Deloc suspect s-a stins lumina de pe drama zilei de ieri. Drama zilei de azi e mult mai carnoasa. Suculenta. Prajita pe flama satisface saliva consumatorilor de senzatie. Mi-o imaginez ca pe-un fel de ficat de rumegatoare sau consumatoare de bobi. Cat de dependenti suntem totusi de sange in fuga noastra nebuna dupa alimentatie sanatoasa. De dincolo de pixel e sanguinul care ne misca, verdele ne zambeste dar rosul ne starneste. Pesemne ca exista in creier un departament de soc si groaza care a generat si campania americana din Iraq cu acelasi nume, structural creierele planetei sunt otova si deopotriva si totusi nu sunt doi oameni sa gandeasca la fel pana in momentul in care din gandul unuia devine gandul multora, si-apoi universal.
Si repetam ca tampitii ganduri redundante la nesfarsit. Stereotipe. Idiosincratice. Am citit la ziar sau am vazut la televizor sau am auzit la radio. In cel mai bun caz am citit intr-o carte, copia velina a productiei unei minti care ajunge apoi sa fie consumata in tonuri blande de xerocopiator de mii si milioane de minti. Care apoi isi insusesc blajin cunostintele pentru a le pune mai apoi la dispozitia altora, si altora. Adevarul devine o chestiune de constiinta supranumerara, e un vot al majoritatii care se opune aforismului lui Galileo cum ca o minte luminata e mai buna decat o mie in intuneric. Galileo s-a inselat, e intunecimea mintilor care dicteaza in cele din urma si definitiv. Ce-i drept e un negru de lignit, combustibil pentru isterie en masse, da-i o flacara si sufla si-ai sa observi frumosul foc de artificii, ai sa vezi furcile si topoarele cum se coboara din pod si tot umanul palpita, dintr-o data se anima, umbla la motoarele fundamentale ale hominismului ancestral si parca ne opintim la deal, hai cu progresul, hai cu dezvoltarea, hai cu schimbarea de paradigma. Dar omul e sontorog si lenes prin natura neamului, dupa victoria asupra Bestiei tot la foc de tabara de aseaza si el si urmeaza povesti de vitejie, cine ce-a mai facut si cum David l-a invins pe Goliath cu pietricica. Mirati copiii apuca fiecare cate-un bolovan sau bat si se joaca, in tarana, de-a Ghita si dragonul. Condamnati la speranta. Condamnati la dorinta. Condamnati la anticamera unei noi cruciade timpurii cu tocmai natura care i-a iscat. Un gen de prostie blanda, naturala, universala. Natura in propria-i orbire sta scaldata in neputiinta reproducerii programate, mustele eclozeaza si viermii colcaie, puii mananca viermi si crocodilii mananca pui, fiecare puricat de inumerati paraziti la fel de lipsiti de scop sau destinatie, un machinarium debil in ochii unui arhitect al perpetuelor mobile curios cat mai dureaza, si pana unde poate merge roata evolutiei. Asta in timp ce constiinta ereticilor abunda, simetric in planul desenului ceresc se nasc lumi si se distrug destine, se scriu carti si se ard manuscrise, si in fiecare minte care adoarme sta scrisa, dormitand, Cartea care ar putea misca axele lumii.
Dincolo de flama abunda cainii razboiului si stapanii caniselor, alesii care s-au propus si propusii care s-au ales. Criteriile sunt arbitrare, miscarea argumentului in forma de cerc, stam imprejmuiti de saltul in fantastic si de facutul de minuni si privim, fascinati, pacaliciul care leviteaza pe langa autobuz si inmultitorul de paini si de pesti, fabricantul de vise si visatorul de fabrici. Si ursul s-a trezit intr-o dimineata ca nu mai e urs ci muncitor la uzina.
Liberali, socialisti, nationalisti, comunisti, acesti ali si isti ai politicii care segrega oameni in categorii si caste, si-i sporuleaza in hexagoane de netrecut, ii clasifica in puri si impuri, in fericiti si nefericiti, in destinati si predestinati, toti si pana la ultimul se inroleaza in trup si creier in masinaria sociala pentru simplul scop de-a-si preda, la sfarsitul zilei, identitatea la usa gurii hulpave generic numita “tara”, “popor”, “cauza”, “dreptate”, “adevar”. Pe LSD, imi povestea un pacient, se uita de la balcon deasupra oamenilor teleghidati cum ieseau din blocuri, se suiau in masini care faceau bip-bip, semnalizau poc-poc si se opreau apoi, cuminti, la primul semafor in timp ce alti robotei asteptau, ordonat, la alt semafor si-apoi treceau miriapod, ordonat, peste niste semne numite generic “zebra” nu din alt motiv decat prin analogie la zanatecul animal african, ruda de departe cu calul si magarul. Si totul avea sens, in bratele amantei diamida de acid lisergic ochii priveau cu alt colorit exact aceeasi miscare, cinematica, a punctelor prin spatiu si le oferea alt sens. De-ar fi privit un furnicar ar fi intrezarit acelasi deget al Domnului pentru ca, infometata de scop, mintea deseneaza linii printre puncte ca sa obtina un iepuras, sau o broasca testoasa, dupa caz.
Iar prezentele randuri, o insiruire complet irationala de prezente in mintea subsemnatului, nu vor avea alt sfarsit decat printre vidurile sinaptice ale fiecaruia suficient de dezinteresat incat sa citeasca. Intelectualii vor lupta sa priceapa, dementii vor pretinde ca pot, si analfabetii vor scobi o noua biluta cerata in preajma aruncatului cu muci, sport etern al maimutei de colonie. Si cumva totul va fi bine, universul agrega intr-o maree reciproca si se racordeaza la sine insusi.
G
andreanum & co 