Zurgălăi

Avant la lettre…

La discuție participă și soțul doamnei învățătoare. Soțul doamnei învățătoare e angajat la stat. Are grijă să nu ia foc o Regie. Loc călduț, bătrânețe liniștită. În timpul liber, vor afla în câteva minute părinții prezenți, domnul soț al doamnei învățătoare se va metamorfoza, zurgălăi, zurgălăi, veseli zurgălăi! În nimeni altul decât moș Crăciun! 

Am aflat următoarele de la oameni a căror identitate prefer să rămână necunoscută. Au copii. Copiii lor merg la școală. Sunt în grupa Zero. La început. Și ce început! Dacă li s-ar ști numele, îmi spun cu teamă, cine știe cum se vor purta ”ei”, împricinații, cu micuții. E o spaimă irațională, le vei spune. Ba chiar le-am zis și eu, unuia cel puțin, cu reasigurarea că dacă măcar un fir se mișcă aiurea pentru copiii ăștia va ieși foarte urât. Dar mă grăbesc cu concluziile și uit să spun povestea…

A fost odată ca niciodată o zi de școală. E ca în compunerile din gimnaziu pe care majoritatea copiilor urăsc să le scrie/ la venirea din vacanță/ și care începe așa ”E toamnă.” Și adevărul faptic este că așa și era. Toamnă. Urlete, țipete, rechizite băgate anapoda în rucsac, codițe și breton, unghii tăiate și flori cumpărate pentru doamna (sau tova prin anumite cotloane). Oare ai nimerit bine? Oare va fi bine cu învățătoarea? Peste tot unde întorci capul pare a fi dezastru, un dezastru proorocit, hărăzit și acceptat în același timp tîmp și indiferent de majoritatea. Lasă că nu o să ni se întâmple nouă. Ne-am asigurat, care cu întrebări, care cu informații, care cu o punguță aici, un pliculeț acolo, toate ca toate dar să ajungă copilul pe mâini bune. Să facă școală. Să facă treabă. Să devină om. Și apoi tic-tac și începe. A fost odată ca niciodată o zi de școală. Prima zi de școală. Care cu mic, care cu mare. Mămicile cu stomacul ghem, tăticii cu ghemul ață dar apoi vine ea. Ea – te uiți acum cu atenție – pare desprinsă din propria ta copilărie de elev chilug (sau școlăriță cu codițe, după caz). Inspiră încredre. Nu e una dintre fătuțele ălea care pare că au făcut pedagogicul la seral. Se impune. Are timbrul acela ușor rugos al omului care a vorbit mult, multor, și pentru mult mult timp. Unghii cu ojă dată scrupulos până la cuticulă. Bijuterii pe degete cârnăcior, trăite bine. Coafură drei wetter taft. Parfum damf, seine kampf. Mieroasă. Mâță blândă. Dragostea de copii n-a mirosit vreodată mai onctuos. Ți-e frică, nu? Normal că ți-e frică. Ți-aduci aminte de cum era și pentru tine, ți-aduci aminte că de jur împrejur erau doar alți copii, străini ca și tine, în ziua când te-ai dus tu prima oară. Și-acum e el. Sau ea. Și doamna pare că știe ce vorbește.

Se împart repede responsabilitățile. Se pune de-un comitet. Al părinților. Alt front al salvării naționale. Cineva se propune, sau e propus, să fie șef. Altul să strângă banii. Altul să facă grupul de mail-uri (mai nou nelipsit). Așa fac oamenii în 2013. În 1985, acum o mie de ani, nu exista facebook. Sau mail. Unii dintre noi mai sărmani nici telefon nu aveau. Dar asta e trecut, deja, libertatea vine cu tot felul de zurgălăi numai bun de atârnat la gât de diverse feline.

Copiii încep cu dreptul. Vin mulțumiți acasă. Dă-i cu bețișorul. Dă-i cu bastonașul. Te uiți și ți-e drag. Te uiți și ți-e dor. Ți-e dor de ani care nu se întorc, de când îl legănai să doarmă că avea colici, de când îl ștergeai la gură mai știi cât de simpatic era când se mânjea până la urechi cu sos de spaghete? Dar acum uită-te la el. E școlar. S-a făcut mare. Vremea ta, pe undeva, a trecut. E rândul ei. Lor. Celorlalți. Și ea e prima, de fapt nu ea e doamna. Cumva educatoarele de la grădi nu primesc aceeași recunoștință deși ar trebui. Învățătoarea e prima. Începe urcușul greu al celor 12 trepte, mai nou 13 cu tot cu zero. Să fie cu noroc, nu?

Și vine prima ședință cu părinții. Abia aștepți să afli, să vezi, e ca o cursă la sprint de melci, râd părinții de boacănele copiilor, râd de prieteniile legate, râd și se veselesc că doar răsuflă ușurați, nu a picat cerul, nu s-a înecat cu iarbă din prima, n-a venit acasă cu capul spart, n-a făcut dizenterie, bube, febră, negi, nu l-au mușcat câinii, nu a învățat înjurături, afli vești bune, unde mai pui că doamna le zice la toți vai, ce copil frumos, ce fire specială, ce personalitate sensibilă, ce ureche muzicală, ce memorie, ce atenție, ce cumințenie, ce fire jucăușă și zglobie, ce viitor, ce performanță…ce să mai, câte un pic pentru orgoliul fiecăruia și apoi cărui părinte nu-i place să audă că și-a crescut copilul bine în primii 7 ani (de) acasă.

Pe acest val de optimism vin primele solicitări. Că știți cum e sistemul, că statul nu dă bani, că uite eu am metodă, uite aici niște chestionare trebuie să le completați fiecare, uite și o temă pentru acasă pentru părinți pentru Halloween. Halloween, ce prostie mai e și asta dar în fine, dacă așa face toată lumea fie. Și te uiți acasă pe chestionar, nu e mare brânză, tot felul de întrebări despre copil, ce-i drept unele și despre tine, dacă stai la casă, dacă stai la bloc, unde lucrezi ce studii ai – chestii de genul ăsta. E nominal și se dă în plic. Te întrebi o secundă dar oare de ce vrea doamna informațiile ăstea? Dar îți trece repede, devreme ce toți părinții au primit pesemne că așa e politica, și apoi cine-a ști, cine-a afla? Numai doamna și doamna ne vrea binele copiilor noștri. După care mai sunt și alte cerințe. Uite generațiile anterioare au luat de toate. Au luat proiector video. Au luat parchet. Un tătic generos a făcut asta. Un alt tătic generos a făcut cealaltă. Sărmana școală bogată, noroc cu enoriași, pardon părinți cu dare de mână. Că așa vrei să îi înveți și pe copii să fie în viață. Darnici. Și cu spirit comunitar. Bine unele lucruri îți par deja cam gogonate, cum ar fi de exemplu că educația merge mână în mână cu bunăstarea, ca și cum ciorba nu se poate mânca decât cu lingură de argint că altfel îi spurcă gustul. Dar taci, ții în tine, e totuși o clasă de oameni, nu ești singur, nu vrei să te dai în petec să se uite alții urît la tine și să te vorbească. Lasă pe tine. Pe copilul tău.

Doar că următoarea ședință e un duș rece. Doamna vine și vreme de 2 ore tună și fulgeră. Toți copiii sunt tâmpiți, retardați, rupți în cur, se alege praful de ei, trebuie intervenit, trebuie lucrat suplimentar. E o treabă foarte iscusită, îți spui acum la distanță – după ce s-a ridicat pâcla șocului inițial. Marketing agresiv. După ce ți l-a lăudat îl face albie de porci și crează o ipostază iminentă cu o singură cale de scăpare. Intră pumnul dragonului. After.

Surprize! Surprize! Doamna are After. Pe care într-un parti prix cu o doamnă îl încurajează ”prin negare” adică ea nu le zice la oameni veniți la mine la bijniț pe 1500 pe lună ori 20 egal 30 de mii pe lună bani peșin învățământ privat. Nu. Ea le zice că sunt liberi să își distrugă copilul și să îl lase să rămână un tâmpit idiot cretin brânză bună în burduf de câine. Tu ți-ai distruge copilul pentru câteva sute de euro pe lună? Nici eu. Nici ei.

Doar că ceva s-a întâmplat anul ăsta. Nu se aliniaseră planetele. Chiar dacă majoritatea au constatat că ai lor copii sunt puși în clasă cu alți copii din același cartier în care – curios nu? – era și After-ul doamnei, oamenii n-au fost dispuși să dea bani pe after. Iaca nu! Că are cine să aibă grijă de ei. Care c-o bunică, o mătușă, o bonă, o vecină mai vredincă, cert e că nu s-au înghesuit oamenii la bijniț-ul tovei. Ei și-atunci să te ții!

A început războiul cu părinții. O formă de abuz psihologic al copilului by proxy. Nu-i faci rău copilului, ai văzut ce s-a întâmplat cu Veronica Bereandă anul trecut, plus că ei sunt copii nevinovați. Nu, începi și-i lucrezi pe părinți. Îi iei pe fiecare la tete-a-tete-uri și îi umpli cu jegul tău de manipulare, că doamnă nu se descurcă, pierde trenul, nu se adaptează, nu lucrează bine, nu prinde nimic la clasă, nu o să iasă nimic. Doar doar. Doar doar iese. Doar doar se răzgândește prostul. O mai dai și pe intimitățuri, te destăinui, povestești de ce cadouri luxoase ți-au făcut alte generații, bați apropouri, mai stimulezi un pic fraternismul xenofob că nici țiganii nu fac așa, că ce noroc aveți voi cu mine că mi-am făcut after că dragă, eu le-am zis și la colege încă de acum 10 ani dar dacă nu s-au orientat în fine, eu fac treabă nu ca alții da nu e cel mai ieftin dar la sfârșit o să-mi mulțumiți.

Mizezi că nu sunt martori la discuții. Mizezi că, luați om cu om, vor capota. E oricum o societate balcanică, ăstea sunt obiceiurile, așa face toți, dragă, trebuie să te descurci. Cum necum, cine vrea să facă bani în țara asta poate numai proștii rămân pe drumuri, și mai se și plâng după aia.

Vin sărbătorile. Recolta la after e slabă. Slabă. Slabă de tot. Băi și te întrebi ce dracu e în capul oamenilor ăstora? Nu li s-a explicat? Nu le-a zis doamna din nou și din nou că e nevoie de muncă suplimentară? Cu chiu cu vai s-au adunat, până acum, 600 de lei de cap de părinte. Clasa s-a împuținat, fondul e cam de 10 mii de lei în total. Dă-i cu cadourile. Trebuie luate cadouri, zise doamna impacientă. La cine? Păi la doamna directoare. Fie! Și directoarei adjuncte! Hai, fie. Și secretarei!!! E în regulă. Și bibliotecarei! Și portarilor! Păi de ce? Păi că așa facem parte din comunitate.

La discuție participă și soțul doamnei învățătoare. Soțul doamnei învățătoare e angajat la stat. Are grijă să nu ia foc o Regie. Loc călduț, bătrânețe liniștită. În timpul liber, vor afla în câteva minute părinții prezenți, domnul soț al doamnei învățătoare se va metamorfoza, zurgălăi, zurgălăi, veseli zurgălăi! În nimeni altul decât moș Crăciun! Contra cost, evident. Cică taie și chitanță, preț modest, 200 de lei reducere de la 250 să ho ho ho dea cadouri de la copiii cuminți și să-i certe pe părinții obraznici și zgârciți! Hapsâni! Nesimțiți, plozii voștri vor ajunge niște săraci cu sufletul, pe lumea asta trebuie să dați! (Iar noi, oamenii deștepți, șoptea o voce mieros, să profităm cât putem din asta).

Luni începe școala. Scandalul, îl știți deja, a transpirat în presă. Puteți citi mai multe în articolul lui Cătălin Striblea AICI. Cât despre bijnițurile doamne învățătoare, tare mi-e teamă că vremea lor a trecut.

N’est ce pas, blândă doamnă?

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s