Ganduri pentru Sophie

Primul gand pe care il am in fiecare dimineata, in ultimele trei zile, e ca ajutorul pe care il dam in clarificarea povestii ei vine cu un pret teribil. Dintr-un copil anonim a ajuns vedeta fara voie, numele ei e stiut de mii de persoane, nume care la sfarsit, indiferent de adevarul pe care il voi descoperi cu echipa mea, va fi asociat cu moartea violenta a mamei ei, acuzatiile de abuz sexual la adresa tatalui si bunicului patern, lupta legala intre cei care au trait pentru posesia ei, si un viitor deocamdata incert. Astfel de lucruri in umanitate nu ar trebui sa se intample. Ma gandesc, mai mult, nu e etic ca imaginea unui copil sau numele ei, detalii legate de adresa ei de resedinta sau orice altceva care ii atinge identitatea sa fie vehiculate in mediul online, liber pe terminalul oricui. Teama mea e ca in cele din urma cei care sunt implicati in asta vor fi consumati de nevoia lor de justitie mai putin decat nevoia de adevar. Or adevarul implica si posibilitatea, oricat de nesugestiva, ca ea nu a fost abuzata, si ca fara o gandire lucida si judicioasa gesturi facute azi ar putea sa-i compromita relatia deja turbulenta cu parintele care a ramas in viata, cu familia extinsa si, prin ei, cu viitorul.

In discutia pe care o am zilele acestea cu colaboratorul meu si partener in comisia pentru protectia victimelor torturii, abuzului psihologic si persecutiei (SPCTP) din WPA (Asociatia Mondiala de Psihiatrie) – din care fac la randu-mi parte – principala grija este sa ne asiguram ca la orice moment pasii pe care ii facem nu pericliteaza binele emotional al lui Sophie. Detaliile povestii sunt complexe si departe de-a fi fost confirmate in anchetele psihologice efectuate deocamdata. Stim ca astfel de expertize nu sunt perfecte de departe, stim ca oricat de bun este protocolul de analiza a unui caz nu poate stabili dincolo de indoiala un adevar faptic. Stim, de asemenea, ca in situatia oricat de neverosimila ca Sophie a fost abuzata de tatal ei sunt amprente in timp care trebuie furnizate celor care au competenta, vezi politie si procuratura. Astfel de amprente nu pot fi doar acuzatii verbale din partea bunicii materne (implicata in propria ei lupta legala) sau un jurnal electronic al mamei, complet nesecurizat si care nu exista in varianta holografica. Ce stiu, faptic, este ca tatal lui Sophie a facut gesturi care au condus la moartea mamei lui Sophie. Si ca Sophie era acolo.

Ma apasa faptul ca un copil a asistat la o crima violenta fie direct fie prin proximitate. Ma apasa teribil posibilitatea ca a fost expusa pornografiei infantile asa cum este afirmat de unii martori. Expunerea la pornografie de orice fel este o forma de abuz sexual la copil in intelegerea noastra, a profesionistilor. Iar gandul ca e posibil ca tatal lui Sophie a facut orice gest calificabil drept nepotrivit fata de o fetita de 3 – 5 ani ma inversuneaza si imi motiveaza maratonul la care m-am inhamat.

Am sa imping agenda aceasta in efortul de securizare al fetitei. Admitand scenariul unui abuz din partea tatalui (ca ipoteza de baza) si custodia bunicilor paterni (un fapt la moment) care e efectul in viitor, cand CG va fi eliberat, asupra lui Sophie? Retraumatizarea si re-expunerea la abuzator intr-un astfel de situatie sunt de ne-acceptat.

Pe de alta parte, luand in considerare ipoteza – si nu vreau sa fiu prost inteles, nu spun ca bunica materna minte – deci luand in considerare ipoteza ca in realitate nici un abuz nu a fost comis, inseamna ca fantezia desfasurata in mintea mamei ei, partajata de bunica si publicizata in ultimele saptamani raman un episod cu care Sophie va avea contact in viitorul ei pentru ca oamenii au vorbit de asta pe facebook si in presa romaneasca. Ce va spune? Cum ii va ajuta asta relatia cu mama mamicii ei, singura legatura pe care o mai are acum cu un trecut a carui finalitate e din pacate fapt? Vreau sa cred ca toti cei care participa benevol ca si mine, si care cauta in cele din urma sa faca un bine unui copil, inteleg care sunt consecintele concluziei ca un abuz nu a avut loc. E posibil ca va fi contaminata de pletora de informatii circumstantiale, e posibil ca va ramane cu un dubiu privind propria ei experienta paterna. E de dorit ca un copil sa aibe vreodata o relatie cu criminalul mamei lui? Dar cand e tatal copilului?

Astfel de povesti nu pot avea o concluzie care sa fie multumitoare. Adevarul e ca in fata faptelor majoritatea se vor simti neputiinciosi. Nu putem sa dam lunile inapoi. Nu putem sa vaporizam arma care s-a gasit in mana unui barbat in momentul cand, indiferent de motiv, a lovit o femeie si a omorit-o. Nu putem sa luam copilul din locuinta in momentul comiterii faptei si sa o punem intr-un loc unde sa ii fie bine. Cuvintele de confort sunt putine si suna gol. Dreptatea nu vindeca rani. Cel mult ofera compensatie si adoarme demonul justitiei. Intelegerea vindeca rani. Concilierea vindeca rani. Timpul si distanta vindeca rani. Increderea in lume poate fi reconstruita. Increderea ca lumea e un loc bun si liber, un loc sigur unde poti sa iubesti si sa nu fii tradat, sa faci copii si sa le lasi parintii alaturi, sa razi, sa plangi, sa cresti.

Iar voi, cei care va implicati, cumpatati fiecare gest inainte de-a va sui in caruta zelotilor. Daca ati cautat senzatie schimbati canalul, sunt jocuri mai putin periculoase ca acesta, sunt seriale gen CSI sau Dexter mult mai benigne. Daca sunteti dornici sa ajutati si sa oferiti sprijin clarificati-va un obiectiv pragmatic fie de asistenta financiara a partilor/ bunica etc., fie de publicizare responsabila si echidistanta a povestii. Singura consecinta deocamdata a efortului spontan si onest al doamnei Roanghesi e ca s-a ales cu un proces de calomnie. Ajutor pentru dansa inseamna o echipa buna de avocati, translatori buni, o buna consiliere psihologica pentru medierea relatiei cu bunicii paterni, si finantare pentru munca titanica din lunile care vin. Lumea nu merge asa, adevarul nu se triaza in presa. Presa poate investiga, oamenii pot face propriul lor demers sa cearna evidente si, de ce nu, pot asista justitia in rectificarea propriilor slabiciuni.

Nu pot sa alimentez credinta ca toti oamenii implicati in proces sunt animati de alte dorinte decat protectia unui copil, fie ei judecatori, pedopsihiatri, psihologi clinicieni, experti agreati de curte sau bunici de toate partile, jurnalisti, comunitati online, investigatori independenti samd. Atata ca dorinta nu e insotita uneori de competenta sau – simplu spus – putiinta. Or in absenta ambelor brate, cel al competentei si putiintei, devotatul se transforma in fanatic.

Nu vreau sa supar sau sa dezamagesc prin asta oamenii minunati prin al caror efort e posibil ca vom face lucrurile sa aibe un deznodamant pozitiv (atat cat se poate in conditiile date). Anii de cand fac asta m-au invatat ca succesul e o functie nu doar de perseverenta, cat de metoda.

Celor care vor transparenta am sa le spun tot ce pot constient ca le pot spune foarte putine. Si in perioada viitoare am sa le pot spune chiar mai putin decat pana acum. Eu nu ma rog, cei care credeti rugati-va. Si ganditi ganduri bune pentru Sophie.

G

10 thoughts on “Ganduri pentru Sophie

  1. Oh, Doamne, de ce imi suna toata postarea asta a frana de mana? Si de ce se vehiculeaza temeri atat de puternice referitoare la posibilitatea ca, vezi Doamne, o va traumatiza pe fetita “falsa” publicitate si in schimb nu se ia in considerare mai clar posibilitatea (mult mai realista!) ca fetita este abuzata in continuare de catre faptasul-sef, bunicul, despre care scrie clar in jurnal ca obisnuia sa “joace” aceleasi “jocuri” cu linsul in copilaria lui CG, bunicul de la care este clar ca lumina zilei ca a pornit abuzul? Si de ce a inceput sa se puna accent pe ipoteza ca fetita nu ar fi fost abuzata, cand jurnalul vorbeste de la sine, cand fetita a marturisit de nenumarate ori si a pus in act de nenumarate ori ceea ce i s-a facut? Sunt mentionate in jurnal diverse persoane cu care mama fetitei a stat de vorba si care i-au confirmat direct sau indirect ca fetita era abuzata, oare si ele ar “putea” sa fi fost inventate avand in vedere absenta unui protocol de abuz holografic?
    E psychology 101 si faptul ca dupa ce a fost martora mai mult sau mai putin directa la uciderea mamei ei si deci a vazut ce se intampla cu cei care “deschid gura”, fetita a invatat o lectie! Din faptul ca a spus dupa aceea din nou cate ceva despre abuz si apoi a fost trimisa inapoi in “grija” potentialului abuzator, fetita a mai invatat o lectie! La 6 ani un asemenea copil, care deja de la 3 ani afirma ca “trebuie sa ma descurc singura” (!!) este matur si se pliaza la perfectie pe realitatea care ii este oferita. Orice evaluare in prezent este “biased” si nu mai poate fi obiectiva si nu mai poate duce la adevar, fetita f. probabil sufera deja de sindromul Stockholm, la care se adauga toata constelatia in care acum EA se vede brusc cu raspunderea pentru soarta lui “Papi” (“daca vorbesti si spui prea multe, Papi va merge la puscarie ani multi!”). ETC. ETC. ETC.
    Eu personal sunt dezamagita de intorsatura pe care pare s-o ia interventia ta, imi pare mult mai atenta fata de aparente, fata de adevarul abstract, imi lipseste acea doza de empatie si de punere autentica in locul copilului.
    Scuze daca ti-am deranjat nevoia de obiectivitate. Eu nu pot sa uit ca mama fetitei s-a ales cu sangele galgaind din gat pentru ca a ales ani de zile acelasi drum, al “verificarilor” la infinit si al dorintei de obiectivitate😦

  2. Stimate domn blogger, tocmai ce am citit si eu datele acestui caz si dupa toate acestea imi permit sa afirm ca va caracterizeaza o prudenta extrema in a transa acest caz destul de publicizat, dar si destul de clar din punctul meu de vedere; si nu pot sa neg transparenta unor lucruri.. Va este frica de a va pronunta, probabil si in calitate de membru al prestigioasei WPA? Poate ca nu. Dar ma intreb ce ar putea motiva pe cineva sa induca Dubiul in privinta autenticitatii abuzului trait de Sophie prin sugestia ca ar fi o inventie impartasita de doua persoane, dintre care una e acum moarta chiar de mana unuia din autorii abuzlui? Chiar asa de “nepartinitori” ne indicati sa fim in fata unui asemenea caz – lasi de fapt – si probabil sa ii “lasam pe experti sa il decida”? …🙂

  3. unu: mama sophiei intenteaza divort dupa ani si ani de casnicie pentru simplul motiv ca tatal fetitei o neglijeaza pe aceasta din urma, nu vrea sa mearga cu ea in parc ca sa se joace, preferand “joaca in doi” si fara martori. amenintandu-l pe sot ca acestea vor fi motivele pe care le va prezenta la judecatorie, barbatului i se trezeste orgoliul si “ii ia femeii gatul”, scuzati expresia cam de mahala, dar numai asa veti realiza monstruozitatea actului ucigas, ca doar nu era sa suporte jignirile femeii care ii cerea imposibilul, pentru ca in parc vine multa lume, copii si nu te poti juca cu sophie asa cum te-a invatat pe tine taticul.
    doi: ce preferati: consecintele concluziei ca un abuz nu a avut loc, iar mama ucisa si bunica, virgula, careia fetita i-a povestit cum e cu “descurcatul singura” de la trei ani, au exagerat in tot ceea ce au facut SAU ca abuzul a avut loc, va continua in lipsa dezvaluirilor si daca i se va interzice criminalului (exista crime cu cutitul si crime care ucid fiinta nu numai fizic), iar sophie nu va mai fi o fiinta normala, asa cum o dorea u mama si bunica ei materna? tragediile, stimatzi conlocatari ai planetei, nu pot avea in niciun caz concluzii multumitoare. nevoia de justitie pleaca intotdeauna de la nevoia de adevar, iar daca dreptatea nu vindeca rani, ce rost mai are justitia pe planeta? in concluzie, nimic nu trebuie gasit ca justificare – pisicologica, ori de alta natura (poate in afara de teama de a nu supara oameni murdari, dar puternici) atunci cand o fetita care incerca de la trei ani sa se descurce singura se gaseste in pericol de a fi desfiintata ca fiinta umana numai pentru ca bunicul nu-l mai are pe baietelul cu care se juca odinioara fara martori.

  4. Sa mai asteptam, sa mai verificam, sa nu ne implicam prea mult, noi astia fara competenta si “neputiinciosi”, sa mai….lasam o victima neajutorata sa suporte cosmarul prezent, pentru ca trebuie sa luam mai mult in considerare eventuale neplaceri pe care i le-ar putea aduce publicitatea de azi intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat?! Chiar e credibila ipoteza ca ar fi vorba doar de rodul fanteziei a doua femei mature care s-au trezit de azi pe maine fara motiv sa acuze un ginere si sot de pedofilie?

    In momentul in care exista cea mai mica suspiciune de abuz asupra unui copil, trebuie actionat. In cazul Sophiei, exista foarte mari suspiciuni, deci trebuie actionat in forta, trebuie protejat copilul de adulti si nu invers. Un copil de varsta atat de mica nu se poate ajuta singur, nici fizic (prin incercarea de fuga de la locul unde se intampla abuzul), nici psihic. Traumele la care este supus ard de fiecare data in carne vie si cicatricile ramase nu vor putea fi niciodata eliminate prin chirurgie estetica. Subconstientul poate dezvolta o strategie de autoprotectie, prin depersonalizare, dar depersonalizarea nu poate fi controlata constient si ea poate fi temporara sau permanenta. Cine a trecut vreodata pragul asta, stie ca nimic nu va mai fi vreodata ca inainte. Dvs. ca psihiatru ar trebui sa stiti toate astea, macar din teorie daca nu din practica, iar interventia dvs. ar fi trebuit sa sune putin altfel.

    Avand in vedere si posibilitatea unor astfel de sechele psihice, pe langa altele, chiar este cazul sa ne gandim ca prima prioritate la cat de etica este publicarea identitatii fetitei si a amanuntelor situatiei ei? Chiar credeti ca asta va fi cea mai mare problema a ei in viitor? Eu iau in calcul si ipoteza ca, daca abuzul este real si nu este ajutata in prezent, fetita la un moment dat va alege sa nu mai aiba viitor. Nu ar fi prima data cand o victima abuzata in copilarie se sinucide in adolescenta sau mai tarziu.

    Dvs. spuneti ca exista posibilitatea ca fetita sa nu fi fost abuzata. Da, dar exista in acelasi timp posibilitatea ca fetita sa fi fost si sa fie in continuare abuzata!! Care dintre aceste posibilitati e mai probabil sa o distruga ca fiinta umana? In care dintre aceste posibilitati joaca timpul care se scurge intre inactiune si actiune din afara un rol extrem de important? Cazul trebuie facut public, prin toate mijloacele, pentru a se impiedica musamalizarea, care se practica in cercurile faptasilor.

    Cu ce credeti ca se poate confrunta un adolescent / adult mai usor: cu niste acuzatii nedrepte, aduse in trecut unor persoane de referinta din viata lui, de catre alte persoane de referinta? Sau cu realitatea unui abuz sexual suferit personal de-a lungul anilor, de care persoanele de referinta au stiut, dar au ales sa inchida ochii pentru a se proteja, in detrimentul victimei abuzului? Sa nu uitam ca s-a ajuns pana la crima!!

    Cum ar fi ca fetita sa intrebe peste niste ani de zile “Si daca ati avut o banuiala ca mi se intampla ceva rau in familie, de ce nu ati facut ceva, ca sa iasa adevarul la suprafata? Ca voi, ca adulti, puteati.” Si sa i se raspunda: “Pai, stii, nu ne judeca atat de aspru, ne-am gandit ca, daca interveneam, iti periclitam viitoarele relatii cu rudele paterne si circula prea mult numele tau pe internet. Si nu puteam risca asa ceva. Am preferat sa riscam continuarea abuzului”.

  5. Mama a ramas atita timp in preajma abuzatorului la sfatul psihologilor (pina in etapa in care stringea propriu-zis probe), si daca cititi jurnalul, veti vedea ca C.G. a stiut foarte bine sa se foloseasca de teoriile psihologizante pentru a-i prelungi speranta ca lucrurile se pot indrepta. Manipularile lui grosolane au fost posibile pentru ca “specialistii” au intretinut o atmosfera de ipocrizie si normalitate inchipuita. Indiferent cit de disperat e cazul, intotdeauna mai e loc de specialisti care sa iti demonstreze ca albul nu e alb si ca negrul nu e nici pe departe negru, si ca e intotdeauna loc de “poate”.

  6. ama, CG insusi a declarat dupa crima ca psihologul unde facusera el si Ruxanda 10 sedinte impreuna NU a reusit sa-i ajute sa gaseasca o solutie, ba chiar situatia s-a agravat la acea terapie, ceea ce spune MULTE (am citit expertiza); citat “Nu am reusit la aceasta terapie sa constatam sau sa determinam psihologul sa constate daca ea era paranoica sau eu eram pedofil” – cu toate acestea, deci in conditiile in care psihologul care-i consultase personal NU a putut ajunge la o concluzie, experta numita de tribunal pt. a o examina pe Sophie a “reusit” sa concluzioneze analizand in 2 paragrafe jurnalul Ruxandei ca nu, draga, nu au fost semne de abuz. Deci intotdeauna rezultatele unor asemenea expertize depind de interesele celui care comanda expertiza.

  7. Gabriel, te-am auzit pe edumedical cum vorbeai despre Sophie si ti-a scapat un “apropo, fetita este SPECTACULOS de frumoasa” — vai de oamenii abuzati care ajung la un asemenea psihiatru!!

  8. @Feli Popescu, scurt si fara menajamente : esti SPECTACULOS de proasta. mai bine taci dracului, daca tot nu pricepi nimic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s