Da, dupa ce s-a stins orice birfa si critica pe facebook, twitter samd, scriu si eu despre Concert. Scriu cu majuscula fiindca The Wall e albumul meu preferat si asa a fost dintotdeauna. As fi facut orice sa fiu acolo si pina la urma chiar am facut. Platitudini de fan, stiu. Dar sunt fan atipic: n-am vrut autograf, n-am cumparat tricou, n-am vrut sa-i fac poza cu telefonul, desi as fi putut face toate astea relativ usor.
N-o sa plictisesc pe nimeni spunind ce inseamna pentru mine acest album si acest individ intitulat Roger Waters. Sunt convinsa ca fiecare are un artist cu a carui muzica rezoneaza cel mai bine. La mine asta e Waters. Nu ascult zilnic Pink Floyd, nu caut informatii despre viata lui personala pe wikipedia, nu am postere pe pereti si nu mi-am tatuat preferintele muzicale pe undeva. Muzica lui/lor e prezenta in fiecare celula a corpului si mintii mele, ce rost ar avea sa ma raportez la ceva exterior cind totul pulseaza in interior?
Scriu pentru mine cronica asta, dar aleg sa o public fiindca stiu ca sunt citiva care o vor citi si putem vorbi despre. Sunt un fel de notite, pe alocuri dezlinate, exprimate prost, redundante, n-am sa stau sa corectez ce scriu sau sa revad/reviuiesc. Cum iese, asa o dau, nu e o scriitura profesionista, de piar, nu am pretentia ca analizez toate aspectele acestui eveniment, cu siguranta dupa ce o sa dau submit o sa-mi mai vina 100 de idei. Deci a se ierta greselile, daca vor fi.
Cum a fost la concert? Sunt 2 aspecte: show-ul si organizarea lui.
Show-ul a fost monumental. Si memorabil. Un show care a functionat perfect. Poate prea perfect uneori. Vizual nu avea cum sa nu te impresioneze, scena era de fapt un ecran imens, care adauga la muzica. Aceeasi muzica pe care o ascult de 30 de ani, a sunat altfel cind am si vazut-o pusa in scena. A fost mai mult o piesa de teatru decit un concert, fiindca albumul are o istorie si este o istorie, sau o poveste, daca va e mai comod. In care poveste arhitectul a inserat mesaje anti multe lucruri. Fiecare a inteles ce-a vrut si ce a putut, unii ca e antievrei, altii ca e anticrestin, altii ca e antirazboi si asa mai departe. Inclusiv Waters a dat tonul la interpretari, dedicind concertul unui om care a fost ucis din “greseala” in isteria atentatelor care parea ca vor fi nesfirsite. Oamenii au luat-o razna, oamenii urmeaza trendul dictat de altii, cu cit mai excentric cu atit mai mare fanatismul. Pentru mine, mesajul lui Waters e simplu si clar: nu te lua dupa altii, gindeste cu mintea ta si decide pentru tine, asumindu-ti decizia si toate consecintele ei. In turma e caldut si adapost, nu trebuie decit sa te uiti in fata si sa faci ce face celalalt; sa tai alta carare e frustrant pentru turma, fiindca o dezorientezi, dar daca mergi suficient de hotarit turma va veni dupa tine (nu-ti place in turma, dar iti cam place in fata ei). Iar lui Waters ii place sa fie lider, ba as putea spune ca tot ce face este pentru a atrage atentia asupra sa, si astfel si asupra problemelor despre care vorbeste. Dar la un moment dat diferentierea asta nu mai conteaza; si el si ce cinta si ce mesaj transmite prin video/muzica/versuri/efecte speciale si pe cine mentioneaza, cui dedica un spectacol se intrepatrund si 2-3 ore sunt toate la un loc, livrate in acelasi timp, ca o pastila de cap. Un arhitect care a construit fiecare “strat” al show-ului in asa fel incit la final sa ai un puzzle urias, fara piese lipsa, pe care sa-l percepi cu toate simturile. Ca o paranteza, fiindca vorbim de show-uri multimedia, mai exista inca un artist care isi proiecteaza la fel de atent show-urile, dar inca nu a venit in Romania (Peter Gabriel).
S-a jucat cu imaginile si imaginatia publicului: vizualurile au fost alese in asa fel incit sa stirneasca, impreuna cu muzica, toata gama de emotii. Au fost imagini sexuale, senzuale, violente, grotesti, explicite sau implicite. Filmarea si proiectia s-au sustinut unele pe altele, efectele speciale (artificii, accente sonore) si butaforiile au intregit povestea si “au transformat cartea in film”. Da, mi-a placut fiindca am impresia ca am inteles mai mult decit majoritatea celor prezenti acolo, si probabil asta era si scopul: ca fiecare sa aiba impresia ca s-a prins de “ceva”-ul ala mai adinc, mai profund, mai subtil, care celorlalti le-a scapat. O idee simpla impachetata exemplar intr-un ambalaj adaptat la dioptriile fiecaruia. E o arta, sa recunoastem.
Despre organizare. Si aici sunt 2 aspecte: unul care tine de oameni si unul care tine de locul in care s-a tinut spectacolul.
Am auzit si citit nenumarate comentarii despre cozi: coada la intrare, coada la buda, coada la bere etc. Da, la concerte sunt cozi, e normal sa fie asa. Cite bude ar fi trebuit sa fie prezente acolo: citi oameni atitea bude? Mai incapeau si oameni in piaa daca umpleam tot cu bude? Sau cu standuri de bere si mincare? Vorba cuiva: unii o sa ajunga sa se plinga ca n-au putut sa-si ia popcorn si nachos la festivalul Enescu din cauza cozilor (Corina Bejan – comment pe facebook)
Accesul nu se putea face decit pe doua cai: izvor si 13 septembrie. Pe la Izvor au intrat 75%, restul prin 13. Strada aia are si ea o deschidere: atita cita e, a trebuit lasat un acces de masini, pt. ambulante, pompieri, alte urgente. Deci nu va mai plingeti ca accesul era dificil: practic era imposibil sa fie altfel. Daca evenimentul era in cimp deschis, cu o suprafata de 40 de hectare, probabil nu se mai statea deloc la coada si intrarea se putea afce prin 10 puncte de acces. Dar asa, aici, asta e tot ce se putea face, impacind toate institutiile din jur, traficul auto si tot ce mai tine de functionarea unui oras. Nici nu se puteau inchide si mai multe strazi fara sa afectezi tot centrul orasului, sau se putea, dar nu e decizia noastra asta si e greu al dracului sa o faci.
Concertul trebuia sa fie in oras ca sa vina lumea, si singurul loc din Bucuresti suficient de mare pt. asta era piata aia odioasa. Sau Arena Nationala, dar care e ocupata cu fotbalul si cu gazonul si asa mai departe.
Putea sa fie mai bine organizata intrarea/iesirea? Cu siguranta da. Putea sa fie usurat accesul dintr-o parte in alta a pietei? Da, evident, ar fi trebuit sa fie. Pe partea organizatorica sunt, cu siguranta, multe lucruri de imbunatatit, unele chiar musai. De exemplu, faptul ca unui om care i se face rau nu i se poate acorda primul ajutor fiindca nu are cum sa ajunga ambulanta la el in timpul concertului e, cu siguranta, ingrijorator. Exista o “meserie” care se invata si care se cheama crowd management. Ca sa vezi cum se leaga de turma de care ziceam mai sus 🙂 Un crowd manager stie sa analizeze un spatiu de eveniment cu toate caracteristicile lui, sa calculeze necesarul de accese, cai de defluire, zone de siguranta, sa monteze gardurile in asa fel incit sa nu se blocheze nici un acces si lumea sa nu se opreasca linga intrare, sa planteze oameni in puncte cheie, care sa dirijeze multimea si sa coordoneze toata multimea in asa fel incit toti cei prezenti sa se poata bucura de spectacol exact pe masura banilor cheltuiti. Un crowd manager bun tine cont de o mie de lucruri, decide si actioneaza in acest sens. Aici exista mult loc de mai bine. Dar, cum la orice productie, vorbim despre un buget si despre un profit, ca nu face nimeni munca patriotica… ramine de vazut ce si cum va fi pe viitor.
Dar nu pot sa nu mentionez si un alt aspect, fara sa zic totusi ca cineva ar fi vinovat de asta: o parte buna din oamenii veniti la concert (nu pentru concert) au facut tot ce au putut ca sa-i incomodeze pe ceilalti. Unii au ris, baut si vorbit in continuu, neacordind nici o importanta nici show-ului si nici celorlalti. Da, e ok sa fii exuberant si dezinhibat si cu personalitate, dar e ca si cum te-ai trezi rizind cu prietenii in mijlocul unei piese de teatru. Daca nu te intereseaza un spectacol, nu mai bine nu vii si stai frumos pe facebook cu prietenii si rideti pina vi se face rau? De ce sa dai atitia bani (desi cred ca multi n-au dat banii pe bilet, ar au avut prieteni buni care i-au ajutat sa intre) numai ca sa fii prezent, cu silueta, toaleta si telefonul tau smart, unde e “miezul din fanta” al zilei, evenimentul monden prin excelenta, de care vorbeste toata lumea? Asta n-am s-o inteleg vreodata si nici nu-mi bat capul, doar ma intreb uneori retoric ce dracu’ o fi in capul unora.
As mai scrie inca citeva pagini despre acest concert. Dar deja e scris suficient si cine a avut rabdarea sa citeasca pina aici a inteles ce am vrut sa spun, desi poate pe alocuri n-am avut vorbele potrivite in degete.
Dar acest concert a facut ceva pentru mine: m-a facut fericita.
andreanum & co 