Nocturnalii

Bate din nou vantul printre stejarii din gradina. Un carabus se razboieste cu ultimul bec ramas aprins. Periodic se apropie bezmetic precum Icar de soare si se prabuseste, cu un recul sec, de ciment. Pe undeva pe la jumatatea drumului il asteapta vadit interesata pisica. Pisica nu e nici pe departe insectivora dar pare fascinata de picajul coleopterului. Se ridica pe labele din spate si cu labele din fata pocneste strasnic elitrele care robotesc in zgomot de bombardier. E un peisaj hazliu, o intalnire a doua minti simple, suficient de greu de suprapus incat sa-ti permiti macar un moment sa crezi ca pisica stie ca are de-a face cu un carabus, sau carabusul cu o felina. Cele le aduce impreuna la un loc? Raspunsul se prezinta inevitabil. E masiva absenta a luminii si suplinirea ei cu o minciuna bine plasata.

Undeva in jos de casa, mai devreme, tragea un clopot. Denia. Oamenii se aduna sa inconjoare biserica. Sunt aici inapoi ca si in alti ani, cunosc relativ traditia, m-am dezintimizat de ea si totusi o accept ca pe un dat. Ma supun ei. Ce rost are sa te ridici impotriva unei roti a vremurilor care merge nestingherita de atata amar de timp? In linistea noptii siluetele intunecate se aduna, ies proprietarii curtilor si-ai caselor din spatele curtilor. Cutreiera in aceeasi directie, unii poarta pe langa ei vlastare tinere si minti crescute in lumina si care poate pentru prima oara vor trai noaptea asa. In latratul indepartat al cainilor. In batutul neistovit al vantului prin stejar si prin brad. Precum carabusii se aduna oamenii in intunecime aproape de bec si se lovesc besmetic cu capul de Lumina. E un cantec si-un vaiet si o poveste cu moartea Fiului de Om. Isi preiau carnetelele si canta mai intai barbatii apoi femeile cu voci subtirele, dezlegate de nodul baticului doar un pic cat sa se ridice deasupra stranelor de dedesubt. Daca a fost timpul rece se va ridica si aburul vocilor din nou catre turla de unde-a sunat clopotul. Apoi catre cer. Mereu catre cer.

Imi aduc aminte de primul meu Prohod. Nu mai auzisem un cantec atat de infiorator, am plecat de acolo in stare de transa. Convingerea ca lucrurile s-au intamplat chiar asa imi chinuia carnea si imi cotrobaia mintea. Cand esti mic ai tendinta sa te raportezi la lucrurile astea, sa le iei personal. De ce i-au facut atata rau? De ce l-au biciuit, de ce l-au schingiuit, si de ce i-au batut cuie in picioare si maini? Tata avea niste piroane mari, unul era infipt in lemnarie. Am luat a doua zi un piron si am incercat, temator, sa imi dau una cu ciocanul incet sa vad ce se intampla. N-a gaurit nimic, dar frica a fost atat de puternica incat mi-a impins inima in gat si-mi pulsa mandibula de cat de real parea totul. Nu stiam atunci, cum as fi putut sa stiu, ca in nenumarate feluri si pana atunci, si de atunci incolo, s-au schingiuit anonim oamenii intre ei. Pentru absurditati si comoditati. Pentru o picatura de ploaie. N-am sa stiu niciodata de ce a fost omul Acesta, si nu altul care a ajuns sa posede mintea milenara a milioane de oameni. De ce a fost povestea asta care a invins, si nu alta. De ce a ramas becul acela aprins cand altele s-au stins fara vreo noima. E posibil, merita sa te intrebi, ca indiferent de valoarea de adevar a unui Adevar el devine Adevar doar pentru ca a invins intr-un turneu al Adevarurilor inventate? Fara vreun sens ascuns, fara vreo alta calitate decat aceea de-a fi triumfat in noaptea mintii umanitatii suficient incat sa fie un bec pentru carabusi si pisici?

Si daca adevarul faptic ar ramane asta ar fi suficient, dupa mii de ani, sa-l validezi ca fiind de fapt adevar? Uite ce s-a intamplat cu Galileo si cu toti eonii anteriori in care umanitatea s-a incapatanat sa creada ca pamantul e plat, si ca soarele se invarte imprejurul lui. A fost un click inevitabil si o suma de evidente care au facut intoarcerea catre trecut imposibila.

Sunt foarte aproape sa sting becul, ultimul ramas aprins, in seara asta. Va fi o usurare masiva pentru toti carabusii atrasi senzual de bula luminoasa. Va fi o dezamagire, probabil, pentru pisica si pasiunile ei ludice tarzii. Ma simt vag amuzat de tentatia de-a-l lasa aprins doar pentru a trai o fantezie la intrarea in somn despre o cursa turbata evolutionara a carabusului sa dovedeasca amenintarea pisicii, sau a pisicii sa savureze parfumul ars de coleopter. Pe undeva, prin mormant, Pavlov se invarte.

G

2 thoughts on “Nocturnalii

  1. Macar e sigur ca suntem 2!

    Nu stiu la ce ajuta dar poate o punem de o cina. Ca numar de participanti.

    Si intr-adevar, sa lasam roata sa se invarta. Daca are o mica, mica forta de frecare al’ de Sus o va opri; ironia sortii🙂

    Seara frumoasa!

    Bogdan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s