ieri | azi dimineata

 Acum ceva vreme:

Trezirea de dimineata e aceeasi ca si la ceilalti: deschizi ochii sau ai doar impresia ca ii deschizi, te intinzi, mai pastrezi inca ultima imagine a ultimului cadru din visul de dimineata, simti perna, dai cearceaful la o parte si gindul se duce direct in bucatarie, unde butonul rosu asteapta sa iti prepare cafeaua. Gindul ajunge primul si corpul lenes, cu urme de pliuri pe piele, pipaie cu talpile inca amortite parchetul dupa papuci, apoi pasii se duc unul dupa altul mai intii spre baie, desi gindul la cafea e uneori mult mai puternic si un mic ocol se face de la sine, doar pentru butonul acela. Apoi realitatea diminetii, cu stiri, ziare, history, cafea, aer curat, udat flori si gindul la ce urmeaza e ca si la voi. Dar dupa primele secunde realitatea mea intervine si inainte de a ma trezi definitiv visez. Visez la mare, daca sunt foarte obosita, sau visez la munte, daca mi-e dor de zapada, ma si vad legindu-mi costumul de baie sau claparii, cautind prin rucsac ochelarii de baie sau pe cei de soare, impaturind cu grija prosopul, luind cartile special cumparate de pe rafturile lor. Asta e visul cu ochii deschisi, care traieste independent de ce e in jur, ca aud stiri sau vreun reportaj despre al doilea razboi mondial sau calatori in timp sau vreo reluare de serial teverist.

Apoi urmeaza viata intocmai ca a tuturor, cu mic dejun, dus, facut bagajul pentru birou, strins masa si incuiat automat usa. Asa de concentrata sunt pe cu totul altceva incit de multe ori ma intorc din drum fiindca nu-mi aduc aminte daca am incuiat usa: pur si simplu momentul ala se sterge total din cap. Nu uit niciodata sa incui, dar uit ca am incuiat…

Daca merg cu bicicleta, atunci nici vorba de citit. Dar cind merg cu bicicleta ascult muzica. Si din clipa in care castile se deruleaza de pe mosor si apas play, din nou realitatea din jur e doar decor pentru o piesa cu personaje imaginare. Nici nu e nevoie sa inchid ochii, sau sa dau muzica foarte tare: tot ce se aude si se vede in jur face parte din poveste. Si, ca-ntr-o sala de cinema intr-un moment de liniste apasatoare cind se aude un telefon sunind tare, vraja se rupe cind primesc cite un telefon: muzica se estompeaza pentru a face loc soneriei si apoi unei voci oarecare care ma intreaba cind ajung si daca pot sa… Raspund cu da inevitabil, dar e un da automat, daca stiti ca sunteti din cei care ma suna dimineata nu puneti mare pret pe acel da, e doar din voce. Dupa ce inchid, visul se reia de unde l-am lasat si in citeva secunde acel intermezzo e dat cu totul uitarii.

Ajungind la birou depinde ce e de facut. Daca e mult de lucru ma refugiez in ce e de facut ca-ntr-o  transa, tot un fel de vis, din care e greu sa ma scoti. Daca nu e asa de mult de facut, am momente in care sap pe youtube dupa o piesa si o ascult pe repeat cu castile date tare incercind sa prind visul din spatele ei. Uneori versurile spun o poveste…

Last edited by andreanum on August 17, 2012 at 11:53 AM

Azi:

young love