica in dezvoltarea copilului meu? Concret, ce se poate intampla?
    Eu pornesc de la presupunerea ca toata interventia Dvs, atat la tv, cat si acest articol si dialogul din comentarii, au un scop, unul bine intentionat. Banuiesc din ce ati scris ca vedeti niste pericole si doriti sa protejati mamele si copii de riscuri si efecte negative pe care nu le constiintizeaza si pe care le vor regreta la un anumit moment. Am dreptate? Daca da, va rog, cu toata deschiderea, sa va prezentati mai clar punctul de vedere, ca sa il putem si noi studia si alege daca merita sau nu luat in considerare atunci cand ne cantarim deciziile care ii afecteaza pe copii nostri.

  49. Corry, cred ca am stabilit deja ca suntem de acord privind calitatile nutritionale ale laptelui matern. Nu am sa continui o disputa pe tema asta, imi pare ca e deja un acord la care am ajuns.

    Daca nu ti-e cu suparare, poti sa-mi argumentezi te rog, DINCOLO de factorul nutritional, care e motivatia ta de a alapta dincolo de 2 ani? Sunt mese la cerere, sunt mese pre-stabilite? A fost un lucru pe care ti l-ai propus? ” S-a intamplat”? Dai san ca masa, dai san si ca anxiolitic, adica daca bebe e suparata sau iritata? Si, ca si celorlalte, admitand ca s-ar putea sa se prelungeasca – antropologic vorbind – pana la (iaca-ta, alte femei au trecut prin asta) 4, 5, poate chiar 6 – 7 ani, ce-ai de gand sa faci si ce rationament vei folosi odata ajunsa in acea zona critica in care vei dori sa intarci? Vreau feedback-ul tau personal, evident tu vii sa dezaprobi o linie de argumentatie si prin forta propriei optiuni, altfel am vorbi un limbaj pur teoretic.

    Multumesc,

    G

  50. domnule doctor, de ce credeți că primul rând de dinți al copiilor se numesc dinți de lapte? de la laptele praf/ laptele de vacă pe care îl primesc sau îl primeau copii? personal încă alăptez un copil de 2 ani și mi se pare cel mai firesc lucru!
    vă rog să nu vă mai dați cu părerea dacă nu sunteți informat pt că vă discreditați singur

  51. @Andreea: studiile de tip ” caz-control” folosite pentru alaptare contin o populatie de mamici care alapteaza, sa zicem grupul A, si bebelusii lor, si un lot numit ” martor” sau ” control” (de unde si numele), sa zicem grupul B, care nu au fost alaptati, adica au primit de la inceput formula de substitutie. Sper ca asta iti raspunde la intrebare, in general cand oamenii vorbesc de avantajele alaptarii la san au un termen de comparatie care nu e “apa paie si bataie”, ci alimentatia cu formula.

    Din pacate argumentul cu “din pacate stiinta nu poate explica tot” e bizar formulat ca sa nu zic eliptic. Exista formule de lapte recombinat care aproximeaza, prin biodisponibilitate si compozitie, laptele matern in ce priveste calitatea lui nutritionala. Am precizat – pe de alta parte – ca rolul dezbaterii de aici nu se refera la calitatile nutritionale ale laptelui matern, imi cer iertare insa nu vad de ce-am ramane la punctul asta.

    Te intreb si pe tine, presupunand ca trece timpul si copilul tau nu se va intarca singur “cand” ai sa incepi sa-ti pui probleme si ce-ai de gand sa faci pentru asta?

    Multumesc,

    G

  52. @Ioana M, iti multumesc ca duci grija imaginii mele profesionale, recunosc ca nu mi-am imaginat ca cineva va iesi in fata cu un astfel de argument

    G

  53. Promoting appropriate feeding for infants and
    young children
    10. Breastfeeding is an unequalled way of providing ideal food for the
    healthy growth and development of infants; it is also an integral
    part of the reproductive process with important implications for
    the health of mothers. As a global public health recommendation,
    infants should be exclusively breastfed for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health.
    1
    Thereafter, to meet their evolving nutritional requirements, infants should
    receive nutritionally adequate and safe complementary foods while
    breastfeeding continues for up to two years of age or beyond. Exclusive breastfeeding from birth is possible except for a few medical
    conditions, and unrestricted exclusive breastfeeding results in
    ample milk production.
    11. Even though it is a natural act, breastfeeding is also a learned behaviour. Virtually all mothers can breastfeed provided they have
    accurate information, and support within their families and communities and from the health care system. They should also have
    access to skilled practical help from, for example, trained health
    workers, lay and peer counsellors, and certified lactation consultants, who can help to build mothers’ confidence, improve feeding
    technique, and prevent or resolve breastfeeding problems.
    12. Women in paid employment can be helped to continue breastfeeding
    by being provided with minimum enabling conditions, for example
    paid maternity leave, part-time work arrangements, on-site crèches,
    facilities for expressing and storing breast milk, and breastfeeding
    breaks (see paragraph 28).
    13. Infants are particularly vulnerable during the transition period when
    complementary feeding begins. Ensuring that their nutritional needs
    are met thus requires that complementary foods be:
    ● timely – meaning that they are introduced when the need for
    energy and nutrients exceeds what can be provided through exclusive and frequent breastfeeding;
    ● adequate – meaning that they provide sufficient energy, protein
    and micronutrients to meet a growing child’s nutritional needs;
    ● safe – meaning that they are hygienically stored and prepared,
    and fed with clean hands using clean utensils and not bottles and
    teats;
    ● properly fed – meaning that they are given consistent with a child’s
    signals of appetite and satiety, and that meal frequency and feeding method – actively encouraging the child, even during illness,
    to consume sufficient food using fingers, spoon or self-feeding –
    are suitable for age.
    14. Appropriate complementary feeding depends on accurate information and skilled support from the family, community and health
    care system. Inadequate knowledge about appropriate foods and
    feeding practices is often a greater determinant of malnutrition than
    the lack of food. Moreover, diversified approaches are required to
    ensure access to foods that will adequately meet energy and nutrient needs of growing children, for example use of home- and
    community-based technologies to enhance nutrient density, bioavailability and the micronutrient content of local foods.
    15. Providing sound and culture-specific nutrition counselling to
    mothers of young children and recommending the widest possible
    use of indigenous foodstuffs will help ensure that local foods are
    prepared and fed safely in the home. The agriculture sector has a
    particularly important role to play in ensuring that suitable foods
    for use in complementary feeding are produced, readily available
    and affordable.
    16. In addition, low-cost complementary foods, prepared with locally available ingredients using suitable small-scale production technologies
    in community settings, can help to meet the nutritional needs of
    older infants and young children. Industrially processed complementary foods also provide an option for some mothers who have the
    means to buy them and the knowledge and facilities to prepare and
    feed them safely. Processed-food products for infants and young
    children should, when sold or otherwise distributed, meet applicable standards recommended by the Codex Alimentarius Commission and also the Codex Code of Hygienic Practice for Foods for
    Infants and Children.
    17. Food fortification and universal or targeted nutrient supplementation
    may also help to ensure that older infants and young children receive adequate amounts of micronutrients.

    Exercising other feeding options
    18. The vast majority of mothers can and should breastfeed, just as the
    vast majority of infants can and should be breastfed. Only under
    exceptional circumstances can a mother’s milk be considered unsuitable for her infant. For those few health situations where infants cannot, or should not, be breastfed, the choice of the best
    alternative – expressed breast milk from an infant’s own mother,
    breast milk from a healthy wet-nurse or a human-milk bank, or a
    breast-milk substitute fed with a cup, which is a safer method than
    a feeding bottle and teat – depends on individual circumstances.
    19. For infants who do not receive breast milk, feeding with a suitable
    breast-milk substitute – for example an infant formula prepared in
    accordance with applicable Codex Alimentarius standards, or a
    home-prepared formula with micronutrient supplements – should
    be demonstrated only by health workers, or other community workers if necessary, and only to the mothers and other family members
    who need to use it; and the information given should include adequate instructions for appropriate preparation and the health hazards of inappropriate preparation and use. Infants who are not
    breastfed, for whatever reason, should receive special attention from
    the health and social welfare system since they constitute a risk
    group.

    WHO http://whqlibdoc.who.int/publications/2003/9241562218.pdf

  54. Ma numesc Silvia Nicoara, am alaptat exclusiv pana la 6 luni, alaptez in continuare concomitent cu hranirea pruncului cu solide, la 11 luni si doresc sa imi las copilul sa hotarasca momentul in care va renunta la laptele matern.

  55. Imi dau sanse foarte mari sau foarte mici, e doar alegerea copilului meu. Asta, bineinteles, in conditiile in care sanatatea fizica mi-o va permite si, de ce nu, si cea mentala. La cat de blamate si atacate sunt mamele (dar si copiii) care alapteaza prelungit, in Romania, am sanse mari sa ajung si eu sa dezvolt o nevroza sau o depresie. Mai ales cu asemenea psihiatri “incurajatori”, ca si dumneavoastra.

  56. Multumesc pentru contributia ta, inteleg ca lasi copilului tau optiunea, in mod exclusiv, de a decide cand “se” intarca. Cat pentru sarcasm, te asigur ca e gratuit. Depresia, apropos, e traditional ” o” nevroza deci nu exista “sau”.

    G

  57. Sunt inginer, ar fi aberant sa sustin ca am cunostinte de psihologie, asa ca ma scuzati ca am folosit termeni care nu imi sunt familiari decat din punctul popular de utilizare. Consider doar ca sanul atasat de corpul meu, alcatuit din glande mamare destinate producerii laptelui natern si cam atat, nu este un obiect al placerii mele sau ale sotului meu, ci este, de drept, al copilului meu. Asa este scris sa fie. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa tina copilul cont de socotelile cuiva. Am folosit termenul “incurajatori” pentru ca imi place sa fiu optimista, puteam sa spun direct descurajatori. Va multumesc si eu pentru raspuns, o seara buna.

  58. Ok, inteleg ca punctul tau de vedere e ca de fapt o parte a corpului tau nu e a ta, deci tu nu poti lua decizii pentru ea. Prin analogie mai cunosti si alte astfel de zone anatomice?

  59. “Sunt invinuit ca am dezinformat “in masa” populatia dintr-o pozitie de autoritate, i.e. de medic de catre o persoana care, dincolo de faptul ca are un ONG, era prezenta in aceeasi dezbatere din pozitia autoritara de “mama”. ” Si eu ma prezint din pozitia autoritara de mama. Nu consider ca trebuie sa pun ghilimelele deoarece o mama chiar are o pozitie autoritara, sau ar trebui sa aiba. Ma scuzati ca intreb, ce parere are mama dumneavoastra despre toata sarada aceasta? Dansa nu v-a alaptat? De aici atata tensiune si frustrare? Continutul sanilor mei e al copilului meu, da, am zis ceva neobisnuit? Corpul meu imi apartine in totalitate, dar sa nu intram in detalii cum ca nu e al meu ci e al Divinitatii si ca in urma juramantului de casnicie TOT ce e al meu e si al sotului meu, deoarece nu stiu cat respect si cata intelegere aveti pentru credintele personale. Desi, cum ziceam, sunt inginer, v-as ruga sa lasati tehnicile de distragere a atentiei si sa ramanem pe subiect.

  60. Ma intreb ce ne facem daca in timp ce primul copil se afla in perioada de alaptare , apare al doilea, ba chiar al treilea copil.
    Daca apare vreo boala tratabila cu un medicament incompatibil cu nevoile bebelusului?
    Daca tatal copiilor, de multe ori datorita caruia ne permitem sa alaptam in loc sa ne intoarcem la servici ca sa platim ratele, ridica vreo pretentie pasagera la sanul dedicat exclusiv hranirii copilului?

    Cu olita e clar, i-o prezentam ca optiune si copilasul hotaraste cand o foloseste. Ce facem oare cu dorinta lui de a se casatori, cand va fi mare, cu parintele de sex opus?

    Mutsunake, astept cu nerabdare discutia despre pericolul vaccinarii si pe cea despre nasterea naturala acasa.

  61. Silvia, vei fi observat ca de-a lungul celor aproape 70 de comentarii mi-am pastrat calmul. Ar fi pacat ca tu sa ti-l pierzi dupa doar doua.

    Celorlalti, sper ca e suficient cat am discutat, ma apuc sa scriu un articol probabil imposibil, anume despre momentul critic dincolo de care alaptatul devine daunator copilului. Am fost intrebat, il scriu din pozitia de medic psihiatru deci NU pediatru, deci nu are rol de recomandare in acest sens, ma refer la sanatatea mintala si emotionala a mamei, copilului, diadei dintre ei, si apoi in familie ca triada.

    Multumind tuturor contributorilor pentru rabdarea de-a fi stat intr-un dialog adeseori sinuos, si poate nu pe placul tuturor, va astept la runda doi.

    GD

Comments are closed.