În fiecare zi pic, pic. Există o limbă mică pe un ceas atomic al lenii. Prin geamul deschis, prin cerul oval ca în poezia lui Nichita Stănescu cântată de Nicu (Nicu!) Alifantis, printre miasmele pestile ale rămășițelor de hrană de om, cântă un pickhammer. Scris în limba noastră arată cu totul altfel. Picamăr. Ciocan pneumatic cu vârf ascuțit. Sparge betonul. Sparge bolovanii de sub beton. Sparge conductele de sub bolovani. Soarele strălucește, copacii se usucă trândav printre muște și praf. Mădălin sapă scobit cu picamărul lui. Nu e picamărul lui de fapt, dar printre colegii cu nume aidoma etnice e cunoscut drept picamărul lui Mădălin. Singurul trudnic. Singurul pălmaș. Și secundarul pic, pic. Și limba ceasului mic o dată pe zi trosc, trosc, azi o sută de mii de euro, mâine o sută de mii de euro. În fiecare zi se plimbă, între două fișiere bine cifrate, bani cât să plătești 5 doctori timp de un an la un salariu mai bun decât le-ar da Statul. Lui Mădălin statul nu-i dă nimic. Colegilor statisfacție. Nu statul român. Statul degeaba. Acolo, printre sporii mucegaiului ce va sa vie, astfel de sume monstruos de mari nu-și fac vreodată simțită prezența. Cineva cam zece puncte de inteligență mai evoluat decât ei hotărăște. Asta când îl mai apucă vreo criză de decizie, de ficat sau de pancreas. Funcție și asta de gradația sticluței plasticate cu votcă. Vodcă în limba lui Mădălin. Apă de conductă. Omenirea pe șantier e divizată irefutabil. Echipa numărul 1 sapă la găuri. Echipa numărul 2 umple la găuri. Deocamdată echipa numărul 1 conduce detașat, au o apărare bună, mijlocașii știu bine cu mingea și în atac e Mutu. Nu acel Mutu. Unu mut pe motiv că, surprinzator pentru un manipulator de lamă de excavator, nu e deloc comunicativ. Colegii s-au plâns, conducerea a considerat angajarea cu normă întreagă a unui psiholog care să le crească moralul muncitorilor. Mutu a rămas la fel, dar lama i-a prins glas și bocăne, la două secunde perioadă trei, în timp ce Mădălin pârțâie din picamăr. E ca zgomotul unei motociclete Harley Davidson. Doi cilindri, motor knuckle-head. Cap de pumn încleștat. Un șobolan cu BMW, rasa bursuc, fabricație sovietică, arde pneul la decolare.
În cartierul meu se construiește un metrou. Bine mint. Nu e cartierul meu. De fapt nu e nici cartierul lor. E cartierul nostru. Dar noi nu existăm. Suntem nimeni. Și atunci e cartierul nimănui. În cartierul nimănui se construiește un metrou. Ceasul atomic stoarce o lacrimă valoarea mea valoarea mea o dată pe zi o limuzină de lux. Pleonasm. Nu există limuzine de mizerie ci doar o mizerie de limuzine. Limuzinele în mizerie stau prin praf, prin șpan, prin mii de căcăreze. Până și ciorile s-au săturat. Colonul iritabil la aviare se manifestă sub forma unor scurgeri acide pe tabla încinsă, galvanizată, de producție import. Te caci pe ele mașin. Te caci pe el praf care, prins în căderea ubicuă de găinaț formează comete Haley cu pretenție de parthenogeneză. Mădălin nu cunoaște cuvântul și se ferește dibaci de boala cunoașterii. Nu de alta dar mai bine cum e-n curtea lui decât uite cum e-n curtea lor. O gaură. De la etaj se văd mațele capitalei palpitând. Leviathanul are ulcer perforabil. Leviathanul are nișă și tot o ține pe oțet. Nu l-ar mai suferi pământul pe mastodont și pe Ionele dintr-ânsul.
Liniște. Sfertul proletar s-a încheiat. Odihnă la margine de ziar, un relicvariu al tuturor știrilor untoase, grăsime animală care se leagă obscen de celuloză într-un futai slinos cu gust de parizer. Masa lui Mădălin de îmbelșugată. Titlu de compunere capitalistă.
Dintre toate numele Marelui Vierme Săpător pe care românii le-ar fi putut iți din puțul gândirii s-a tunat, s-a adunat două sfinte. Sfânta Varvara și Sfânta Filofteia. Așa le cheamă pe dânsele, frezele circulare urmând să sape tunelul pentru metrou. Varvara a mare martiră a creștinătății, patroana artileriștilor, minerilor și inginerilor de geniu. Ultimul termen nu i se aplică lui Mădălin. Filofteia, pe de altă parte, e protejanta Țării Românești, ocrotitoarea copiilor și tinerilor, veșnică tămăduitoare de boli și aducătoare de ploaie. Combinația mașinilor e redutabilă. Dă-i cu bomba, spală cu apă. Dă-i cu geniul, tămăduiește buba. Să plouă. Să spele găinațul de pe parbriz.
Spiritul găurii îmi forează împrejmuințele. Pistoane și scripeți, uleiuri motorinice și interminabila mâzgă a teraformării. De departe, din birourile capitonate prin donație și pronație primarul, alt sfânt, își privește macheta precum Marele Urg. Taumaturg. Minunea minunilor din ostrovul florilor. Care flori? S-au veștejit. Taumaturgul inventează Mădălini, cimpanzei magdalenieni care își scuipă ocrul prin palme pe picamăr.
E anul douăzecișipatru de mii după primul isteț care a spoit un perete de peșteră. Din spoială am plecat, în spoială de ducem.
G
andreanum & co 