Antisuperparintele

Ortodoxia parintelui exista. Se refera la calea luminata, dar obligatoriu  motivata dogmatic, prin care un parinte se achita, cu succes, de cresterea si dezvoltarea normala a unui pui de om. Aici nu exista parinte care sa nu aibe o concluzie furnizata de propria lui experienta; uneori explicatiile sunt bizare, alteori hazlii, de cele mai multe ori pline de magic si de irational, pentru ca indubitabil, in fata unui pui de om,  omul se injecteaza pe sine, constiinta adulta, intr-un format primitiv, din care nu pot lipsi monstri si dragoni, si potiunile si vrajitorii, si faimosul hocus-pocus. Copilul, se zice, e un miracol si nu doar datorita lucrurior extraordinare pe care le face, sau le provoaca, dar mai ales pentru ca in el stau, inmagazinate, dorintele irationale si asteptatile primordiale ale celeilalte jumatati de diada, fie ea mama, tata, bunic sau bunica, sau alt obiect de atasament.

Ortodoxia parintelui reprezinta un complex primar pe care parintele il injecteaza in copil prin propriile cerinte, adeseori nereciprocate de o fiinta pur instinctuala cum este nou nascutul. Dilema e ingrozitoare, cine decide? Decide adultul din relatie, care are de partea lui dragostea, dar si logica, si minte care poate anticipa concluzi ipotetice la fapte probabile. Copilul nu stie inca, de exemplu, ca nu e obligatoriu, fenomenologic, sa spargi ulciorul ca sa testezi valoarea de adevar a proverbului. In raport cu acesta lupta permanenta pe care o duce mintea noua, cu cea gata formata, super-parintele se zbate sa gaseasca acea culme a educatiei imaculate care ii ofera copilului maximul de sansa, daca se poate maxim si inca un pic pe deasupra, astfel incat – nota bene – parintele si nu neaparat copilul, la fel de instinctiv ca si inaintea deciziei, sa spuna racorit ca a fost bine. Oare l-am curatat suficient in gat? Oare a baut destula apa? Oare a facut caca suficient de des? Respira cam greu, daca are cumva bronhospasm? E palid, l-o fi deochiat cineva, sa spunem repede un Tatal Nostru. Radeti? Eu nu. Marturisesc, si nu intru iertarea pacatelor, ca mi-am vazut mintea cotropita barbar de astfel de ganduri, total irecuperabil intr-un fel si de fiecare data marcat de o forma de contaminare vecina. Cuiva i s-a parut. Isteria se propaga pe cale orala, ca si gripa, si odata aprins focul anxietatii de parinte apare agonia binelui , unul care nu mai e o plaja foarte larga, confortabila pentru adult, cat un pat al lui Procust, o barna ingusta de pe care mai mereu pici, un loc unde toti ceilalti pare ca se descurca, sunt spontani, sunt eleganti, copiii lor n-au plans niciodata, dorm ca besnitele, mananca orice le dai, sunt super-copii de super-parinti, si-i vezi cum, suverani, la vreo sueta cabalina raspund, degajat, vai draga dar “al meu” n-a avut niciodata…puncte puncte. La dracu, am facut un copil defect. Copilul meu a avut si nu o data, de mai multe ori. Democratia in lumea parintilor e o forma de Endlosung, asta ca sa scap de trimiterea argumentata la nazism imevitabila in orice viitoare dezbatere si sa merg mai departe, daca te uiti cu atentie in spatele mandriei personale se ascunde un rasism greu disimulat, draga nu te uiti la copilul aleia? Vai dar noi nu il lasam pe Mihnea sa se joace cu toti nespalatii la parc. Da, si Luca din prima zi cand s-a dus la gradi a venit cu muci, oare cum si-or creste altii copiii? Da chiar, oare cum…aparent sunt insule ubicue de normalitate delimitate mai ales de imbecilitatea celor din jur, parca ii si vezi cum isi batjocoresc odraslele, nu le scot mucii, nu le cumpara gama Mustella sau Klorane si de aia sunt plini de bube, mai vine si tuta aia sa sustina ca i-a zis ei nu stiu ce pediatru ca nu e bine sa fortezi copilul sa bea apa. Si uite asa se duce de rapa stima de sine, asa te trezesti ca te uiti chioras la propriile tale fapte, mic apostat intr-o lume cuvioasa de super-mamici, si super-mamici de mamici si, chiar mai rau, super-soacre de super-mamici. Tatii sunt mai rar super-tati, ei devin super-tati doar in dialogul gulliverian al super-mamelor care-si asuma, adeseori, faraonismul de crestere si prin aceea ca au super-barbati, superiori genetic, prin care copilul lor devine mai cu mots si pe deasupra. Aoleu, si cand pleci din astfel de de conversatii naucitoare despre cum sau mai ales cand trebuie sa apara tatal in viata copilului constati, de fapt, ca in medie 95% dintre noi suntem fiinte biciznice, mici rateuri maronii raclate pe asfalt de lopata vreunui super-excavator, ce stim noi de durerile facerii, de ragade si garmastan, de vergeturi si cure de slabire, noi suntem produsul fara doar si poate al unui superantiparinte, caci din superparinti nu pot iesi decat supercopii care devin superbarbati mai tarziu, care se casatoresc cu superfemei cu care fac supercopii pe care-i hranesc la supersan cu superlapte. Sau nu. Salbaticia evolutiei prin selectie naturala face ca din susha a celor mai doi bine adaptati sa poata sa se nasca vreun nevolnic recesiv, sau vreun dizident de-asta ateu, sau protestant, unul care sa fie  – vorba Poetului – the lesser son of greater fathers. Ma gandesc, de exemplu, ca stramosul pinguinului era un super-pinguin cu super-aripi care nu doar inota, dar si zbura. Ce-ar zice el oare de prichindeii din ziua de azi…
Ah, si sa nu uitam de dictatura liberalului, a liber-schimbistului, a anarhistului, a antichristului comunitar care spune ts, ce-ai cu noi ba, de ce vrei sa dam cu var, adica cum adica mese regulate copilul meu mananca doar cand vrea. Adica cum somn la ore fixe, copilul meu doarme doar daca are nevoie, adica cum pedespsa, copilul meu invata singur din greseli…si-asa mai departe. Hula tie, tiranule,  care ti-ai traumatizat copilul ca i-ai luat o jucarie din mana, huo, banditule care ai tipat vreodata la el, sau care ai indraznit vreodata sa ii arati joarda. Copiii sunt amorasi de pe Capela Sistina, fiinte mici si gingase pe care trebuie sa le ferim de monstri ca tine, trebuie sa-i lasam ca pe mieluti sa pasca pe campii, sunt niste fiinte mamoase, gingase si pufoase, asa, si nu cumva sa le facem rau. Mi-e frica de astfel de oameni, si de gremlinii pe care ii cresc, nu mai bine, zic eu, sa le dam copiilor anestezic pe gura pana la maturitate sa nu-i doara nimic, da NIMIC? aceasta odinofobie imi da cosmaruri, din ea ies oamenii cei mai cruzi, micii antropoizi care dau palme sub senzatia ca faptele nu dicteaza consecinte, teoreticieni ai binelui si sadici ai faptelor, niste impotenti empatici sau cel mult happy happy joy joy, obisnuiti doar cu laptele si mierea vietii. Exagerez? Spuneti voi, si nu-mi vorbiti de abuzul domestic,  nu ma refer la el, e o mare ipocrizie in a fugi din parentare pe campiile fericirii doar pentru a scapa de aceasta anatema ca, daca tipi la copil, ramane cu urme pe creier. Prin analogie ar insemna ca oricine mananca zahar face diabet, si oricine bea o bere e alcoolic. Vorbim de proportii, vorbim de context. Cand mama leoaica isi ia puii in gura ii musca suficient incat sa nu ii scape, nu le rupe gatul. Or omul ramane un mamifer capabil de actiune, si reactiune, ce sa ii spui copilului care a luat o palma de la un coleg de clasa, mama draga la noi in casa n-ai vazut asa ceva? Nu, bine nici varianta in care merita sa il bati ca, fiule, nu se stie niciodata cand o sa iti prinda bine chelfaneala asta nu se vadeste mai agreabila.

Copilul te vrea un parinte bun, mult mai putin bun insa decat te simti tu conditionat de propriile procese interne. Reprosul lui e unul cu bataie in timp la fel cum tu, de asemenea, esti urmarea sumei tuturor micilor erori de crestere a parintilor, si bunicilor tai. Exista, mereu, optiunea dizidentei la fel cum ramane granita conformismului. N-am sa ii las optiunea copilului meu ce limba materna are, buna rea e a lui, n-am sa las copilului meu optiunea ce parinte isi alege, nu e un vot pe baza de plebiscit, faptul ca e al meu e suficient de bun, si cu siguranta n-am sa las sarcina cresterii lui unui manual de crestere a copilului, cautand obsesiv sa respect toate recomandarile, studiile si evidentele. Prin comparatie n-am mancat niciodata o ciorba buna facuta dupa cartea de bucate, probabil ca ciorbele bune sunt ciorbele ratate, schimbate, facute dupa ureche. Dar copiii, copiii buni sunt crescuti dupa ureche?

Nu. Dar nici dupa manual. E un spatiu in care eu imi las dreptul de a colora amintirile lui cu propriul meu pigment, e nevoie de incredere ca la finele vietii va avea in interior nu un super-parinte, ci un asa-si-asa, un parinte mai jerpelit, mai cu defecte, cu siguranta unul caruia copilul, devenit acum adult, sa ii spuna bai tata, bai mama, uite n-a fost bine acolo, si apoi parintele sa zambeasca domol, lasa tata ca ai sa vezi si tu cand ai sa ai copii, si-apoi, ce sa vezi, vine o vreme cand vorbele astea iti rasuna in urechi si asa e, viata iti ofera bucuria melancoliei de a sti, peste timp, ca ce ai acolo, in tine, de la mama si de la tata, are o valoare de suficienta. Acolo e ziua cand ei nu mai pot muri, cand parte din fiinta lor care fiinteaza in tine se infiinteaza intr-o alta minte, mogaldeata mica, cu trasaturile lui bunicu’ si zambet ca al lui mamaie.

Advertisements

6 thoughts on “Antisuperparintele

  1. Dap, numai ca unii parinti pot fi niste javre abuzive emotional, ca ….nu conteaza sau pot fi genul ala de parinti care-si cresc copii fara complexe, si care stiu sa-i descurce in hatisurile vietii…

  2. n-am avut net cateva saptamani si azi, cand in sfarsit reusesc sa ma conectez si intru pe blog, omfg! cate commenturi! cate mamici! geez! am avut nevoie de putin timp sa vad cum devine treaba! sa te fereasca Sfantu’ sa intri in gura lor! M-am saturat de mamoinvazie! de povesti despre cat si cum face caca nu stiu care bebe si ce masuta trebuie cumparata de la ikea! welcome back andreanum

  3. Un post foarte greu de citit, indigest. Iar inot se scrie cu un “n”. In rest, numai de bine.

  4. Multumesc pentru corectie. Cat despre usurinta cititului, si caracterul digestiv al scrierilor mele, trebuie sa recunosc ca nu mi-am propus nici una dintre ele.

    G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s