Culorile razboiului

Luca sta cu mine pe covor. Are ochi migdalati, de un gri tulburator. Un copil cuminte, breton. In spatele lui pe canapea mamica si taticul. Au insistat sa vina sa il vad. Taticul e pacient vechi. Mamica e pacient nou. Luca e un baietel cum sunt toti baieteii, serios, poate prea serios, si care daca vei avea curiozitatea sa te uiti la mainile lui periodic isi strange foarte, foarte tare pumnii pana i se albesc incheieturile. Mi-e tare drag de el desi l-am vazut acum 5 minute. Exista astfel de copii, de fapt exista astfel de oameni care te cheama la drag, e un imperativ pentru ei, o urgenta, sa primeasca reconfortarea. Privirea lui Luca e atenta, vorbeste in propozitii scurte dar corecte. Nu exista onomatopee. Nu exista gesturi gratuite.

Luca sta cu mine pe covor. Ce faci Luca? Bine. Mergi la scoal? Da, sunt a intaia. Si iti place de doamna? Da, doamna e bine. E o papusa Barbie, exclama din spate mamica dintr-o data. Remarca trece pe deasupra noastra, stiam eu de ce nu ne-am pus pe scaune sau canapele, daca noi suntem jos, si parintii lui sus, o parte din mintea lor va trece, ca norii, pe deasupra mintilor noastre si vom putea sta de vorba. Ca o mie de alte dati mana mea se face deget si, in timp ce ma uit la Luca, ii fac semn mamei sa taca din gura. Si mana lui Luca se linisteste, si pumnul in culorile toamnei si-ale iernii se linisteste si el. Spune Luca tu stai la casa sau la bloc? La casa. Si ai o casa mare? Foarte mare. Si vecini? Si vecini. Sunt copii la tine pe strada? Da, sunt doi copii, unul e mai mare si unul mai mic decat mine. Si va jucati impreuna? Da, ne jucam. Si va mai si certati? Da, din cand in cand.

Luca vrei sa desenam?

Vreau.

Uite vreau sa ii desenezi pe mami, pe tati, si pe tine.

Luca deseneaza. Incepe cu mami. Ii face conturul parului, seamana cu acoperisul unei case. Apoi ii face fata rotunda, apoi gura cu doua buze, ochii goi, doua margele, apoi mainile cu 5 degete la o mana, apoi picioarele cu botosi. Urmeaza tata care e mai mic decat mama, incepe cu conturul barbiei dar brusc se opreste si sterge cu guma in timp ce continuam discutia.

De ce se cearta copiii, Luca? Pentru ca nu se inteleg intre ei. Si ce fac copiii cand se cearta? Tipa unii la altii, se bat, de-astea. Luca vreau si eu sa desenez, e okay cu tine Da.

Ii desenez figuri de oameni care rad, care plang, care sunt tristi, care se uita incruntat, care tipa, care nu spun nimic, sunt inexpresive, care rad agresiv, cu dinti, care rad cu pofta. Luca e un baietel foarte empatic, nu rateaza nici o emotie, pentru varsta lui le stie pe toate si incep sa inteleg de ce mi-e drag. Luca e un mic psiholog. Luca e un mic psiholog care deunazi a scos dintr-un sertar un cutit de bucatarie si i-a spus mamei ca o omoara, dupa care s-a trantit pe jos si a inceput sa urle vreme de minute in sir. Hai sa ne intoarcem la desenat, Luca.

Il deseneaza si pe tata. Figura rotunda, par scurt. Mainile sunt facute dintr-o singura linie cu 5 degete. Picioarele in aceiasi botosi. Tata e singur, nu se tine cu mama de mana. Apoi incepe sa se faca si pe el. Incepe cu un contur rotund si brusc se opreste si sterge cu guma. Luca spune-mi e bine ca oamenii sa se certe? Nu, raspunde Luca trist, descurajat. Mie imi plac oamenii care se cearta, dintr-o data incep si el se uita la mine cu ochii mari, gri, uluit. Imi plac oamenii care se cearta pentru ca imi plac oamenii care se impaca, Luca. Nu intelege. Tu cand ce-ai certat ultima oara, Luca? Se gandeste, isi musca buza, pumnul ia din nou forma anotimpurilor, acum 3 zile. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat?

Liniste.

Mamica imi spune ca v-ati certat. Da, spune Luca. Iti mai aduci aminte cum arata fata lui mami cand ati inceput sa va certati? – si ii intind desenul cu figuri umane. Imi arata cu degetul o figura trista. Si tu cum erai, Luca? Mana, mesmeric, merge catre fata incruntata, furioasa. Si ce s-a intamplat dupa aia? Mama s-a enervat foarte tare pentru ca eu am gresit. Si ce-ai facut? Am fugit si dupa aia ne-am certat si ne-am impacat. Luca, eu stiu o poveste unde mama a inceput sa dea in tine. Da, zice el, asa fac oamenii uneori.

Uneori oamenii merg la razboi, zic eu. Da, oamenii merg la razboi. La razboi cu sabii, cu armura si cu scut, Luca, nu? Da. Vrei sa desenam? Vreau, raspunde usurat si iau alta foaie de hartie. Imi aduc aminte de squiggle-ul lui Winnicott dar nu-mi foloseste ce facea Don, in momentul asta am nevoie de mine, de jazz, zic hai sa facem un desen impreuna, hai sa desenam cu culorile razboiului, vrei? Luca strange un pumn mic, rotund, eu spun uite hai sa ne alegem fiecare o culoare a razboiului tu pe care o vrei? Negru, zice el si ia un creion negru. Bine, zic eu, eu am sa fiu albastru. Hai sa desenam.

Razboiul meu incepe asa, zic, si fac o mazgalitura mica pe foaie.

Si razboiul meu incepe asa.  – zice Luca si face si el o mazgalitura mica pe foaie.

Si-apoi razboiul meu face asa – zic – si fac o mazgalitura mai mare pe partea mea de foaie.

Si-apoi razboiul meu face asa – zice Luca – si face si el o mazgalitura pe partea lui de foaie.

Dupa care razboiul meu face asa, – zic – si manjesc toata foaia cu albastru inclusiv parti din desenul lui.

Si eu fac asa, se bucura Luca si mazgaleste si el pe partea mea.

Dupa care eu fac asa, zic, si frec tare tare foaia cu creionul meu albastru.

Dupa care eu fac asa, zice, si freaca si el cu un pic de curaj foaia.

Dupa care eu frec tare tare tare de tot, zic eu, si aproape ca rup creionul pe foaie.

Dupa care Luca freaca tare tare tare si eu zic mai tare, Luca, mai tare si Luca freaca foarte tare pana cand se rupe foaia sub pix. Si se opreste.

Razboaiele distrug. Da. Dar e bine cand se termina, zic, pentru ca dupa aia oamenii pot sa isi dea mana, ii spun lui Luca si ii intind mana. Hai noroc, Luca. Dam noroc. Luca spune da, e bine pentru ca dupa aia oamenii pot sa ramana prieteni; si deseneaza o figura zambitoare, si eu fac si eu o figura zambitoare.

va continua…

5 thoughts on “Culorile razboiului

  1. Pingback: Importantele culori ale războiului | In joaca

  2. Intreb si eu, nu exista o etica profesionala conform careia numele pacientilor sunt fictive si discutiile din cabinetului terapeutului sunt confidentiale? Sau sunt pentru publicul larg?

  3. Imi place ca din cele pe care le poti impartasi cu noi mai invat si eu cate ceva, mai ales despre cum sa NU fac cu fetele mele….
    Multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s