Doamnă celor buni

Dei Gratia

...i-au interzis unei mamici sa declare un anumit lucru, apoi au mai fost cateva incidente […]
Pentru ca: nu exista nici o plangere impotriva invatatoarei inregistrata  [… ]in anii anteriori (iti spun ce ziceau ei) si pentru ca, tot ei spuneau, multi parinti o ridica in slavi, “declaratiile se bat cap in cap, parintii parca ar vorbi despre clase diferite”, nu despre aceeasi invatatoare la aceeasi clasa […]
In continuare au o siguranta de nezdruncinat […]nu au fost […] revoltati la randul lor de cele declarate de parintii “mei”…. stiu ca si-au depus cereri de transfer, parte s-au si transferat un nr. de 14 persoane, cei din comisie mi-au confirmat verbal ca sub 12 se desfiinteaza clasa, dar, fiind titulara, i se va putea da alta clasa….


Randurile sunt pentru tine. Stiu ca te-ai furisat sa citesti. Nu poti sa stai departe. Si cum ai putea? Dar daca? La copilul tau totusi n-a tipat doamna. Copilul tau e cuminte si frumos. Asculta. Isi face temele. Doamna il lauda, ti-a spus ca prinde foarte repede. El nu e agitat ca Bogdan. Nu deranjeaza la ore precum Ioana. Nu a fost pus la colt precum Filip. Iti aduci aminte cand a venit acasa cu Febe? Te-ai gandit atunci, poate, ca incepe o perioada noua. Stii, si eu imi aduc aminte de prima oara cand i-am dat baiatului meu de mancare. Prima oara cand a stat singur. Prima oara cand a ridicat capul. Primul zambet. Prima cazatura. Prima durere. Prima data cand i-a curs sange. Primul vaccin. Prima oara cand baiatul meu a facut febra. Plansetul. Rasetul. Urletul copilului meu cand nu mai putea. Scancetul de  epuizare. Tipatul de extaz. In linistea ta, acum, stau bine ascunse ca si la mine amintirile cresterii dintre tine si copilul tau. Pe masura ce e al lui e mai putin al tau. Pe masura ce creste e mai putin al vostru. Cu fiecare zi devine un el. O ea. Isi invata cineva-ul. In ziua in care baiatul meu si-a facut primul lui prieten am avut sentimentul ca s-a mai departat un pic, si m-am simtit batran, nu mai eram doar noi, mami, tati, si buni si tataie, si mama Tii si tata Dabi, erau Giulia si Emus si Daia si Teo. Ceilalti oameni. Mai stii cum era cand au aparut ceilalti oameni in viata copilului tau?

Poate l-ai dus la gradinita. Si a venit acasa cu maini murdare, si a facut poate enterita, poate a luat raceala de la alt copil si ce sa-i faci, asa-s copiii, poate ca unii copii au parinti care nu-si spala copiii. Poate ca unii parinti au copii care nu si-i cresc ca lumea. Dar nu tu. Tu ti-ai crescut copilul bine in tot si-n toate, ireprosabil, de fapt e bine pentru ca tu te-asiguri ca e bine si, cand nu te vede nimeni, te rogi cuiva in sufletul tau, nu conteaza cine sta deasupra dar te rogi vegheaza asupra copilului meu, doamnă a celor buni, nu mi-l rani și da-mi-l înapoi bine cand vine acasa.

Ce trebuie sa faci? Ce trebuie sa dai? Cui trebuie sa ii ceri benevolenta? Exista vreun fel special de candela pe care un parinte ar trebui sa o aprinda, in ajunul primei zi la Scoala, ca doamna celor buni sa raspunda?

Dar daca nu va reusi sa invete? Dar daca fetita ta e mai distrata si nu se coordoneaza foarte bine? Dar daca baiatul tau e iute, si-i place sa alerge mult, oare va reusi sa se stapaneasca? O sa-i placa de ceilalti copii? Isi va face poate prieteni? Dar daca va esua, daca va veni vreodata acasa dezamagit oare ce-ai sa faci? Ai sa-l incurajezi, ai sa-l aperi? Poate ca e doar o manipulare. Poate e doar un mod de-a-ti arata ca nu vrea de fapt sa creasca, poate ar fi trebuit sa-l mai tii un an acasa, scoala poate sa astepte, viata poate sa astepte. Ieri, doamna l-a ascultat. Oare a stiut suficient? Uita-te la el, un om atat de mic, un ghiozdan atat de mare. Barbatelul mamii. Fetita tatii. Si printre ei copiii rad, plang, se cearta, se imping. Deasupra troneaza doamna celor buni, imbunandu-i.

Stii, am sa-ti spun o scurta poveste. Cand eu eram in clasa a I-a am avut un prieten pe nume Alin cu care ma suiam in castani si ne prefaceam ca eram luptatori de arte martiale, saream din copaci si ni se parea ca suntem foarte puternici. In fata mea in banca statea o fata grasuta, cu pistrui si parul lung, negru prins in coada. Alin era primul meu prieten la Bucuresti dupa ce venisem inapoi de la Fagaras si lui ii placea sa o tachineze. Parintii Ei, mi-a spus intr-o zi, erau divortati. Nu stiam ce inseamna asta si probabil n-am parut foarte impresionat asa ca Alin mi-a explicat ca parintii ei nu locuiesc impreuna. Am fost bulversat. Daca parintii cuiva nu locuiesc impreuna unde locuiesc? Cand am plecat de la scoala, in loc sa merg in calea mea, am mers in calea ei. Nu ne stiam inca bine, i s-a parut probabil un lucru de oroare ca un baiat cu breton taiat scurt, si stramb, bronzat tiganeste si cu ochi verzi, cu uniforma prea mare pentru el si ghiozdan portocaliu cu ochi rosii de pisica o urmareste. A  cotit-o prin parc, eu m-am tinut departe. S-a furisat pe dupa banci, m-am prefacut ca imi leg sireturile. Pana la urma a sprintat nebuneste intr-o scara si eu dupa ea. M-am uitat atent unde a intrat si-apoi am mers pana in dreptul usii. Scria familia O…escu. Alin avea dreptate. Parintii ei chiar erau divortati. Si am plecat acasa.

A doua zi doamna celor buni m-a tinut, dupa ore, in clasa si mi-a cerut carnetul de note. Cu stiloul rosu a scris un mesaj pentru mama mea, saraca, sa-l semneze. Elevul George Diaconu (asa ma chema atunci) a fost indisciplinat si a urmarit fetele la domiciliu. Mi l-a dat in mana, avea caligrafia impecabila. Sa mi-l aduci semnat de mama ta. Am fost atat de necajit, atat de umilit, iesisem din gratia ei, avea putere asupra mea, tovarasa Avramescu. De ce trebuise sa-mi scrie in carnet? De ce nu m-a certat? De ce nu s-a terminat acolo? De ce trebuia sa stie mama mea? Si nu aveam scapare. Seara, i-am zis tremurat mamica am facut o prostie. Si i-am dat carnetul. Mi-aduc aminte maica-mea s-a uitat, a luat stiloul, a semnat cu semnatura ei frumoasa, mica si citeata si mi-a zis lasa, vorbesc cu cu ea la sedinta cu parintii. Si s-a terminat. Doamna celor buni a fost imbunata, mama mea departe de mama, buna mea departe de buni. Invatatoarea mea. Ecaterina.

Acum eu mi-as dori ca tu sa fi venit aici adusa de bine. Imi doresc copilului meu invatatoarea mea. I-am dorit baiatului cu cocori invatatoarea mea. I-am dorit fetei cu cosmaruri cu mii de ochi invatatoarea mea. I-am dorit baietelului pe care-l durea burtica si varsa invatatoarea mea. Le-am dorit, lor, doamna celor buni pentru ca in ei e si copilaria mea, greseala si pedeapsa si iertarea. Tu, mama celui care n-a fost vreodata altfel decat bun,  pentru care Doamna a fost buna, nu trece mai departe si uita-te imprejur. Uita-te inapoia ta. Da, n-a fost al tau. A fost al ei. Poate ca nu ti-a placut nici de ea, nici de odrasla. Poate ti s-a parut obraznic. Poate ti s-a parut ne-educat. Poate ti s-a parut, ca si mie acum o mie de ani, ca e ceva intens ciudat ca parintii unui copil sa nu stea in acelasi apartament. Dar asta? Dar asa?

Azi Zeita a fost darnica. Dar tacerea ta condamna pe altul la o suferinta ne-recunoscuta. Iar tacerea ta iti condamna copilul, intr-o zi, sa devina parintele celalalt. Alege-ti cu grija, cuvintele, doamna. Puteai sa fi tu. Putea sa fie el. Lumea in care traiesti e lumea pe care o inveti celor mici, e lumea in care copilul tau bun a vazut nedreptatea si tu ce-ai facut? Nimic. E lumea in care copilul tau a vazut opresiunea si tu ce-ai zis? Nimic. E lumea in care prietenul copilului tau a suferit persecutie si tu unde erai? Nicaieri. E lumea zilei de maine in care alegi sa inchizi ochi, urechi, minte pe de-a intregul. Adu-ti aminte de asta cand vei fi in fata altuia si-i vei cere sa te vada. Sa te auda. Sa te inteleaga. Caci tu n-ai facut nimic dintre acestea.

G

2 thoughts on “Doamnă celor buni

  1. Mie mi se pare halucinant – poate merita sa discutam despre asta – felul in care este aparata aceasta femeie. De ce? Ce ii sperie in asemenea hal, ca imi imaginez ca doar frica poate genera asa vehementa.
    Daca te gandesti la ceva organizare (asociatie) eu zic prezent.

  2. In loc sa profitam de ocazie si sa avem o dezbatere despre sistem, invatamant, cresterea copiilor, psihologia copiilor si ate altele, ne grabim sa facem bisericute si sa ostracizam pe cei care deja sufera. Se ajunge mereu la “vina e a victimei”. “Pai daca copilul tau era cuminte nu ar fi tipat la el doamna!”. Pai da! Si victimile violurilor tot ele sunt vinovate, pentru ca s-au imbracat “nu-stiu-cum” si au atras atentia barbatilor prea-sensibili. Dar divaghez … Nu-si pune nimeni problema daca acest tip de dascal e cel caruia ii incredintam formarea copiilor nostrii ca membrii de baza ai unei societati globale? Unde este puterea exemplului la madam Bereanda? Ce fel de lider e ea? Ce invata copii de la ea in afara de bastonase? Unde e dragostea de a cunoaste, curiozitatea, imaginatia, empatia pentru cel de langa tine? Valorile de care copiii nostri au nevoie incep din clasa intai. Ii compatimesc pe TOTI copiii din aceasta clasa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s