Minoritar


Imi plac cuvintele mari. Prietenul meu Mihnea trebuie sa imi aduca aminte periodic despre oamenii care ma citesc in ziar ca nu sunt un public “de specialitate”. Gabi nu esti la simpozion, imi spune. Oamenii nu au educatie. Oamenii nu au citit. Oamenii nu inteleg. Vrei sa ajungi la ei? Foloseste propozitii simple, concepte usor de priceput. Asimilabile. Nu e vorba de mesaj. E vorba de ambalaj. Daca esti prea sofisticat prostimea va trece mai departe.

In naivitatea mea protestez. Oamenii nu sunt chiar atat de prosti, Mihnea. Oamenii care citesc un ziar sunt cel putin literati devreme ce citesc, nu? Daca citesc inseamna ca au exact unealta necesara pentru a dezvolta o forma fie ea si primitiva de educatie, cultura, stiinta si intelegere despre mediul inconjurator si despre ce guverneaza logica elementara. Bunul simt. Ce e rau si ce e bine pe lumea asta. Poate unii vor fi fost ca si mine obligati sa invete fragmentul ala din Glossa cu vreme trece/ vreme vine/ toate-s vechi si noua-s toate. L-o fi picat si la vreo teza. Vreau sa  cred ca “teza” e un cuvant aflat in vocabularul unui cititor oarecare. Vreau sa cred, imi spun cand Mihnea imi aduce aminte de raritatea de relief in peisajul moral al cititorului de ziar roman ca e ceva teraformabil. Ca la sfarsitul zilei un cuvant lasa o urma, o falie in mintea unui individ. Si ca daca ai privilegiul sa te adresezi unei mase oarecare de oameni  – sute, mii, zeci sau sute de mii  / nu importa – ai face bine sa petreci timpul ala incercand macar sa contribui ceva in constiinta lor. Sa le spui ceva nou. Sa-i provoci. Sa-i intrigi. Sa-i duci inspre un “mai bine” moral care presupune inchizitie, introspectie, judecata si poate – DOAR poate – o schimbare in constiinta lor individuala.

Fac munca asta intr-un fel sau altul deja de multi ani. Am pierdut numarul cuvintelor scrise si al orelor petrecute in indoiala cu mine insumi si obrazul rosu dupa ce-am publicat un text ca poate n-a fost cel mai bun posibil, ca poate n-a inchis in el cea mai buna parte din mesaj. Le-o fi placut, nu le-o fi placut, povestea-i gata deindata ce primul cititor citeste.

E atat de frumos sa citesti. E ca si cum ai devora o lume, o lume abstracta, o lume ca o masa regeasca intr-o tara exotica in care un dineu cu adevarat formidabil nu e format din trei, cat din 13 feluri de mancare care vin din nou, si din nou, in timp ce te minunezi de diversitatea imaginatiei bucatarului. Atat e de frumos sa citesti. Din punctul asta de vedere nu exista scrieri proaste atata timp cat respecta principiul culinar al comestibilitatii, daca sunt cuvinte scrise de un om si daca omul respectiv le-a dorit digerate de-o minte crezi, speri, iti doresti poate pe undeva ca ai sa gasesti gust, aroma, placere si satietate in ceea ce consumi.

La ce bune toate randurile de mai sus?

Pentru ca servesc randurilor urmatoare. Vreau sa fie stabilit ca oricine este literat, minim alfabetizat si poate sa inteleaga ce scriu aici are la indemana uneltele necesare, bazale, minimale pentru a interpreta la nivel formal realitatea. Pentru ca asta ar fi – ce-i drept christica nu legala – scuza pentru intoleranta traditionala romaneasca despre care fac referire in cele de mai jos. “Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac” – spune Iisus. Ca si cum daca ar fi stiut n-ar fi facut. In paranteza fie spus logic aici e o perversiune subtila, anume ca daca oamenii ar fi stiut n-ar fi facut, si atunci logic Iisus n-ar fi fost sacrificat ergo n-ar fi fost loc sa fie probat ca Messiah si-atunci ar fi disparut probabil ca si toti ceilalti dinaintea-i, si dupa-i, din iudaism care au tentat o reclama cum ca “fiul lui Dumnezeu suntem”. Asadar pentru desavarsirea faptica a martiriului era nevoie de ignoranti, de nestiutori, de zabauci in jargon. Dar sa ma intorc la tema centrala.

Majoritatea minoritatilor din Romania sufera o forma de persecutie. In Motsoc vs. Lapusneanu e sinteza perfecta a paradoxului. Capul lui Motsoc vrem. Multi dar prosti, Maria Ta. Prosti dar multi, boier Motsoace. E minunat sa fii majoritar in Romania functie de ce vrei tu. Daca se intampla ca esti roman, alb/ caucazian, nascut crescut si stabil in provincia unde provincialii tai sunt majoritari, daca se intampla ca esti de acord cu majoritatea lucrurilor cu care majoritatea oamenilor sunt de acord, daca se intampla sa ai aceleasi optiuni politice, sportive, cultural/muzical – artistice ca majoritatea colegilor tai de habitat lucrurile vor merge bine pentru tine. E o priveliste divina, de pe undeva de pe-un deal, sa vezi poporul in uniforma conformitatii. Oamenii, anonimi pana la ultimul, sunt multumiti in omogenia lor. Ai zice ca le e destul, caci legiune sunt.

Dar nu e destul.

O grupare, oricat de omogena e ea, are un trunchi identitar care nu se denomineaza doar prin “suma lucrurilor care suntem si in care credem”. Nu. Oamenii nu au creiere pregatite sa anticipeze cat de multi seamana cu ei in trasaturile enumerate mai sus si atunci traiesc o forma de anxietate de grup. Oare suntem destui? Oare suntem amenintabili? Si atunci incepe xenopatia (boala celorlalti). Tigani. Unguri. Secui. Est vs. vest. Curvari vs. virtuosi. Doamne vs. curve. Destepti vs. prosti. Militieni vs. profesori. Politicieni vs. alegatori. Tarani vs. proletari. Grupez oarecum alandala extremele unui continuum nu pentru ca ar fi relevante apozitiile cat pentru a sugera ca ele exista,  ba mai mult – daca il citesti pe Gladwell de exemplu – par a fi inevitabile pentru mintea umana de pretutindeni. Ura de rasa sau de clasa au ceva intrinsec uman si cu cat cobori pe treapta civilzatiei le gasesti mai prevalente, mai predominante. Daca vrei sa stii deci, la un moment dat, mitologia fobiei unui grup ai sa te uiti la categoriile sociale pe care le denunta, minoritatile pe care le persecuta si dimensiunile naturii umane fata de care manifesta in mod virulent, furibund pe alocuri, sentimente de ostilitate.

As putea sa fac o paralela folosind experienta mea in Kosovo intre Est/ Vest, sa iau in discutie pozitia Vestului fata de anumite categorii sociale si chiar sa duc cuvintele mele in directia in care sa fac o apologie la adresa discriminarii la care sunt supusi Romanii in alte tari. Nu imi doresc asta aici (dar tot ce e scris pana aici se aplica si in situatiile respective). Prefer sa fac referire la felul in care romanii iau atitudine fata de anumite categorii: 1) minoritatile etnice a se vedea maghiarii si tiganii, 2) minoritatile religioase anume orice altceva decat cei care sunt crestini-ortodocsi si 3) minoritatile sexuale adica orice alta categorie decat adultii heteresexuali.

In ce priveste deosebirile dintre maghiar si tigani psihologia animozitatii difera in multe privinte dar se ingemaneaza in cel putin un domeniu. Si unii, si ceilalti pare – in mitologia romaneasca traditionalist/nationalista – ca vor sa fure valori (a se vedea bani), sau sa profite sau sa imbogateasca pe nedrept din ceea ce se cuvine romanului “verde”. Unii au o pretentie asupra unor pamanturi, ceilalti n-au nici o pretentie dar tulbura “moralitatea” si “civilizatia” romanilor prin furt si activitati considerate sub demnitatea romanilor, au un stil de viata nomad si greu rezistent la culturatie (lucru pentru care multi romani manifesta o forma latenta de invidie).

Minoritatile religioase din romania nu sunt stupite doar pentru cei 60 de ani de supresie religioasa etatizata ci si in raspuns la un sentiment nationalist de inspiratie divina medieval. Dumnezeul majoritatii religioase sigur vorbeste romaneste pentru ca “domnul nost’ Iisus Christos” nu ne lasa la greu. Istoric biserica insa a fost ca si in alte parti ale lumii intr-o vesnica frictiune si lupta pentru putere cu institutia laica, vezi “domnul de drept divin” sau “voda” care periodic ridica sau decadea diversi lideri religiosi. Ura fata de minoritatea religioasa nu e decat o chestiune de aritmetica, in general in diverse sisteme religioase nu se cauta doar majoritatea cat unanimitatea intru credinta si dogma. E de asteptat pe undeva ca cine iese din rand va reprezenta o sursa de pericol. Erezia, apostazia sunt instante care in multe instante au generat specii religioase noi (crestinismul fiind el insusi o forma de erezie in originar). Suficient insa sa observi cati romani au citit Biblia sau cunosc elemente de dogma, sau care observa ritualul religios din care fac parte sau care macar sa inteleaga ce-i separa pe ei de “ceilalti” (die Anderen) incat sa-ti dai seama ca fobia profuza nu are nimic de-a face cu obiectul ei intrinsec, ci probabil se reduce la confuzia dintre religie si etnie si deci la anxietatea prezentata in paragraful anterior. Nu esti roman destul daca nu esti destul de ortodox.

Finalmente si probabil ceea mai ciudata minoritate e cea sexuala. Aici lucrurile musai sa fie explicate doar in relatie cu bigotismul religios si caracterul etnic al sexualitatii unei anumite populatii. Norma sexuala este una obligatoriu ancorata etnic si religios. Fiecare populatie are un caracter traditional insular sexual incepand cu ritualurile de curtare, continuand cu atitudinea fata de anumite practici sexuale si terminand cu atitudinea fata de participantii la sex, vezi barbat si/ sau femeie si rolurile pe care ei le indeplinesc. In joc intra si arhetipul asa cum a fost discutat de Jung si Eliade (in particular), si separarea androginului ca tot in animus/ anime. Exista ca si in razboi lucruri pe care le fac doar barbatii, si lucruri pe care le fac doar femeile. Nu invers. Magisteriile nu se suprapun. Anumite gauri sau recesuri n-au fost gandite pentru anumite practici (ceea ce, facand o mica aroganta fata de acelasi plan Divin, iti spune ca Dumnezeu sigur si-a pus problema locului si adancimii la care trebuie sa intre un penis sau care e semnificatia orgasmului clitoridian mai ales cand a conceput clitorisul ca un mic penis). Normalitatea in sex cuprinde o enorma diversitate dar la nivel de majoritate presupune ecuatia barbat + femeie = dragoste.

Intrebarea care se pune este de ce s-ar simti cineva bine orientat in timp si spatiu sexual agresat sau amenintat, sau in vreun fel inoportunat de orice alta forma de manifestare a sexualitatii. Nu am sa fac aici divagatia din trecut in privinta pedofiliei sau anumitor specii parafilice, ar fi o iesire din argument pana la urma. Deindata ce admiti ca exista si alte specii sexuale decat heterosexualitate chestiunea se rezolva.

Sau nu.

In oriscare dintre instantele de mai sus frica irationala, psihotica a individului e ca isi dilueaza compozitia de grup prin contaminare; fibra “vitala” a grupului se pierde, ne amestecam, ne pierdem, pierim ca popor, copiii nostri o sa aiba sange maghiar si tigan, urmasii nostrii vor fi papistasi si pagani, fetitele noastre o sa se pupe cu fetele si baietii nostrii o sa se futa in cur, ca poponarii, pentru ca daca nu starpim raul raul ne va cuprinde. O astfel de filosofie n-ar fi rezistat de la inceputurile lumii daca n-ar fi avut un ecou macar ocazional in felul in care omenirea a progresat de la formele ei primitive la notiunea moderna de “stat” si “popor”. Curiosilor ar merita sa le expic odata ca cele doua sunt produsul gandirii unui anume Iosif Visarion Djugasvili, zis Stalin, care a propus sinonima un popor = un stat = o limba. Da, exista mai multe specii extincte de popoare si de obiceiuri decat cele prezente. Nu mai exista sumerieni. Nu mai exista amalekiti. Nu mai exista dacii si romanii. Nu mai exista ostrogotii sau vizigotii. Nu mai exista cultura de Cucuteni (cucuteni care, de altfel, n-au stiut niciodata ca-i cheama cucuteni). Frica irationala, psihotica a individului s-a cladit pe milenii si evuri in care realitatea a fost ca daca nu tineai bine fortul dadeau barbarii peste tine si erai obliterat de pe fata pamantului.

Multi dintre cei care obliterau veneau cu propriile lor obiceiuri/ practici sexuale. Marii invadatori ai lumii se intampla ca au avut si o sexualitate mai liberala (sa nu uitam ca zeul Penis, in imperiul roman, se mai numea si Liber si ca egiptenii au fost, probabil, cea mai sexualizata civilizatie inainte sa treaca la Islam).

Frica romanilor de minoritati sexuale e la randu-i o concomitenta a intolerantei etnice si religioase. In fapt majoritatea argumentelor despre libertatea LGBT (lesbian/ gay, bisexual/ trans-gender) termina prin a se decanta intr-unul dintre cele doua rezervoare. Nu e nimic non-romanesc la orientari sexuale alternative macar din faptul ca acestea tin de natura umana, care preced nationalitatea unui individ. Sunt putine, daca vreo evidenta care sa puna in asociere practica religioasa majoritara in romania si sexualitate (in catolicism, de exemplu, a existat o controversata asociere intre pederastie sau homosexualitate si anumite categorii sociale). Dar acolo unde oamenii nu sunt dispusi sa discute despre cate de frica le e de extinctie etnica sau religioasa vor prefera sa mearga pe argumentul sexual.

O observatie e ca in vremuri de restriste angoasa libidinala creste in comunitate, pe masura ce granitele ei se inchid. Cu cat mai amenintata o comunitate – real sau imaginar – cu atat isi va creste agresivitatea sexuala fata de individ. Natalitatea creste, disponibilitatea sexuala a anumitor zone gri creste si ea (adolescenti, poligamie, samd) si accentul pe procreere la randul lui devine relevant. Intoleranta fata de minoritati aici depaseste zona non-hetero, intra si in spatiul acelora care fac sex de placere, sau care fac sex cu mai multi parteneri, sau care fac sex pur si simplu in anumite perioade ale lunii sau fazelor lunare. Ayaan Hirsi Ali descrie in detaliu atitudinea Islam-ului fata de sex si sexualitate si felul in care femeii in particular ii este interzis sa vada ceva placut in sex; placerea sexuala este “impura” or puritatea e o chestiue care apropie omul de Allah. (si aici o derogare hazlie e ca fara sex nimeni nu mai ajunge la Allah)

Sunt unii sau altii care se vor declara scandalizati de opresiunea minoritatii LGBT in Romania. Sau a ateilor (desi, cum explic in alta parte, ei nu sunt o minoritate per se). Sau a yoginilor (Bivolaru e inca un nume de casa). Sau a consumatorilor de substante recreationale (desi acolo granita cu patologia e intima, si blurata). Dincolo de evidenta ca pentru o persoana literata, care deci are unelte necesare sa testeze realitatea, intoleranta a priori  e o abdicare de la insusi principiul pentru care te-ai literat (adica sa te informezi), intuitia iti spune ca zgomotul care se intampla imprejurul unor astfel de evenimente e doar o consecinta pozitiva a faptului ca, departe de-a fi obliterate, astfel de insule minoritare au devenit relevante. O voce eretica ce nu poate fi redusa la tacere e deja inceputul unei avalanse care mai devreme sau mai tarziu distruge zidurile cetatii.

G

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s