Mi(ni)sterul Adevarului

Ministerul Adevarului. Intestine. Canalicule biliare. Cloaca. Plamani si prapor. Sa intri in burta leviathanului presupune cel putin o buna cunoastere a anatomiei lui. E curios formulat, acest adevar, abia cand te apuci sa-l cercetezi realizezi netezimile detentei, si ale platosei, du-te-vino-ul birocratic, plimbatul hartiilor si inghetatul drepturilor. Din multii chemati, si mai multii ramasi.

Mostra de naivitate.

“Ajunsa in fata scolii am fost intampiniata de o echipa Bgs care m- a intrebat” unde merg” am simtit ca intram intr- o inchisoare de maxima siguranta si ca  eu eram criminalul care t[re]b[uie] sa dea declaratii. Hei? Cine este inculpatul? . Am gasit in parte cealalta ostilitate atat din partea parintilor ,prin insulte si amenintari cu datul in judecata ,cat si a celor care au deranjat- o pe doamna.
Am avut parte de un adevarat asalt din partea profesorilor din comisie la adresa mea. De ce nu am facut din prima zi ceva . Le- am raspuns ca eu le- am conferit incredere dascalilor de la inceput. As fi putut pune in dubii institutia ? Pun in dubiu domnilor aspectul violent a tot ce s- a intamplat in clasa d- nei Bereanda fata de copii de 6-7 ani. Suntem aici
Sa facem o ancheta despre mine sau analizam comportamentul dansei la ore ? Sunteti acuzatori sau cei care consemneaza o situatie de indisciplina a unui dascal din scoala dvs?”

Ministerul Adevarului nu educa oameni in spiritul libertatii, sau adevarului. Libertatea e sclavie. Adevarurile sunt minciuni. Si, ca si in romanul lui Orwell, copiii din ziua de astazi au ajuns atat de nestapaniti incat ajung mici bestiole, brute care cu greu mai pot fi guvernabili.

Mostra de naivitate.

Azi, de exemplu, am ajuns in fata unei comisii formata din profesori si invatatori (nu stiu de ce tot timpul m-am intrebat daca si ei sunt parinti/). O Comisie pe care am asteptat-o cooperanta si pasnica, dar am gasit-o partinitoare si artagoasa. Am spus ca nu am nimic de declarat in afara de cele ce le-am scris in declaratia pregatita. Si totusi insistau. Insistau sa inventeze, surprinda, consemneze formulari care nu imi apartineau. ”Ne luptam?” imi statea pe buze sa intreb.
N-am mai trecut niciodata prin asta. Nu am mai fost niciodata nevoita sa fac eforturi sa explic ceva ce este evident. Ceva ce s-a intamplat. Cand?? De cate ori??? Cu cine? Cu cati??? Din ce cauza? De unde stiu? Hello? Despre ce vorbim? S-a intamplat timp de o luna, in anul 2012, in Bucuresti, cu copilul meu, la scoala. Si nu sunt de acord. Am voie sa nu fiu de acord? Imi dati voie sa nu fiu de acord? Trebuie sa cer voie sa nu fiu de acord? Am o declaratie, o sustin si o semnez. De ce ma intrebati de inregistrare? De ce imi spuneti ca ea este trucata, falsa, ilegala? Nu e treaba mea. De ce ma intrebati de ce am asteptat atat? De ce ma acuzati ca nu am facut nimic pana acum? FAC ACUM. Am plecat de acolo cu senzatia ca ”am vorbit impreuna si ne-am inteles separat”.
In urma cu trei zile am facut o rugaminte publica care nu a fost respectata. Azi am repetat-o televiziunilor si o spun, aici, raspicat, oricine intelege din efortul nostru de proteja drepturile copiilor din clasa d-nei VB o forma de persecutie a acesteia aleg, prin atitudinea dansilor, sa devina tinte ale protestului meu public.  Veronici. Doamna profesor Stavila Cristina. Domnul profesor Enache Adrian Dan. Domnul profesor Nicolae Cosmin. Doamna Invatatoare Primar Brebenel Otilia. Iordache Ilona Marilena.
Stimatii mei domni, onorabile doamne. Am suficienta compasiune pentru profesia dumneavoastra incat sa va atrag atentia ca sunteti in ochi public, gesturile dumneavoastra sunt susceptibile unei marturii publice, hartuiala dumneavoastra ajunge, instantaneu, nu la zeci ci la zeci de mii de oameni. Atitudinea dvs. nu face decat sa alimenteze furia, spiritul inca medieval, arogant, in dispret la adresa omului si contribuabilului ne motiveaza retorta. Nu sunt un romantic, eu nu lupt pentru drepturile parintelui roman de pretutindeni. Parintele roman de pretutindeni e las, a dat spaga sa isi dea copilul la o scoala de renume, a prestat plic la Inspectorate, si-a dorit din suflet invatatoarea aia buna; parintele roman de pretutindeni nu vrea elemente dificile in clasa, si face presiuni daca exista un copil dificil sa fie “mutat” de la clasa. Parintele roman de pretutindeni e la fel de bun precum Ministerul Adevarului care l-a educat/ propagat/ invatat.
Dar nu acesti parinti.
Nu eu.
La clasa doamnei Bereanda din 26 de copii intre 12, si 14, au cerut deja transferul la alta clasa. Domnilor profesori, pentru mine adevarurile sunt deja spuse, astept cu drag vizita comisiei de ancheta de la Protectia Copilului inapoi la dumneavoastra, sper sa dati cu subsemnatul, orice veti fi spus dumneavoastra la intalnirea de azi, si de maine poate fi folosit impotriva dumneavoastra intr-o curte de judecata, la fel cum esecul Directiunii Scolii dumneavoastra de-a se auto-sesiza, potrivit legii 272/2004, constituie un esec nu doar administrativ cat penal.
Vorbesc cu tot felul de oameni, nici nu mai stiu cine ce vrea sau daca vrea ceva: jurnalisti, avocati, specialisti, doctori… Imi spun povestea. Nu am pus pe nimeni la zid. Un invatator mi-a abuzat copilul: fizic si psihic. Intr-un spatiu public. Despre asta este vorba. Doar despre asta. Cred ca puterea de a asculta sau accepta opinia altcuiva demonstreaza cat de sigur esti de propriile opinii si cat de pregatit sa le sustii. 
Vorbesc zilnic cu multi parinti. Vorbim intre noi, ore in sir. Ne intrebam, ne povestim, ne sustinem, ne ajutam. Cum putem. Ei sunt singurii care ma ajuta sa mai ascund intrebarea ”cum am ajuns eu in povestea asta”. Mai vorbesc cu niste oameni care apar ca niste zane si ne ajuta. Ne suna si ne ajuta. Cu tot ce pot ei. Si eu ma tot intreb de unde vin ei. Si continui sa vorbesc cu ei cum continui sa vorbesc cu oricine.
Am ajuns insa sa vorbesc si cu parinti care ma ataca. […]Sau cu altii pe care ii vad neputinciosi sa isi scoata propriul copil din calvar. Pentru ca in clasa aceea e un calvar. Imi vine sa le urlu in fata: TREZITI-VA! AJUTATI-VA COPILUL!
Doamna a inceput sa nu le mai ceara sa faca nimic in clasa, pur si simplu ii umple de FB-uri. Si ii trateaza cu fistic. ”Cumparat din banii ei”. Cum? Pe ei, ticalosii, mizerabilii, prostii foarte prosti, cei mai rai de pana acum, toti de insuficient? Poate daca mananci fistic, uiti.
Intre timp, insa, copila mea deseneaza ”elefanti septogonali negri care ii apasa creierul”. Si plange. Si imi spune ca a lovit-o peste maini si a durut. Si ma intreba daca chiar pot sa nu o mai duc niciodata acolo. Cat fistic sa mai mananc, stimate AUTORITATI???
G
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s