In spaima pastilei

Din motive cu totul inocente am dat peste o stire Agerpres mai adineauri. Cica psihoterapia e la fel de buna ca tratamentul antidepresiv in “depresii”.  Dincolo de frisonul amuzant pe care mi-l da agentia insasi (am crescut cu ea in comunism, cu Agerpres si cu Radio Erevan), subiectul stirii ma impinge si ma anima sa scriu. Despre ce e vorba mai exact? O meta-analiza recenta a lui Jurgen Barth, publicata in PLOS One, citata de sus-numitii de la Agerpres, ar profera ca mai bine vorbim cu un terapeut decat sa luam pastile daca ne ia melancolia blegoasa.

Trec peste faptul ca “depresiile” e un termen peiorativ si cu aroma de birjar, ca si cum ar fi un fel de verisor al “alergiilor”, “eczemelor” si “durerilor de cap”. Bine, si melancolia blegoasa e peiorativa. Nu ca ar fi vreo problema, vorba lui George Constanza. Vreau sa raspund Agerpres-ului, citat copios de website-ul Realitatea TV.

Acesti domni transmit o stire falsa pe cat de hilar, pe atat de dement. In primul rand ca cine are curiozitatea sa citeasca meta-analiza lui Barth (adica eu de exemplu) va avea surpriza sa constate ca nicaieri nu se mentioneaza cuvantul “antidepresive”. De fapt onorabilul domn nu a facut decat sa stabileasca o treaba ce-i drept interesanta, anume ca intre sapte forme de psihoterapie a bolii depresive toate s-au purtat cam la fel. Asta e cu totul altceva. Intre cele sapte scoli respectiv teorii ale depresiei, modele de tratament samd toate s-au purtat la fel. Adica binisor. Dar sa spui ca terapia bate pastila e o gogomanie ca sa nu zic o lovitura pidosnica atat in plexul bazinului de bolnavi de depresie (in Romania cam 1.5 – 2 milioane de oameni) dar si tuturor medicilor psihiatri chemati sa ii trateze.

Am de gestionat in fiecare zi anxietatea difuza, rareori bine informata, a utilizatorului de sanatate mintala cand vine vremea sa discutam optiunile lui. Devreme ce scriu de ani e zile pe teme de sanatate mintala am ajuns sa ma bucur, intrucatva, de roadele muncii mele. Oamenii stiu deja mai bine ce e aia depresie, ca e o boala psihica, stiu ca nu se trateaza la veterinar ci la psiholog sau psihiatru, ca ai nevoie sa vorbesti si, daca medicul recomanda, sa iei un tratament medicamentos.

Si de aici incepe calvarul fobiei de tratament. Noua din zece pacienti are sa ma intreb daca a) iau tratamentul toata viata si b) daca pastila da dependenta. De unde le-o fi venit lor ideea asta daca nu din tonele de cerneala spurcate pe foaie in slujba acestui dublu neadevar. Sunt situatii cand cineva va lua medicamente nedefinit. Rareori in depresia majora. Sunt situatii in care luate indefinit, fara discernamant si – trebuie spus – prin automedicatie unele medicamente pot sa genereze o dependenta biologica.

Dependenta biologica e data de doi factori: 1) starea de toleranta si 2) sindromul de sevraj la intreruperea brusca a medicamentului. Starea de toleranta e generata de faptul ca substanta activa din pastila schimba receptorul de care se leaga in creier, si face ca receptorul ala sa devina mult mai prezent pe celula nervoasa (se numeste asta up-regulation). E ca la parcare la mall, le spun pacientilor. La inceput e full si nu gasesti loc liber si atunci patronul decide sa faca parcare mai mare; parcare mai mare egal mai multe masini (adica, la pastila, parcare mai mare e nevoie mai mare de pastila ca doza). Sindromul de sevraj, in revansa, e provocat de efectul fiziologic pe care il are substanta aia asupra creierului. Daca ar fi sa desenez simplist, creierul are doua butoane. Unul aprinde lumina, unul stinge lumina. Glutamatul aprinde lumina, GABA (acidul gama-amino-butiric) stinge lumina. Intre intrerupatoare exista reciprocitate. Xanax-ul, de exeplu, si toate benzodiazepinele apasa butonul de GABA. Alcoolul apasa butonul de GABA. In timp receptorul ala isi schimba felul si, fara ocupant pe el, lasa creierul prea mult cu lumina aprinsa.

Psihologic vorbind, mai departe, orice pe lumea asta la o fire susceptibila va da un gen de adictie. Sunt oameni dependenti de telefon, de zahar, de sanul mamei sau de chilotii lor favoriti. Oh, si sunt oameni dependenti de terapie. Dependenta psihologica nu se manifesta prin sevraj chimic. Dependenta psihologica se manifesta prin anxietate de separatie pentru ca functioneaza pe principiul pedeapsa-recompensa. Orice tratament pe lumea asta, pentru ca aduce usurare (si deci e identificat de creier ca fiind placut) predispune la o ecuatie adictogena. Stiu pe cineva de exemplu care n-avea nici pe dracu la inima dar se linistea cand punea o nitroglicerina sub limba. NTG-ul nu da dependenta, dar babuta era dependenta de ea. Si lista poate continua la nesfarsit.

Articole peste articole scrise de diversi bumbeni au generat, in ultimii 20 de ani, o isterie publica in raport cu dauna pe care o da pastila in psihiatrie in particular (dar de ce nu si in medicina in general?). Adauga la asta obsesia individului cu efectele secundare si cu chimic vs. natural. Tot romanul vrea sa fie sanatos fara sa ia “chimicale”. Bine el mananca la greu mici, parizer, carnati si shawarma dar cand vine vremea sa ia un antidepresiv il apuca brusc ecologia. Nu mai bine ceva de plante? O sunatoare, niste paducel, o tataneasa. Vorba francezului mourir de rire si alta nu. Ar trebui sa il iei de la realitatea biciznica, anume ca toate lucrurile pe lumea asta comporta o chimie, inclusiv tataneasa si rostopasca. Creierul e o masinarie chimica. Serotonina aia e chimical. Dopamina? Chimic 100%. Ce vrea saracul om sa zica e ca nu vrea medicament de sinteza, vrea sa se faca bine ca pe vremea lui Burebista. Prin analogie de ce sa-l operam cu un bisturiu daca putem sa-i desfacem abdomenul cu un toporas de silex? Sau sa-l coasem cu oase de balena ca pe vremea lui Galen.

Naturopatia, homeopatia, toti sarlatanii si cucuietii pietei de sanatate nu vor raspunde vreodata in fata legii pentru mizeria pe care o provoaca oamenilor. False mesaje, falsi profeti, o industrie neregularizata de miracole la caseta si in cele din urma oameni care dau tone de bani pentru promisiuni desarte. Industria farmacologica, poate cea mai controlata legislativ si institutional, este vilificata si acuzata de rele practici pentru ca nu face pastila perfecta, pentru ca nu toti oamenii raspund la ea, pentru ca n-avem inca panaceul ala del visa Paracelsus pe cand trata printi si domnisoare de sifilis cu bai de sulf.

Scurta anecdota cu aspirina. Aspirina contine acid acetil-salicilic. Acidul acetil-salicilic nu e natural, vorba plafaristului. Acidul acetil-salicilic se obtine din acid salicilic printr-un procedeu obscur numit acetilare. Acidul salicilic se gaseste in cantitati generoase in scoarta de salcie. E folosit in creme, unguente, solutii etcaetera. Si, ah, bine zdrobit si facut pudra daca e fumat da o stare interesanta de high. Acidul salicilic e un drog, doamnelor si domnilor, la fel de toxic ca salvia sa zicem, sau ca minunata Maria Ioana (MJ sau marijuana pentru connaiseuri). Aspirina e superba, inafara de efectul anti-inflamator e si anti-agreganta, face bine dupa accident vascular sau daca ai trombofilie si nu poti duce sarcini la termen. Pentru ca boborul e obisnuit cu aspirina, pentru ca aspirina se ia moca de la farmacie (adica fara reteta) nu scrie nimeni mizerii de aspirina.

Chimic nu exista o separatie intre aspirina si orice antidepresiv, anxiolitic, neuroleptic. “Banala” aspirina poate insa uneori sa fie foarte toxica, poate omori individul sau luata anapoda ii poate genera hemoragii uneori grave. Doza medie letala de aspirina este mai mica (la fel si cea de paracetamol, nu are sens sa elaborez) decat a altor medicamente folosite in psihiatrie. Ia citatul asta te rog, scrie-l pe frigider data viitoare cand te doare capul burta sau panaritiul.

Suntem in mod gratuit agresati pentru felul in care am ales sa tratam bolile psihice ale copilului si adultului. Asta nu vrea sa spuna ca o critica rezonabila nu e de dorit sau ca nu sunt lucruri criticabile in psihiatrie. Sunt tone de inexactitati, o pleiada de diagnostice nu stau in picioare structural, sunt pastile date cu ghiotura de psihiatru cam ca atunci cand pescuiesti la dinamita, stiinta asta draga mie nu se pricepe sa faca bine oameni si sa-i redea inapoi societatii (noi si puscariile ce avem reputatia asta) si, la sfarsitul zilei, suntem atat de pudici cand vine vorba sa aparam ce-i al nostru de parca i-am datora vreun respect naturopatului, sau homeopatului. Vreau ziua in care vreunul o sa-mi puna un studiu in fata, cap la cap cu sulita mea chimica, in care pulberea de frunza-calului sau titirica aia impastilata fac ceva mai bine. Istoria recenta arata ca s-a facut si un Institut de Homeopatie pe undeva prin Elvetia (informatie inexacta, amendabila ulterior) care a trebuit sa fie inchis pentru ca nu reuseau sa trateze boala psihica folosind dogma homeopata. E evident, e cam ca la service-ul auto, nu poti trata masini cu mini-surubelnite.

In sinteza, mesajul de luat acasa este mai multe:

1. consultatia la medicul psihiatru in caz de suferinta psihica e obligatorie

2. pacientul are libertatea sa refuze un tratament dupa ce a fost corect informat de proprietatile tratamentului

3. pacientul are libertatea sa opteze pentru psihoterapie; pentru formele usoare si moderate de boala depresiva majora psihoterapia are rezultate comparabile (ca eficienta, nu ca timp in care sunt obtinute)

4. in vreme ce terapia medicamentoasa e decontata prin casa de asigurari, psihoterapia nu. Prefer sa militez pentru includerea psihoterapiei in servicii decontate de casa, pana atunci e o solutie nerezonabila pentru utilizatorul de servicii.

4bis. Psihoterapia nu e decontata de casa pentru ca nu e standardizata, sunt cate bordeie atatea obicee si in general oamenii fac o munca murdara si neglijenta. Nu stiu vreun psiholog sau terapeut sa fi fost acuzat de malpraxis in Romania ultimilor 20 de ani.

5. Orice medicament e otrava dat besmetic sau luat de la sine putere, ca ai citit to pe net, pe google, sau ca ti-a dat vecinul Pantelica pentru “nervi”. Drumul spre pierzanie e pavat cu Xanax dat de-amboulea de farmacisti (altii care n-au fost vreodata acuzati de malpraxis in Romania)

6. Medicul psihiatru nu e prietenul tau. Dar stii unde sa-l gasesti dupa aia. Cere-i toate detaliile. Intreaba-l de prospect. Pentru el a fost scris mai mult decat pentru tine. Tu poate nu stii ce-i ala sindrom Reye, sau Stevens Johnson, sau anafilaxie. El e obligat sa stie.

Si, ah, pana nu uit.

Cred ca am sa cer Agerpres-ului o erata prin care sa retraga mizeria aia de pe internet. Nici ei nu vor fi vreodata acuzati de malpraxis.

G.

4 thoughts on “In spaima pastilei

  1. Îmi place că în articolele tale lămurești într-un anume fel lumea.
    Unde mai pui că sfaturile tale sunt gratis.
    Păi îți dai seama cât aș scoate din buzunar să aflu chiar și pe sfert tot ce înșiri aici?🙂

  2. Eu va confirm ca m-am tratat de depresie cu homeopatie, psihoterapie prin miscare, yoga si multa vointa. Cunosc persoane care i-au medicamente de ani buni de zile, asteptand ca medicamentul sa faca ceva pt ei.

  3. Ok, hai sa-ti explic niste lucruri poate pricepi, daca nu, nu, macar incerc:
    1) salamul si cola nu sunt daunatoare decat daca le iei zilnic. insa nu dau dependenta decat ca au gust bun, dar daca de maine incerci s-o arzi naturist, sa slabesti etc, nu vei avea sevraj de la alea, nu vei avea stari de anxietate nimic…de la xanax cunosc oameni care s-au luptat cu dependenta ani de zile(si da, exprimarea lor era literal”da dependenta nu in sensul ca te simti mai bine dupa ce le iei ci insesnul ca te simti mai rau cand incerci sa nu le iei”)
    2)responsabilitate medicilor ca si a producatorilor e mult mai mica decat ar fi normal, ei fiind cvasi iresponsabili in fapt. prescriptia este doar o hartiuta care nu schimba toxicitatea unui medicament. de exemplu am avut prescriptie pentru ket..nu’s cum…avem niste dureri infernael. singurul lucru castigat a fost ca mi-am dat seama ca exista lucruri mai oribile decat durerea fizica, am refuzat sa-l mai iau a doua oara, efectele secundare fiind cosmaresti si am indurat cu stoicism stragand un prosop in gura sa nu-mi musc limba de durere…
    3)si eu trecut printr-o depresie, si eu ncercasem sa ma sinucid, aveam o atmosfera oribila acasa. pana la urma am reusit sa depasesc toate astea. logic, nici daca as fi vrut nu as fi avut cum sa ajung la psihoatru deoarece nu mai eram asigurata medical din moment ce-mi intrerupsesem facultatea iar acasa altceva nu auzeam decat predici de vointa si cat i-am dezamagit si ce gunoi sunt…asa ca…mai mediteaza asupra subiectului si altefel decat prin prisma indoctrinarii profesionale….

  4. Da, mihaela ai dreptate, medicamentele fara nimic altceva nu rezolva nimic…eu mi-am gasit refugiul in pictura, desi familia incerca sa ma descurajeze, am avut multe probleme in viata
    Scuze pentru scrisul dezlanat ,dar am scris repede, asta este…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s