Acei drogați și mașinile lor minunate

Hai că au găsit soluția la problemă managerii! Cum care manageri? Managerii de spitale! În răspuns la propunerea ministerului sănătății privind pachetul de servicii de baze incluse în asigurarea de sănătate a fiecărui cetățean, managerii de spital susțin că două lucruri sunt incorecte: 1) să fie tratați la fel și cei care au contribuit, și cei care n-au contribuit și 2) dar de ce să tratăm gratuit drogați(i)? Adică de mai multe ori, nu e suficient o dată și a doua oară să-și plătească ei?

În privința comentariului #1 am să las discuția pentru altă dată. Dar pentru că veni din nou voorba despre acest veșnic fetiș al românilor cu ”drogații” pesemne că trebuie să le clarificăm onorabililor colegi, unii dintre ei chiar doctori, cum e cu ”drogurile” pe plaiurile noastre.

Alcoolul e un drog legal. Se consumă recreațional și profesionist în România în cantități copioase, pe anumite sortimente și specialități suntem pe primul loc în Europa, ca și la morbiditate/ mortalitate asociată consumului cronic de etanol. Sunt sate de prin țară unde, intuiția îmi spune, peste 75% din morțile premature dacă nu mai bine sunt date de intoxicația cronică a defunctului cu etilice. Oamenii care consumă sunt de obicei mai săraci, mai necăjiți, trăiesc în zone cu rată mare de șomaj și adeseori se întâlnesc, vezi suprapun, cu cetățenii din categoria (1) (neplătitori de taxe). Dacă ne-am lua după propunerea managerilor am condamna undeva la 2 – 2.5 milioane de oameni la o sănătate contra-cost, acolo unde mai mult ca oricând e nevoie de o strategie națională inclusivă care să îi ia în grijă pe acești oameni. Este mistificant pentru mine că în fetișul grețos, fetid al vechii pregătiri medicale ”drogatul” (aici persoana dependentă de alcool) poate fi ajutat doar prin umilirea lui suplimentară și retragerea anumitor drepturi cetățenești.

Dar hai să zicem că nu ne rezumăm doar la alcool. Hai să vorbim despre alte droguri legale cum ar fi fumatul, cafeaua, zahărul. Când vine vorba de ele suntem mai reținuți deși mi-aduc aminte de un comentariu al profesorului Chiricuță despre paradoxul ”tratamentului gratuit al fumătorilor”. De ce să le dăm bani, să-i ardă? Cum că – vezi Doamne – în sistemul de asigurări german spre exemplu dacă dezvolți o boală de plămâni și doctorul îți zice să fumezi și tu continui să fumezi înseamnă că ești avec la tete și atunci nu-ți mai dau bani de tratament. Politica respectivă, oricât de trandafirie, pune probleme severe pe fond, o să facem același lucru cu un diabetic care dă iama în prăjiturele sau hipertensivul care aleargă vinovat cu covrigul cu sare și mac în traistă?

Și unii, și ceilalți, când vorbesc despre alcool și tutun vorbesc despre principalele două flageluri sociale, insist, sociale din România și pe care domniile lor caută să le transforme într-o paradoxală sursă de venit. Păi aici v-ați poticnit, fraților? Nu mai bine îi dăm mai mulți bani prietenului meu Eugen Hriscu la ALIAT să le explice oamenilor cum e cu lăsatul de băutură pe căi pașnice, nu cu arma la tâmplă? Nu mai bine îi dăm mai mulți bani prietenei mele Magda Ciobanu să își completeze echipa și să meargă în mai multe fabrici și întreprinderi să dea gratuit medicamente pentru asistarea sevrajului la nicotină celor dornici? Și nu mai bine facem asta din ALTE fonduri decât cele destinate pachetului de bază în servicii de sănătate?

Dar hai să zicem că am rezolvat-o cu alcoolicii și fumătorii poporului.

Mai avem de gestionat problema drogaților adevărați, dependenți de heroină, cocaină, stimulante, hidrocarburi aromatice, marijuana, etnobotanice. Aici trăim pe planeta noastră, statisticile arată că unul din 6 adolescenți vor fi încercat, în 2012, cel puțin o dată în viață un drog ilegal în scop recreațional.  Ce e și mai simpatic e că, potrivit raportului ANA există consumatori care încearcă prima oară înaintea vârstei de 13 ani (chiar dacă în proporție rară). Adică elevi de clasa a V-a, stimabililor! În vreme ce agențiile de la centru își fac rapoartele de activitate anuală în care apar termeni pompoși gen ”urmărire comunitară” și ”programe de reintegrare”, destinul autentic al unui consumator de droguri e cu totul altfel decât creionul pastel folosit în documente oficiale. Și lor, dintre toți, managerii de spital vor să le ia accesul rapid și gratuit la servicii!

Scriam că nu cred în medicina socială în România. Aidoma nu cred în persecuția și discriminarea diverselor categorii sociale pentru că, pe fond, avem o formă cronică de homofobie moștenită dinainte de ’89. Povara globală pe care o aduc acești oameni societății e net disproporționată. Ei intră mai des în sistem, petrec mai mult timp în sistem și sunt tratați cu substanțe care sunt scumpe comparativ la alte boli. Iată de ce e nevoie să fie tratați performant iar banii cheltuiți în quanta sănătății lor să fie folosiți mai redutabil decât până acum în centre specializate, nicidecum camere de gardă ale marilor spitale port-stindard ale capitalei sau vechilor capitale de provincie. Eu înțeleg pasiuna doctorilor Ciuhodaru, Cârstoiu și Pop să vorbească despre pitorescul acestor situații cu care se confruntă spitalele pe care dânșii le ocrotesc, dar dincolo de asta marea masă a ”drogaților” în grădina noastră ajunge să fie readusă la linia de plutire, or în fabulosul pachet de servicii de bază eu n-am văzut nimic care să duhnească a vești bune pentru psihiatrie în România. Suntem suzerani ai acelorași termeni paleolitici, nedemni de o pregătire medicală.

Consumul de substanțe există, și va continua să existe în ciuda entuziasmului ANA care anunța, în 2012, că România e ”mult sub media europeană” la consumul de stupefiante. Stupefiant nu e altceva decât concluzia liniștitoare a unor oameni care observă totuși că față de acum 10 ani traficul și folosirea unor substanțe a crescut de aproape 10 ori, la anumite categorii de vârstă! (Dar, hei, mai avem până la Amsterdam!).

O medicină integrată are și alte mecanisme prin care să țină individul în sistem nu doar negarea accesului la servicii de specialitate. Poți să ameliorezi partea de medicină a muncii unde (vezi propunerea doctorului Ene la cei cu permisul suspendat) să oferi pachete de servicii recidiviștilor care să condiționeze accesul la muncă/ beneficii/ prosperitate de îndeplinirea acelor ore de terapie comunitară sau urmărire comunitare. Poți să mergi mai mult în zonele fierbinți și să faci ce a făcut Alcohelp dar nu doar de pe poziția de ONG solitar, cât mai degrabă la nivel de strategie națională. Până una alta statul român își ia niște venituri foarte frumoase din accizele pe alcool și tutun, cât din ele se întorc în programe comunitare? Și cât dintre ele ajung înapoi în sănătate? Aud?

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s