Lisbeth

Isi misca trupul matahalos cu dificultate. Pe strada nu mai pot merge decat insotita sau in cadru; apartamentul e mic, spune, si abia de ma pot sprijini de pereti. De la bucatarie la baie. Din baie in pat. Din pat pe fotoliul masiv imbracat in velur din sufragerie. Lisbeth are pe sifonier, pe canapele, pe recamier o colectie colosala de papusi de toate felurile, plastic ceramica portelan cauciuc, Veronici, Marii si Mirabele. Vrei o portie de serbet? Ma grabesc, doamna. Prostii, asteapta aici. In urcare halena ii suiera dintii. De dupa usa de glasvand se aud clinchete si reapare, mic mastodont octogenar, in camera cu o farfurie de china, delicata, o lingurita curioasa de argint si o portie nobiliara de sorbet. Adica mica. Pe masa nelipsitul pahar cu apa, ca domnii de demult.

E ceasul trei si Anne trebuie sa soseasca, imi spune in timp ce pune un telefon mobil inchis pe masa. Ochii mei intreaba, sunt papusile ei? Lisbeth se aseaza pe scaun cu un oftat, deasupra buzei se ascund, printre peri, semintele perspiratiei. Ce-o fi cu fata asta de nu mai ajunge? Ia de pe masa telefonul si cu maini sigure formeaza. Alo? Anne? Ce faci draga pe unde esti? Unde? Cu cine? Sigur? Hai ca a sosit domnul doctor. Da. Sa nu intarzii. Stii ca nu-mi place cand nu esti punctuala, da? Mama se supara, Anne.

Va place sorbet-ul? L-a facut o vecina, de cand i-a murit barbatul mai vine pe la mine sa faca mancare, curatenie. Da. Despre ce povesteam? Ah, da. Anne.

Anne e o fata speciala. Tatal ei si cu mine am avut o relatie de dragoste nebuna, dar furtunoasa. Imaginati-va, el era un frumos nebun, aviator, eu frumusica, educata, de familie buna. Mi-a luat mintile. Uite-l aici e poza lui, nu-i asa ca era cel mai frumos barbat? Cu un zambet retinut aprob, si ma fac ocupat imprejurul paharului cu apa in vreme ce respiratia lui Lisbeth misca, imperceptibil, aerul satiat in mirosul parfumului vechi, onctuos si usor acrid. Scarlatescu a avut un singur defect. Femeile. Ce sa mai, nu si-a putut-o tine in pantaloni iar eu am fost prea mandra sa il las, cu copil mic ce sa mai in anii aia nu se putea sa divortezi. Asa ca am acceptat. M-am concentrat pe Anne sa nu-i lipseasca nimic. Bine, aici si …domnul a contribuit substantial. A iubit-o enorm. Enorm. A fost ingerul lui.

Lisbeth, stii de ce am venit aici. M-a rugat Anne sa vin sa vorbim.

Prostii. Asa isi face Anne griji degeaba. Mai vreti sorbet? Nu multumesc. Anne spune ca de o vreme te-ai schimbat, nu mai vorbesti cu Nuna si Kathy. Surorile mele sunt moarte, domnule doctor. Cand au murit, Lisbeth? Ei, sunt ceva ani de-atunci, cu siguranta trebuie sa fie cativa. Iti mai aduci aminte cum au murit? Ce mai conteaza acum, s-au dus si basta. Ai fost la inmormantarea lor? Nu mai stiu, Anne stie detaliile astea, ea e buna cu cifrele. Nu mai vreau sa vorbim despre asta, pe unde-o fi fata asta. Ia telefonul, formeaza si Anne, ce faci draga pe unde esti? Bine. Hai nu mai sta mult. Sa iei niste apa. Hai ca a venit domnul doctor.

Unde e sotul tau? E plecat in delegatie pe undeva, sotul meu a fost dintotdeauna discret, n-am stiut exact cu ce se ocupa. Vine, pleaca. Am avut grija sa aibe mereu uniformele calcate, cizmele lacuite. Si el m-a respectat. Spuneai ca umbla cu femei, Lisbeth. Ei, asta in tinerete, asa sunt barbatii dar sa tineti minte de la mine, un barbat casatorit tot la nevasta se intoarce acasa. O singura Scarlatescu a fost. A fost? A fost, este, ce mai conteaza. Bazaconii.

Anne spune ca n-ai mai mancat de trei zile, si ca ai inceput sa vorbesti….lucruri ciudate? Lisbeth rade un pic, siret, v-a povestit? Inseamna ca nu mai e secret. Povesteste-mi tu, Lisbeth.

Doar oamenii pregatiti pot sa auda povestea mea. Cati ani aveti? 30. Nu sunteti pregatit, sunteti prea tanar, lasa sa mai treaca niste ani, 10 – 20 asa, si vorbim. Anne, vreau sa vorbim azi, am venit pentru ca m-a rugat Anne. E ingrijorata pentru tine. Daca tu continui sa refuzi sa te alimentezi si sa bei are sa ti se faca rau si ai sa mori. Se uita la mine cu un amestec ciudat de liniste si implinire, doctore nu-mi explica tu ce e moartea, am murit de o suta de ori la viata mea si n-o sa vina un pusti sa ma invete. Iarta-ma, Lisbeth, iti vorbesc ca medic nu ca pusti. De ce nu mananci? Pentru ca nu am nevoie, am descoperit secretul nemuririi. In cateva zile are sa fie clar si lumea are sa vada, sunt pregatita sa deschid a saptea chakra, sunt un inger de lumina, Dumnezeu ma cheama la el, sunt lumina divina, suntem in contact permanent el si cu mine. Dumnezeu si cu tine sunteti in contact, Lisbeth? Da. Si iti vorbeste? Nu imi vorbeste, imi trasmite informatii. Anne, unde o fi fata asta, de ce nu mai ajunge? ia telefonul, formeaza cu maini sigure alo Anne, draga ce se intampla cat mai ai pana ajungi? Ai avut treaba? Sigur, bine, bine, hai ca a sosit domnul doctor. Am obosit, domnule doctor. Bine, Lisbeth. Iti multumesc ca ai vrut sa vorbim, pot sa folosesc baia? Bine, bine, hai du-te.

Printr-un hol, pe langa bucatarie, intr-un mic vestibul si apoi pe langa usa de la baie ma strecor in dormitor. Incremeniti in scaune, imprejurul mesei stau trei barbati. Cel mai in varsta isi tine capul in maini si plange, in tacere. Un al doilea isi toarna tuica intr-un pahar de vin si-l da peste cap, vizibil tulburat. Un al treilea ridica privirea catre mine. Cine e Anne? V-a vorbit de ea? Of, Doamne. Anne e fiica mea, mama a crescut-o de mica pana la 12 ani. Anne a facut o amigdalita foarte urata, s-a complicat cu meningita, in fine doctorii ne-au spus ca i-a atacat creierul. Mama refuza sa creada ca Anne a murit. In fiecare zi ia telefonul si sta ore intregi si discuta cu ea la telefon. De cand? Mai mult in ultimul an de cand a inceput sa citeasca din cartile alea de dezvoltare personala. Domnule doctor, ridica din palme figura Scarlatescu, aviatorul, se mai face bine? Sotia mea, se mai face bine? si izbucneste in plans. E o tragedie, o femeie asa de buna, de frumoasa, n-a facut decat bine toata viata ei, n-a gresit nimanui. Nu stiu, domnule S., ati facut hartiile asa cum v-am rugat? Da, Sandu are curatela, ati vorbit de un medicament. Da, nu stiu, ar putea sa o ajute, poate macar o lasa un pic sa manance, daca in 2 zile nu reincepe va trebui sa o internam.

Zilele trec, culorile semafoarelor se amesteca seara de seara cu praf, moloz si claxoane in intersectia de pe Banu Manta. Sunt saptamani cand pierd sirul, imi aduc aminte de Hans Christian Andersen in timp ce accelerez spre casa, de Anne Lisbeth, de tragedia din poveste, copilul frumos, copilul urat, copilul mort in larg si inecat, fantoma de la malul marii…Sandu suna la telefon. Gol in stomac. Au trecut trei zile, incotro? Camin privat, spital pentru batrani….Domnule doctor, e o minune, de azi dimineata mama mananca. Liniste. Mananca, spune Sandu si suspina. Plange in telefon. Un moment ma opresc si eu din gand. Ingerul luminii a fost bland azi. Va multumesc. Multumesc si eu, Sandu. Si apoi, mie, multumesc, Lisbeth. Multumesc, Anne.

G