Primii care au reactionat au fost entuziastii. Asteptau cumva, ca zelotii la concertul artistului favorit. New entry. Sa le zicem mesianici. Suntem siguri ca va veni. Trebuie sa vina. Uralele coplesitoare au asurzit audienta inainte de primele note cantate. Era evident ca ceva important sta sa se intample.
Apoi au reactionat finii intelectuali. E ca la o nunta, te uiti la picioarele alea cum se invart, se ridica praful din podea, cineva si-a dat cu un parfum ieftin dar ii pica bine pe feromon si in curand bati si tu ritmul cu carambul. S-o facem lata/ inca o data. Si ei sunt un fel de optimisti dar mai anali, mai reprimati, rationalizeaza mult, se pierd in conversatii pe buza paharului cu bautura lasata la aerisit ca altfe dauneaza grav bilei, cititori de autori obscuri si cunoscatori de cuvinte din greaca veche. Si ei sunt tot un fel de providentialisti. Spre deosebire de fanii isterici sunt mai maturi, mai ciudati si ai putea sa pui pariu ca au mici fantezii sexuale fetise. De speriat, poate unele chiar cu tine.
Apoi cand masa critica a fost atinsa au venit Costumele. Costumele sunt o specie aparte de felina. Au un fel anume de-a-si pocni palmele. Printre urale si broboane de sudoare Costumele inspira o forma de frica amestecata cu necunoastere; ce-i drept Costumele sunt luate de imprumut si-ar trebui date la spalat cel putin o data la 4 ani dar unii si le-au insusit ca pe cizmele de gaucho. Aparent o cizma de gaucho se face in felul urmator. Se ia pielea de picioarele unui cal proaspat mort si se pune pe picioarele unui gaucho cat e calda inca. Se leaga bine cu vana de cal. Se decupeaza in dreptul degetelor de la picioare ca un fel de sanda. Nu se mai da jos decat rupta, sau cand moare gaucho. Sau cel putin asta e legenda. Cam la fel si Costumele. Cand Costumele aplauda e timpul sa devii sobru si alert. Costumele nu aplauda niciodata degeaba. In primul rand pentru ca nu s-a nascut inca purtator de costum sa nu sufere de o crunta gelozie de fiecare data cand poporul isi intoarce fata de la el. Nu e Costumul frumos? Nu e purtatorul majestic? Costumele se plimba suav, pradator prin pulime. Privit de undeva de sus e ca o haita de lupi, unii superbi, altii rapciugosi, majoritatea cu coada pe sus. Cu cat se apropie cu atat le vezi amuzamentul. Cati suntem noi? O multime. Cati sunteti voi? O putime. De ce stam sa calculam sanse?
Daca ai facut ceva cu adevarat spectaculos, mai degraba prin intamplare decat prin consens, primesti Neagra Stea a recunoasterii. Numele tau apare la gazeta de propaganda. Legendarul, croitorul de Costume, din spitza pierduta a Marilor Carnivore, iti spune numele. Naivii iti dau mesaje. Ai ajuns important. Probabil la fel se simte si iepurele in timp ce admira acvila pe cer. Cu cata iubire se uita la mine, dintre toti tocmai pe mine m-a ales. E un semnal bun ca orisice altul ca e momentul unei retrageri strategice si incepi sa ti-o pregatesti. Ai putea sa incerci fuga disperata printre musuroaie, sa-ti pui coada pe spinare in timp ce mai scapi un pic de fluide vitale, orice numai sa te usurezi.
Oare de cate ori ai vazut-o? Invitatia la celebritate. Cuviinta indelung studiata oferita de Clica prin care unul sau altul mai naivi, mai voluntari, mai iubitori de bine au fost adusi in centrul atentiei sa-si spuna pasul. Ziceti domnule Cornel, ziceti cum vedeti dumneavoastra Sistemul. Si domnul Cornel incepe, primele cuvinte sunt probabil cele mai oneste, urmatoarele sunt mai coerente dar si-au pierdut din splendoare si spre final, cand domnul Cornel chiar crede ca va fi el cel care invarte Planeta in noul Ax rusine lui, caci ce se intampla e ca in cel mai bun caz, cand luminile cad, i se ofera un Costum cadou. Domnu’ Cornel, in seara asta e randul dumneavoastra sa mergeti la Vanatoare.
Hai sa ne pese la toti. Hai sa ne luam de maini. Hai sa ne imaginam lumea de maine frumoasa, si trandafirie, si prin adunarea fiecarei sume individuale de calitati sa savarsim Viitorul. Cand spui Comunitate pleava citeste kibbutz. Nu ca ar sti ce inseamna. Cand faci un hocus pocus lexical si ii spui Comunism pleava respira in van nostalgia. Halal libertate. Fiecare pentru sine. Macar Costumele stau organizate in modele rurale.
Intr-o atare fantezie emanciparea e imposibila. Devenirea cel mult o forma de virus care sa corupa minti. Nu cadem, din nou si din nou, in vesnicele inegalitati in care prostia e doar o forma de inadaptare? Cine decide inteligenta altfel de acei cativa inteligenti care se ofera drept sablon? Da, exista si un subler universal, putem sa-i intuim existenta dar aici, pe Planeta noastra, suma cunostintelor nu urmeaza aceeasi sinusoida cu cea a abilitatilor si de multe ori e simetrica, in negativ, cu cea a relevantei sociale. Diferenta e una mai fibroasa, si are de-a face doar cu apartenenta. Poti sa stai in siajul unui Mare Rechin Alb sau poti sa vanezi la musca in marele Coral. Ah, si evident, poti fi vanat. E si asta o soarta libera.
La sfarsit au venit necrofagii. Mustele de rahat. Subtilitatea amoniacului nu e ca te face sa versi intr-un prim moment, ci ca-ti inunda constiinta intr-atat incat figmentul Mortii te corupe, te imbata, te indeamna sa te predai. Cat de dependenti suntem noi de moarte. Cum ne hranim pornirea canibala la moartea unui nou Profet. Din nou si din nou jucam o scena de inspiratie precolumbiana in care la varsta pubertatii Aspirantului i se zice, felicitari, vei fi Rege. Rolul tau? Sa-ti dai sufletul pentru Patrie. La propriu. Si pe pietrele templului inima i s-a zmuls, multimea si-a indopat glandele de sange si Soarele a rasarit din nou peste un fel de Machu Pichu.
Sa traiesti prin partile acestea ale lumii si sa contribui la iluminarea ei presupune febra, si fantezia, de-a sti la orice moment cine esti, unde esti, si ce vrei tu de la ea. Ce vrea ea de la tine e simplu. Sange. Moarte. Distrugere. Sunt ersatz pentru foamea lor existentiala si pentru bruta pe care o salasluiesc zi de zi.
G
andreanum & co 