Requiem

Stapâne al Compasiunii, al Milei și al Adevărului,

Mai lasă un pic de timp când timpul a trecut. Căci n-a mai rămas timp, timpul s-a săvârșit. Dă-ne cuvintele cele dintâi care să vorbească de omul ce se petrece azi în fața ta, în simplitate. Du-l în odihnă. Ai grijă de ea. Fă cum a făcut ea pentru noi și-are să-i fie bine cum bine-a făcut și ea cât a trăit celor pe care i-a iubit.

Mama Lină n-a știut să zică ”te iubesc” cu vorba cât cu fapta și unde Stăpânul Cuvintelor n-a avut nevoie de robi Mama s-a predat și a crezut în puterea Cuvântului, cuvântul care alină, cuvântul care învață, cuvântul care cruță, cuvântul care scoate omul din abis și din prostie, cuvântul care îl îndreaptă spre bunătate și spre păsarea de oameni.

Următoarele sunt adevăruri în care mama a sperat că nu mor odată cu ea.

Că viața nu e un dar făcut degeaba.

Că omul cât de mic dacă poate ține o furcă sau o sapă în mână nu are o scuză de la a le mânui.

Că e loc pentru un copil să ducă o corfă de mâncare în câmp dacă va vrea mâncare acasă.

Că nu te pui la masă fără să te speli pe mâini.

Că mâinile alea trebuie să fie muncite, nu ținute în buzunar și că doar așa vor măsura mâncarea mai bine.

Că gura nu e acolo să clevetești cu ea și să pierzi timp cu flecăreli inutile.

Că nu e bine să minți.

Că nu e bine să vorbești urât de părinții tăi sau de părinții părinților tăi.

Că suntem aici dintotdeauna și vom rămâne aici întotdeauna pentru că tot ce avem e cu munca celor dinainte. Au trăit pentru pământul lor. Au murit pentru pământul lor. Se duc în pământul lor.

Oamenii nu mor dacă s-au transformat în Cuvânt. Oamenii devin Cuvinte la fel cum și cei dinaintea lor le-au dat o limbă de vorbit încăt să fie pomeniți de cei din jur.

Dar nu pentru nimica.

Mama ne-a învățat să trăim demn printre oameni pentru că oamenii văd, și judecă, și o să știe al cui ești. Nu-ți fă de rușine neamul.Nu-ți fă de rușine numele și adu-ți aminte cine ești pe unde umbli. Nu-ți fă de rușine înaintașii dar mai mult decât orice, nu te fă de rușine pe tine. Ești cineva. Cu tine sunt mereu oamenii care te-au plăsmuit în omul care azi umblă.

Aparții.

Ești al cuiva și există mereu o casă la care să te întorci, există mereu o masă la care să te pui și există mereu o vorbă bună dacă îți va fi greu.

Mama a avut doar două păcate pentru care periodic se spovedea. Primul era umorul. Că unul sau altul vorbeau într-un fel, sau dacă erau leneși sau dacă erau gângavi sau peltici mama cu măiestrie glumea și erau glume ca un bici, cu un obraz râdeai cu unul plângeai pentru că știai că ai să te faci de glumă, și de basm, dacă te porți la fel.

Altul era cititul. Sunt oameni care vor citi cât să le ajungă, pentru mama n-a fost niciodată de ajuns. A fost păcat pentru că mama zicea că e păcat. Păcat că n-a citit mai mult. Păcat că n-a putut să meargă mai departe. Un păcat atât de păcat încât toți din urma ei au fost îndemnați să caute cuvintele cele dintâi până la ultimul.

Am să vă spun cum era mama. Te spăla cu apă și săpun de casă bine de tot după o zi de muncă și la sfârșit, când îți era mai bine și erai roșu și primenit arunca cu apă rece pe tine. Era o aducere aminte, fii pregătit, viața nu e călduță și viața nu primenește. Viața e rece și țipi dar vei avea vigoare. Unde ai de mers, du-te. Unde n-oi mai putea, lasă-te dus și speră. Speră, copile, dacă te-ai rănit uite creasta de slană. Dacă te-ai tăiat în coasă pune mâna și cosește din nou și ai mai multă grijă data viitoare. Dacă ai știut să încarci un car de fân pune mâna și descarcă-l.  Dacă ai tăiat lemne rânduiește lemnele nu le lăsa acolo. Spunea în râs când era greu versul favorit ”geaba plângi, geaba bocești, nimeni nu-ți aduce apă”.

Dar n-a fost așa. Mama ne-a păcălit. Când a fost greu nimeni n-a plâns degeaba, dar nimeni n-a bocit. Și a fost apă, și oamenii s-au purtat bine cu alții și au ținut unii la alții.

Nu mai e timp. Timpul s-a săvârșit ca și lucrarea. E o lucrare bună. O casă zdravănă. Iarna e cald, vara răcoare. E încă apă în fântână. Sunt încă oameni în curte. Totul dăinuie.

Amin.

G

Advertisements

One thought on “Requiem

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s