Un (alt)fel de intoleranta

Sunt ani – poate – de cand n-am mai scris pe teme religioase. A fost o vreme cand m-am simtit dator, in primul rand fata de mine daca nu pentru altcineva, sa pun in cuvinte ce exista in forma de gand. Gandul, trebuie spus, pare absolut liber. E spontan, de cele mai multe ori arbitrar, si in 99% din cazuri il asimilam ca fiindu-ne al nostru. Bine, daca te iei dupa Descartes ar fi 100% al nostru caci cogito ergo sum. Acel procent diferenta ar reprezenta proportia in populatie al oamenilor care chiar cred ca unele ganduri nu le apartin lor, ci altora. Lor le spunem in multe feluri, schizofreni, psihotici, delirant-halucinatori s.a.m.d. Semiologia psihiatrica e plina de instante in care mintea nu mai are propriete asupra gandurilor. La un nivel si mai abstract al proprietatii gandurilor insa, acolo unde intervine inventivitatea unui gand, sau unicitatea lui, s-ar putea sa fim chiar dezamagiti. Chiar daca le personalizam, sansele sunt ca doar o foarte mica minoritate dintre gandurile noastre chiar ne apartin, altfel spus suntem, de cele mai multe ori, masini de reprodus ganduri, nu neaparat de creat unele noi. Inventica gandirii e, deci, un lux.

Credintele sunt o forma de ganduri. Fie ca ma refer la credinta in lucruri testabile, gen lumina e o prezenta intunericul o absenta, sau ca un obiect disloca o cantitate de lichid egala cu volumul lui, fie la lucruri mai putin testabile gen Marte e mai departe de Soare decat Terra, majoritatea dintre ele sunt ganduri care, senso stricto, nu ne apartin dar pe care ni le insusim pana la punctul la care devin “ale noastre” intr-atat incat la un moment dat nu ne putem separa identitatea de ele. Cred ca sunt roman. Nu, STIU ca sunt roman. Acest “stiu” e momentul de la care o credinta inceteaza sa mai fie un gand, capata caracter de fapt. Corect ar fi ca am “aflat” ca sunt roman, si ca cineva m-a invatat sa fiu roman. Romanismul meu a fost aprofundat prin invatare. N-am o constiinta genetica a romanismului meu, dar am una intelectual-culturala. Aidoma, am religie crestin ortodoxa.

Aici am sa spun ceva periculos mai ales pentru aceia care-mi stiu optiunile religioase. Sunt la fel de crestin ortodox cum sunt roman. Mi-a fost “dat”, la fel cum mi-a fost dat sa ma nasc in Bucuresti din parinti ardeleni si sa cresc in Ardeal ca un veritabil regatean. E posibil ca tocmai din astfel de contraste sa stea propria-mi tendinta spre provocarea certitudinilor. Am un tur, si doua luntri.

Respect religia in care m-am nascut. Ii respect cultura, iconografia, istoria si imi aduc aminte cu placere de vremurile cand mama (adica bunica, in Ardeal e cam acelasi lucru) ne striga din usa casutsii ca se face tarziu si pierdem slujba. Ne furisam sa prindem fix cititul Evangheliei pentru ca se statea in genunchi si nu ne lua cu ameteli de la smerenie, si-apoi stiam fix cand sa intram ca sa mai prindem 10 minute pana la predica, apoi alte 10 minute si apoi mir, painica si la revedere. Ghinionul nostru de copil facea ca uneori, pe nepusa masa, mai aparea cate un parastas. Un parastas egal o ora in plus de supliciu.

Altfel Dumnezeul care ne era invatat era destul de rezonabil. Avea un Inger care ne ajuta sa trecem puntea de la Boac si sa nu cadem in vale. Avea si el un Baiat, Iisus, stiam si cum arata ca era pictat in Casa Sus, mamica lui era Maria care era si Fecioara in acelasi timp (termen irelevant pentru un copil), si-apoi Biblia era ca o carte de aventuri. Un fel de Mark Twain, doar ca avea altfel de personaje. Era Moise, era Iona, erau David, Samson, Ieremia, Iosua, si altii cate mai altii. Nu m-a intrebat nimeni, pe atunci, daca “vreau” sa invat lucrurile astea. Bine, la fel nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa invat sa mananc cu lingura si furculita sau sa ma spal pe maini cu sapun. Facea parte, cum se spune, din “obiceiul” locului. Dar, pe de alta parte, la fel cum am crezut in adevarul utilitatii spalatului pe maini la fel am crezut si in utilitatea “crezutului”. Mi-aduc totusi aminte ca aveam mari dificultati, inca de mic, sa imi imaginez cum vorbesc cu Sfantul Nicolae a carui icoana o cercetam indelung in timp ce spuneam Tatal Nostru. Mama era sugubeata, ne controla la rugaciuni si daca i se parea ca dureaza prea putin ne punea sa le repetam cu voce tare.

Si-asa am crezut, multi multi ani. E remarcabil cum n-am simtit vreun moment nici un impediment moral in a crede. Da, stiam si de Satana si de Iad si de oamenii rai si de cum ard unii sau ceilalti dar nu m-a lovit cat m-a lovit, undeva catre 14 ani, lectura unei carti fara coperti din biblioteca tatalui meu.

Cartea respectiva nu avea coperti pentru ca era interzis sa o ai. Nu avea, deci, nici cotor pentru ca nu aveai voie sa stii despre ce e vorba in ea. Inauntru, propria mea pierzanie. Texte peste texte, bine argumentate si cel putin la fel de logice care sustineau ca Dumnezeu nu exista, ca Biblia e o serie lunga de povesti neadevarate, implauzibile sau franc imposibile. Am fost bulversat. Durerea mea, probabil, e ca aceea a unei persoane care credea ca Pamantul e plat sau ca de fapt noi ne invartim in jurul Soarelui. Doare sa iti fie zdrobita o credinta. Stiinta face uneori asta. La fel si crescutul cand ti se lungesc oasele mai repede decat tendoanele. Growing pains, asa le zice englezul. Dureri de crescut, sau dureri crescande.

Si crescande au fost.

Sunt astazi, cred (sic!) un religio-sceptic. Cred in teoria lui Darwin. Cred ca omul nu a fost “creat” de Dumnezeu. Cred ca Pamantul nu a fost creat de Dumnezeu. Cred ca Universul nu a fost creat de Dumnezeu. Care Dumnezeu? Buna intrebare. Cred ca lucrurile astea nu au fost create de Dumnezeu care mi-a fost invatat mie, adica de acel Dumnezeu care mi-a fost prezentat cu titlu de Dumnezeu. Gabi, Dumnezeu, Dumnezeu, Gabi. Ca orice om care gandeste astfel imi asum, oricat de improbabila, greseala-mi de gandire si admit ca gandurile anterioare, desi mi le insusesc, nu sunt ale mele. La fel nu erau nici cele dinainte, cum ca Dumnezeu l-a facut pe om, si omul l-a tradat pe Dumnezeu pentru ca a mancat din marul cunoasterii samd. Unele le-au dislocat pe celalalte. Cei ce mi le-au dat, unii si ceialti, le-ar vrea, inevitabil, certe, finale. Si unii, si ceilalti, gandesc o forma de eliberare ca si cum incertitudinea incompatibilitatilor e cumva incastranta, sufocanta, claustrofobica. Spuneam undeva ca n-as putea fi un agnostic, dar nici n-am fost vreodata un om religios.

E cu atat mai spectaculos, deci, ca astazi am sa scriu un text (daca inca mai suferiti dupa luga introducere) in favoarea predarii religiei in scoli. A nu se confunda, acest text nu e in apararea tezei ca Dumnezeu a creat vazute si nevazute sau ca Lazar a (fost) inviat din morti. Scriu mai degraba din perspectiva unui gand, sper, inedit pe care-l am de la o vreme despre evolutia religioasa. Vedeti voi, am citit un mic pomelnic pe aceasta tema si probabil mi-a trebuit o vreme sa diger. Ce-ar fi daca, ma gandesc, am eradica religia?

De tot.

Complet.

Pentru umanitate. Pentru viitor. Pentru binele copiilor nostri. Apropos, dr. Seuss a avut dreptate, e probabil cel mai de efect argument.

Am fost obligat sa ma gandesc la asta cand s-a nascut baiatul meu. In fapt, devreme ce admit ca mie mi-au fost “date” gandurile astea pe care astazi le inteleg ca fiind gresite la atatea niveluri de ce-as perpetua greseala? La ce “bun”?

Ei bine, aici argumentul secular incepe sa-mi para periculos si strident. De unde era o “libertate” sau mai bine zis o “eliberare” a mintii pe care poti-sau nu – in toleranta reciproca sa ti-o revendici, devine brusc o forma de obligatie. Cine are cap, si e informat, si “stie stiinta” ar trebui sa arunce religia la cos, sau cel putin s-o declare depasita tehnologic. In cea mai recenta carte a lui intitulata, in onoarea lui Darwin “Cel mai frumos spectacol de pe Pamant” (citat din Originea Speciilor), Richard Dawkins vorbeste despre faptul ca evolutia prin selectie naturala nu mai e o teorie, este un fapt. Si are dreptate. Religia, si religiozitatea fac parte totusi din acest proces. Nu poti si sa mananci prajitura, si sa ramai cu ea in mana. Nu exista evolutie daca te uiti doar la ce-ti convine in ea.

Mi-a luat mult sa inteleg fraza lui Dennett de la finalul Breaking the Spell unde spunea ca incurajeaza predarea religie ca “fenomen natural”; cred ca a fost insuficient inteles in vesnica galceava dintre creationisti si darwinieni. Credinta e la randu-i spectaculoasa, sacrul e uluitor in manifestarile lui, nu merita transformat intr-un ieftin spectacol de balci sau un etern joc de lumini si umbre in care copiii, odata expusi, “raman traumatizati”. Bine ca nu-i traumatizeaza fetitele PowerPuff sau Mojo Jojo, sau accesul la pornografie dupa 10 ani. Exercitiul ritualului e unul care pune in valoare calitati ale umanitatii care, iti convine sau nu , au avut timp sa isi rodeze calitatea, comensal, de-a lungul a zeci de mii de ani. Cand Dawkins spune ca suntem atei pentru 99% dintre zei e cat se poate de adevarat dar asta doar pentru ca noi, in umanitatea noastra, am renascut din nou si din nou in prezenta unui “vierme cerebral”, fie ca i-am spus Allah sau Buddha sau Joseph Smith. Pentru creierul uman credinta e inevitabila, lucru demonstrabil din nou si din nou prin conceptul de “cargo cult” dar si prin extraordinara ei rezilienta in perioada gulagului sovietic.

Si iaca-ta ca suntem la o rascruce de drumuri. E perfectul exemplu godelian, de fapt ceea ce ne supara foarte mult la religie e ca falsifica o credinta, nu ca profereaza una unde n-ar fi trebuit sa fie vreodata. De fapt 99% din religii de-aia au pierit, caci altii au venit si-au zis nu, Al vostru e fals, explicatia e boanta, uite una mai buna. Uite zoroastrismul, de exemplu, odata florid si pe taramurile noastre. Astazi e una dintre cele mai mici religii ale lumii, mai sunt “doar” vreo 250 de mii pe tot globul. Motivul? Invatatura nu a mai “prins”, sau a fost formal inlaturata de “alte” invataturi.

Sunt oameni care afirma, in numele “binelui” sau “progresului” sau “libertatii” ca o forma de Invatatura ar trebui aruncata la cos si-ar trebui sa renuntam la ea. Nu confundam aici Crestinismul cu predarea lui, nu confundam aici Religia cu profesia credintei. Nu, ma refer strict la invatarea Religiei in scoli. La origine sta un alt delir mistic, cum ca pui la fereala un copil de religie daca-l transformi intr-un ignoramus religios, si daca o sa scuipe pe-o cruce va deveni cumva un om mai bun, mai trainic, mai frumos. E aceeasi Marie, cu o alta palarie. O alt-fel de intoleranta.

Ma deranjeaza ca religiile lumii nu sunt tratate egalitar de catre programa scolara. Da, in Romania majoritatea copiilor sunt botezati crestin-ortodox dar nu numai. Majoritatea n-au citit Biblia in viata lor, sunt “crestini cu numele” pentru ca pelerineaza niste moaste, tin niste posturi si urmeaza, ca vitele, niste cerinte. E vorba de o forma de literatie religioasa care lipseste cu desavarsire si care a dus la improstirea acestei natii vreme de 50 de ani de 23 august si de Mos Gerila si de Revelion. Nu necredinta, cat credinta si para-credinta complet lipsite de structura, sau incotosmanate intr-o para-structura, un fel de Suprematie Materialist-Dialectica. Cunosc, de exemplu, un sat din Romania unde nu se canta de 50 de ani colinde, traditia s-a pierdut. Dupa bancurile cu Fuego, probabil cele mai gustoase sunt cele cu Hrusca pentru ca vine o data pe an din Canada sa ne colinde. Atata suntem de rai, atat suntem de debusolati.

Citeam in sesizarea ASUR la final, ca “asa ceva e posibil in secolul XXI”. Am ramas un pic mirat, dincolo de retorica. De ce n-ar trebui sa fie asa in secolul XXI? Majoritatea tarilor de pe majoritatea continentelor au o populatie majoritar religioasa si care a primit o forma de educatie formala religioasa. Ce face diferenta intre bine, si rau, e calitatea acelei educatii. Or in Romania nu doar educatia religioasa e proasta, educatia in general e proasta, cumva proasta predare a religiei se inscrie pe aceeasi tangenta cu proasta predare a matematicii sau gramaticii limbii romane. Asta nu reprezinta un argument pentru eliminarea educatiei religioase. Da, spre deosebire de istorie sau geografie gandesc ca e bine sa fie o materie optionala macar pentru ca recunoaste dreptul parintelui sa hotarasca pentru copilul lui in acelasi concept de PG pe care il au si filmele sau jocurile pe calculator. Astfel copilul va fi cat de matur i-a fost parintele si-a lui “grija parentala”.

Nu stiu, deci, altii cum sunt dar eu, asa cum spuneam anterior, am de gand sa imi invat copilul religie, deci religia in care am fost eu crescut. Vreau cand merge la mormantul bunicilor, si strabunicilor lui sa inteleaga de ce sunt acolo, si sa aiba o forma de comuniune cu acestia. Vreau, pe cat posibil, sa inteleaga nevoia de religie, daca e una, si sa aibe rabdarea de a admite contradictii, anume ca daca el va crede or ba e in regula ca altul sa creada, or ba, ca atata timp cat ramane loc de diversitate oamenii pot creste impreuna si-si pot escalada, reciproc, gandurile si ca de fapt scara lui Iacob e o metafora frumoasa, atat de frumoasa despre cum in lupta cu propria-i umbra omul devine Ales; scara lui Iacob e felul Bibliei de-ai recunoaste, inainte de vreme, calitatea lui Darwin. Am sa ii spun vreodata despre Iad ca e adevarat? Nu. Am sa-i spun ca exista actiuni fara consecinte? Nu. E Iadul o minciuna? Senso stricto, da. Am sa il invat ca unele minciuni sunt utilii mintii pentru a-si stabili niste granite morale temporare? Da.

Uite de exemplu Pinochio. Pinochio este desenul animat preferat al baiatului meu; il gasesc fascinant pentru asemanarea lui cu Biblia. Pinochio nu e un baiat adevarat (si totusi exista). Exista pentru ca Zana cea Buna i-a dat Viata, si o Constiinta sub forma de greiere. Pe greiere il cheama Gimini si e constiinta lui Pinochio si poate fi chemat daca fluieri puternic. Pinochio vrea foarte mult sa se joace cu alti copii adevarati, dar pentru ca el e unul e repede atras inspre Ispita. Stromboli il foloseste ca sa castige bani si-l inchide intr-o Colivie. Cand Zana cea Buna vine, Pinochio o minte si ii creste nasul. Constiinta Gimini o roaga pe Zana sa-l ierte pe Pinochio si astfel baiatul neadevarat mai primeste o sansa. Pe drum spre casa e din nou prins de John cel Cinstit care-i da un bilet spre Insula Placerii unde Pinochio se intalneste cu Fitil care-l invata sa fumeze si sa bea bere. Birjarul stia ca toti copiii neascultatori vor fi transformati in magari. Asta i se intampla si lui Alexandru, de altfel. Si Fitil incepe sa rada cu ras de magar si deindata se transforma…si asa mai departe.

Pinochio e un basm moral. Religia e un basm moral. Viata e uneori de basm. Ignoranta religioasa nu e o proprietate a religiei, cat a educatiei punct. Aceeasi oameni care arunca bolovani in numele lui Iisus au dificultati sa-i scrie numele si se vor scobi in nas in Biserica, sau vor ragai la muzeu, sau isi vor face poze in chiloti in fata Meteorelor. Lasati religia sa fie invatata copilului, face parte din mostenirea lui culturala, pentru a decide despre ea e nevoie mai intai sa o aibe, mai intai sa o stie, si-apoi sa o lase daca asta ii va fi dorinta. Refuzul unei invatari nu elibereaza mintea, cat o plonjeaza intr-un vast, interminabil intuneric al simplelor asocieri logice.

G

17 thoughts on “Un (alt)fel de intoleranta

  1. A numi 13 ani de cateheza (lasand la o parte felul salbatic si primitiv in care se face si asta), “mostenire culturala” mi se pare o minimalizare fantastica. Recunosc ca e prima data cand intalnesc aceasta perspectiva inafara grupurilor de fundamentalisti ortodocsi.

  2. Ina, eu nu sunt un fundamentalist, fie el ortodox or ba. Dupa ultimele mele calcule sunt ateu. Fundamentalismul nu e, din pacate, doar provincia religiei desi cel mai adesea e asociat cu aceasta. Mai mult, imi pare ca salbaticia sau primitivismul sunt atribute care pot fi asociate ineducatiei, sau anti-educatiei nu doar catehezei. La fel de salbatic mi s-a parut si modul in care Ceausescu a demolat biserici, de exemplu, la fel de salbatica mi s-a parut si crima de la Focsani in care un preot a fost omorit in biserica.

    Nu confunda te rog cultura cu civilizatia. Prin mostenire culturala ma refer la un bagaj identitar de grup. Exista culturii primitive foarte pretioase pentru umanitate, exista limbi “salbatice” pe cale de disparitie.

    Job-ul ministerului Educatiei, intr-o tara, e sa faciliteze accesul la educatie. Devreme ce tara X are majoritar populatie cu religia Y, ergo ar trebui ca ministerul Educatiei sa faciliteze (si) accesul la educatia ei religioasa. Insist, nu e obligatoriu cum sunt anumite vaccinuri, de exemplu, dar religia e okay sa fie in programa. Sunt doar mirat de forma cretina in care o propune manualul🙂

  3. PS: ca uitam. Nu e discutia aici, unica si marea porcarie e sa fie propusa religia ca alternativa viabila la Darwin care, daca-mi aduc aminte, a fost la un moment dat si SCOS din programa de biologie. Dar cred ca reiese din text.

  4. Stiu ca nu esti fundamentalist, de altfel de aia am si spus “inafara grupurilor de…”.
    Manualele sunt facute cu picioarele, e vorba doar despre superstitie, frica si vina, nicidecum despre basme cu morala sau povestioare despre bunatate asa cum multi au impresia. Si e interesant de ce au impresia asta. Eu cred ca o au tocmai pentru ca educatia religioasa, aia facuta de bunica pe la biserica, despre care vorbesti si tu, este cu totul altceva decat aia cu note in catalog si manuale stupide si amenintatoare. Aia a bunicii le-a creat impresia unui “dumnezeu de treaba care spune si el niste chestii de bun simt gen sa fii bun si asa mai departe”, te asigur ca e cu totul diferit de experienta religioasa scolara.
    Apoi, mai este legea facuta cu picioarele, care desi nu te poate obliga sa mergi la orele de religie (datorita unor tratate internationala privind drepturile omului, nicidecum ca ar fi avut legiuitorul vreun gand bun fata de non-ortodocsi), te pune in posturi dintre cele mai discriminatorii daca cumva iti doresti sa nu intri in jocul “educatiei religioase”.

    Prin urmare, gasesc demersul ASUR cat se poate de nimerit si fara intentia de a impieta in vreun fel “mostenirea culturala” privind religia ortodoxa, pe care de altfel ma indoiesc ca un copil ce traieste in Romania o poate evita, oricat de “rau-voitoare” ar fi familia in care traieste.

  5. Ai mare dreptate. Da, poţi să crezi sau nu în Dumnezeul ortodox, da, forma educaţiei religioase în şcolile româneşti are hibe, dar în momentul ăsta istoric e mai bine cu decât fără. Şi am un exemplu – am un prieten bun, grec, educat ortodox, care la 20 de ani s-a mutat la Londra. Nu şi-a botezat copiii născuţi şi crescuţi acolo, s-a gândit să fie liberi să-şi aleagă religia. Pentru că au avut parte de sprijin material şi spiritual, cei doi copii au astăzi propriile firme prospere, fata firmă de design, băiatul una de publicitate, ambele în Londra. Unul dintre reproşurile pe care, ca adulţi, le-au făcut tatălui, a fost că nu i-a botezat şi că, din cauza asta, s-au simţit totdeauna diferiţi de ceilalţi copii.

  6. Salut modul rational si de bun-simt, in egala masura, in care argumentati legitimitatea educatiei religioase. Din perspectiva sceptic-ateista, acest tip de educatie este o chestiune de ,,mostenire culturala”, iar abia a judeca altfel ar insemna intrarea pe un fagas fundamentalist. In ceea ce ma priveste, am compensat lipsa unei asemenea educatii in perioada ,,materialismului dialectic si istoric” prin lectura aprofundata a operei dostoievskiene, care, desi fictiune literara, mi-a consolidat credinta crestin-ortodoxa intr-o masura inestimabila. Si, in ultima instanta, formarea si exercitarea liberului-arbitru sunt procese psiho-spirituale complexe, inlesnite, intre altele, si prin educatia religioasa institutionalizata.

  7. In copilaria mea era o colectie intitulata “Povesti nemuritoare” in care erau genul de povesti pe care le gasesti in biblie: impresionante pentru un copil, respingatoare si abominabile pentru un adult. Imi aduc aminte de povestea unui arab care si-a daruit sotia prietenului cel mai bun si cum, citind-o, imi spuneam “ce prieten adevarat, as vrea si eu un prieten atat de bun”.

    Biblia e recomandata pentru studiu de catre copii tot in masura in care Pinochio, Povesti nemuritoare, Legendele Olimpului si Rahan sunt. Probabil comunicatul ASUR n-ar fi aparut daca pe coperta Bibliei ar scrie “Colectia Povesti Nemuritoare” sau “o productie BOR Comics”.

    Un comentariu legat de faptul ca religia face parte din evolutia omenirii si, pe care le consecinta, trebuie pastrata (cumva). Si alchimia face parte din evolutia stiintei si nu vad sa-i ia careva apararea, desi sunt convins ca amestecarea unor prafuri intr-un mojar ar crea acelasi soi de sentimente aspirationale. E ceva special la mema asta a religiei. Daca n-as fi ateu as zice ca-i data dracului.🙂

  8. Insist, e vorba despre literatie in privinta religiei practicate majoritar in Romania. De dragul analogiei, daca 90% din populatie s-ar identifica alchimisti as scrie probabil un text care sa apere dreptul la literatie si as incuraja predarea alchimiei in scoli.

  9. Se poate, dar nu mi s-ar parea normal sa-i spuna copilului meu ca e vinovat ca nu obtine aur de exemplu, ca alchimia e buna si chimia e cah, si in general sa fie indoctrinat de BOR…
    Din evolutia omenirii fac parte si sacrificiile umane dar nu vad sa sara cineva sa omoram oameni ca asa faceau si stramosii.
    Nu, nu mi se apre normal sa se bage biserica in educatie

  10. Treaba cu basmul moralizator este operationala cu o singura conditie, aceea de a informa infantele ca Biblia e tot o carte de povesti la fel ca aia de unde i-ai citit Alba ca zapada si fetita cu chibriturile. Si ai grija cum i-o spui sa nu-ti creasca nasul (nu in fata lui)! :))

  11. Să ne facem iluzii că BOR va accepta vreodată predarea în școli a istoriei religiilor și nu a dogmei creștine? Sau că Biblia va fi predată ca literatură fantasy? Eu zic să nu…
    Există destule basme morale care nu te obligă să trăiești sub amenințarea iadului sau a pedepsei divine.

  12. Abia ce am fost informat acum citeva minute: in scoala Waldorf din Bucuresti, ora de religie este obligatorie! Eu stiam ca ora de religie este facultativa. Cum este pina la urma?

  13. Asta nu reprezinta un argument pentru eliminarea educatiei religioase

    Orice parinte este liber sa-si educe copilul religios pana ii ies dumnezeii prin urechi si cristosii pe nas. La biserica. Nu la scoala.
    Vad ca pe tine nu te-au invatat religia la scoala si totusi ai supravietuit.
    Religia este bagata in scoli pentru urmatorul principal motiv, pentru a prelua din prestigiul stiintelor, pentru a-i ameti pe copiii ca religia si cu stiinta sunt pe picior de egalitate si nu in contradictie.
    Aceasta stare de fapt intr-adevar nu poate fi tolerata.

    Cunosc, de exemplu, un sat din Romania unde nu se canta de 50 de ani colinde, traditia s-a pierdut.

    Tu iti imaginezi ca in sec XXV o sa mai cante cineva colinde? Pana cand va functiona argumentul asta cu traditia?

  14. Chiar eu ma declar o persoana intoleranta si sunt mandru de asta. Intoleranta este o virtute.
    Nu poti sa tolerezi un om care-si vede de treaba lui, care face bine ceea ce face, care afirma lucruri adevarate si care actioneaza moral si justificat. N-ai pentru ce sa-l tolerezi.

    Poti tolera doar pe unul care urineaza pe usa ta, care este necioplit, nesimtit, mincinos sau necinstit. Toleranta se aplica prin definitie doar actelor suspecte dpdv moral. Ei bine eu nu sunt o persoana toleranta.

    Cred ca ar trebui sa faci o analiza mai rece si mai atenta a conceptului de toleranta.

  15. @Tractoristu

    In Bucuresti exista doua scoli Waldorf (de stat), in niciuna religia nu este obligatorie. Este adevarat ca in ambele sunt foarte putini copii care nu participa la orele de religie si ca in general, ca peste tot, directiunea face presiuni asupra parintilor ca ai lor copii sa participe totusi. Nu pot fi insa obligati. Nu stiu la alte clase, dar anul trecut in Liceul Waldorf la una dintre clasele I trei copii nu faceau ora de religie (stiu pentru ca fiica mea era printre ei). Anul acesta am mutat-o la cealalta scoala Waldorf impreuna cu fratele ei care a inceput acum scoala; la clasa I unde este fiul meu tot trei copii nu fac religie, la clasa a doua ea este singura care nu face.
    Mai exista o scoala Waldorf privata deschisa anul acesta, acolo nu stiu cum stau lucrurile.

    Pe scurt, daca directiunea sustine ca e obligatorie, e doar o forma de presiune asupra parintilor, dar nu o pot impune efectiv daca parintele refuza.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s