Scrisesem ieri un post luuuung si dezlinat si impanat cu amintiri, concluzii, chestii personale, proiectii si tot felul de alte imaginarii. N-avea rost sa-l public. Despre gelozie nu sunt multe de zis.
N-am suferit niciodata de asa ceva, deci sunt cea mai putin in masura sa judec. Dar nu pot sa nu constat (cine ma stie e constient ca daca e sa vreau sa fac ceva, fac oricum, si daca e sa imi iau niste bobirnace dupa aia).
Pe scurt: detest orice fel de exces. Reformulez, nu orice fel… in ceea ce priveste sentimentele prefer excesul. Nu e bine nici asa, unii ar putea intelege ca gelozia are ceva de-a face cu sentimentele. Iar dupa parerea mea nu e asa. Mai simplu: ma enerveaza teribil ca cineva sa aiba impresia ca daca iubeste pe cineva ar trebui sa aiba si pretentia de proprietate exclusiva asupra acelui cineva. Iubirea, ca de ea se leaga gelozia asta, iubirea in adevaratul sens al cuvintului nu poate fi posesiva, fiindca e reflexiva, e legata de celalalt, e pentru celalalt. De ce ar trebui sa vrea cineva sa puna lantz unui om ca sa-i demonstreze dragostea? Nu e mai profunda fericirea in momentul in care nu impui nimic si el/ea tot la tine se intoarce, fara sa freci tu feisbucu si sms-urile cu chemari la ordine?
Dupa parerea mea, gelozia nu e multa iubire, e lipsa de iubire. E lipsa de incredere (in tine, si automat si in ceilalti). Eu nu pot iubi daca n-am incredere, sau pot, dar nu total. Si daca nu iubesc cu toata fiinta, cu fiecare por, ce rost are sa fiu si geloasa? E un non sens. Iar daca iubesti cu toata fiinta si gasesti si omul potrivit pentru asta, nu e loc de gelozie, fiindca tot spatiul e ocupat de sentimentul ala, care e generos, bun, atotcuprinzator si de natura sa-ti aduca pacea, sa te transforme, sa te lase intrebindu-te ce naiba s-a intimplat de traiesti irealul.
Gelozia e strins legata de posesivitate. Rar am vazut om gelos care sa nu propunete extrem de des “a mea, al meu”. Da, e iubita lui si numai a lui si nimeni vreodata nare voie sa se uite macar la ea, sau iese drama mare. La femei e mai rau, sunt in stare sa-si lase unghii sa creasca numai pentru a si le rupe in parul aleia care a cutezat sa zica bonjour si sa si zimbeasca in acelasi timp. Nu mi-a fost dat sa traiesc asemenea sentimente si nici nu vreau. Dar am fost in relatii care impuneau restrictii, relatii turtitoare, cum le zic eu, relatii grele, incorsetante, din care nu vrei decit sa iesi, orice-ar fi. Da, am iesit, mai greu decit as fi crezut, fiindca din gelozie dai in posesivitate si de acolo doar paranoia te mai poate paste. Si sa tii piept unui paranoic e greu al dreacu’.
N-a fost pe scurt, a fost pe lung, dar v-as sugera ceva: uitati-va adinc in voi, si daca simtiti furie cind va vedeti iubitul flirtind cu voi de fata cu o alta, s-ar putea sa aveti o problema. Poate nu neaparat acum, dar o veti avea. Daca nu poti accepta nevoia lui/ei de a flirta, de a se simti bine intr-un mediu, daca nu stii cu cine va petrece noaptea si nici daca te va mai iubi miine, atunci mai bine pleci tu de azi.
andreanum & co 
Sunt de acord cu tine, gelozia tine in primul rand de nesiguranta, din increderea deficitara in tine. Te subapreciezi si te temi ca iubitul/iubita iti va vedea punctele slabe si va alege pe altcineva la un moment dat. Daca esti un om rational, pana la urma iti dai seama ca temerile tale sunt neintemeiate. Trebuie insa sa inveti in primul rand tu sa iubesti. Toti ne indragostim prima data de o iluzie. Vedem pe cineva care ne place din anumite motive si ne facem o imagine proprie despre acea persoana. Apoi descoperim incetul cu incetul ca unele puncte din imaginea proiectata de noi nu sunt chiar asa roz… Nimeni nu este insa perfect. Cand iubesti cu adevarat un om il iubesti cu totul: cu calitati si defecte, asa cum este in realitate. Abia atunci cand realizezi ca esti iubit la fel poti scapa de gelozie. E normal sa-ti doresti ca omul pe care-l iubesti sa ramana langa tine pentru tot restul vietii si sa de doara gandul ca te poate parasi. De aici pana la paranoia e totusi distanta lunga, ori de cele mai multe ori gelozia e doar o manifestare a acestei cumplite boli psihice.