Detergent

Azi nu mai stiu sa scriu. Mi s-au terminat gandurile si ideile si entuziasmul. M-am golit de scop. Creativitatea e plecată pe papadii. Azi se asterne praful. Azi nu mai stiu sa pot, sa vreau, sa sper. Azi discutiile despre prostie ma lasa rece. Azi nu-mi mai e foame sa inteleg.  Nu-mi mai e sete sa aflu. Respir, usurat, ca exista legi care sa ma conduca spre un gard. Azi nu mai visez culmi. Azi nu mai sunt munte. Azi nu mai am maini murdare si negru sub unghie. Azi nu-mi mai pasa de nimic si de tot. Azi nu mai poftesc. Azi nu mai gandesc. Azi nu mai prestez in spectacol.

Națiunea română e dornică de analiză pe text, să-i dăm text spre analiză.

În ultima lună din motive relativ oculte, dar prilejuite de recenta popularizare a condiției medicului în România, Colegiul Medicilor din România s-a unit, a numărat polul de acțiune și momentul prielnic și a declarat prin persoana lui Vasile Astarastoaie că sunt șanse că luna viitoare medicii intră în grevă generală. Tresar, periodic, când citesc astfel de știri. În sinele meu e o nevoie adâncă de comuniune profesională, invidiez atavic camaraderia ortacilor pe care noi ne-o risipim prin bârfe intestine în timp ce mai împărțim, confortabil, o pâine care e bună și dulce. Doctorul Astarastoaie susține că medicilor le-a ajuns cuțitul la os. Să le fie de bine, zic, și să pună sus-numitul os la treabă. Că lipsa de bani ne macină, aparent. Că interesele medicilor sunt conjuncte, oriunde și oricum, la nevoile sistemului de sănătate (oricât de pervers sună asta de fapt). Că dacă ne dați bani vă foarte mulțumim, de fapt nimic în rest nu contează înafară de ridicarea salariului medicului rezident și-al tânărului specialist. Și când Astărăstoaie vorbește ministrul răspunde. Că se dezbat legi. Că medicul nu va mai fi bugetar. Că spitalele vor deveni un fel de struțo-cămile în care dacă ești buni faci banul, și banul te va ține să fii bun. Că pilotăm. Că aranjăm. Că să avem/ aveți răbdare.

Că să punem grija pacientului înainte.

Am ajuns deci – îmi spun picnit – să trăiesc o vreme înainte când, tătos, Ministrul Sănătății aduce aminte breslei care îi sunt prioritățile. Nu știu ce e mai hazliu, că Eugen Nicolaescu susține că indiferent de condiții medicul musai să pună nevoia pacientului înainte sau că președintele țării insistă că prăsitul e o misiune patriotică de interes național. Logic, ambele propoziții se încadrează cam în aceeași gamă La minor. Nu contează că n-ai din ce să-i crești, muiere naște-i! Nu contează că n-ai grijă de tine, ai grijă de celălalt. Partidul e-n tine și în toate ce sunt. Și visez un fel de detergent. Un fel de detergent pentru creier cu care să mă spăl temeinic de două ori pe zi și să-mi aduc aminte de lucrurile în care cred în timp ce histrionic, din dragoste de neam, onorabilii piloni de răspundere mai bâlbâie o hotărâre.

Uite ce cred eu.

Cred că medicul e un profesionist liber.

Cred că medicul are un preț care nu se negociază pe o grilă de salarizare unitară.

Cred că în cele din urmă când medicii vor deveni cu adevărat o comoditate nu va fi nevoie de grevă pentru că ne vom ralia la blândele țări europene care momentan ne importă și vom ajunge să importăm și noi.  Credeți că pleacă din România doar doctorii buni? E foarte posibil că-i vom importa pe doctorii buni din Comunitatea Statelor Independente sau Asia. O să avem pakistanezi sau indieni pe post de generaliști și îi vom plăti regește.

Cred că medicii sunt pe undeva responsabili că pleacă și-și pun palma-n-pelvis în timp ce lasă soarta familiilor lor, a prietenilor lor și-a copiilor lor în sarcina confraților în timp ce glorifică sănătatea acolo unde-o găsesc, și speră că la primul cancer sau apendicită o să-și ia neamul cu elicopterul să-l ducă să-l opereze la Bercy-sur-Mer sau unde s-o nimeri. E prerogativul fiecăruia dintre cei care pleacă să-și decidă soarta. Aidoma individualismul medicului de pretutindeni, dar originar în România este ingrațiată de lipsa lui de patriotism. Nu că medicul ar trebui să fie un patriot. Dar comunitar medicul ar trebui să își cerceteze culoarea halatului data viitoare cînd cumpără un bilet de avion.

Eu, care nu posed patriotism, am totuși o preocupare legitimă pentru oamenii care pleacă. Dorindu-le bine nu pot să nu observ ce lasă în urmă. Și în timp ce acești buratini de politicieni numără șontîc zero-urile de pe diverse contracte și achiziții privesc uluit cum doctorul Perețianu molfăie dificultățile administrative prin care o astfel de decizie (vezi reforma sistemului sanitar) o presupune, cam ca în Caragiale steagurile aparent sunt la Parlament, la Finanțe, la Muncă, la Fisc și pe la Popa Pripici. Sau dă domnul premier o Ordonanță de Urgență și i-a ploconit pe toți. Epic.

Nu vă e rușine tuturor ca, la sfârșitul zilei, să o tot troncăniți cu subfinanțarea? Și nu e simptomatic, cumva, că gura de corb a protestului sanitar e tot a celor care, cu bune cu rele, se apropie vizibil de pensie? Unde sunt oamenii tineri? La oficiul de forțe de muncă? Tot comuniștii săraci au rămas cu o brumă de spirit ideologic. Căci capitalistul nu are vreun stress, vreo greață tepidă, să înveți o limbă străină cu accent băștinos durează mult mai puțin decât să-ți convingi colegii, comunitatea, egalii că împreună cineva face ceva.

Nu, azi nu mai știu să scriu. Sunt exasperat de lemnul din limba română. Dar mâine, mâine e o nouă zi.

Și mâine am să trag aer în piept.

Și am să scriu din nou.

Și am să îmi ridic ideile din praf. Și entuziasmul.

Și am să am scop.

Și-am să-mi culeg creativitatea de prin păpădii.

Și am să știu să pot, să vreau, să sper.

Iar discuțiile despre prostie n-au să mă lase rece.

Are să-mi fie foame să înțeleg.

Sete să aflu.

N-am să mai fiu ușurat că există legi care să mă ducă în gard.

Am să visez culmi.

Am să fiu munte.

Am să am mâini murdare și negru sub unghie.

Are să-mi pese de tot și de nimic.

Am să gândesc.

Am să poftesc.

Am să prestez în spectacol.

În asta cred.

G

1 thought on “Detergent

  1. Pingback: Blog digest | In joaca

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.