Un pic de speranta

Intru in al saptelea an de cand am, de cand avem acest blog. Desi am scris majoritar in el n-a fost niciodata al meu, nu mi-l amintesc al meu. E asa cum se cheama, Andreanum si am ajuns pe el invitat de proprietar. Sunt chiriasul gandurilor mele dintr-o perioada in care eram mai multi care scriam mai putine. Intr-un fel sau altul am ramas doar eu. Cunoscut si totusi anonim. De ce nu mi-am facut un domeniu separat pe care sa scrie gabrieldiaconu.ceva.wordaltceva? Nostalgie, cel mai degraba. Periodic merg inapoi la lucruri pe care le-am scris in 2006, 2007, 2008, am crescut cu ele cum au crescut si ele cu mine.

Blogurile si-au pierdut substanta. S-au fragmentat pe masura ce facebook a devenit o optiune mai viabila, mai interactiva. In zilele noastre e dificil, si o zic fara sa deplang, sa mai insailez continut suficient sau sa gasesc putere de introspectie printre articole de ziar, aventuri televizate sau radio, aparitii si disparitii sau campanii pentru diversi X, sau Y. E un la revedere, pana la urma? Nu l-am dorit niciodata, pauzele lungi au fost marca revenirilor furtunoase.

In anul 2013, primul de fel din 1987, imi doresc un pic de speranta. Am pierdut prea mult timp comentand, argumentand, luptand pentru edificarea unei educatii cat-de-cate in ce priveste lucruri importante pentru mine: sanatate, sanatate mintala, psihologie, psihiatrie. In termeni vulgari mi s-a cam luat. Da, am marcat puncte importante pana la punctul la care, in sinea mea, ma vad pregatit sa dau stafeta mai departe unuia sau unora dispusi sa o ridice si sa o alerge inca o tura de stadion.

Ma infrigureaza, un pic, sa vad ca nu sunt totusi foarte multi care sa faca asta. O mana de oameni au fost dintotdeauna, si mana aia de fapt ciunga si rupta de falange.

Deci nu e un adio. E un fel de “plec in cautarea acelui pic de speranta”. Proiectele mele pe 2013 sunt sa imi incep doctoratul, sa imi cresc mintea dincolo de cat am putut sa o arat in anii astia traiti pe doua continente, in doua tari, prin zeci de aventuri, sa continui sa imi scriu piesele saptamanale la ziar si, daca am sa gasesc ceva de zis, sa mai zic si aici.

Deci la revedere.

Si pe curand.

G

 

2 thoughts on “Un pic de speranta

  1. Invatam lucruri de pe aici si imi placea sa te citesc. La ziar e altfel, nu stiu de ce, cred ca si comentariile din josul paginii ma fac uneori sa-mi fie scarba de colegii de lectura.

    Good luck!

  2. “7 ani” (de haiducie – in blogosfera) reprezinta o vârsta matusalemica. Va urez odihna placuta si fertila, iar viitoarea reincarnare sa va fie lina si fructuoasa. Cu drag, al d-voastra dl.Goe (cititor si comentator ocazional).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s